Oameni de stat sau avocăței de provincie!?

României nu-i merge bine. Tensiunile dintre instituții sunt din ce în ce mai puternice; nu doar puternice; sunt profund disfuncționale. În alte societăți, gradul mare de încredere între cetățeni și în instituții nu face necesar apelul cotidian la lege. La noi, nu este cazul. Trebuie să invocăm mereu litera legii. Doar că ea, legea, poate fi citită în felul în care o fac oamenii de stat sau, dimpotrivă, în maniera unor avocăței de provincie.

În ceea ce privește soluționarea conflictului dintre președinție și guvern cu privire la participarea la Consiliul European, din păcate, drumul pe care s-a pornit este acesta din urmă; nici nu e de mirare. Pare a fi o mare penurie de oameni de stat în țara noastră. Din acest motiv, reiau într-o manieră mai explicită și riguroasă câteva dintre concluziile lecturii pe care o dau legilor. Am spus legilor (la plural), nu legii (Constituția, la singular). Acest articol vine după acesta si acesta.

România a aderat la 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană. Din acel moment, legii noastre constituționale i se adaugă și Tratatele Uniunii Europene.
”Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate” (art. 148/1 din Constituție) s-a produs. În caz de conflict legislativ, are prioritate legislația comunitară. În celelalte cazuri, legile sunt complementare.

Rezolvarea ”dilemei” privind reprezentarea la Consiliul European este un asemenea caz de complementaritate a Tratatelor Fundamentale ale Uniunii Europene și Constituției României. Mai facem precizarea că actuala Constituție este din 2003, înainte de aderarea la Uniunea Europenă, iar instituțiile românești abilitate nu au transpus legislativ, până la acest moment, prevederile din Tratat care nu își au corespondent în prevederile constituționale (ca formă provizorie, până la elaborarea unei noi constituții care să ia în considerare statutul de stat membru al UE și participarea la nivelul comunitar de decizie).

Consiliul European este cea mai recentă instituție comunitară; nu este o organizație sau organism internațional. Este rezultatul instituționalizării reuniunilor informale la nivel înalt existente anterior. Baza sa juridică a reprezintă Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. La art. 13 din Tratat îl putem găsi, pentru prima dată, în lista instituțiilor Uniunii Europene iar la art. 15 se stabilesc rolul și componența sa. Citez:

(1) Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările și prioritățile politice generale. Acesta nu exercită funcții legislative.
(2) Consiliul European este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre…

În recentul conflict interinstituțional, acest articol a fost redus la aliniatul doi – cine participă la Consiliul European – ignorându-se rațiunea pentru care acesta se reunește, precizată la alin. 1. Acest aliniat are două părți; din prima, aflăm că această instituție ”definește orientările și prioritățile politice generale” ale Uniunii Europene; a doua parte precizează că ”nu exercită funcții legislative”. De altfel, știm cu toții că documentul final al Consiliului European, concluziile, este o declarație politică care nu are caracter legislativ.

Ce anume a gândit legiuitorul european când a pus în același aliniat cele două precizări!? Am putea gândi că a vrut să dea o satisfacție gratuită șefilor de state sau guverne, care să se reunească fără vreo finalitate practică, în acest caz, normativă; ne-am putea închipui o cină între prieteni, care ține până la trei dimineața, în condiții stricte de securitate. Nu este departe de adevăr dar nu este cazul, totuși. Istoria dezbaterilor Tratatului și crearea funcției de președinte (permanent) al Consiliului European ne spune altceva. Consiliul European a fost instituționalizat în ideea de a crește eficiența deciziei europene. Cum poate fi eficientă o instituție care nu poate să legifereze!? Prin participanții săi, care se angajează să transpună în acte normative deciziile luate.

Concluzie preliminară

Participanții trebuie să fie purtătorii unei voințe politice (care să le permită în mod legitim să stabilească orientările generale în diferitele domenii ale politicii comunitare).
Participanții la Consiliul European trebuie să aibă capacitatea instituțională și atributul constituțional de a transforma orientările și politicile generale în politici concrete, cu bază legală. Trebuie să aibă drept de inițiativă legislativă și o majoritate care să o susțină.

Există mai multe situații posibile. Dacă domeniul vizat este de competența exclusivă a instituțiilor europene, inițiativa legislativă aparține Comisiei Europene; președintele Comisiei este membru, fără vot, al Consiliului European. Angajamentul celorlalți participanți se concretizează în asigurarea susținerii în Consiliu a respectivelor propuneri (Consiliul Uniunii Europene, zis și Consiliul de Ministri, ”cameră” legislativă a Uniunii Europene, alături de Parlamentul European). În Consiliu sunt reprezentate guvernele statelor membre, așa cum în Parlamentul European sunt reprezentanți cetățenii europeni.
Pentru domeniile care sunt de competență națională, angajamentul se transpune prin legislație internă. La fel se întâmplă și în cazul în care nu se ajunge la unanimitate în privința unei decizii dar o parte a statelor membre cad de acord să ia anumite măsuri care nu se pot adopta la nivel comunitar (din lipsa unanimității). Un exemplu în acest sens este Compactul fiscal. Două state s-au opus măsurilor; o inițiativă a Comisiei a fost imposibilă (în sensul unei directive sau unui regulament). Atunci s-a ales forma unui tratat interguvernamental pentru care semnatarii s-au angajat să asigure ratificarea în parlamentele naționale.

După aceste precizări, trecem la aliniatul 2 al art. 15. – cine participă. Legiuitorul european lasă la latitudinea statelor membre să decidă între șeful de stat sau șeful de guvern, ținând cont de diversitatea reală și cea posibilă (Uniunea se mai extinde) a organizărilor statale și de nevoia ca participantul să îndeplinească condițiile specificate mai sus.

La cel mai recent Consiliu European, statele membre au fost reprezentate astfel: 23 de către șefii de guvern (7 monarhii constituționale și 16 republici parlamentare) iar 4 de către președinți. Cele 4 state reprezentate de șefii de stat au fost: Cipru (republică prezidențială), Franța (republică semi-prezidențială), Lituania și România (republici parlamentare). Rațiunile în fiecare caz în parte sunt diferite.(a se vedea articolul anterior)

Să le analizăm pe ale României. De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și până la jumătatealui 2012, președintele a fost reprezentantul în Consiliul European. După 1 Decembrie 2009, în mod oficial nu s-a pus problema alegerii între președinte și primul ministru; nimeni nu s-a opus și toți au acceptat starea de fapt. Dacă problema ar fi fost ridicată mai devreme, s-ar fi observat că rațiunile instituționale lipsesc.

Prevederi explicite cu privire la nivelul decizional comunitar nu există în Constituție. În schimb, există prevederi explicite legate de autoritatea care are atribuțiile de a realiza politici și, respectiv, cea care deține inițiativa legislativă:

ARTICOLUL 102
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Articolul 102 ne scutește de a intra în dezbaterea legată de caracterul politicilor comunitare (interne sau externe). Indiferent de soluția pentru care optăm, guvernul este responsabil.
ARTICOLUL 74
(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.(…)

Există, de asemenea, prevederi explicite care stabilesc rolul președintelui (art. 80) și-i limitează anumite moduri de acțiune, de exemplu ca membru de partid, atașat unor anume politici (art. 84).
ARTICOLUL 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

ARTICOLUL 84
(1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid (…)

Președintele nu are constituțional puterile executive pe care unii i le atribuie pentru că nu dispune de mecanisme prin care voința sa să se transforme în act normativ: nu are drept de inițiativă legislativă, se poate adresa parlamentului doar prin mesaje, care nu sunt acte juridice, nu poate demite primul ministru, nu-l poate obliga să adopte anumite măsuri în guvern, etc.
Poate consulta guvernul, poate participa la unele reuniuni ale guvernului (specificate în art. 87 din Constituție) sau dacă este invitat de primul-ministru, etc… În orice caz, nu poate să impună reprezentanților guvernului în Consiliu cum să voteze.

Poate trimite spre ratificarea parlamentului tratate pe care le semnează (dar care trebuie negociate de guvern) dar nu poate să garanteze că ele vor fi votate în fața nimănui (pentru că, de principiu, el nu poate dispune de o majoritate parlamentară pe care să o controleze; este deasupra partidelor).

Constituția nu-l împiedică să participe la Consiliul European, nici nu-i recomandă; problema este dacă există rațiuni să o facă. Între voința sa politică, exprimată în cadrul reuniunii, și puterea legislativă/executivă din România este un vid instituțional. Nu există nicio garanție constituțională că ”impulsul necesar dezvoltării” se va transmite mai departe.

Să luăm un exemplu. La următorul Consiliul European, tema este Cadrul Financiar Multianual 2014-2020; bineînțeles, este vorba de orientările generale și de prioritizarea politicilor, veniturile proprii ale Uniunii, etc. Președintele nu are atribuții și responsabilități bugetare de niciun fel. Singura variantă legitimă și relativ eficientă de participare ar avea drept model pe regina Angliei citind mesajul anual; adică, primul ministru să-i scrie un discurs iar președintele să-l citească; la întoarcere, să informeze detaliat pe primul ministru/guvernul despre conținutul discuțiilor purtate de ceilalți participanți, etc. fără a avea posibilitatea de a decide el însuși asupra niciunui aspect în dezbatere (pentru că nu are atribuții bugetare!!!).
Această variantă ar putea fi acceptată doar de un ocupant al poziției de președinte pentru care orgoliul personal este mai important decât interesul statului și funcțonarea instituțiilor; sau care dorește să fie unicat între cei 27 de reprezentanți ai statelor membre.

România este republică parlamentară, in ciuda unor declarații contrare. Constituția este clară; chiar și simbolic, Titlul III (Autoritățile publice) începe cu Parlamentul și continuă cu Președintele, nu viceversa. În plus, prin aderare am transferat către instituțiile comunitare o serie de atribuții; dar nu puteau fi transferate la nivel comunitar și exercitate in cadrul instituțiilor UE, atribuții pe care președintele nu le are prin Constituție. Realizarea guvernanței economice europene este obiectivul central urmărit de instituțiile comunitare în această perioadă; prin ce artificii avocățești ar putea cineva dovedi că președintele poate în mod legitim să decidă la nivel comunitar ceea ce este ilegitim să decidă în țară – politicile financiar-economice!?

În Uniunea Europeană există un singur stat prezidențial (Cipru) și unul semi-prezidențial (Franța). Pentru cei care consideră că și România este un stat semi-prezidențial, comparațiile sunt simplu de făcut și diferențele de sesizat. Constituția Franței este aici iar cea a României, aici. Nici chiar Constituția franceză nu garantează însă că lucrurile vor merge bine în caz de coabitare; deocamdată, președinții Franței s-au bucurat de majoritate; dar ei pot fi membri de partid. Pentru a avea o bază de discuție…

Continuarea articolului este aici:

1. Diferența dintre o republică parlamentară și o republică prezidențială nu constă în faptul că, în prima,  parlamentul decide ce vrea el iar, în a doua, președintele face ce-i trece prin cap. Diferența stă în aceea că în republicile prezidențiale cel ce conduce puterea executivă  este președintele (de exemplu, SUA), în timp ce în republicile parlamentare executivul este condus de primul ministru (de exemplu, Germania). Parlamentul are același rol oriunde. Parlamentul, președintele și guvernul au aceleași limite de acțiune oriunde – cele impuse de legea fundamentală a țării cu pricina.

2. Conform (1), Tratatelor Fundamentale ale Uniunii și Constituției României, este abilitat (legitim) să participe la Consiliul European premierul; trebuie să o facă. Nu avea ce căuta la Parlament; nici președintele la Curtea Constituțională. Dovadă că au consilieri care trebuie demiși urgent; amândoi. Curtea poate fi suspectată de decizii părtinitoare; dar nu din acest motiv nu trebuiau să ajungă la Curte, ci pentru că nu exista niciun conflict instituțional; conflictele personale nu se rezolvă la CCR, nici la Parlament. Există, într-adevăr, un prost și ilegitim precedent (președintele a participat la Consiliul European în ultimii doi ani). Cutuma care contravine Constituției trebuie să înceteze. Atât.

3. Parlamentul are atributul constituțional de a defini mandatul cu care se duce premierul la Consiliul European; acesta este un mandat politic; de exemplu, să susțină instituirea taxei pe tranzacțiile financiare speculative (ca venit propriu al bugetului european); sau să nu o facă. Parlamentul nu are atributul constituțional de a defini conținutul funcției de premier sau de președinte. Pentru asta ar trebui să se transforme mai întâi  în adunare constituantă.

4. În diverse state, diferitele autorități poartă denumiri diferite; faptul că Angela Merkel se numește cancelară nu schimbă rolul său – de șef al guvernului. Descrierea rolului o găsim în Constituția Germaniei. În România, avem președinte, nu șef de stat, dar cei care invocă acest fapt fac o glumă, bănuiesc. Această din urmă denumire nu o veți găsi în constituții; este o etichetă care se aplică pe un borcan (în teoria statului și dreptului); în borcan poate fi un rege, un președinte, un mare duce sau un conducător, dictator,  etc. Ce rol are fiecare scrie în constituțiile statelor respective. Președintele nu trebuie să reprezinte România la Consiliul European pentru că nu are prin constituție puterile executive necesare; funcțiile sale din Constituție sunt altele! Dar dacă trebuie să aplicăm eticheta de șef de stat cuiva, în România, o va purta președintele.

5. Președintele nu poate mandata/transfera  decât atributele  pe care le are, nu pe cele care nu-i aparțin. Poate mandata pe președintele Senatului să primească scrisorile de acreditare ale ambasadorilor străini atunci când este plecat în străinătate să se trateze de o boală. Acest lucru este perfect constituțional. Nu poate să-l mandateze pe premier să susțină sau nu aderarea la euro mai devreme sau mai târziu, de exemplu; politicile economice nu sunt de competența sa, ci a guvernului. Scrie în Constituție. Mai curând el este mandatarul nu cel care mandatează; de exemplu, ca să declare mobilizarea generală (în calitate de comandant al forțelor armate) trebuie să aibă,  aprobarea prealabilă a Parlamentului. Cine l-a sfătuit să să spună că premierul poate merge la Consiliu doar mandatat de președinte, rău l-a sfătuit…

6. Am tot auzit repetat un lucru în aceste zile – cum că deciziile justiției sau ale Curții Constituționale nu se comentează. Este o mare confuzie la mijloc. Deciziile definitive sunt executorii; pot fi puse în aplicare, în cazul judecăților penale; interpretările Curții trebuie luate în considerare, conform prevederilor legale. Dar orice decizie poate fi comentată, analizată, contestată. În multe situații, există chiar forme excepționale de atac ale unor decizii definitive ale justiției. Multe procese au fost reluate și persoane care au ispășit o condamnare au fost considerate, în final, nevinovate. În privința interpretărilor Curții, lucrurile sunt și mai clare; nu sunt sentințe; sunt interpretări ale legii; uneori foarte corecte; alteori, stupide. În cazul de care este vorba, nu am înțeles bine asupra a ce s-a pronunțat…

PS

Mă simt datoare să fac aceste precizări pentru că mă simt responsabilă; un altfel de politică în România nu se poate face până nu învățăm să ținem cont de legi/instituții și să nu intrăm în bătălii personale. În plus, cetățeanul merită respect. El trebuie convins de legitimitatea acțiunilor celor care ocupă diversele funcții; ideea că x i-a ”făcut-o” lui y sau viceversa, trebuie să dispară din capetele noastre. Dacă reușim să scăpăm de ea, locul a va fi urgent ocupat de respect și încredere, nu rămâne gol!

Mă mai simt datoare să atrag atenția celor care ajung la putere că este bine să se înconjoare de unii chiar mai deștepți decât ei înșiși; puterea lor va spori. Dacă fac invers, va spori doar ridicolul.

http://www.gabrielacretu.ro/aceea%C8%99i-tema-precizari-pentru-cei-care-cred-ca-%C8%99tiu-dar-habar-nu-au.html

116 comentarii la “Oameni de stat sau avocăței de provincie!?”

  • casandra

    Bun articol.
    Poate ca ar fi trebuit sa mentionezi clar ca in Franta toate sedintele guvernului sutn prezidate de presedinte. Ca primul ministru prezideaza sedintele guvernului doar daca presedintele nu o face. Si ca ordinea de zi a sedintelor de guvern se face de presedinte.

    „Article 9
    Le Président de la République préside le Conseil des ministres.”
    Adica, le prezideaza pe toate. Nu doar pe unele, pe anumite teme, si cu prevederea constitutionala ca „poate” prezida.

    Si, da, ai dreptate, Constitutia Frantei consacra intai institutia „Presedintele”, apoi Guvernul si la urma Parlamentul. La noi, Parlamentul este primul.

    Ce naiba se intampla cu marii profesori de drept constitutional si drept european, unde sunt? Chiar toti sunt muti?

  • gabicretu

    @Din păcate, dat fiind ca sunt două articole, complementare 🙂 , lucrurile nu știu dacă sunt atât de clare precum a fost în intenție; se mai adaugă scrisul la unu noaptea, în afara orele de muncă… Am mai corectat acum din erorile de ortografie, să nu fiu sancționată public…

    În privința președintelui francez, două aspecte sunt esențiale pentru cazul nostru:
    1. are dreptul discreționar de a numi primul ministru (care nu trebuie să fie șeful majorității); acest drept nu mai există nicăieri.
    2. El rămâne șeful majorității (când nu e coabitare); astfel, are un control total asupra guvernului; dacă nu răspunde, primul ministru se poate trezi că a ajuns în opoziție a doua zi…

    Prezidarea ședințelor de guvern (lucru foarte adevărat) poate fi și un act simbolic, fără atribuțiile de mai sus.

  • N. Raducanu

    Articolul d-nei Cretu este excelent argumentat si convingator. Nici nu mai ar fi nevoie sa se pronunte in privinta celui care legal poate ocupa scaunul rezervat reprezentantului Romaniei in Consiliu. De ce oare insa secretariatul Consiliului (sau Comisiei?) a trimis cate o invitatie atat presedintelui, cat si primului ministru al Romaniei? Asa o fi procedat si in trecut, iar Boc s-a recuzat de fiecare data? Iar in ipoteza (chiar absurda) ca cei doi nu cad de acord acasa si se duc ambii la sedinta Consiliului, cine va transa dilema?
    Referitor la intrebarea d-nei Casandra: „Ce naiba se intampla cu marii profesori de drept constitutional si drept european, unde sunt? Chiar toti sunt muti?”. Raspunsul cred ca este unul: le este frica sa nu fie a doua zi chemati la DNA!

  • Aya

    ATENTIONARE

    Urmatorul pas pe care aproape l-a anuntat, in subtext, Traian Basescu este declararea starii de urgenta.
    Asta inseamna dizolvarea Parlamentului, interzicerea unor televiziuni si ziare, etc.

    USL trebuie sa se grabeasca- ar putea fi o chestiune de ore!- atat cu suspendarea lui Basescu DAR si- fulger!- cu modificarile necesare privind anumite chestiuni legate de Curtea Constitutionala.

  • Aya

    Solutia aleasa de Adrian Nastase- de a renunta la cererea de intrerupere a pedepsei, in conditiile in care cauza urma sa fie stramutata “cu dedicatie” – este un exceptional reflex de luptator.

    Sa nu uitam ca Victor Ciorbea a fost procuror si, cand a afirmat, la Antena 3 (in 3 iulie 2012) ca Adrian Nastase ar putea fi ucis “cu ocazia” transportului in orasul-nu-stiu-care unde ar fi stramutata judecarea cauzei, a vorbit intuind perfect gandirea si intentiile procurorilor Monicai Macovei.

    Subliniez ce am mai scris: in penitenciar, viata lui Adrian Nastase este in pericol. I s-a pregatit- si intentia este mentinuta- soarta lui Sorin Crivat (asasinat in penitenciarul Codlea).

    Amintesc ca de “noul caz Adrian Nastase” (legat, formal, de tentativa de sinucidere- pe fond, este si altceva, extrem de grav) se ocupa procurorul Selaru- acelasi care a “ingropat” cazul Sorin Crivat, asasinat in penitenciarul Codlea.

  • Aya

    Felicitari noului presedinte al Senatului- Crin Antonescu!
    Felicitari noului presedinte al Camerei Deputatilor- Valeriu Zgonea!

    Separat:
    Felicitari premierului Victor Ponta pentru modul impacabil in care s-a comportat si a actionat, subliniind, ireprosabil, separatia puterilor in stat!

    Felicitari pentru USL!

  • Valeriu Mangu

    Doamna Gabriela Cretu,
    Va semnalez un fapt cu adevarat SENZATIONAL:
    In Monitorul Oficial, partea I, nr. 483/13 iulie 2012, este publicata Legea nr. 127/12 iulie 2012 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante. Aceasta lege este promulgata prin Decretul nr. 481/12 iulie 2012, publicat in acelasi Monitor Oficial.
    Si, acum, ATENTIE: Legea sus-mentionata este semnata de dna Roberta Alma Anastase in calitate de presedinte al Camerei Deputatilor, respectiv de dl. Vasile Blaga in calitate de presedinte al Senatului, desi cei doi au fost revocati din functii – Cand?! – in 3 iulie 2012.
    Cu alte cuvinte, dl. Crin Antonescu a promulgat o lege care, la data pe care o poarta – 12 iulie 2012 -, nu este certificata de presedintii in functie ai celor doua Camere.
    Aceasta situatie poate fi, desigur, explicata, dar din punct de vedere juridic legea respectiva, implicit ordonantele care se vor da in temeiul ei sunt lovite de nulitate.
    O asemenea situatie s-a intamplat, dar in alt fel, si in 2007.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • Valeriu Mangu

    Doamna Gabriela Cretu,

    Actiunea Presedintelui Romaniei de a ataca la Curtea Constitutionala hotararea Camerelor reunite ale Parlamentului de suspendare a sa din functie, judecata in 7 iulie cor., nu poate fi calificata, cum pe buna dreptate a statuat respectiva Curte, respingand-o ca inadmisibila, drept cerere de solutionare a unui conflict juridic de natura constitutionala. Intr-adevar, potrivit definitiei Curtii Constitutionale data prin Decizia nr. 730/2012, dar si prin Decizia nr. 53/2005, un conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritati publice presupune “acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor”.
    In mod strict, hotararea de suspendare nu indica vreo autoritate investita (cu i de dupa i) sa preia atributiile Presedintelui Romaniei, ci doar creaza premisele ca preluarea sa fie realizata de Parlament prin unul din co-presedintii acestuia – presedintele Senaului sau presedintele Camerei Deputatilor. Conflictul juridic de natura constitutionala apare in momentul in care, potrivit definitiei reproduse mai sus, atributiile functiei de Presedinte al Romaniei sunt preluate efectiv de catre unul din cei doi subiecti nominalizati mai sus ori se creaza premisele preluarii de catre unul din subiectii respectivi. Acest lucru s-a intamplat, dupa cum bine stim, prin edictarea mai multor acte, apartinand atat Parlamentului, cat si Curtii Constitutionale, preluarea efectiva a atributiilor functiei de Presedinte al Romaniei de catre presedintele Senatului avand loc in 10 iulie cor. Abia ACUM, cand atributiile Presedintelui Romaniei au fost preluate de presedintele Senatului, se poate vorbi asadar despre un conflict juridic de natura constitutionala, in sensul definitiei reproduse mai sus. Abia acum Presedintele Romaniei poate sa introduca la Curtea Constitutionala cerere pentru solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala, ivit, pe de o parte, intre domnia-sa si, respectiv, Parlament, la care se adauga presedintele Senatului, pe de alta. Abia acum cererea este ADMISIBILA si numai in sensul celor aratate mai sus.
    Argumentele care sustin admisibilitatea cererii in cauza, privind calitatea procesuala a Presedintelui Romaniei, precum si cele privind fondul cauzei se regasesc in deciziile date de Curtea Constitutionala in ultima vreme. Intr-o postare viitoare voi sintetiza, cu speranta ca demersul meu va servi interesului public, aceste argumente.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • gabicretu

    @dl. Mangu,
    Mă bucur sa va revad/recitesc. Ca si in trecut, nu pot sa va înțeleg destul de bine deși sunteți mai clar decât CCR, trebuie sa accept.

    Acum exista un conflict între președintele suspendat si parlament?! Presedintele suspendat este o instituție?! Nu pot urmări…

  • Valeriu Mangu

    Doamna Gabriela Cretu,

    V-ati speriat?
    Al dvs, Valeriu Mangu

  • gabicretu

    @De ce?! Daca dv. recunoasteti ca ați atins nivelul maxim al evolutiei personale ca Bau Bau, eu nu mai sunt demult copil… 🙂

  • Valeriu Mangu

    Doamna Gabriela Cretu,

    Ma refeream la faptul ca nu ati postat un text pe care vi l-am trimis.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • gabicretu

    Nu știu despre ce e vorba… 🙂
    Text despre ce?! Trimis unde?!

  • ggiggi

    Da’ cine-i „aya” dom’le ?
    Ca ma scoate din sarite de nu se poate……. aya ( ca tot i ramane ) 😀

  • gabicretu

    Ggiggi,
    Înțeleg ca nu era pentru mine întrebarea. Nici eu nu știu răspunsul dar mă gândesc ca o fi omoloaga, de la grupul advers. Curios sa nu va cunoasteti…

  • ggiggi

    ^^
    Bine Doamna, matali ai vrut-o . De azi inainte o sa „postez” aceleasi cantitati…. 🙂

  • Gabi

    @Nu am pârît la șefi că ea e mai harnică, să nu urmeze măsuri de represiune. Am considerat că e mai importantă calitatea decât cantitatea, așa că pot fi iertată 🙂

  • Valeriu Mangu

    Doamna Gabriela Cretu,

    In urmatoarea suita de postari voi aduce argumente pentru invalidarea de catre Curtea Constitutionala a referendumului, INDIFERENT de numarul de participanti si, respectiv, de numarul celor care raspund “DA” la intrebarea inscrisa pe buletinul de vot, asa cum a fost ea stabilita prin Hotararea nr. 33/2012 a Parlamentului.
    Precizez ca expunerea argumentelor este succinta, vizand doar esenta acestora.

    ARGUMENTUL nr. 1
    de invalidare a referendumului

    Articolul 2 al Constitutiei consacra, in alineatul (1) al sau, principiul potrivit caruia alegerile pentru organele reprezentative ale poporului trebuie sa fie CORECTE. Acest principiu trebuie in mod neindoielnic sa guverneze si referendumul.
    Cetatenii cu drept de vot sunt chemati la referendum, potrivit dispozitiilor art. 95 al Constitutiei, “pentru demiterea Presedintelui”. Dar, datorita unui abuz de limbaj, consacrat de-acum in spatiul public cum ca ar exprima o norma de ordin constitutonal, majoritatea cetatenilor au convingerea ca Romania are doi Presedinti – unul pe numele sau de cetatean Traian Basescu, iar celalalt, Crin Antonescu. Primul – “suspendat”, iar al doilea – “interimar”. Aceasta convingere a fost alimentata atat de mass-media, cat si de dl. Crin Antonescu, autoprezentat in aparitiile sale publice drept “Presedintele interimar al Romaniei” desi, dupa cum am aratat anterior, domnia sa este doar presedintele Senatului, care a preluat cu caracter interimar o serie de atributii ale Presedintelui Romaniei. Dar chiar mai mult, dl. Crin Antonescu si-a insusit in mod neconstitutional si nelegitim insemnele functiei de Presedinte al Romaniei, tinand discursuri, respectiv transmitand mesaje de la Palatul Cotroceni, sub sigla traditionala sub care Presedintele Romaniei tine unele discursuri, respectiv transmite unele mesaje – este vorba despre alocutiuni de la pupitrul marcat cu eticheta “Administratia Prezidentiala”.
    De asemenea, aceasta stare este intretinuta de dl. Crin Antonescu prin faptul ca semneaza decretele – a se vedea in acest sens “Monitorul Oficial” – cu titulatura “Presedintele Romaniei – INTERIMAR – ”
    O asemenea situatie este de natura sa creeze confuzie, a carei gravitate este dificil de apreciat acum. Cine urmeaza sa fie demis? Presedintele Romaniei, dupa cum dispune Constitutia ( v. art. 95 alin. (3)), cetateanul Traian Basescu sau cetateanul Crin Antonescu?
    In conditiile in care exista astazi in Romania localitati neelectrificate si, deci, fara posibilitati de receptionare a posturilor de televiziune, fara acces al internet, nu este exclus sa existe cetateni care sa nu fi vazut niciodata chipurile celor doi cetateni nominalizati mai sus.
    De asemenea, persoanele care nu au exercitiul urmaririi fenomenului “politic” , mai ales cele din afara granitelor, pot sa faca foarte usor confuzie intre “Basescu” si, respectiv, “Antonescu”.
    Confuzia poate sa fie generata si de alte cauze si, in orice caz, ea este de natura sa altereze intr-o proportie ce nu poate fi imediat cuantificata rezultatul referendumului.
    (Va urma)
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • Valeriu Mangu

    Doama Gabriela Cretu,

    In continuare prezint:

    ARGUMENTUL Nr. 2
    de invalidare a referendumului,

    indiferent de numarul de participanti si, respectiv, indiferent de numarul voturilor exprimate cu “DA” sau “NU”.
    Intr-o serie de decizii ale sale privind constitutionalitatea Regulamentului Senatului – v., de ex., Decizia nr. 46/1994 -, Curtea Constitutionala a analizat forta juridica a hotararilor Camerelor, respectiv ale Parlamentului.
    Potrivit considerentelor respectivei Curti, hotararile in cauza nu pot privi decat subiectele de Drept cu care Camerele, respectiv Parlamentul au raporturi juridice de ordin constitutional, raporturi specificate in mod explicit si expres de Constitutie. Mai clar spus, vazand procedura de legiferare prevazuta de Constitutie, dat fiind continutul si, respectiv, procedura de adoptare, o hotarare a Parlamentului, respectiv a unei Camere nu se incadreaza in categoria legilor si aceasta deoarece, in primul rand, o astfel de hotarare nu este supusa promulgarii.
    Cat priveste efectele juridice, hotararile Parlamentului, ale celor doua Camere nu pot stabili drepturi si obligatii decat pentru subiectele evocate mai sus – deputati, senatori, autoritati, demitari si functionari publici cu care se afla in raporturi de ordin constitutional. Numai legea, ca act juridic adoptat de Parlament si, respectiv, promulgat de Presedintele Romaniei poate sa consacre drepturi, respectiv obligatii pentru alte subiecte de Drept decat cele nominalizate mai sus.
    Asa stand lucrurile, Hotararea nr. 34/2012 a Parlamentului, potrivit careia data referendumului este 29 iulie 2012, iar acesta este obligatoriu nu poate fi opusa ceatenilor, altor autoritati cu care Parlamentul nu are raporturi de ordin constitutional. Mai precis spus, ea nu poate obliga in nici un fel alte subiecte decat cele nominalizate anterior.
    Considerentele anterioare se completeaza cu precizarea ca hotararile Parlamentului obliga diverse subiecte cu care acesta se afla in raporturi de ordin constitutional numai in masura in care respectivele obligatii sunt in mod explicit si expres prevazute in Constitutie.
    In lumina celor expuse mai sus data referendumului este stabilita in mod neconstitutional, ca si obligativitatea acestuia.
    (Va urma)
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • Valeriu Mangu

    Doamna Gabriela Cretu,

    Enunt mai jos:

    ARGUMENTUL Nr. 3
    de invalidare a referendumului

    indiferent de numarul de participanti si indiferent de numarul voturilor exprimate cu “DA” sau “NU”.
    Argumentul, care rezulta din interpretarea sistematica a principiilor si dispozitiilor constitutionale, este cu adevarat senzational si suna astfel: numai Presedintele Romaniei poate, in temeiul dispozitiilor art. 99 al Constitutiei, sa ceara poporului sa-si exprime, prin referedum, vointa de demitere a sa din functie!!
    De aici rezulta ca referendumul este convocat in mod neconstitutional.
    Afirmatia de mai sus este, intr-adevar, o uriasa provocare. O provocare a logicii interne a Constitutiei.
    (Va urma)
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • Valeriu Mangu

    Doamna Gabriela Cretu,

    Reproduc mai jos:

    ARGUMENTUL nr. 4
    de invalidare a rezultatelor referendumului

    indiferent de numarul participantilor si, respectiv, numarul voturilor “DA” sau “NU”.

    Participarea judecatorilor in birourile electorale este neconstitutionala.
    Intr-adevar, prin natura lor, birourile electorale sunt autoritati publice de tip executiv, subordonate in final Guvernului, care organizeaza referendumul. Prezenta judecatorilor in birourile electorale, inclusiv BEC, este neconstitutionala din mai multe motive. Astfel, daca activitatea judecatorilor in respectivele birouri este considerata a fi act de justitie, sunt incalcate dispozitiile art. 126 alin. (1) al Constitutiei, potrivit carora justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instate judecatoresti stabilite prin lege, dar birourile electorale nu sunt astfel de instante.
    Daca activitatea judecatorilor in birurile nu este considerata a fi act de justitie, ci de specialitate, se incalca dispozitiile art. 125 alin. (3), potrivit carora functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior.
    De asemenea, este incalcat principiul separatiei puterilor in stat – legislativa, executiva, judecatoreasca – si care este consacrat de art. 1 alin. (4), ibid.
    Inca, prin subordonarea judecatorilor din birourile electorale fata de Guvern este incalcat principiul independentei judecaorilor, consacrat prin art. 124 alin. (3), idem.
    (Va urma)
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • Valeriu Mangu

    Doamna Gabriela Cretu,

    Prezint in continuare:

    ARGUMENTUL nr. 5
    de invalidare a rezultatelor referendumului

    indiferent de numarul participantilor si, respectiv, numarul voturilor “DA” sau “NU”.

    Spre deosebire de alegeri, care au caracter POLITIC, referendumul este, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (1) al Constitutiei, act de exercitare a suveranitatii nationale. Exercitarea acestui act se realizeaza, potrivit principiilor si dispozitiilor constitutionale, in toate formele, prin mijlocirea organelor reprezentative ale poporului si, respectiv, a autoritatilor publice. Rezulta de aici ca participarea partidelor politice, care nu intra in categoria subiectelor sus-mentionate, in cadrul birourilor electorale si al sectiilor de votare este neconstitutionala.
    (Va urma)
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • Valeriu Mangu

    Doamna Gabriela Cretu,

    Va rog sa primiti sentimentele mele de adanc respect si admiratie pentru gestul dvs. de a afisa textele mele. In egala masura, am respect si admiratie pentru curajul dvs. de a le pastra postate. Constat ca sunteti un om cu rara calitate de a avea caracter si un slujitor devotat al adevarului, ratiunii si dreptatii.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • gabicretu

    @Dl. Mangu,
    Eforturile făcute în direcția cea bună dau întotdeauna rezultate, chiar dacă uneori mai târziu… 🙂
    Întotdeauna afli ceva din opinia adversarului/contr-opinentului, despre cauza în speță sau despre persoană ca atare. Oricum, e de bine 🙂

  • Valeriu Mangu

    Doamna Gabriela Cretu,

    Statul democratic si social este – ori trebuie sa fie -, in mod fundamental, o asociatie a cetatenilor lui in scopul sporirii mijloacelor necesare in scopul liberei dezvoltari a propriei personalitati a fiecaruia dintre noi. Asa stand lucrurile, este absurd sa fim adversari. Asta nu se intelege la noi – ca nu trebuie sa fim adverdari, ci sa contribuim la sporirea mijloacelor respective, intai prin argumente, prin logica etc.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • Bibliotecaru

    Subscriu la ceea ce spune domnul Valeriu Mangu. Într-o lume normală politicienii au rol de a găsi o soluţie optimă care să convină unei cât mai mari părţi din populaţii. Stabilirea unor carteluri de partide care să îndeplinească un minim de 50% şi folosirea procentului majoritar ca pe o armă în a trece legi, este anti-democratică. Mai mult, sistemul instituţional nu prevede o supunere a parlamentarului faţă de partid, deci majorităţile ar trebui să se constituie EXCLUSIV ad-hoc, în momentul votului.

    Faptul că în România modificarea legilor are o dinamică extraordinară, se schimbă de zeci de ori de nu mai ştie nimeni care este forma exactă, dar mai ales faptul că legile nu prea se aplică în România pentru că sunt extrem de proaste, este o dovadă vie că nu calea războiului şi a conflictului este cea bună.

    La televizor se tot vorbeşte, cam de o lună, despre o lege a sănătăţii care prefigurează un genocid dureros. Ca cetăţean am semnalat asta unor parlamentari USL care nu mi-au răspuns deloc, deşi unii sunt în strânsă legătură fie cu domeniul sănătăţii, fie chiar cu comisia de sănătate. Ce am putea face? Care este şansa noastră, a poporului, să ne facem auziţi? Cum anume se poate pune în aplicare democraţia dacă politicienii nu aud ce le spune poporul, ci doar declamă lucruri pentru popor. Dar mai ales, de ce nu mă întreabă nimeni cum aş vrea să fie legea sănătăţii ca să votez pe cel cu proiectul mai bun?

  • Adrian Grom

    Legea sănătății, așa cum arată acum, e cam cum ar fi un tratament de după al doilea război mondial pentru o pneumonie (măcar exista penicilină) față de unul din primul război mondial. Adică e îmbunătățită considerabil față de forma idioată compusă de clica băsistă (pentru cititorii ăia care cred că idolul lor face numai lucruri bune – face lucruri execrabile, la comenzi externe… ). Dar mai e mult pâna la o lege modernă.
    Din punctul nostru de vedere (al medicilor de familie) am reușit să rezolvăm o bună parte din ceea ce ne privește și în ceea ce îi privește pe pacienții noștri. Mai sunt multe de rezolvat și foarte multe în ceea ce privește restul sistemului. Legea nu va duce la genocid dacă mai e amendată în câteva puncte esențiale (în care trebuie să batem FMI și BM, puncte negociate cu mult talent de BOC și compania – se aude domnu Goee?? ). Problema va veni în Parlament, când amendamentele unora sau altora vor strica echilibrul legii și din legislația secundară, acolo unde nu e clar sau strict în textul legii..
    Esențiale sunt 2 probleme
    – finanțarea (populația plătește cam maximul din ce poate, se rezolvă doar prin creștere economică și creșterea volumului contribuțiilor prin creșterea numărului de locuri de muncă; e un pas înainte că bugetul va compensa plata pentru cei acum scutiți!; nu rămâne nimeni fără asigurare, toată lumea va avea acces la un pachet de bază și unul de urgențe)
    -asigurarea împotriva băieților dăshteptzi din sănătate (promovați cu aceeași îndârjire ca și Roșia Montana de aceeași clică băsistă – se aude domnu giggggggi?) care ar fi vrut să spumuiască prin asigurări private cele 5 miliarde de epuroi investite în sănătatea românilor, după modelul Hidroelectrica.
    Nu m-oi pricepe la industrie, economie sau altele dar la sănătate mă pricep. Iar nivelul nostru de expertiză în ceea ce privește modul în care se fură la CNAS sau MS…eheee, a murit cheliuță de la casa de fiecare dată când i-am băgat datele sub nas… (să moară mam mare – că ne-a furat și v-a furat cu 2 milioane de români – de 3 ani evidența populației dă zombi – morți pe care noi îi dăm că le-am dat certificat de deces și ei îi dau înapoi în SIUI ca vii și virgine de 60 de ani cu numele de fată… )

  • ggiggi

    @ Dl. Grom

    Nu am NICI o simpatie pentru Basescu. Doar ca nu-l urasc ca pe Iliescu. Am si eu prioritatile mele … 😀
    Va rog, daca aveti timp, sa citi ultimele mele „opere” – http://www.gabrielacretu.ro/29-iulie-ora-720-votat-da.html

    Ca sa fie si mai clar, daca as putea as umple puscariile, pentru muuulti ani, cu aproape toata clasa politica din’89 pana acum.
    Desastrul actual nu este opera „directa” de Basescu,Ponta etc Astia , ca si precedentii, sunt niste capuse.
    Iliescu a fost arhitectul. Dreptate in cazul Iliescu, marea mea obsesie.

    Sa auzim numai de bine,

  • Adrian Grom

    Nu oamenii politici sunt vinovați. În ciuda obsesie dumneavoastră… (mă întreb la ce mai folosește, având în vedere că a rămas doar un oracol consultat de presă și …atât). Vinovații suntem noi, care acceptăm toată tăvăleala politică fără a reacționa (decât virtual și ineficient…). Nu cred că v-am văzut în stradă, la sediul unui partid (oarecare) sau măcar la vreo întâlnire cu vreun om politic… (aici nu mă refer la dvs. personal ci la întregul gen pe care îl reprezentați – cârcotașii de pe margine, buni de gură, mari meșteri la spart semințe și absolut incapabili să rupă din timpul lor ca să facă realmente ceva, să se implice… fie și numai să meargă să urle un sus sau un jos…atunci când e cazul)… Poate veți fi fiind excepția (deși dat fiind anonimatul… ) dar am motivele mele să mă îndoi de eficiența urii dvs… O vărsați aici și aiurea, fără nici un fel de noimă și fără a avea efecte (în afara faptul că ne puneți nervii pe moațe).
    Ca să mă faceți comunist (ha, ha) vă repet citatul lui Lenin…ăla cu puterea sovietică. Dar vi-l servesc și pe Toqueville…ăla care a spus că americanii sunt mult mai eficienți decât europenii pentru că se organizează…
    Eu semnez… de bun simț ar fi să lăsați anonimatul… dar… am uitat. Băsismul înseamnă lipsă de bun simț…

  • ggiggi

    @ Dl.Grom

    Je m-anfish in tufish !
    Nu stiu ce facednia dvs. pana in 96′, da subsemnatu’ a facut cate ceva.
    In 92′ aveam o amarata de furgoneta TV si pentru ca am „indraznit” sa o tapetez cu afise electorale IN CONTRA lu’ Iilescu, naste ! oameni di bini, mi-au distrus furgoneta. Cred ca inca mai figurez in evidentele PNT. Am asteptat, si asteptat , si luptat pana prin 98′-99′
    Dupa care , intelegand ca mamaliga nu explodeaza, mi-am facut valiza ……… si pa !
    De 13 ani nu am pasit pe acolo. Nici nu ma grabesc. Am inca un apartament si ceva teren arabil ( doua sfori pricajite)
    Asa ca , sa risipesc energia cu aldea nea manelica ……. pardon monsher, nu-i stilu’ meu.
    Sa-l vad pe Iliescu in zeghe si catuse …….. asta da climax.

    Vorba lu’ Domnu’ Tutea : am facut puscarie pentru niste prosti. Yo am stat doar „retinut” la secu cateva zile… ce sa-i faci, trebuia sa ma straduiesc mai mult, stiu.

    Sa auzim numai de bine , Domnule … gradu ? a, informatie rezervata. Inteleg.

  • Adrian Grom

    mai draga, ca sa folosesc un citat din clasici in viata, 😛 , am spus doar ceva – anume ca ura directa, fara cenzura si fara neuroni in spate, e la fel de daunatoare ca si lingusirea sau basismul…
    Si eu era cit pe ce sa iau bataie pentru opiniile mele politice pe 13 iunie 1990. Cind aveam 17 ani. Cam greu sa fiu gradat…
    Pe de alta parte acum inteleg… de la distanta e usor… e foarte usor…
    Am destui colegi plecati (foarte buni luptatori cit au fost pe aici). Imediat dupa ce au plecat au inceput sa dea solutii paralele cu realitatea… De ce? Pentru ca e muuult mai simplu acolo, cu o societate civila puternica, cu discutia cu oameni normali samd… Repet, oameni cu care aici aveam un dialog absolut normal si vedeam lucrurile la fel…
    Gata, eu m-am lamurit… Si nu, nu e vorba de salam cu soia sau alte cretinisme de acest gen. Ci doar de chestia aia – e mult mai usor sa spargi seminte la peluza decit sa alergi pe teren…
    Sa uriti bine!

  • Valeriu Mangu

    Doamna Gabriela Cretu,

    Demisia pe care dna Mona Pivniceru si-a dat-o din CSM ii rezolva doar jumatate din incompatibilitati. Ce se intampla cu functia sa de JUDECATOR al Inaltei Curti de Casatie si Justitie? Va fi cumva detasata de la respectiva Curte la Guvern?
    Potrivit dispozitiilor art. 125 alin. (3) al Constitutiei, “Functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior”. Dna Mona Pivniceru trebuie sa fie numita in functia de membru al Guvernului prin decret al Presedintelui Romaniei, ceea ce inseamna ca va detine o NOUA functie, alta decat cea de judecator, ceea ce este contrar dispozitiilor constitutionale. Numirea prin decret nu poate fi ocolita – a se vedea dispozitiile art. 85 alin. (2), dar si alin. (1), ibid. Mai precis, dna Mona Pivniceru nu poate functiona in cadrul Guvernului ca membru al acestuia in baza unei detasari dispuse de conducerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
    Pentru a evita starea de incompatibilitate, respectiv pentru a detine functia de membru al Guvernului, dna Mona Pivniceru va trebui sa-si dea demisia si din functia de judecator al respectivei Curti.
    Dar chiar detasarea in alta “putere” a statului este neconstitutionala.
    In ceea ce priveste incompatibilitatile a se vedea si dispozitiile art. 105 alin. (1), ibid., potrivit carora “Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu exercitarea altei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau de senator”. Exercitarea prin detasare de catre dna Mona Pivniceru a atributiilor de membru al Guvernului nu este, la prima vedere, contrara acestor dispozitii, chiar in situatia in care dna Mona Pivniceru este numita membru al Guvernului prin decret – in acest caz d-sa trebuie sa-si suspende activitatea de judecator -, dar impotriva acestei solutii se opun, dupa cum am aratat mai sus, dispozitiile art. 125 alin. (3), ibid.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • Bibliotecaru

    @ Valeriu Mangu

    Ceea ce aş vrea să vă întreb eu este în legătură cu DETAŞAREA.

    Dacă doamna Mona Pivniceru este detaşată pentru funcţia de ministru, ea va deţine concomitent cu noua funcţie şi vechea funcţie de judecător al Curţii de Casaţie şi Justiţie.

    Vă reamintesc că există practica detaşării judecătorilor ca procurori… or este evident că cineva nu poate fi în acelaşi timp cu un astfel de cumul de funcţii, judecător şi procuror.

  • gabicretu

    Am rugamintea sa cititi ce este „detasarea”. http://www.codulmuncii.ro/titlul_2/capitolul_3/art_45_1.html
    Nu este vorba de exercitiul simultan al celor doua funcții. Prima funcție se suspenda pe durata detasarii.

  • Bibliotecaru

    @ gabicretu

    Sigur că da, codul muncii spune asta, de aceea am şi adus în discuţie acest lucru… eu eram curios cum interpretează domnul Valeriu Mangu din punctul de vedere al principiilor acest lucru.

  • gabicretu

    @Separarea puterilor, ca principiu, privește exercițiu respectivelor autorități; atât timp cât se suspendă ”contractul” de judecător, nu văd în ce măsură ar fi un risc de concentrare a puterii într-o singură mână. Separarea puterilor a fost introdusă împotriva absolutismului monarhic, nu e dat divin… Accentul pus pe separare, din motive de înțeles, pune în umbră celălalt aspect – interdependența și cooperarea loială… Acolo e chiar mai dificil de lucrat, că este un principiu de conținut, nu formal…

  • Bibliotecaru

    @ gabicretu

    Aşa este, numai că interdicţia prevăzută incompatibilitate nu se referă neapărat la separaţia puterilor ci la independenţa judecătorului. El nu trebuie să aibă un raport de subordonare faţă de cineva, respectiv el nu are voie să fie cumva condiţionat de ceva în momentul în care dă o decizie în calitate de judecător.

    O prevedere asemănătoare este şi la preşedintele României, or el nu face parte din nici o putere, deşi exercită atribuţii care ţin de fiecare dintre cele trei puteri.

    La Adrian Năstase avem deja un caz. Din câte am reţinut din presă, poate greşit, că e de mult timp, unul dintre judecători se pare că a participat, pe vremea când a suferit o detaşare la procuratură, şi în calitate de cel care a strâns probele la proces. Cu alte cuvinte s-a văzut în poziţia de a fi şi cel care acuză, dar şi cel care judecă.

  • gabicretu

    @asta-i alta speta, ca sa zicem așa. Ministra nu va fi ministra ca judecatoare. Acest statut se suspenda pe perioada detasarii; nu judeca, si-a dat demisia si din csm, etc. Doar ca i se rezerva postul, sa nu mai dea concurs cand termina mandatul.

  • Bibliotecaru

    Păi normal că postul nu i se ocupă, că asta înseamnă detaşare… 😀 Altfel ar fi transfer (dacă ar mai exista).

  • ggiggi

    😀 Curat murdar chestia cu ju(de)catoarea asta ……

    Cum spunea unii ( sic ) Romanie te iubesc !
    (ce pacat ca e locuita)

  • Valeriu Mangu

    Doamna Gabriela Cretu,
    Domnule Bibliotecaru,

    Cercetand cu atentie Constitutia vom observa ca interdictiile privindu-i pe judecatori si procurori sunt identice cu cele privindu-l pe Presedintele Romaniei, cu diferenta ca judecatorilor si procurorilor li se ingaduie sa fie cadre didactice in invatamantul superior.
    Sa ne inchipuim, ca ipoteza de lucru, detasarea Presedintelui Romaniei. Cum ar suna?
    In cazul judecatorilor si procurorilor, ca si al Presedintelui Romaniei, incompatibilitatea functiilor lor cu orice alta functie publica sau privata se traduce prin inadmisibilitatea DETINERII unei alte functii, fie si in stare de suspendare. Aceasta situatie nu este aceeasi cu cea in care se afla, de pilda, membrii Guvernului, care pot EXERCITA, dintre functiile publice de autoritate, doar pe cea de deputat sau senator, pe care, se subintelege, le pot detine. Aceasta inseamna ca un membru al Guvernului poate detine functii (si demnitati publice) de autoritate, dar nu le poate exercita decat pe cele de deputat sau senator, restul fiind suspendate in ceea ce priveste exercitarea.
    In cazul dnei Mona Musca problema este alta, anume ca d-sa trebuie numita, potrivit dispozitiilor constitutionale, prin decret, ceea ce inseamna o functie NOUA. „Functia”, potrivit definitiei clasice, este caracterizata de actul de numire – decret, decizie de incadrare etc. – si, respectiv, de ansamblul atributiilor ce o caracterizeaza, precum si – lucru extrem de important – de natura ei juridica.
    In ceea ce priveste detasarea, definitia la care faceti referire trimite la schimbarea locului de munca, respectiv a angajatorului, mai precis a celuia caruia urmeaza sa i se subordoneze cel detasat. Din cate tin minte exista o decizie a Curtii Constitutionale care stabileste ca detasarea fara acordul celui detasat este neconstitutionala. Din adnotarile la textul la care faceti trimitere rezulta ca detasarea este considerata de doctrina, respectiv de jurispruenta drept o cesiune temporara a unui angajator a contractului de munca privindu-l pe cel detasat catre alt angajator, pe perioada detasarii, executia contractului initial, a deciziei initiale de numire etc. suspendandu-se. In realitate, detasarea nu apare, in raport cu aceste adnotari, decat ca un imprumut, daca ma pot exprima astfel, de executant, de persoana, de specialist, de forta de munca s.a., contractul initial sau decizia initiala de numire, incadrare etc. ramanand valabile, atat doar ca se afla in stare de suspendare in ceea ce priveste executarea de catre cel detasat.
    Daca prin detasare se schimba, fie si in parte, ansamblul atributiilor ce caracterizeaza functia intitiala ori natura ei este evident ca avem de-a face cu alta functie. In cazul dnei Mona Pivniceru ar insemna ca d-sa, detasata ca membru al Guvernului, ramane in realitate ca functie judecator, dar ar urma sa indeplineasca atributii diferite de cele ale unui judecator. Mai precis, am avea de-a face cu o functie denumita „judecator” dar care, prin natura atributiilor, nu este altceva decat functia de membru al Guvernului. In mod evident este vorba despre o situatie inadmisibila.
    Dar nimic nu se opune ca dna Mona Pivniceru sa fie, sa zicem, detasata ca judecator la o alta instanta, caci sensul functiei de judecator – acela de a rosti Dreptul – nu se schimba.
    Aceeasi situatie inadmisibila o intalnim si in cazul detasarii procurorilor pentru a indeplini atributii de judecator – sau invers.
    Ansamblul atributiilor ce caracterizeaza o functie sunt organic legate intre ele prin NATURA lor. In cazul judecatorilor, cum am precizat, acestia sunt chemati/ investiti (cu i de dupa i) sa rosteasca Dreptul, iar in cazul procurorilor, sa apere ordinea de drept, drepturile si libertatile cetatenilor, sa reprezinte interesele generale ale societatii. Un judecator detasat de la Judecatoria sectorului 1 la cea a sectorului 2, tot ca judecator, va indeplini atributii de aceeasi natura, insa nu acelasi lucru se poate spune cand detasarea se face la Parchetul de pe langa Judecatoria sectorului 2, unde ansamblul atributiilor exercitate au o alta natura.
    Rezulta din cele expuse mai sus ca detasarea judecatorilor pentru a efectua prestatii care nu au natura functiei de judecator este neconstitutionala. Acelasi lucru este valabil si pentru procurori, dupa cum este valabil si pentru Presedintele Romaniei.
    Am citit pe blogul dlui Marius Mioc o mentiune interesanta privitoare la decizia Curtii Constitutionale privitoare la pensiile speciale ale judecatorilor si procurorilor. Se spune acolo – citez din articolul dlui Marius Mioc, articol referitor tocmai la cazul dnei Mona Pivniceru – ca pensiile speciale acordate judecatorilor si procurorilor nu infrang dispozitiile si principiile constitutionale tocmai datorita sistemului de incompatibilitati la care sunt supusi acestia.
    Exista si o alta explicatie a neconstitutionalitatii detasarii unui judecator sau procuror intr-o alta „putere” a statului. Ea se bazeaza pe natura, mai precis pe misiunea Autoritatii judecatoresti.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • Valeriu Mangu

    Doamna Gabriela Cretu,
    Domnule Bibliotecaru,

    Din cele expuse mai sus rezulta ca, de fapt, o functie, respectiv o demnitate publica sunt caracterizate de actul de numire/investire (cu i de dupa i), de natura functiei/demnitatii – executiva, legislativa, judecatoreasca, administrativa -, precum si de ansamblul atributiilor ce caracterizeaza functia. Prin schimbarea ansamblului atributiilor se poate ajunge la schimbarea naturii functiei.
    Cazul dnei Mona Pivniceru ridica insa si o alta problema: cine, pana la urma, la o adica, urmeaza sa dispuna detasarea? CSM-ul sau Presedintele Romaniei, care a semnat decretul de numire in functia de judecator?
    In sfarsit, trebuie facuta distinctia intre natura functiei si, respectiv, locul unde se exercita ea. Mai precis, cand o persoana este numita judecator – sau procuror -, de principiu poate sa functioneze in cadrul oricarei instante – sau oricarui parchet. Numirea pe post este o alta chestiune, care nu tine de natura functiei, ci de optiunea judecatorului/procurorului, de nevoile justitiei, de calificare etc.
    Din cele expuse mai sus rezulta ca detasarile, transferurile pot fi lasate, constitutional vorbind, la latitudinea CSM-ului, dar numai cand este vorba despre detasarea/transferul care pastreaza functia in ceea ce priveste natura ei. Cu alte cuvinte, o cerere de detasare a dnei Mona Pivniceru ca membru al Guvernului inaintata CSM-ului este inadmisibila.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • Bibliotecaru

    @ Valeriu Mangu

    Instituţia detaşări preşedintelui nu există, există însă instituţia detaşării magistratului. Mai mult, nu există încă o lege a statutului preşedintelui României, deşi există una a Administraţiei Prezidenţiale, în schimb există una a magistraţilor.

    Am să citez aici întreg capitolul pentru a nu vă sili să faceţi drumuri când colo şi când colo…
    (http://legestart.ro/Legea-303-2004-statutul-judecatorilor-procurorilor-%28MTU4NTU2%29.htm)

    CAPITOLUL VI
    Delegarea, detasarea si transferul

    Art. 57. –
    (1) In cazul in care o judecatorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate functiona normal din cauza absentei temporare a unor judecatori, existentei unor posturi vacante sau altor asemenea cauze, presedintele curtii de apel, la propunerea presedintelui respectivei instante din circumscriptia acelei curti de apel, poate delega judecatori de la alte instante din circumscriptia mentionata, cu acordul scris al acestora.
    (2) Delegarea judecatorilor de la judecatorii, tribunale si tribunale specializate in circumscriptia altei curti de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea presedintelui curtii de apel in circumscriptia careia se cere delegarea si cu avizul presedintelui curtii de apel unde acestia functioneaza.
    (3) Delegarea judecatorilor curtilor de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea presedintelui curtii de apel.
    (4) Delegarea in functii de conducere a judecatorilor de la curtile de apel, tribunale, tribunale specializate si judecatorii se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, pana la ocuparea functiei prin numire in conditiile prezentei legi.
    (5) Delegarea in functiile de conducere de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a judecatorilor de la aceasta instanta se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii, cu acordul scris al acestora, la propunerea presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
    (6) Delegarea judecatorilor se poate face pe o perioada de cel mult 90 de zile intr-un an si poate fi prelungita, cu acordul scris al acestora, cel mult inca 90 de zile.
    (7) In interesul serviciului, procurorii pot fi delegati, cu acordul scris al acestora, inclusiv in functii de conducere, de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioada de cel mult 90 de zile intr-un an.
    (8) Delegarea procurorilor poate fi prelungita, cu acordul scris al acestora, cel mult inca 90 de zile.
    (9) Pe perioada delegarii judecatorii si procurorii beneficiaza de toate drepturile prevazute de lege pentru functia in care sunt delegati. Cand salariul si celelalte drepturi banesti prevazute pentru functia in care este delegat judecatorul sau procurorul sunt inferioare, acesta isi pastreaza indemnizatia de incadrare lunara si celelalte drepturi banesti.
    Art. 58. –
    (1) Consiliul Superior al Magistraturii dispune detasarea judecatorilor si procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instante sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul National al Magistraturii, Ministerul Justitiei sau la unitatile subordonate acestuia ori la alte autoritati publice, in orice functii, inclusiv cele de demnitate publica numite, la solicitarea acestor institutii.
    (2) Durata detasarii este cuprinsa intre 6 luni si 3 ani. Detasarea se prelungeste o singura data, pentru o durata de pana la 3 ani, in conditiile prevazute la alin. (1).
    (3) In perioada detasarii, judecatorii si procurorii isi pastreaza calitatea de judecator sau procuror si beneficiaza de drepturile prevazute de lege pentru personalul detasat. Cand salariul si celelalte drepturi banesti prevazute pentru functia in care este detasat judecatorul sau procurorul sunt inferioare, acesta isi pastreaza indemnizatia de incadrare lunara si celelalte drepturi banesti.
    (4) Perioada detasarii constituie vechime in functia de judecator sau procuror.
    (5) Dupa incetarea detasarii, judecatorul sau procurorul revine in functia detinuta anterior.
    Art. 59. – Detasarea nu se poate face la instante sau parchete de nivel superior celor la care judecatorul sau procurorul are dreptul sa functioneze potrivit legii.
    Art. 60. – Transferul judecatorilor si procurorilor de la o instanta la alta instanta sau de la un parchet la alt parchet ori la o institutie publica se aproba, la cererea celor in cauza, de Consiliul Superior al Magistraturii.
    Art. 61. –
    (1) La cererea motivata, judecatorii pot fi numiti in functia de procuror, iar procurorii, in functia de judecator, prin decret al Presedintelui Romaniei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea conditiilor prevazute in prezenta lege.
    (2) Pentru numirea in functiile prevazute la alin. (1), candidatii vor sustine un interviu in fata sectiei pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii in cazul procurorilor care solicita numirea ca judecatori si, respectiv, a sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii in cazul judecatorilor care solicita numirea ca procuror.
    (3) Presedintele Romaniei nu poate refuza numirea in functiile prevazute la alin. (1) decat motivat, aducand la cunostinta Consiliului Superior al Magistraturii motivele refuzului.

    Ce anume reprezintă FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ NUMITE avem în anexa Nr. IX/2 (pagina 134) din Reglementările specifice personalului care ocupă funcţii de demnitate publică şi personalului care ocupă funcţii asimilate cu funcţii de demnitate publică. Anexa Nr. IX/4 (pagina 136) defineşte funcţiile asimilate cu funcţii de demnitate publică.
    (moficial.ro/2009/0762.pdf)

  • Valeriu Mangu

    @ Bibliotecaru

    Domnule Bibliotecaru,

    Dispozitiile art. 58 de mai sus sunt neconstitutionale atunci cand este vorba despre detasarea unui judecator de la o instanta judecatoreasca la o institutie care nu este instanta judecatoreasca. Un exemplu in acest sens il constituie detasarea judecatorilor in birourile electorale, care nu sunt instante judecatoresti. La fel pentru procurori. De asemenea este neconstitutionala detasarea unui judecator de la o instanta judecatoreasca la o alta, pe alta functie decat cea de judecator (la fel pentru procurori). Desigur, se poate pune problema cine mai poate ocupa functii de natura executiva in cadrul Ministerului Justitiei; dar nu-i obligatoriu ca persoanele respective sa provina din randul judecatorilor. In aceasta directie este necesar de pregatit, poate prin facultati de profil, specialisti in probleme de administratie in domeniul justitiei.
    Evident ca nu exista – si nici nu poate exista din perspectiva constitutionala – posibilitatea detasarii Presedintelui Romaniei; am dat exemplul pentru a se vedea, prin similitudine, cat de anormala este, potrivit bunului-simt, detasarea judecatorilor in functii de alta natura decat judecatoreasca.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • Bibliotecaru

    @ Valeriu Mangu

    Stimate domn,
    E ceva logic în ceea ce spuneţi, tocmai de aceea v-am şi întrebat, numai că ceea ce spuneţi nu reprezintă un argument de natură să mă convingă. Mai mult, legea e în partea cealaltă… după cum vedeţi.

  • Valeriu Mangu

    @ Bibliotecaru

    Domnule Bibliotecaru,

    Prin dispozitii legale neconstitutionale se poate in mod practic orice, inclusiv de dizolvat partidele politice prin ordonanta de urgenta si, deci, reintoarcerea la sistemului partidului unic sau mai rau.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • Bibliotecaru

    @ Valeriu Mangu
    😀
    Stimate domn,
    Eu spuneam că argumentele dumneavoastră de neconstituţionalitate nu m-au convins. Altfel aveţi dreptate.

    Eu vă spuneam că în detaşare se suspendă vechea funcţie pe o perioadă limitată, şi preia noua funcţie pe aceiaşi perioadă limitată. Una este funcţia de judecător şi alta este profesia de judecător or calitatea de judecător. Iată, că spuneaţi de preşedinte… Astăzi Traian Băsescu este preşedinte suspendat, respectiv el nu mai deţine funcţia de preşedinte, dar nu a pierdut calitatea (mandatul) de preşedinte (caz în care ar fi fost demis).

  • Valeriu Mangu

    @ Bibliotecaru

    Domnule Bibliotecaru,

    1) Textul l-am scris la prima mana, asa ca n-am avut prilejul sa dezvolt, eventual, argumentele.
    2) Observatiile dvs. ma determina sa iau in consideratie functia ca o institutie independenta de titularul ei. Formularea „functie vacanta” arata ca functia este, pana la urma, o notiune impersonala, un mecanism care se pune in miscare prin energia titularului. Cand titularul este suspendat din exercitarea functiei, aceasta ramane ca mecanism inert ori este pus in miscare de altcineva, integral sau in parte. Asa se face ca o persoana poate sa capete investitura (cu i de dupa i) – ori calitatea – de a exercita un anumit tip de functie, fara sa fie legata de un loc de munca anume. In cazul judecatorilor, de exemplu, investirea (idem) lor prin decret inseamna ca, de principiu, pot sa exercite functia in cadrul oricarei instante.
    Prin detasare nu functia se suspenda, ci titularul se suspenda din exercitiu, fiind trimis in alta parte. Functia ramane si poate fi exercitata de altcineva – de exemplu, in cazul unui judecator transferat, detasat etc., in locul sau in instanta intra alt judecator in procesele nefinalizate pe care cel transferat, detasat le-a judecat pana la momentul transferului, detasarii. Dar, in fond, si dvs. ati sesizat aceasta diferenta.
    Interdictia constitutionala cu privire la judecatori si procurori de care vorbeam arata ca o persoana investita (idem) cu calitatea de procuror sau judecator nu poate sa primeasca, respectiv sa exercite o functie de alta natura ori atributiile altei functii. Cand un judecator este suspendat din exercitiul functiei el ramane tot judecator, nu poate primi alta functie pana cand nu este eliberat din calitatea de judecator. In mod practic, pe perioada suspendarii este muritor de foame. Pe cazul Presedintelui Romaniei cum ar suna ca acesta pe perioada suspendarii din exercitiul functiei sa se angajeze, sa zicem, capitan de vas?
    Al dvs., Valeriu Mangu

  • Valeriu Mangu

    @ Bibliotecaru

    Domnule Bibliotecaru,

    Judecator, procuror, Presedinte al Romaniei, deputat, senator etc. sunt, pana la urma, CALITATI acordate care permit unei fiinte umane sa savarseasca anumite actiuni ori chiar inactiuni. Eu, de pilda, nu pot sa indeplinesc functia de judecator pentru ca, intai, nu indeplinesc conditiile necesare pentru a mi se atribui o asemenea calitate – de principiu, studii de specialitate, apoi vechime etc – si nici nu mi s-a acordat o asemenea calitate.
    In mod normal, un decret al Presedintelui Romaniei trebuie, intai, sa acorde unei fiinte umane calitatea de judecator, iar mai apoi sa prevada locul unde urmeaza sa indeplineasca aceasta functia de judecator. Intre cele doua aspecte nu trebuie sa existe o conditionare – de pilda, exista prin alte state formula „ministru fara portofoliu”.
    Un judecator suspendat din functie este tot judecator, dar fara portofoliu, fara loc de munca etc., pana cand calitatea de judecator este retrasa.
    Formularile din Constitutie, respectiv din legi, care vorbesc despre „functia de judecator”, sunt ambigue. Corect ar fi „calitatea de judecator” a unei fiinte umane. In aceasta privinta Constitutia vorbeste, in art. 70 alin. (2) al sau, despre „calitatea de deputat sau de senator”.
    Evident, doar detinand calitatea, poti exercita functia – ori mandatul – in cauza.
    Al dvs., Valeriu Mangu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *