Despre datornicii răspunzători si sărmanele lor victime
Avem un obicei in politica din această tară – să spunem lucrurile pe jumătate; astfel, cine vorbește si-a făcut datoria că a spus un adevăr dar se asigură simultan si că nu a supărat pe nimeni; pe nimeni care contează…
Unul dintre aceste adevăruri pe jumătate apare in mod repetat. El spune ca una dintre cauzele dezechilibrelor de astăzi ar fi consumul exagerat de ieri. Referințele se fac la consum exprimat abstract, fără personalizare; bineînțeles, consumul pe datorie este incriminat; consumul in general nu este criticat in capitalism pentru că reprezintă, totuși, motorul creșterii. Astfel formulat, acest adevăr lasă loc unei concluzii pe cât de periculoase, pe atât de falsă – că pentru vulnerabilitățile actuale ale economiei românești există un fel de responsabilitate colectivă, cumva egală, si că ea ar aparține datornicilor, consumatorilor peste limită, tuturor, in cele din urmă. Această idee face rezonabile măsurile de austeritate care s-ar aplica drept sancțiune pentru iresponsabilitate.
Nu există o astfel de responsabilitate deși fiecare are responsabilitatea sa; aceasta este însa proporționala cu egalitatea de care fiecare se bucură; or, faptul ca unii sunt mai egali decât alții in societate se omite adesea… Inegalitatea nu exista doar intre cei care au – bogăție, bani – si cei care nu au. Inegalitatea exista si intre cei care au cultura si acces la informație si cei care nu au; trăim intr-o societate in care secretul – de exemplu, cel bancar sau industrial – este aparat prin legi mult mai dure decât transparenta. Inegalitate există si intre cei care au posibilitatea de a alege si decide si cei pe care nu-i întreabă nimeni ceva vreodată. Trebuie spus si că nu fiecare dispune de instrumentele intelectuale cu care să prelucreze informația, chiar daca ar avea-o; nici nu pot fi obligați să o facă.
Un debitor oarecare are responsabilitate pentru creditele pe care le angajează el ca persoană; el nu este informat de cineva că mai exista alte trei milioane de debitori sau că băncile nu sunt bănci de depuneri – cu depozitele garantate și risc scăzut – ci bănci de investiții, care fac tranzacții speculative cu tot felul de titluri riscante; el nu știe că băncile iau credite ca să crediteze, că masa suplimentară de bani creată nu stimulează oferta internă pentru ca produsele sunt din import, că băncile nu acordă credite de producție decât cu greu si scump, deși zvonul circula frecvent…
Debitorul roman nu avea de unde ști că va izbucni criza mondiala si va scădea cererea externă de bunuri si servicii iar firma lui , care mergea bine, va merge brusc rău. El nu știa că salariul lui garantat prin contract de munca colectiv va scădea intr-o singură zi cu 40% punându-l in imposibilitatea de a-si plăti ratele; nici nu-si putea imagina că filialele românești vor fi afectate de situația băncilor–mamă și se vor expune din ce în ce mai puțin sau că tara va angaja credite de 20 miliarde de euro iar acestea vor avea efecte asupra ratelor dobânzii… In plus, nu este el cel care decide asupra cheltuielilor administrative exorbitante ale băncilor; sediile si salariile din sectorul financiar sfidează nu doar bunul simt ci pe cele practicate in orice altă activitate; nici urmă de austeritate nu se vede, in ciuda crizei. Debitorul doar crezuse in propaganda care spunea ca bunăstarea ar fi accesibila tuturor si in optimismul economic al celor răspunzători; greșeala lui…
Concluzia este că nu putem fi inegali economic, politic, cultural dar considerați egal-răspunzători de rezultatul final. In aceste condiții, adevărul nostru trebuie reformulat; vulnerabilitățile actuale au printre cauze politicile de creditare inadecvate ale băncilor care au stimulat un consum nesănătos. Acestea au urmărit maximizarea profiturilor pe termen scurt si evitarea oricărui risc. Nu au prea acordat împrumuturi pentru IMM-uri si dezvoltarea activităților productive ca să nu-si bată capul cu urmărirea pe parcurs; au preferat sa împrumute statul pentru ca, după tradiție, acesta nu dă faliment. Aceasta tradiție a fost construită chiar de bănci; ele nu-l lasă sa dea faliment; statul va primi credite si când are si când nu are nevoie; generație după generație, vom fi convinși ca acceptarea politicilor de austeritate este cel mai mic lucru pe care-l putem face sa salvam tara îndatorată. De asemenea, au preferat să împrumute persoanele; „creditele cu buletinul” erau promovate intens iar băncile centrale si guvernele au fost, mai peste tot, complice. Suspectez ca era o complicitate interesată. Băncile mențin ordinea infinit mai bine decât orice politie. Omul îndatorat la bănci este sclavul preferat; va munci oricât si suporta orice doar ca să-si păstreze locul de muncă; pierderea acestuia ar însemna că-i va fi imposibil sa plătească ratele, va rămâne fără locuință sau bunul ipotecat si va ajunge pe drumuri, la propriu. In plus, nu va primi nici măcar compasiune pentru situația sa nefericită pentru ca el poartă, ca cetățean, toată responsabilitatea… Sau e cumva invers!?
berenger
”consumul in general nu este criticat in capitalism pentru că reprezintă, totuși, motorul creșterii.” nitel gresit pe aici. teoria consumului ca motor al cresterii e a lui keynes. de bine, de rau, chiar daca teoria sa place mult guvernantilor, pentru ca le da ocazia sa-si manifeste apetitul pentru cheltuieli, keynes NU inseamna capitalism.
in rest, cam de acord, cu precizarea ca nu doar bancile sunt primii vinovati, ci si cel care le creioneaza regulile, le salveaza de la faliment, le aduce clienti etc., adica maria sa statul
Bibliotecaru
@ berenger
„keynes NU inseamna capitalism”
Şi cam ce înseamnă, că nu m-am prins prea bine.
Nu sunt prea mare specialist în economie, dar, din câte îmi amintesc, Keynes nu numai că vorbea despre o economie capitalistă, dar se spunea că a salvat capitalismul. Opusul teoriei sale, teoria formulată de Ludwig von Mises, era de asemenea tot în contextul capitalist.
În timp ce primul vorbea despre consumul din ce în ce mai mare pentru a accelera ciclul economic astfel încât banii din capitaluri să producă mai mult, al doilea vorbea, dimpotrivă, despre un consum moderat, economisirea banilor şi constituirea, în urma economisirii, a unor noi capitaluri care să producă. Ambele soluţii funcţionau însă ca aplicaţi ale liberalismul şi ale pieţei libere.
Teoria mea este că cele două trebuie să se succeadă alternativ. De altfel cam acesta a fost „conflictul” meu teoretic cu liberalii şi cu domnul Varujan Vosganian (care totuşi nu mi-a răspuns la acest „reproş”). Liberalii au supraîncălzit economia pe seama consumului (Keynes) dar, după ce PIB-ul a crescut şi economia încălzită funcţiona bine, în loc să se treacă la investirea în „capitaluri sigure” câştigurile de pe seama încălzirii economiei (Ludwig von Mises), liberalii s-au dus cu surplusul în creşterea salariilor şi pensiilor, pe de o parte, dar şi în investiţii spectaculoase (dar şi inutile).
berenger
ei, exista multi economisti din tabara lui mises care il considera pe keynes socialist. oricum, eu nu asta voiam sa spun, ci ca keynes nu vorbeste exclusiv in numele capitalismului, ca teoria lui nu e unica in intelegerea capitalismului. stiu ca nu am fost clar si imi fac mea culpa.
cat despre cum a fost aplicat capitalismul la noi, sa fim seriosi, varianta NE-keynesiana nu a fost luata in calcul nici un moment. asta tocmai pentru ca teoria austriaca ia politicianului jucaria suprema, banul public.
din cauza asta ma intorc la ideea din articol si reiterez ca actuala criza e pornita din concubinajul reciproc avantajos politicieni adepti ai interventionismului-bancheri. ca primii incearca acum sa arunce vina pe ultimii nu ne mira, doar de asta-s politicieni, dar trebuie spus clar: supraconsumul facilitat de banci nu ar fi fost posibil fara dobanzi de referinta zero, programe statale de investitii (da, inutile), programe sociale etc., toate aprobate sau realizate de stat.
Bibliotecaru
@ berenger
Sunteţi prea încrezător în puterea celor care conduc statul român. Părerea mea. 😀
Dobânda de referinţă nu are cum să fie zero, dar poate scădea foarte mult. De altfel rata dobânzii de referinţă a şi scăzut continuu de la aproximativ 35 la sută, cât era la început de 2002, la 6,25 la sută, cât este ea azi.
Să nu uităm însă că dobânda de referinţă este un instrument al Bănci Naţionale, ca peste tot în lume, şi nu al statului (mai precis, nu al guvernului). Să nu uităm nici faptul că cel mai stabil înalt funcţionar al României, domnul Mugur Isărescu, este, desigur întâmplător, membru al Trilateral Commission, şi încă în comitetul executiv.
Sistemul bancar este de fapt egal cu Noua Ordine Mondială. Această oligarhie mondială nu are nevoie de bani pentru că ei deţin toţi banii din lume, banii sunt ai lor chiar şi când sunt în circulaţie, pentru că ei deţin valoarea banilor, adică ceea ce face dintr-o bucată de hârtie plastifiată o valoare cu care poţi achiziţiona ceva. Oriunde s-ar duce banii, acel lucru care dă valoare banului este întotdeauna în posesia unei bănci. Tocmai de aici ia naştere inadvertenţa pe care o sesizaţi. În timp ce dumneavoastră vă aşteptaţi ca ei să ia măsuri ca să ne fie bine, să avem o monedă stabilă, un mediu propice câştigării banilor… ei fac jocuri financiare menite să capteze cât mai mult din suveranitatea poporului şi să o aducă la mâna lor.
http://nastase.files.wordpress.com/2011/05/fmi.pdf
Cu aceste cerinţe a venit FMI la negocierile cu domnul Boc. Citiţi cu atenţie şi spuneţi-mi unde anume vedeţi o măsură menită să întărească suveranitatea României. Toate măsurile, fără excepţie (eu cel puţin nu am reuşit să găsesc acea excepţie), se referă la slăbirea suveranităţii.
Acesta este trocul, ei ne dau nişte bani care nu părăsesc de fapt FMI (sunt doar pe hârtia cu semnături, nu există nici măcar bilete de valoare DST), ne iau din suveranitate… vezi doamne ca să fim eficienţi, apoi rămânem şi datori, de data aceasta cu bani reali, plus dobândă.
berenger
nu ma refeream la statul roman in particular, ci la ideea de stat in general. dobanda de referinta aproape zero a fost in sua si in ue. criza, bula imobiliara e un fenomen nord american extins, in conditiile globalizarii, in toata lumea. in sua, fed-ul, institutie a statului (ca si bnr in romania, asta ca sa stim despre ce vorbim) a coborat dobanda, a facilitat imprumuturi celor care nu si le permiteau (prin garantarea lor – ca si in romania), iar cand bula a explodat, a inventat peste 10000 de miliarde de dolari. dupa aia ne mai intrebam de ce, cand sunt atatia bani pe piata, pretul mondial la alimente atinge asa niste maxime. la noi, interventia statului a fost prin ajungerea plafonului ratelor la 60-70% din venituri, de exemplu.
asa ca problema se pune in felul urmator – ca orice deviatie de la principiile economice, noua ordine mondiala a bancilor a fost, este si va fi posibila doar cu sprijinul, tutela si acordul institutiilor statului, cu alte cuvinte, cu sprijinul politicienilor. bancile sunt instrumente perfecte de manifestare a puterii politice.
documentu lu nastase e amuzant, ca si reactia lui. acuma eu nu inteleg cum percepi tu ideea de suveranitate. trebuie cumva sa nu privatizam intreprinderile de stat falimentare ca sa ne pastram suveranitatea?
Gabi
@Beranger,
?! Oricât de socialist ni s-ar părea Keynes, teoria (și practica sa) se aplică în capitalism; deocamdată…
Nici celelate teorii nu resping rolul consumului/cererii; resping intervenționismul (teoretic).
Cât despre complicitatea stat – sistem financiar, am afirmat-o în text iar textul este (secretul lui Polichinelle) o variantă a unui comentariu mai vechi făcut într-o polemică cu admiratorii lui Isărescu (prietenii știu de ce…)
goe
Stimati tovarasi, va invit sa observati cum in timp ce in vest nivelul de trai scade ca urmare a extinderii globalizarii, in est el creste neincetat. In China a crescut constant, in India la fel, iar tarile astea doua au mai mult de jumatate din populatia globului. De ce nu va bucurati? Sau voi vreti egalitate, „dar nu pentru catei”? 🙂
Criza a venit la pachet cu globalizarea, care am vazut ca a adus egalitate pe glob. Criza a fost cauzata de creditele date aiurea atat celor care le puteau plati cat si celor care nu puteau. Egalitate. Toti si-au putut cumpara case, plasme si masini, fara bani. Egalitate. Povara crizei e impartita tot in mod egal. Si mai multa egalitate. Nu inteleg, care e problema? Nu va mai place egalitatea? 🙂
E adevarat ca unii au fost mai egali decat toti la afacerea asta, dar fara spiritul de turma si conceptul „nobil” de egalitate nimic din toate astea nu ar fi fost posibil. Cine mai vrea sa stie astazi ce inseamna „lungul nasului”? Nimeni, ca si nasurile trebuie sa fie egale.
berenger
ar fi amuzant cam cum s-ar aplica keynes in comunism 🙂
d-na cretu, marea problema e viziunea asupra consumului ca motor de crestere (a, consumul si cererea sunt doua lucruri diferite). noninterventionistii nu vor vorbi niciodata de consum decat ca o variabila intr-un sistem, nu de motor de crestere, asta pentru ca totul e mult mai complex decat teoria keynesiana.
iar privitor la complicitati, desi le enuntati, sugerati ca bancherii sunt vinovatii principali. ei bine, politicienii adepti ai interventionismului sunt marii vinovati in aceasta spoliere pe seama amarasteanului, bancherii doar inchid cercul.
Bibliotecaru
@ berenger
Suveranitate de stat = supremaţie a puterii de stat în interiorul ţării şi independenţă faţă de puterea altor state
În momentul în care guvernarea României se face aproape exclusiv după ce spune UE, NATO şi, pe de altă parte, FMI şi Banca Mondială…
Dacă vine cineva de la FMI şi spune că ar trebui să vindem producerea energiei electrice, distribuţia energiei electrice, exploatarea resurselor naţionale strategice… şi aşa mai departe. Evident, privatizarea nu se face către cetăţeni români, că ei de unde să aibă bani, ci spre cetăţeni străini.
Sper că nu este nevoie să vă explic în amănunt cum că dacă se vând aceste domenii strategice… nu se mai pot face altele româneşti, altele care să concureze cu cele privatizate, pentru că resursele energetice sunt limitate. România poate deveni astfel total dependentă energetic de puterea economică a altor state. În acel moment de vor mai rămâne pe numele românilor câteva buticuri, ceva fabrici de mobilă, textile, industria alimentară. artileria grea a industriei este deja fie distrusă fie în mana financiară a unor străini.
Dacă mâine toţi străini s-ar retrage şi ar închide ceea ce fac în România, românii ar muri în maxim o lună în chinuri, şi de foame, şi de sete, pe întuneric… Poate ar supravieţui românii care mai trăiesc medieval pe undeva pe la ţară, cu plugul de lemn, asta dacă nu cumva ar fi împuşcaţi de orăşenii cu dorinţă de supravieţuire. Astăzi românii sunt exact ceea ce doreau cei din occident: CONSUMATORI. Doar pe baza consumului nimeni nu poate să se hrănească, ba să şi plătească imensele datorii.
Bibliotecaru
@ goe
Creşterea nivelului de trai în est se naşte din aparenţă şi va avea, în curând, un efect de bumerang.
berenger
bibliotecarule, nu sunt cam infricosator de multe stereotipuri in gandirea ta? uite, te-as provoca sa te gandesti asa: cu ce eu, tu, onorata noastra gazda sau orice alt cetatean obisnuit al romaniei suverane este avantajat de faptul ca, de exemplu, hidroelectrica, intreprindere a statului roman suveran vinde energie electica unor smecheri (tot cetateni romani, dar mai diferiti putin decat fraierii ca noi), si apoi acestia vand tot intreprinderilor statului suveran roman energia de vreo trei ori mai scump. iar exemple din astea sunt o multime…
oricum, pana ce vedem cum (ne) fura strainii, dam voie sa-ti spun, fara suparare, ca o afirmatie de genul asta ”Dacă mâine toţi străini s-ar retrage şi ar închide ceea ce fac în România, românii ar muri în maxim o lună în chinuri, şi de foame, şi de sete, pe întuneric…” constituie ceea ce eu numesc sofismul drobului de sare.
si mai departe decat asta, textul ca suntem consumatori e adevarat, numai ca, din nou imi pare rau sa-ti spun, viziunea e cam simplista. consumatorii mai trebuie si sa produca ceva ca sa poata cumpara…
Bibliotecaru
@ berenger
🙂
Stimate domn,
Aţi putea fi mai atent.
Spuneţi:
o afirmatie de genul asta ”Dacă mâine toţi străini s-ar retrage şi ar închide ceea ce fac în România, românii ar muri în maxim o lună în chinuri, şi de foame, şi de sete, pe întuneric…” constituie ceea ce eu numesc sofismul drobului de sare.
si mai departe decat asta, textul ca suntem consumatori e adevarat, numai ca, din nou imi pare rau sa-ti spun, viziunea e cam simplista. consumatorii mai trebuie si sa produca ceva ca sa poata cumpara…
În primă fază mă contraziceţi şi spuneţi că dacă străinii (cei care deţin principalele capitaluri în România) s-ar retrage (adică dacă principalele mijloace de producţie, hipermarketurile, o bună parte din servicii, liniile aeriene, rafinăriile, extragerea petrolului… tot, tot, tot ce are capital străin… ar dispărea, pentru că este dreptul lor să dispară), nu conduce la „a muri de foame”. Pe de altă parte admiteţi că nu poţi să cumperi ceva dacă nu produci ceva. Dumneavoastră aţi putea să trăiţi mai mult de 6 luni dacă de mâine nu aţi mai folosi absolut nimic din ceea ce străini deţin şi produc? Nu vă grăbiţi să răspundeţi, analizaţi în profunzime şi fabrica de pâine, şi pachetul de biscuiţi, şi importul de cereale, apa de la robinet, canalizare, telefonul fix şi mobil, internet, presă, medicamente şi aparatură medicală, autoturisme, locomotive, utilaje pentru construcţii şi agricole, oţel… gândiţi-vă la toate şi apoi răspundeţi. Nu neglijaţi însă nici efectele acestui gest, precum căderea economică, inflaţia sau deflaţia, instabilitatea socială, plata datoriei publice.
Apoi puteţi spune că vorbesc în sofisme, dacă este cazul.
Există sisteme de producere a energiei electrice a căror construcţie este scumpă, chiar foarte scumpă, în timp ce producerea curentului electric este mult mai ieftină decât în sisteme tradiţionale. Vorbesc aici despre hidrocentrale şi despre centralele atomo-electrice.
Dumneavoastră întrebaţi:
„cu ce eu, tu, onorata noastra gazda sau orice alt cetatean obisnuit al romaniei suverane este avantajat de faptul ca, de exemplu, hidroelectrica, intreprindere a statului roman suveran vinde energie electica unor smecheri (tot cetateni romani, dar mai diferiti putin decat fraierii ca noi), si apoi acestia vand tot intreprinderilor statului suveran roman energia de vreo trei ori mai scump.”
Şi eu vă răspund. Cu ce este avantajat cetăţeanul român, cel care a plătit din buzunarul lui investiţia scumpă a hidrocentralelor, dacă statul ia hotărârea să le vândă la preţul mic al negocierii directe (sau chiar pe bursă, că tot mic este), pentru a îmbogăţi un investitor privat străin?
Stimate domn,
În scurt timp problema energiei verzi se va pune mult mai pregnant decât astăzi, pentru că ce a început la Kyoto în 1997, prin protocolul intrat în vigoare în 2005, va conduce, cu siguranţă, la eliminarea centralelor care folosesc combustibili fosili. Trebuie să fim pregătiţi pentru a renunţa complet la termocentrale şi, pentru aceasta, avem nevoie de sisteme de reglare a consumului energetic (pentru că actual termocentralele nu numai că oferă energie electrică, dar permit şi reglarea cantităţii fluctuante de necesar de energie în sistemul energetic… pentru că energia nu se acumulează pe fire). Ce să vezi?, hidroelectrica este o afacere condamnată să fie profitabilă (energia ieftină dată la „profitorii deştepţi” nu este la infinit, contractele au şi ele o perioadă în care se derulează) şi de viitor. Mai mult, exact la hidroelectrica se fac sistemele de reglare ale sistemului energetic fără de care nu se pot finaliza reactoarele de la Cernavodă, nu se poate face nici complexul de centrale eoliene din Bărăgan… Fie că se reglează cantitatea de energie deschizând şi închizând turbinele, fie prin sisteme de tip…
http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/05/resursele-naturale-ale-romaniei.html
Aţi pierdut timpul să scrieţi cam 20 de rânduri fără să spuneţi nimic util, doar să încercaţi să mă atacaţi cumva (desigur, nu jignitor… şi apreciez asta), în loc să mă întrebaţi eventual ce doresc să spun. Nu este trist?
Bibliotecaru
@ berenger
V-aş recomanda filmul următor. S-ar putea să înţelegeţi altfel România şi politica românească după aceea.
http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/05/al-treilea-mandat-sau-printre-sicrie.html
Din păcate noi nu avem pe nimeni care să realizeze astfel de filme atât de coerente şi de bine realizate, astfel încât să deschidă ochii românilor, suntem condamnaţi să ne informăm din istoria altora.
Gabi
@Goe,
Remarc faptul că întrebarea ce se vrea retorică a lui Goe cultivă o mare confuzie; este vorba de echivalența dintre creșterea PIB și creșterea nivelului de trai. Cele două lucruir sunt total diferite, chiar dacă ar fi adevărat că PIB crește.
berenger
imi pare rau dar n-am timp sa citesc romane pe bloguri.
scurt: ”nu conduce la “a muri de foame”.” nu spun ca nu conduce, ci ca nu pleaca nimeni. iar daca pleaca, locul pe piata e luat de altcineva.
hotarati-va ce suntem, muritori de foame sau consumatori.
”Cu ce este avantajat cetăţeanul român, cel care a plătit din buzunarul lui investiţia scumpă a hidrocentralelor, dacă statul ia hotărârea să le vândă la preţul mic al negocierii directe (sau chiar pe bursă, că tot mic este), pentru a îmbogăţi un investitor privat străin?” un sistem falimentar nu ma ajuta cu nimic. punct. orice privatizare poate contine prevederi dure si clare ce exclud obiectiile.
grigore
ceea ce se intimpla acum nu este altceva decit recuperarea unor parti a economiei furate printrun gen de capitalizare totalitara venita dinspre tarile puternic democratizate in timpul privatizarilor din romania!
grigore
oamna senatoare trebuie sa recunosc,pentru ca va respect ! nu vreau sa va jignesc! Dar profesorul Ilie Serbanescu are dreptate in unele directii in care este solicitat!
Gabi Cretu
@Grigore, are dreptate în multe. Nu sunt de acord cu el doar sub două aspecte: 1. s-a deșteptat târziu; să nu uităm că a fost ministru pe vremea faptelor încriminate și susținea teoriile pe care azi le denunță cu mare elan
2. crede că nu se mai poate face nimic; eu cred că se poate!