Home » Editoriale, General

NEVOIA DE STÂNGA

16 November 2012 4,538 views 27 Comments

Articolul de mai jos este prima recenzie provocată de ultimul meu volum de politică alternativă, volum intitulat Reinventarea  Stângii. Așa cum cititorii acestui blog își puteau închipui, ea vine din Germania, de la prietenul nostru N. Răducanu. Îi mulțumesc din suflet (și campanie)!

I.

Până acum vreo 3-4 ani, era răspândită la noi ideea că intelectualul veritabil nu poate fi decât cel de dreapta. Cei ce o împărtăşeau, rupţi de realitatea societăţii în care trăiau şi încântaţi de laudele pe care le primeau de la cercul îngust de admiratori, decretaseră dispariţia Stângii odată cu răsturnarea comunismului. Atunci când călătoreau peste graniţă şi vedeau că gândirea de stânga continuă totuşi să aibă mulţi aderenţi, atribuiau această situaţie unei rămâneri în urmă a occidentului ce ignora suferinţele prin care doar noi românii trecuserăm.

Această idee preconcepută e pe cale să dispară. Au apărut câţiva intelectuali de stânga ce nu se sfiiesc să-şi afirme convingerile şi care combat opinia falsă a Dreptei că deja am atins sfârşitul istoriei. Printre aceştia, un loc deosebit îl ocupă Gabriela Creţu, ce şi-a format un profil atât prin activitatea sa politică în ţară şi în străinătate, cât şi prin articolele şi cărţile publicate. Zilele trecute a apărut volumul dânsei intitulat „Reinventarea Stângii” (ed. Lumen – Iaşi, str. Ţepeş Vodă, 2) ce poate fi considerat un îndrumar util pentru toţi cei ce nu vor să se rătăcească pe căile întortocheate al politicii româneşti.

De la început, autoarea doreşte să spună lucrurilor pe nume, să rostească câteva adevăruri jenante chiar pentru unii din propriul partid. Ea cere ca omul de stânga să afirme cu curaj că, în aceşti ani de relativă creştere economică, au sporit nepermis de mult sărăcia şi inegalităţile în societate, că trebuie să se denunţe discriminarea anumitor categorii de persoane, în primul rând a femeilor, violenţa în familie, traficul de persoane şi prostituţia. Dânsa doreşte să se arate că atunci când Constituţia garantează proprietatea privată, trebuie ca şi proprietatea publică să fie protejată, iar nu lăsată a fi jefuită prin privatizări iresponsabile.

Gabriela Creţu scrie: „Nu avem voie să reevaluăm trecutul apropiat, adică ultima epocă istorică pe care majoritatea românilor încă şi-o mai aminteşte (…). Acest trecut a fost deja evaluat de alţii, votat în parlament, clasat şi arhivat, după ce, bineînţeles, a fost condamnat ca vinovat. Noi trebuie doar să repetăm papagaliceşte concluzia că trecutul a fost rău în integralitatea sa şi pentru toţi. Că afirmaţia este contrazisă de realitate şi că subminează orice posibilitate de corijare a erorilor prezentului, nu contează”. Şi dânsa adaogă: „Despre delicata relaţie dintre libertate – oferită cu dărnicie tuturor, căci nu costă nimic – şi siguranţa zilei de mâine, rezervată unui număr de aleşi, s-a tăcut total, căci zona temelor interzise este respectată”.

Bineînţeles că şi distincţia Stânga/Dreapta face parte din temele ce sunt descifrate în carte, deoarece „sunt concepte ce evoluează şi se modifică odată cu societatea”. Se ştie că pentru neoliberalismul contemporan caracteristic este atacul permanent la adresa statului, acesta fiind considerat fie prea mare, fie ineficient. El, statul, este însă singurul adversar important al corporaţiilor ce vor să cucerească lumea. Pentru Stânga, statul dorit nu trebuie confundat cu cel asistenţial (concept neoliberal), ci este cel al bunăstării, adică rezultatul „unei societăţi organizate pe principiul egalităţii de oportunităţi, al distribuirii echitabile a bogăţiei şi al responsabilităţii de a furniza fiecărui cetăţean un minimum pentru a duce o viaţă bună”. Totul astfel făcut încât să nu fie trădate „valorile universale şi perene ale Stângii democratice – egalitate, libertate, solidaritate, dreptate socială”.

Criteriul egalităţii este esenţial pentru definirea deosebirilor dintre Stânga şi Dreapta. Argumentul clasic al Dreptei este că oamenii nu se nasc egali, unii sunt mai deştepţi, alţii mai proşti, unii mai bogaţi, alţii mai săraci etc. Deci egalitatea nu ar exista în natură, căci Dumnezeu a lăsat lumea împărţită între stăpâni şi slugi, între cei destinaţi să domine şi cei condamnaţi pe vecie să li se supună. Dar Gabriela Creţu ripostează că egalitatea nu are de a face cu natura, ci este o relaţie socială, e fundamentul societăților moderne, care prevăd în toate Constituţiile, garantarea egalităţii încă din prima frază. Teoretic, toţi pruncii se nasc egali, dar ei intră într-o lume deja ierarhizată, cu mari diferenţe economice, culturale şi de putere. „Egalitatea nu are nimic de a face cu uniformizarea, ci e o relaţie socială între persoane care ar trebui să-şi dezvolte potenţialităţile într-o societate echitabilă”.

II.

Autoarea ţine apoi să precizeze: „Când spun Stânga, mă gândesc la Partidul Social Democrat. Altă Stânga mai la stânga, la noi nu există. Una mai la dreapta nu şi-ar justifica numele”. Ceea ce nu înseamnă – spune dânsa – că politica PSD-ului trebuie acceptată necritic. Proletariatul nu mai este cel de odinioară; clasa muncitoare postindustrială este dispersată. Partidele social-democrate din întreaga lume acţionează în mediul unei globalizări accelerate cu menţinerea statelor naţionale şi a frontierelor. Dar „Stânga nu poate fi decât internaţionalistă”, căci conceptul de clasă presupune lipsa de graniţe. Idee care nu convine unor partide social-democrate sau laburiste, din vest sau din est, „ce duc bătălii cu miză mică şi risipă de energie mare”, dar se potriveşte unei altfel de Stângi, mai radicale. Pentru un asemenea partid trebuie luptat, susţine convingător autoarea, deoarece „reinventarea Stângii este o condiţie sine qua non a progresului societăţii româneşti”. În orice caz, nu sunt mulţi cei care ar putea scrie, fără ezitare, aceste rânduri: „Recunoaşterea oficială a unei Stângi mai radicale decât centrul în care ne situăm ar fi semn de sănătate. Ne-ar imuniza faţă de o lunecare spre dreapta care nu reprezintă astăzi doar un risc; este o realitate”.

Cartea „Reinventarea Stângii” conţine numeroase alte articole, fie cu caracter polemic, fie eseuri ce par a avea intenţii politic-educative. Aşa sunt paginile consacrate problemei suveranităţii naţionale sau mai curând despre restrângerea suveranităţii statului. Ceea ce – spune autoarea – nu înseamnă că suveranitatea ar fi negociată în organizaţiile internaţionale în interesul cetăţenilor. Ea este în realitate dăruită, având însă grijă să se strige că ea ne-a fost furată. Cum? „Domenii largi din economia naţională, unele din ele strategice, vitale pentru ţară, au fost privatizate şi astfel suveranitatea naţională a fost cedată, de bună voie şi nesilit de nimeni”.

Nu mai puţin categorice sunt, spre sfârşitul cărţii, reflecţiile despre intelectualul public. Acesta ar trebui să fie „cel care-şi foloseşte cunoaşterea pentru a se opune puterii opresive sau abuzive şi a apăra ideile sau valorile puse în pericol. (…) Intelectualul public, acolo unde el există, este un produs al democraţiei, profund ataşat valorilor acesteia. La noi nu este însă cazul.(…) Trăim într-un timp revolut şi se fac strădanii pentru a rămâne acolo”. Un lucru de dorit şi necesar ar fi democratizarea adevărului, căci prin asta – spune autoarea – se deschide accesul la o cunoaştere care este vaccinul împotriva manipulării. „Legitimitatea punctului de vedere al intelectualului depinde nu de persoana ce îl pronunţă, ci de adevărul pe care îl formulează şi de orizontul de aşteptare socială căruia acesta vine să-i răspundă; publicul îl legitimează prin preluarea şi răspândirea adevărului său”.

Închizând cartea „Reinventarea Stângii”, cititorul are satisfacţia că a primit răspuns la multe din întrebările ce îl frământă. Sunt abordate în ea unele teme considerate tabu dar şi unele care, deşi uzate de atâta folosire (de pildă „Provocarea de a fi român”), nu şi-au găsit încă în rândurile Stângii un veritabil analist şi purtător de cuvânt. Din paginile ei, se degajă un aer de curaj tineresc, de dorinţa de a ieşi din cercul vicios al politicianismului steril dar şi de gândire originală, fără recurgerea la citate din autori consacraţi. Ea sporeşte speranţa într-o Stângă netributară şabloanelor „stângismului”, capabilă însă de a-şi asuma sarcina revoluţiei democratice.

27 Comments »

  • N. Raducanu A spus:

    Dupa o intrerupere de peste doi ani, am decis sa reiau publicarea pe blogul cu adresa nraducanu.wordpress.com a unor noi articole, printre care si cel de mai sus. Voi continua insa sa urmaresc si sa comentez unele articole pe blogul prietenei noastre Gabriela Cretu. Care, sper ca dupa incheierea victorioasa a campaniei electorale, ne va bucura cu noi reflectii despre politica interna si internationala.

  • gabicretu (author) A spus:

    @felicitari! Ne bucuram!

  • Peter Gluck A spus:

    Am citit si voi citi cu placere scrierile intelepte ale colegului
    Raducanu Lupta trebuie reluata desi la o analiza superficiala se pare ca
    situatia azi este mai rea decat in momentul in care blogul a fost parasit
    temporar. Atunci Stanga nominala nu era hibridizata pervers cu opusul
    ei- vorbesc despre “acasa”.
    E dureros ca ceea ce vrea parintele Blogului trebuie realizat cu mari
    eforturi desi ar trebuie sa fie un proces natural. In momente de depresie
    ajung sa gandesc ca avem o pseudo-Stanga unita cu o Dreapta denaturata.
    Dar depresia trece.

    Succes blogului Intelectual!
    Peter

  • Dinica peromaneste A spus:

    STANGA in lume mai are pana sa re-devina favorita celor ce si-au abdicat chiar si datoriile cetatenesti, nu numai cele de clasa.

    Iata aici un pointer la isprava lui Hollande, inca o speranta a STANGII: http://www.lemonde.fr/politique/article/2012/11/15/la-politique-de-l-offre-de-hollande-une-vraie-rupture-dans-l-histoire-de-la-gauche_1790391_823448.html

    Ce-o insemna aia, a ‘doua stanga’, se imbraca in haine proletare DREAPTA sau STANGA in hainele proprietarilor?

    Cu STANGA in Romania nu stiu cum vor sta lucrurile, cu o floare nu se face primavara. Prea putini cei ca Gabi Cretu, cu lucrari, epxeriente de viata si convingeri de STANGA. La conducere ajung cei care nu au asimilat lectia istoriei si/sau la distanta considerabila fatza de ‘pulime’/'prostime’ etc.

    MULT SUCCES, noua, tuturor!!!

  • Dinica peromaneste A spus:

    Franta lui Hollande, ca si aceea a inceputului de mandat a lui Mitterand, este supusa la presiuni imense. http://www.lemonde.fr/economie/article/2012/11/19/moody-s-abaisse-la-note-de-la-france-de-aaa-a-aa1_1793016_3234.html

  • Gavrila A spus:

    Bun re/venit in Parlamentul Romaniei.
    Am un singur of/mai vechi, dar care se reactualizeaza cu obstinatie:includerea lui V. Dancu in lista colegilor/prietenilor
    ce-i recomandati nu face cinste acestui forum ce l-ati construit cu
    profesionalism, integritate morala si dedicatie.
    Chiar daca nu-i contest competenta teoretica, moralitatea sa este cu
    totul indoielnica. Sunt convins ca generozitatea cu care l-ati tratat
    v-a fost inselata de duplicitatea penibila a acestuia.
    Mult succes in apostolatul pe care il continuati in noua pozitie din
    Parlament!

  • Gabi (author) A spus:

    @Gavrila,
    Multumesc din suflet! Apreciez aprecierea! :)
    Cu Vasile, sunt puțin masochista. Dar prefer sa mă scoată din sarite desteptii si nu prostii. Uneori insa nu mai știu nici eu dacă doar se face sau chiar e…

  • Alexandru A spus:

    În articol scrie că altă stângă în afară de PSD numai există în România! Complet eronat! Adevărata politică de stânga, atât la noi, cât și în Europa în genere consider că o duc partidele liberale! Liberalismul este adevărata politică de stânga. Politica lui Brătianu, a fraților Golescu sau Rossetti sau Duca reprezintă cu adevărat o mișcare de stânga. Liberalismul tocmai în acest scop s-a format. Pentru a fi polul opus conservatorismului, cel care în mod tradițional reprezintă dreapta cu păstrarea orânduirii sociale vechi în nobili și țărani, în bogați și săraci, în oameni cu drepturi și alții cu obligații, etc. Liberalismul a spus STOP! El a decretat libertatea și egalitatea între membrii societății și dreptul fiecăruia de a ajunge ceea ce merită și ceea ce muncește și luptă să devină și nu ceea ce s-a născut. Politica liberală a creat egalitate în toate țările Europei, învățământ gratuit pentru toți, vot universal, reformă economică (la noi mai ales agrară) și evident, tot liberalismul a fost cel care a acordat egalitate în drepturi femeilor cu bărbații. Mi se pare un veritabil furt ceea ce încearcă socialiștii azi să facă. De ce am avea nevoia de stânga socialistă, când stânga liberală a adus atât de mult progres Europei și României în particular? Eu am fost și voi fi toată viața liberal!

  • Gabi (author) A spus:

    @Alexandru,
    As fi perfect de acord daca am fi pe la ‘48. 1848. Din pacate, liberalii nu mai sunt demult timp roșii. Nici măcar social democrații. Unii sunt albi ca zăpadă, alții roz sters…

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Alexandru

    Stimate domn,
    Mă îndoiesc că domnia voastră aveţi în mod esenţial o părere diferită, eu cred că aveţi o părere distinctă.

    Respectiv ceea ce spuneţi pleacă de la definiţii diferite ale conceptului doctrinar stânga-dreapta. Ceea ce spuneţi are extrem de mult sens pe la 1700-1800, între timp sensul a evoluat.

    Respectiv partidul care astăzi are o doctrină conservatoare nu mai “conservă” conceptul monarhist, în România nu mai este de mult timp monarhie…

    Liberalismul nu mai promovează nici el trecerea de la monarhie la burghezie… între timp am trecut şi de burghezie şi am ajuns la democraţie.

    Părerea mea este că vorbiţi despre nişte principii anacronice, dar fără a fi incorect ceea ce spuneţi.

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Gabi
    :D
    Ia te uită! Am răspuns nu numai în acelaşi timp, dar şi asemănător…
    :D
    Doamna Gabi Creţu,
    Sper să nu ajungem să ne plictisim ca urmare a faptului că nu ne mai contrazicem… :D

  • Alexandru A spus:

    Sunt monarhist, doresc din suflet să avem un rege și nu un președinte care să reprezinte doar interese de partid,nu mă refeream la faptul că liberalii luptau pentru desființarea monarhiei (de fapt cred că n-au făcut-o vreodată, cel puțin nu la noi în țară) ci la faptul că principiile liberale au fost cartea de căpătâi a ceea ce înseamnă mișcare de stânga, mișcare în folosul întregului popor, pe principiile egalității și libertății. Socialismul îl consider o pervertire a ideii originale de stânga. a adus numai nenorociri. Iar astăzi face politică de furt (a taxa aproape jumătate din venitul unei persoane se numește furt) și de asistare socială. Taxele trebuie reduse la minim, astfel încât acestea să asigure doar existența instituțiilor care nu pot fi particulare (armată, poliție, instanțe judecătorești, etc). Și asistarea socială trebuie cupată total. Dacă un leu nu se îndreaptă spre a construi ceva în țara asta (autostrăzi, clădiri, poduri, orice) ci spre a asista social pe cineva care nu muncește mi se pare un leu pierdut. de ce ne-a mers așa bine în perioada interbelică? Păi tocmai pentru că pe vremea aia principalul partid de stânga din țară făcea o politică economică de piață foarte deschisă și progresistă. Mă îndoiesc că liberalii au fost roșii vreodată, cu tot amestecul lor în nebuniile din revoluția din 1848. La noi în țară trei sferturi din liberali proveneau din familii boierești (Golescu, Rossetti, Bibescu, Cantacuzino, Sturza sau Știrbei). Oamenii ăștia nu puteau fi roșii sau burghezi. Ei au clădit liberalismul în România pentru că au crezut în aceste idealuri de egalitate și libertate a tuturor indiferent de originea socială. Oricum ar fi … socialismul nu aduce nimic bun, niciun progres. România are nevoie de o guvernare liberală, da așa … una de vreo 20 de ani încontinu.

  • Pedro A spus:

    Incep sa inteleg cate ceva !…. si vad ca ramanem prizonierii trecutului.

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Alexandru

    Stimate domn,
    Astăzi peste tot este generalizată democraţia. Monarhismul în democratic nu mai înseamnă rege-suveran, asta pentru că suveran este poporul, altfel nu ar fi democraţie. Suveranul într-o monarhie precum în Marea Britanie sau Spania reprezintă un fel de slogan publicitar, regalitatea reprezintă un mod de viaţă al regelui şi atât. Nu e nici un câştig, doar un fast la care “supuşii” se uită ca la un spectacol de operă. Cred că ar fi imposibil să înţelegeţi aşa ceva să să doriţi monarhie. Nu vă place un preşedinte al României pentru că este un personaj băgăcios cu tendinţe spre dictatură, putem trece la forma clasică de republică parlamentară, după cum stau lucrurile în Germania, şi nici nu veţi mai cunoaşte cine este preşedintele României.

    După părerea mea curentul monarhismului în România a plecat de la nişte personaje, trecute de o anumită vârstă, care îşi amintesc… ce bine era când eram tineri, bogaţi şi sănătoşi în monarhie şi ce rău ne este astăzi când suntem bătrâni, săraci şi bolnavi în republică. Revenirea la monarhie nu va readuce România într-o perioadă înfloritoare. Dimpotrivă, va mai construi o oligarhie permanentă a României în jurul Casei Regale.

    Monarhia în Marea Britanie a supravieţuit dintr-un singur motiv, Regina nu s-a amestecat niciodată în politică. La noi ar fi imposibil aşa ceva.

  • Alexandru A spus:

    Instituția monarhiei și coroana regală în sine sunt un simbol, simbolul suveranității. Deasupra unei coroane nu se mai află decât Dumnezeu, nimeni altcineva. O țară ce are coroană este o țară suverană, nu degeaba noi am adoptat asta în 1881, abia după obținerea independenței și am pierdut asta în 1947 când am redevenit dependenți. Azi România nu e suverană, deasupra ei se află cineva, știți voi, are 12 stele și dictează peste tot. Nu întâmplător țările care se opun regulilor venite de la centru îs de obicei unele în care există coroană (Marea Britanie, Suedia, Norvegia). Multe republici au readoptat de curând pe steagul lor sau pe însemnele lor coroana regală, cu toate că-s republici (Ungaria, Bulgaria, Albania, etc). Noi de ce ne-am rușina cu stema regală a României. Democrația nu exclude monarhia. Dacă stăm să măsurăm constituțiile din 1923 și 1991 și viața socio-politică a celor două perioade în perioada interbelică era de 1000 de ori mai multă democrație ca acum. Atunci nu existau legi pentru unii și alte legi pentru alții din varii motive (că-s minoritari în nu știu ce, că câr, că mâr). Era o lege pentru tot poporul. iar regele era garantul întregii legi, a întregului popor. Nu aș fi de acord să avem o marionetă ca șef al statului, rege ori președinte. Conducătorul statului trebuie să ai o oarecare putere (limitată) pentru a-și exercita principala lui atribuție, care după mine e cea de arbitru suprem al scenei politice. Ca la fotbal, nu are voie să joace dar el să fie cel care fluieră în timpul meciului, nu fiecare jucător să facă ce-l taie pe el capul. regele sau președintele să fie arbitrul care să arbitreze toată scena politică, fără să aibă o putere directă în vreun fel. Un fel de bau-bau pentru toți care nu-și fac treaba. Carol I a putut să fie perfect un arbitru al României, pe care a ținut-o cu o mână de fier 48 de ani și fără ca să devină dictator. Monarhie nu înseamnă obligatoriu conducere absolutistă (numai suntem pe vremea lui Ludovic XIV)și nici monarh marionetă (un fel de ins care doar face poze la cameră și stă și el acolo pe tron să nu zică țara că n-are conducător). Un monarh trebuie să aibă atribuțiile lui, limitate de constituție, dar care să-i acorde suficientă putere încât să fie o contraputere a celorlalte instituții ale statului și o persoană care să impună respect peste tot. Revin pe mâine cu alte cuvinte pro-monarhice, acum iertare, dar sunt un pic obosit. Oricum, s-a divagat de la subiect. Parcă se discuta despre stânga românească iar eu atrăgeam atenția că există și alt tip de stânga, nu doar cea socialistă.

  • Gabi (author) A spus:

    @Pedro,
    Pentru monarhisti sau pentru mine era remarca?!
    @Biblio,
    Stai linistit! Găsim noi ceva ca sa ne contrazicem. Doar nu ne vom dezminti… :)
    @Alexandru,
    Prefer un viitor diferit decat un trecut reincalzit. Mai ales ca nici când era proaspăt nu era atât de bun cum îl prezintă unii…

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Alexandru

    Stimate domn,
    Asta spuneam şi eu, monarhia este un simbol al suveranităţii REGELUI, numai că democraţia spune că suveranitatea aparţine poporului.

    Avem două concepte diferite, primul concept de tipul “poporul are întotdeauna dreptate”, al doilea concept de tipul “regele nu greşeşte niciodată”… nu am spus-o eu ci cei care au gândit prima dată diferenţele dintre republică şi monarhie…

    Democraţia nu prea se împacă cu un suveran…

    Haideţi să vă dau un exemplu de democraţie a Constituţiei din 1923…

    Art. 26.
    In ce priveste publicatiunile neperiodice, raspunzator de scrierile sale este autorul, in lipsa acestuia editorul; patronul tipografiei raspunde cand autorul si editorul nu au fost descoperiti.
    La publicatiunile periodice responsabilitatea o au: autorul, directorul sau redactorul in ordinea enumerarii. Proprietarul in toate cazurile este solidar raspunzator de plata despagubirilor civile.
    Delictele de presa se judeca de jurati, afara de cazurile aci statornicite, cari se vor judeca de tribunalele ordinare, potrivit dreptului comun:
    a) Delictele ce s’ar comite impotriva Suveranilor tarii, Principelui Mostenitor, membrilor Familiei Regale si Dinastiei, Sefilor Statelor Straine si reprezentantilor lor;
    b) indemnurile directe la omor si rebeliune, in cazurile cand nu au fost urmate de executiune;
    c) Calomniile, injuriile, difamatiile aduse particularilor sau functionarilor publici oricari ar fi, atinsi in vieata lor particulara sau in cinstea lor personala.

    Deci dacă spun ceva rău despre Familia Regală pe blog, despre o revoluţie pentru reinstaurarea republicii, despre un eventual furtişag de ministru… este delict şi trebuiesc judecat la Tribunal…

    Constituţia din 1938 aduce lucruri şi mai democrate…

    Art. 4.
    Toti Romanii, fara deosebire de origine etnica si credinta religioasa, sunt datori: a socoti Patria drept cel mai de seama temei al rostului lor in viata, a se jertfi pentru apararea integritatii, independentei si demnitatii ei; a contribui prin munca lor la inaltarea ei morala si propasirea ei economica; a indeplini cu credinta sarcinile obstesti ce li se impun prin legi si a contribui de buna voie la implinirea sarcinilor publice, fara de care fiinta Statului nu poate vietui.

    Cum în monarhie “Statul sunt eu”…

    Democraţia nu exclude monarhia, dar monarhia sub condiţia unei democraţii funcţionale exclude un rol pentru monarh, îl reduce la o vitrină cu figuri umane.

    Regele despre care spuneţi că este garantul legii făcea “profituri uriaşe” (să nu spun şpăgi de-a dreptul, că erau mascate) prin Afacerea Škoda. Pe scurt armata era dotată cu nişte echipamente proaste în beneficiul unor politicieni în frunte cu majestatea sa… Astăzi există afacerea cu avioane americane de mâna a treia F16… dar măcar preşedintele poate fi adus în faţa judecătorului şi pedepsit cumsecade… la o adică. Atunci, în 1930, era vorba de 7 miliarde lei, astăzi este vorba despre 600 de milioane dolari.

    Cât despre stânga şi dreapta… credem că am epuizat subiectul de la constatarea că vorbiţi despre cu totul altceva.

  • Alexandru A spus:

    E interesant că aveți totuși la avatar o stemă monarhică :) Revin mâine cu alte postări, scuze, chiar sunt obosit după o zi de muncă :)

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Alexandru

    Stema este de pe vremea lui Cuza, Stema Principatelor Unite Române… de dinainte de monarhie în România.

    Am găsit-o acum mult timp când m-am contrazis cu cineva că Nihil Sine Deo nu a fost inventată de Casa Regală… Sunt un admirator al lui Alexandru Ioan Cuza, probabil cel mai mare reformator al spaţiului românesc din toate timpurile.

  • Alexandru A spus:

    Păi și Cuza nu tot monarh era? Monarhul nu e numai regele, ci și împăratul, principele, domnitorul, voievodul, țarul, etc :)) Nihil sine Deo n-a fost inventat de casa de Hohenzollern, asta e sigur, dar era mottoul preferat al lui Carol I și a devenit mottoul României. Păcat că am renunțat la el, chiar dacă numai suntem monarhie am putea avea mai departe acel motto, cum am putea avea și stemă pe steag. Poate de aceea ne merge așa bine, că până și cu Dumnezeu ne e rușine să ne prezentăm :(

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Alexandru

    Cred că domnitorul Alexandru Ioan Cuza era principe şi nu rege. Dacă nu mă înşel, Carol a fost încoronat drept rege al României în ‘81, după ce o perioadă a fost şi el principe… iar România a fost recunoscută de marile puteri ca țară independentă. Cred că de atunci a început monarhia în România.

    Vă amintesc şi faptul că A.I. Cuza a fost un domnitor ales şi… nu a fost moştenitorul nimănui, nu a avut moştenitori. Practic a fost un fel de “preşedinte avant-garde”… :D

  • Alexandru A spus:

    Dacă nu-l dădea jos Monstruasa Coaliție (fie vorba între noi, una din cele mai mari trădări din istoria noastră) Cuza ar fi condus țarapână la adânci bătrânețe, nu doar 7 ani și probabil că lăsa și un moștenitor că nu cred că lăsa așa țara pe mâna oricui. Sunt un mare simpatizant al lui să știi … a fost ultimul monarh român de naționalitate română. Oricum, până în 1947 teritoriul românesc n-a cunoscut decât monarhie. Domnii din Evul Mediu încă își arogau titluri pompoase de împărați (nu conta că erau împărații unor țărișoare, era vorba de tradiția bizantină).
    Încă ceva … eu n-am nimic de obiectat contra acestei manevre a lui Cuza, chiar o consider de bun augur, dar te rog nu uita că el aproape 2 ani a fost monarh autoritar (cam în genul lui Carol II 60 de ani mai târziu). Deci nici el nu a fost exemplul cel mai bun de conducător democrat. Cel mai democrat mi se pare Ferdinand. El s-a implicat cel mai puțin în politică, urmat la mică distanță de Carol I, care nici el nu s-a implicat direct, dar era totuși autoritar cu clasa politică și a condus frâiele unei țări aproape născute cu mână de fier. (să recunoaștem, a condus-o foarte bine, nu ne-ar strica și azi un Carol I în fața căreia clasa politică de corupți de azi să stea drepți).

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Alexandru

    Istoria de care îmi amintesc eu din cărţi spune că Alexandru Ioan Cuza vroia oricum să demisioneze câteva luni mai târziu pentru că nu se împotrivea politicii timpului, tocmai de aceea “Monstruoasa Coaliţie” pare atât de inutilă şi de absurdă.

    Dictatura lui Cuza a fost legată de faptul că anumite reforme loveau material nişte oameni importanţi… şi în consecinţă Parlamentul de atunci (Adunarea Legiuitoare) nu prea ar fi vrut să le pună în practică. Reforma învăţământului este o problemă şi astăzi, nu se mai pune problema secularizării averilor mănăstireşti (despre impozitare am auzit nişte zvonuri)… reforma agrară… mă rog.

  • Alexandru A spus:

    Sunt perfect de acord ca intreaga clasa politica romaneasca a fost permanent o apa si-un pamant. Dar oriucare ar fi lipsurile ei nu se explica in totalitate de ce anumiti conducatori precum Cuza sau Carol II s-au sters cu principiile domacratice la fund si au instaurat dictaturi personale. Aceasi clasa politica cu aceasi politicieni a existat si in vremea lui Carol I si totusi Carol I n-a calcat niciodata constitutia si nici n-a incercat vreodata sa instaureze vreo dictatura. Mai mult, si atunci cand constitutia ii permitea sa ia o decizie singur el a preferat totusi sa asculte de dorinta majoritatii si a poporului (de exemplu decizia dwe intrare in neutralitate in 1914). Daca un conducator vrea sa fie democrat este indiferent de constitutie, daca vrea sa fgie dictator la fel. In baza aceleasi constitutii am avut patru fregi care au avut comportamente total diferite. Constitutia era aceasi insa. E drept ca Ferdinand era oricum mai linistit si mai timid, dar tine si degandirea si educatia lui faptul ca a inteles ca un rege trebuie sa domneasca, nu sa guverneze.

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Alexandru

    Aveţi dreptate când spuneţi “Daca un conducator vrea sa fie democrat este indiferent de constitutie, daca vrea sa fie dictator la fel. In baza aceleasi constitutii am avut patru regi care au avut comportamente total diferite.”

    Chestiunea este că în cazul monarhiei regii nu se schimbă tocmai uşor, când sunt preşedinţi… mai faci un referendum, se mai schimbă câte ceva…

  • Alexandru A spus:

    Într-un stat modern regele poate fi obligat să abdice prin referendum de către popor :) E adevărat însă că e un lucru mai serios cu un rege. Adică n-ar fi ca în cadrul lui Băsescu, ne jucăm de-a suspendarea. Ori regele a făcut ceva grav și numai are suportul poporului și e dat jos prin referendum, ori poporul îl vrea mai departe pe rege dar atunci politicienii care l-au vrut eliminat ies ei din viața politică. Dacă ai un rege care pricepe că el trebuie să domnească și nu să guverneze, totul e ok

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Alexandru

    Aveţi un singur exemplu în care un rege a fost schimbat cu un altul astfel, prin exprimarea poporului prin referendum… în ultimele decenii?

    De ce am avea nevoie de un rege lipsit de suveranitate şi într-un context non-feudal, adică fără nobilime? Nu are nici o logică.

Lasa un comentariu!

Adauga un comentariu, sau redirectioneaza catre site-ul tau. Se pote si subscribe to these comments prinRSS.

Fiti politicosi si civilizati! Ramaneti la subiect! Nu spam-urilor!

Pot fi utilizate urmatoarele tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>