Predau ștafeta, nu mă predau!
Stimați colegi,
În 17 decembrie 2004, exact acum 20 de ani, am depus pentru prima dată jurământul față de țară și popor, ca membră a parlamentului!
Aveam energia și determinarea de a schimba lumea! Lumea s-a schimbat cum a vrut ea, nu cum am vrut eu, dar știu că am pus adesea piciorul pe frână, cand deciziile se anunțau un eșec. Cu certitudine, am pus întotdeauna umărul – a se citi mintea, curajul, energia, timpul – la succes!
Vă mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat de-a lungul anilor! Pentru că m-ați stimulat, m-ați provocat, m-ați implicat în inițiativele voastre sau ați participat la ale mele. Am învățat de la voi ce să fac dar și ce să nu fac. Mulțumesc mai ales tuturor cetățenilor care mi-au dat votul sau suportul lor în cunoștință de cauză. În cinci rânduri de alegeri.
Este greu să îți atingi obiectivele într-o țară cu interese de stânga dar politică de dreapta. Din acest motiv, am mers deseori contra curentului dominant. Cu consecvență și ceva încăpățânare. Am evoluat, am crescut politic, m-am adaptat noilor provocări, am stabilit rețele de sprijin – nu pentru mine, pentru țară – dar nu m-am schimbat!
Cred cu tărie că politica cere caracter puternic, nu oportunism, politica cere îndrăzneală, nu supunere, cere cunoaștere și inovație, nu improvizație. Compromisurile și concesiile sunt în esența politicii dar, să nu uităm niciodată, există compromisuri care contruiesc și compromisuri care compromit!
E prea târziu să fac compromisul tăcerii astăzi, așa că voi repeta cu voce tare câteva adevăruri inconfortabile pe care le-am mai spus de nenumărate ori.
- Nu există războaie bune, nici măcar cele câștigate. Războaiele ucid, distrug, risipesc resurse. Condiția sine qua non a vieții, dezvoltării și democrației este pacea. Pacea nu există de la sine, nu înseamnă absența războiului și traiul cu frica lui. Ea trebuie contruită prin eforturi de diplomație, dialog politic și cooperare. Canalele de comunicare trebuie să existe cu prietenii, cu adversarii și cu cei pe care îi ignorăm, prin necunoaștere sau atitudini de falsă superioritate. Dialogăm dar avem în minte un adevăr – oamenii au prieteni și dușmani, statele au doar interese. Multe interese sunt însă comune. Secolul 21 va fi al cooperării sau nu va fi deloc. Și a început foarte prost!
- Uniunea Europeană nu există ca un dat. Noi nu îi suntem supuși, cum afirmă criticii, nici parteneri, cum spun cei care o susțin necondiționat. Uniunea Europeană este un șantier continuu în care suntem zidari – unii chiar ingineri proiectanți – și beneficiari. Am ales, ca țară, să nu luăm în serios acest fapt. Riscul este să vedem cum un proiect în care am intrat cu speranță și încredere se dărâmă; sau – mai rău, poate – să supraviețuiască ca un OMG (organism modificat genetic) în care nu mai suntem decidenți. Există riscul să devenim executanți în marele palat al națiunilor europene, unii care primesc o cămăruță în pod sau sub scară și însărcinarea de a face lucrurile murdare. Și nici măcar nu e vina Uniunii Europene, a celorlalți membri sau a instituțiilor ei pentru asta! În politică – iar UE este o construcție politică – totul se negociază. Cu multă cunoaștere a mecanismelor de funcționare, cu alianțe puternice și mult curaj. Dar pentru asta, trebuie să îți cunoști interesele.
- Interesele naționale nu sunt nici ele un dat. Ele trebuie definite, ele trebuie adaptate realităților în schimbare, ele trebuie ierarhizate, să știi la ce poți renunța și la ce nu poți renunța vreodată. Mai mult, ele necesită gândire pe termen lung și cu viziune largă. Ceea ce pare o renunțare astăzi, poate fi condiția unui mare succes, mâine. Pentru asta e nevoie de politicieni, nu politruci sau administratori ai stării de fapt, fie ei și buni. Nu trăim, din păcate pentru noi, în cea mai bună dintre lumile posibile.
- Alianțele sunt necesare dar ele se pot schimba. Romania le-a schimbat chiar și pe cele militare. A făcut-o în Primul Război Mondial, când nu a intrat în război, declarându-se neutră, deși era membră a unei alianțe; a intrat apoi de cealaltă parte, pentru a-și atinge obiectivele naționale. A repetat mișcarea în al doilea Război Mondial. Nu afirm că ar fi recomandat; spun că e posibil. Vecinătățile, însă, nu se pot schimba. Putem intra, fi activi sau ieși dintr-o alianță de state, dar nu putem muta țara în altă țară. Din acest motiv, relațiile cu vecinii sunt esențiale și trebuie dezvoltate. Nu doar cu ei!
- Dublul standard, aplicat în interior și afară, trebuie mereu denunțat. Pentru o țară mică, precum România, respectarea principiilor și dreptului internațional este vitală, căci nu putem pune dreptul forței în locul forței dreptului, precum alții. A accepta că ceea ce pare a ne servi astăzi e bun iar ceea ce nu ne place e rău, ignorând principiile, crește riscul eșecului, ca țară. A nu vedea că acceptarea dublului standard impus de alții, mai puternici, nici măcar astăzi nu ne servește, e garanție a eșecului.
Stimați colegi,
Am considerat că revoluția din 1989, la care am fost parte, trebuie să înlocuie un regim autoritar și închis, cu unul democratic și deschis, nu socialismul incipient, cu capitalismul sălbatic sau pe comuniști, cu legionarii. Din păcate, unii dintre noi, în loc să ne dorim și realizăm un viitor mai bun decât trecutul, ne-am străduit să reînviem un trecut iluzoriu, interbelicul glorios, care nu a existat vreodată! Interbelicul a existat! Gloria i-a lipsit.
Personal, am încercat să mă comport conform valorilor în care cred – ca un om de stânga, într-o țară cu valori de dreapta, ca o democrată, într-o țară unde mulți visează că o dictatură ne poate scoate din impas. Se înșeală! Dictatura, care își arată deja colții, nu va fi una a proletariatului, să scoată lumea din analfabetism, să dea o cameră de dormit și un loc de muncă la fiecare; chiar și celor care nu-și doresc unul. Trăim deja în dictatura complexului financiaro-mediatico-academic. El ne exploatează, ne ține gura închisă și capul plecat, prin credite, ne dă afară din case sau ne ia afacerea, când nu le plătim la timp. În plus, ne face să credem că suntem și vinovați pentru asta, spunându-ne că nu muncim destul sau că nu avem destul spirit întreprinzător.
Tranziția de după 1989 a generat câștigători și perdanți. Căștigătorii sunt mai puțini dar vocali, susținuți de capitalul global și ideile dominante. Perdanții sunt mulți, tăcuți și dezbinați, împrăștiați prin lume și neorganizați sau dezorganizați. Orice incercare de organizare e criminalizată de capital și subminată de sindicatele complice. Din păcate, și partidele au eșuat în mare măsură, în rolul lor. Organizațiile politice și sociale care au datoria de a-i transforma pe oameni în cetățeni, conștienți și implicați, care să acționeze împreună, au ajuns mici, cu obiective și mai mici. Faptul că România a pierdut cel mai mare procent din populație in timp de pace spune tot.
Aceste realități trebuie conștientizate, erorile din politicile publice trecute trebuie asumate. Altfel, cei care vor depune jurământul zilele următoare vor repeta greșeala esențială – să caute soluții bune la probleme inexistente sau prost definite și să ignorare probleme reale. Îmi asum partea mea de vină, pentru că am fost implicată în decizii, chiar și când m-am opus.
Din fericire, s-au dat și multe răspunsuri așteptate, la problemele adevărate ale societății. De tot ce am construit în ultimii 35 de ani trebuie avut grijă! Dar un nou contract social este obligatoriu!
Stimați și dragi colegi,
Nu-mi cer iertare comisiilor în care am fost membră, numeroase, grupului politic, unul singur, și plenului! În ele am formulat de multe ori toate aceste lucruri și multe altele, chiar dacă fără un efect semnificativ întotdeauna. Am considerat însă că oamenii se îndepărtează de politică și de instituțiile ei democratice atunci când întâlnesc prea mulți politicieni care vorbesc fără să creadă ce spun, vorbesc fără să știe ce spun, spun lucruri pe care nu le fac și fac lucruri pe care nu le spun. Mi-am asumat riscul – sunt conștientă că a fost un risc – de a nu mă număra printre aceștia.
Probabil, jumătate din această sală, ar zice că sunt o idealistă irecuperabilă, pentru că democrația liberală este deja moartă. Cealaltă jumătate ar zice că eram nebună să spun lucruri care, chiar fiind perfect adevărate, trebuiau tăcute, în lumea în care trăim, dacă vrem să ne fie bine.
Vă garantez că nu regret să fi fost un Don Quijote în luptă cu morile de vânt! Regret doar că am rămas singură pe baricadă!
În momentul în care am depus jurământul, responsabilitatea s-a schimbat – nu m-am mai simțit responsabilă pentru mine și cariera mea, ci pentru cetățenii acestei țări și pentru țară.
Ceea ce s-a ucis în anii pragmatici și neoliberali de după ’89 sunt speranțele și visul, ca și credința că cei mai mulți politicieni gândesc la fel ca mine, că o lume mai bună e posibilă. Acea speranță și acel vis trebuie reînviate! Vă doresc succes tuturor în această dificilă întreprindere!
(Declarație politică, ultima, în fața Senatului României, 17 decembrie 2024)