Despre clasamente cu deputaţi

Urmare a unor noi statistici  referitoare la activitatea parlamentarilor europeni,  public o scrisoare privata, adresata anul trecut autorilor altui studiu care folosea acelasi material. Opiniile mele nu s-au modificat. Pe lângă câti, câte, există şi întrebările ce şi cum. Statisticile sunt corecte, interpretarea are limitele care ar trebui să fie conştientizate. Cât despre clasament, el nu diferă prea mult de  cele care au fost comandate de unul sau altul chiar în ţară… Nu am înţeles ce descoperire s-a făcut.

” Draga Florin, draga Diana,

 Cu regretul de a submina proiectul de evaluare elaborat cu cele mai bune intentii, nu ma indoiesc, doresc sa fac cateva observatii pe care le consider esentiale pentru o buna intelegere a politicului, parlamentului  si mai ales a social democratiei.

Activitatea pe care o facem este in esenta sa una de reprezentare a intereselor cetatenilor care ne-au votat prin concretizarea  si apararea a valorilor care definesc proiectul de societate dezirabil de si pentru acestia si pe care l-am propus in alegeri cand ne-am prezentat drept socialisti (social-democrati).  

Aceasta activitate ar trebui sa fie in mod obligatoriu una de echipa; prin definitie, aceasta nu poate sa puna coechipierii in relatii de competitie ci in unele de cooperare si complementaritate. Maniera ar trebui sa fie una  care sa  puna in valoare calitatile individuale ale fiecaruia si sa permita atingerea cu mai mare eficacitate a obiectivelor stabilite. A se intelege ca ar trebui sa functioneze o diviziune a muncii cu efecte pozitive in planul eficientei.

In principiu, aceasta a fost si ratiunea alegerii diferitelor comisii si delegatii in care sa ne desfasuram activitatea. Din aceasta  alegere decurg insa o serie de consecinte generate de specificul Parlamentului European care, in functie de aria de legiferare,  contribuie diferit la exercitarea puterii legislative, alaturi de Consiliu. Trebuie tinut cont si de competentele legislative care, la randul lor,  se impart intre institutiile UE si guvernele nationale.

Astfel, exista comisii care lucreaza in procedura de codecizie pe zona de competenta exclusiva a Uniunii.  Asta inseamna ca elaboreaza legislatie. Rezultatul se aplica direct (in cazul regulamentelor) sau indirect (dupa transpunerea directivelor in legislatia nationala) tuturor cetatenilor UE. Durata activitatii legate de un  raport (text elaborat de comisia considerată responsabilă) sau raport de opinie (textul comisiei/comisiilor conexe) de acest tip poate varia intre cateva luni si cativa ani dat fiind dificultatea elaborarii si armonizarii intereselor divergente, a negocierilor cu Consiliul Uniunii in calitate de co-legiuitor, cu Comisia Europeana ca „executiv” si initiator al textelor de lege, etc. Poate reprezenta pentru doi-trei ani singura activitate pe care cel care este responsabil de raport o desfasoara;  si poate sa-i ocupe tot timpul disponibil. In egala masura, capacitatea sa de a influenta  viata cetatenilor poate deveni mult mai mare decat a oricarui prim ministru, sa zicem.

Alte comisii pot lucra in codecizie  pe competentele partajate ale Uniunii; au mult de lucru dar nu pot atinge finalitati la fel de concrete atat timp cat statele nationale pastreaza importante atributii in legiferarea pe domeniu (v. domeniul social). Deputatii nu se pot lauda intotdeauna ca au ajuns pana la „buzunarul” sau „inima” cetateanului…

Sunt si comisii care nu lucreaza deloc in codecizie cu Consiliul ci pot doar sa se opuna deciziilor acestuia  (acorda sau nu aviz) si/sau  sa exprime pareri.

Sunt si comisii care lucreaza mai mult in zona in care statele si-au rezervat competentele legislative…

Altele au rol „tehnic”. In comisia juridica se elaboreaza opinii pentru aproape toate documentele care trec prin parlament. Fiecare deputat are de elaborat zeci de asemenea opinii care, desi necesare, necesita un timp de elaborare scurt, si au mai mult functii de control asupra formei decat asupra continutului.  La comisia constitutionala este invers. Tema este importanta (este vorba de „constitutia europeana”) dar numarul de rapoarte care se pot face pe tema este minim…

Multe alte probleme se pot ridica in legatura cu comisiile. Concluzia este una singura: activitatea fiecarei comisii este importanta si contribuie la indeplinirea functiilor parlamentului dar importanta si volumul activitatii  lor difera. Drept urmare,  e ca la fotbal. Portarul poate sa stea in poarta si sa nu se miste tot meciul in timp ce ceilalti alearga de le ies ochii. Dar nimeni nu ar incepe un meci fara portar si nici nu apreciaza atacantul si fundasul dupa aceleasi criterii.

Evaluarea statistica este aproape ridicola din acest  punct de vedere. Nu-i poate stabili nici pe cei mai buni, nici pe cei mai rai. Cel ce are multe rapoarte (fara a face macar comparatie cu altii din comisia sa) nu inseamna ca a adus o contributie mai mare, cum cel care are putine sau chiar niciunul, nu inseamna ca are una mai mica. Doar analiza calitativa este utila.   La cate o comisie se asteapta ani la rand pentru un raport si e esential sa te dovedesti foarte harnic si consecvent pentru a-l primi. La alta, sunt atatea ca nimeni nu vrea sa le mai faca…

Sunt situatii in care statistica insasi nu spune nimic daca nu stii sa o citesti. Exemplu: regula 47 (cooperare intarita intre comisii) te pune in situatia de a elabora si jumatate dintr-un raport al parlamentului dar care nu poarta numele tau. Partea elaborata se include automat, fara vot; nu apari nici la amendamente. Esti la egalitate cu raportorul dar invizibil. Ca femeile in societate…  Ca sa nu mai vorbim de statutul ingrat de raportor al grupului propriu (shadow); acesta poate munci mai mult decat raportorul insusi, poate, in situatiile bune, sa si schimbe continutul in mod fundamental dar statistica nici nu-l ia in calcul.

Dupa  criteriile specificate, toata activitatea parlamentara a lui Poul Nyrup Rasmussen, desfasurata in dar mai ales in afara cladirii parlamentului este nimic pentru ca are un singur raport, si acela de auto-initiativa. Numai ca se referea la reglementarea pietei de capital… Un succes pe care nimeni nu il credea posibil la inceputul campaniei…

Comentariile se pot relua si pentru amendamente. Ele pot fi in aceeasi directie cu programul politic sau in directie opusa, pot fi minore sau majore, pot fi la diferite documente (v. mai sus), pot fi votate sau nu. Cand sunt respinse pot sa semnifice la fel de mult (inseamna ca reprezentau un pericol;  problema este cine le-a respins si de ce…) sau chiar mai mult decat atunci cand sunt votate.

Evaluarea ignora total Delegatiile, ca organisme permanente ale PE. Desi la prima vedere ar parea analoage Grupurilor de prietenie din parlamentele nationale, ele sunt mult diferite ca importanta si rol dat fiind lipsa unei politici externe comune si necesitatea de a substitui aceasta lipsa cand se decide in privinta politicilor de cooperare pentru dezvoltare, comerciale, tratatelor de asociere, etc. Dar si aici dificultatea activitatii depinde de delegatia (adica regiunea lumii sau tara) de care te ocupi. Sunt zone de o mare sensibilitate politica si interes si regiuni mai mult decat comode; misiunile pot fi in avioane militare si cu veste antiglont dar si excursii placute pentru cunoasterea unei parti de lume si relationarea cu oameni utili, asta fara indoiala…

Luarile de cuvant in plen sunt o alta smecherie. Plenul este un ritual. Are importanta votul si pentru ca sunt prezente Comisia si Consiliul (nu niste functionari ci la inalt nivel).

Regulile sunt stricte cu privire la cat  vorbeste  fiecare (max. 5 minute sefii grupurilor politice mari la dezbateri de politica generala, 4 minute raportorul, 2 minute raportorul pentru opinia unei comisii si 1.30 sau 1 minut pentru deputatii care intervin in dezbateri).

Se stie din start cate minute are fiecare grup politic si drept urmare, cate sunt de impartit. Primesc timp de vorbire cei care au functie (mai ales coordonatorul, cel ce este seful grupului parlamentar dintr-o comisie , si raportorul din umbra; ceilalti care au lucrat direct, au multe amendamente, primesc si ei un minut, daca mai ramane). De regula, tot cei cu bun simt cer timp de vorbire la rapoartele la care au lucrat si unde au ceva de spus; de exemplu,  cand se discuta o tema de importanta pentru obiectivele lor individuale ca deputati (de exemplu, mie, „campioana” la egalitatea de gen,  mi se da frecvent timp de vorbire la rapoarte care ating tema  pentru ca gupul are certitudinea ca am ceva de spus si nu tradez…)

Bineinteles, se poate solicita timp de vorbire la orice punct de la ordinea de zi si poti sa si prinzi,  daca ai noroc sa fie vreunul la care nu vrea nimeni sa vorbeasca sau lipseste careva important. Mai simplu insa pentru statistica este sa astepti la final cand este o procedura de interventie de tipul „prinde privirea presedintelui de sedinta”. Cinci deputati pot primi cate un minut pentru a adauga ceva in nume propriu, nu al grupului. Si mai sunt si explicatiile de vot. Dupa votul la plen, ramai in sala goala si explici la microfon de ce ai votat pro sau contra la un amendament sau raport. Se inregistreaza de asemenea la statistici. Ca si declaratiile de un minut de lunea pe care nu le asculta nimeni, niciodata. Dintre cei ce pot decide ceva, vreau sa spun. Stiu procedeul de la declaratiile din parlamentul national de martea, de la ora opt dimieata…

Oricum, importanta interventiilor serioase in plen, este doar pentru comunicarea inter-institutionala; jargonul folosit si  concizia lor le fac de neinteles pentru cineva din afara cel mai adesea. Si pentru presa, de multe ori. De aceea grupurile elaboreaza comunicate de presa proprii, pe inteles. Dar trebuie citite si in contextul dat ca sa se aprecieze ce spun…

De asemenea, sa nu confundam structura organizatorica formala a PE cu activitatea parlamentara. Un deputat urmareste anumite obiective si le atinge si prin alte mijloace: tine conferinte si participa la altele, initiaza  campanii, comunica cu presa si raspunde la „chemarile cetatenilor” etc.

Efectele tuturor acestor activitati ar fi de asemenea de luat in considerare dar nu sunt cuantificabile si nici analiza calitativa pe termen scurt nu da rezultate.

Cu toate aceste prea lungi obiectii pe care le-as putea continua mult timp, eu am sa completez chestionarul, impreuna cu cei trei asistenti acreditati pe care ii am in Bruxelles, se intelege. Asta ne face sa sacrificam ceva timp dar o consideram o obligatie care intra in definirea mandatului si o placere, pentru ca raspundem unor prieteni.

                                Cu  speranta de a fi corect inteleasa,

                                                                        Gabi Cretu

                                                                                                            21 noiembrie 2008  „