Acțiune în cadrul proiectului „Ordinul de protecţie – campanie de advocacy şi asistenţă juridică”, găzduită de Senat. 4 martie 2014

Până acum, am folosit mijloacele parlamentare  – întrebări/interpelări ale instituțiilor implicate – pentru a controla modul de implementare a legii prin care a fost introdus ordinul de protecție în cazurile de violență domestică. Am întâlnit și schimbat informații cu lucrătorii din asistența socială care lucrează cu victimele și agresorii. Am participat cu lucrări la reuniuni științifice și am publicat articole în ziare.

Ieri, am ”racolat” colegi pentru a sprijini mai buna aplicare!

Evenimentul a fost inițiat de organizațiile non-guvernamentale active în lupta contra violenței de gen – Asociaţia Transcena, Fundaţia Sensiblu, Asociaţia GRADO, Asociaţia EduC, Asociaţia Front, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Asociaţia Femeilor Universitare.

S-a  semnat Declaraţia pentru Siguranţa Femeilor în Familie în care se regăsesc 6 măsuri strategice: ordin de protecţie de urgenţă; monitorizarea agresorului faţă de care s-a emis ordinul de protecţie; proceduri transparente ale poliţiei pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie; introducerea capitolului Prevenirea şi combaterea violenţei în familie în Strategia naţională de ordine publică pentru 2014-2020; responsalizarea agresorului; construirea unui adăpost specializat pentru victimele violenţei în familie în fiecare judeţ.

Numeroși colegi, din proprie convingere și/sau în urma explicațiilor primite, s-au alăturat cauzei. Fiecare semnătură a fost considerată valoroasă și o promisiune de acțiune viitoare. Faptul că liderii politici de la majoritatea grupurilor au semnat este o garanție.

Mă bucur că am putut fi de folos organizațiilor cu care lucrez sau pe care le apreciez pentru efortul lor dedicat unei cauze sociale importante.

Am remarcat și prezența unor reprezentanți ai mass media care au relatat despre eveniment. Le mulțumim

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *