O explicație!
Întrucât procesul meu verbal – de o concizie parlamentară (sic!) – poate da naștere la interpretări dintre cele mai diverse, țin să orientez puțin dezbaterea foarte interesantă care a început cu privire la democrația românească (sau lipsa ei); să o orientez spre tema dragă mie și centrală în conferința de care vorbeam – egalitatea între femei și bărbați.
Vă readuc în discuție cei zece pași pe care eu cred că trebuie să-i facem pentru ca politica noastră să arate altfel; pentru femei dar nu numai pentru ele.
1. Cultura politică pentru toţi şi toate; cetățenia nu este un dat natural; conștiința drepturilor și obligațiilor noastre se formează prin educație; suntem, după acest criteriu, undeva prin secolul al nouăsprezecelea…
2. Reabilitarea politicii drept activitate respectabilă; politica are în societatea noastră conotaţii care oscilează între infracţiune şi derizoriu; ţi-e și ruşine să spui că practici aşa o activitate…
3. Reprezentare echilibrată, obligatorie prin lege în toate organismele alese (adică cel puţin 40% fiecare gen); politicienele ar putea deveni reprezentative pentru femei în general şi ar avea şi voturi suficiente ca să încline balanţa. Să vedeţi ce curtate ar fi la negocieri…
4. ONG-urile, societatea civilă, care militează pentru egalitate, împotriva discriminării, pentru drepturile omului, ar trebui să creeze reţele de sprijin pentru femei, să descopere şi să susţină pe cele care au ceva de spus, angajate în promovarea aceloraşi valori; căutarea trebuie realizată inclusiv în cadrul partidelor politice. Același lucru se poate face și pentru bărbații care au atașament real față de valorile democratice.
5. Bărbaţii care au depăşit gândirea feudală trebuie să-i convingă şi pe ceilalţi, să nu tacă şi să beneficieze în linişte de regulile care-i avantajează… Ei există dar sunt de o discreție echivalentă cu absența…
6. Presa trebuie să înceteze să mai victimizeze şi infantilizeze femeile; vorbesc de celelalte femei, nu de vedete… A promovat în ultimii ani o mulţime de „modele” care nu sunt în măsură să ofere încredere în sine nici tinerei, nici mai bătrânei generaţii. În acest timp, femei cu adevărat remarcabile în politica românească (sau care ar putea fi astfel în alt context) sunt aproape anonime. Putem presupune că nu este nimeni interesat în reabilitarea imaginii politicii şi politicianului; de imaginea femeii nici nu vorbesc…
7. Clarificări; când vă gândiţi la „femei”, vă rog, nu vă gândiţi la femeile şefilor pe care-i invidiaţi sau la vreo actriţă sau cântăreaţă! Gândiţi că femeile care ar merita susţinerea şi recunoaşterea voastră sunt: mama, partenera, fiica, sora, colega de birou, fata de la librărie…
8. Reconcilierea între politică, muncă şi viaţa privată; creşe şi grădiniţe suficiente, program de lucru flexibil, sarcini gospodăreşti şi educative împărţite echitabil între parteneri; politica trebuie să mănânce mai puţin timpul şi să amenajeze mai mult spaţiul social ca să trăim cu toţii în el; inclusiv femeile şi copiii…
9. Aplicarea legii; să renunţăm la politica formelor fără fond şi la instituţiile care nu funcţionează sau funcţionează prost; legile destinate să echilibreze puţin relaţiile dintre genuri în România (pentru că ele există!) sunt exemple tipice de forme fără fond…
10. Democratizarea organizaţiilor; partidele, sindicatele, toate asociaţiile trebuie să devină locuri de dezbatere publică reală pentru membrii lor, bărbaţi sau femei deopotrivă; deciziile luate în spatele uşilor închise şi ierarhiile opresive în orice asociere la care aderi voluntar trebuie să dispară…
Aștept propuneri de dezvoltare a programului de reformă!
Oceania
http://life.hotnews.ro/stiri-life-5717721-mihaela-miroiu-profesor-snspa-discuta-online-peste-3-4-legislaturi-putea-avea-femeie-presedinte.htm – scuze offtopic
Bibliotecaru
Am o viziune uşor şi sensibil diferită. Lista celor 10 puncte de mai sus ajută ca femeia să fie mai prezentă în vârfurile structurii statului, dar nu este o construcţie menită să aducă egalitate, ci să impună o forţare a egalităţii.
Viziunea mea implică doi paşi care să ducă la egalitate peste minimum 50 de ani, dar o egalitate reală, stabilă şi ireversibilă.
1. Refacerea doctrinară a politicii, dar nu din stadiul formelor de proprietate sau a mai ştiu eu ce politici economice, ci din stadiul 0, de acolo unde se defineşte omul, materia, timpul, conştiinţa şi multele elemente asupra cărora politica nu se mai apleacă considerându-le rezolvate. Este important ca structura gândirii politice să plece de la egalitatea femeii cu bărbatului încă de la definirea principiilor şi nu să se inducă o linie directoare că e logic să fie aşa.
Desigur, o dată cu rezolvarea problemei egalităţii femeii cu bărbatul se rezolvă şi toate celelalte contradicţii apărute în ultimii 50 sau 100 de ani de când nu s-a mai făcut o reformă doctrinară de la zero a partidelor politice, că nu sunt deloc puţine.
2. Al doilea pas îl reprezintă familia, „celula de bază a societăţii”. Legea reală, cea care se aplică în societate, nu are nici o legătură cu parlamentul, ci cu ce învaţă de acasă copilul în creşterea sa spre statutul de cetăţean matur. Educaţia civică, la televizor, la şcoală, prin mesaje moralizatoare sau orice alte metode, se dezumflă rapid când copilul vede că tatăl este „boier” în casă şi mama serveşte cu drag să-şi mulţumească bărbatul. Poate că acum 5 mii de ani religia spunea că bărbatul este „mai egal” decât femeia şi de aici reieşeau tot felul de obiceiuri, astăzi însă inegalitatea este comportamentală şi, pentru un tânăr, este evidentă. Din păcate prima vinovată este chiar femeia care, mamă fiind, îşi învaţă fata că ea trebuie să spele, să coasă, să calce… pentru că sunt „treburi de femeie”. Cât timp la acest nivel nu se va schimba nimic, oricâte legi şi programe vor apărea, nu se va schimba nimic.
De ce spun că cele 10 puncte nu rezolvă problema de fond? Acelaşi lucru s-a făcut în domeniul rasial. S-au dat legi, s-a făcut o discriminare pozitivă, s-au construit procente pentru departamentele statului… dar undeva în spatele acelui „political correctness” se ascunde în continuare o forţă perturbatoare care presează. Poate că nu este elegant, poate că nu este politicos, poate că nu este politic corect să faci o remarcă rasială, dar este evident că restricţia, cenzurarea continuă să aibă o pornire rasială, pentru că altfel nu ar mai fi nevoie de regulă.
Părerea mea.
doinaş
Noua forma a articolelor din codul penal agreata de domnul Ponta si ONG.
AGRESIUNI ASUPRA Fatului
Art. 201 Întreruperea cursului sarcinii
(1) Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie şi drept de liberă practică medicală în această specialitate;
c) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Avortul săvârşit în orice condiţii, fără consimţământul femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Când faptele au fost săvârşite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi interzicerea exercitării profesiei de medic.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi (2) se pedepseşte.
(6) Nu constituie infracţiune avortul terapeutic efectuat de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta de 24 de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
(7) Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.
Art. 202 Vătămarea fătului
(1) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
(2) Vătămarea fătului în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(4) Vătămarea fătului săvârşită în timpul naşterii de către mama aflată în stare de tulburare psihică, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) şi (2), ale cărei limite se reduc la jumătate.
(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) – (4) au fost săvârşite din culpă limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(6) Nu constituie infracţiune faptele prevăzute la alin. (1) – (3) săvârşite de un medic sau de persoana autorizată să asiste naşterea sau să urmărească sarcina, dacă acestea au fost săvârşite în cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei şi au fost făcute în interesul femeii gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical.
(7) Vătămarea fătului în perioada sarcinii, de către femeia însărcinată, nu se pedepseşte