Atelierele viitorului (solidarității europene)

Ieri, au avut loc atelierele Consiliului Național PSD. Inițiativa este foarte bună în contextul în care spațiile de dezbatere politică serioasă sunt aproape absente; în general, nu la PSD. Dar, surpriză! Unii membri din conducerea partidului, care tocmai au preluat și departamentele, au decis ca la ateliere să muncească alții. Au fost invitate să-și expună punctele de vedere personalități ale vieții publice care nu au nici în clin, nici în mânecă, cu social democrația. La atelierul de afaceri europene, unul dintre cele în care eram interesată, am ascultat frumos – gurile rele zic că fierbeam de furie – părerile despre solidaritatea europeană, căci altfel decât păreri nu le pot numi,  ale unor oameni de stânga (!) recunoscuți precum Emil Hurezeanu sau Bogdan Chireac. Între pauza de cafea și final, au apucat și câțiva social-democrați să spună ceva pe tema dezbaterii. Eu, prima! Astfel, presiunea participanților a fost ceva mai scăzută și emoțiile mici!

Am refăcut, dar fără parantezele explicative, ce am spus, spre spaima colegilor, care credeau că e un discurs foarte bun dar nu de spus acolo… Dacă nu la atelierele Consiliului Național, unde!?

Dragi prieteni și colegi,

Mă bucur că am rămas între noi, fără obligația de discreție pe care prezența camerelor de vederi ar impune-o. Încep prin a susține că avem nevoie de o actualizare a discursului. Bunacredința, chiar dacă autentică, nu mai este suficientă! Avem nevoie de o altfel de știință economică, o nouă doctrină politică și un altfel de limbaj; pe acesta pe care l-am ascultat nu-l mai crede nimeni și nu mai mobilizează pe nimeni!

Solidaritate!? Da, bineînțeles, suntem oameni de stânga,  dar ce fel de solidaritate!? Între state sau între cetățeni!? În funcție de răspuns, avem viziuni diferite asupra viitorului Uniunii Europene.

Până acum, deciziile europene au dovedit o extraordinară solidaritate între guverne și bănci; 3,7 trilioane de euro din banii publici au fost folosite pentru a salva sistemul bancar, conform datelor Comisiei. Salvarea euro a fost apoi incomparabil mai importantă decât salvarea sau construirea, după caz, a statului social. Dar aceasta este turnura pe care a luat-o UE încă de la Mastricht; politicile sociale au fost folosite drept pârghie (variabilă de ajustare) menită să mențină stabilitatea euro sau să țintescă inflația; economiștii îi spun devalorizarea internă. Noi am aderat atunci când începeau să se vadă rezultatele negative.

Vorbim de scăderea solidarității pe fondul crizei. Care criză!? Este vorba de criza provocată de deriva neoliberală a proiectului european, nu de recenta criză financiară globală. Soluția încercată a fost să depășim criza acentuând deriva; adică, să întărim viziunea neoliberală în care capitalul nu poate ființa decât cu predictibilitate, condiții stabile și piață liberă iar munca doar cu flexibilitate, mobilitate și salarii mici… În loc să fie schimbată tendința, a fost radicalizată. La noi, deși nu suntem membri ai Zonei Euro, măsurile au fost aplicate cu elanul guvernanților de atunci și suferința cetățenilor.

Problema ar fi să revenim la principiile de bun simț și solidaritate pe care se construia societatea europeană anterioră! Mai are social democrația vreun rol în asta?! Trebuie să găsim răspunsul. De exemplu, să gândim că dezvoltăm activitățile economice ca să trăim, bine și civilizat, nu să naștem și creștem copii pentru a acoperi necesarul de forță de muncă al companiilor sau a împiedica falimentul societăților care administrează fonduri de pensii!

Guvernele s-au repliat într-un dublu-discurs. În interior, critică deciziile europene ; nu prea auzim apologii politice ale acestora nicăieri în Europa. La Bruxelles, aceleași guverne decid cum zic bancherii. Guvernanța economică a fost acceptată fără discuții lungi. Compactul fiscal a fost implementat cu o mare ușurință. Faptul că am trimis toate variantele succesive care ”se scurgeau” de la Comisie către partid, ca să știm în ce intrăm, nu a servit la ceva. A fost ratificat la Cameră cu cu 237 la 0. Compactul social este o hârtie, undeva, pe situl Confederației Europene a Sindicatelor; nici nu știți că există!

Euroscepticismul cetățenilor este firesc; doar că trebuie să înțelegem că sunt două feluri de euroscepticisme. Unul se repliază în naționalism și anunță falimentul Europei. Nu cădeți în capcana lui! Nu suntem pregătiți să reprimim brusc pe cei vreo două-trei milioane de români care lucrează în UE, chiar dacă ne-am dori-o, nici să ne pierdem piețele externe. Celălalt euroscepticism vrea o altfel de Europă decât cea care este sau devine, o Europă mai bună; acel proiect este de construit.

Noi, din păcate, cred că am pierdut momentul. Optimismul european din anii 2000 s-a diluat pentru că am preferat să ne refugiem într-un discurs naționalist – paradoxal pentru un partid de stânga – în loc să luptăm împotriva transformării Europei dintr-o speranță, într-un monstru; adică, am eșuat în a explica oamenilor ce se întâmplă și de ce este necesară o stângă puternică la nivel European, în măsură să se opună avântului neoliberal. Asistăm doar, cu o anume complicitate, la finalul unui proces de destructurare a Uniunii Europene a păcii și solidarității; aceasta a fost!

Solidaritate, da! Dar cu ce mijloace!? Cum să o construim!?

Asistăm la o decuplare a politicii de putere! Avem parlamente care nu mai controlează nimic! Echilibrul dintre Politică (sistemul democratic ) și Economie (capitalismul financiar) este rupt. Vedeți bugetul! Ca parlamentar național nu dețin nicio pârghie prin care să influențez structura generală a acestuia pe capitole sau mărimea deficitului. La urma urmei, deficitul nu e în sine însuși un rău; creditul este motor al economiei; depinde cum este folosit. Noi ne-am angajat – prin voința neconstituțională a președintelui și lipsa noastră de reacție – să nu-l mai folosim!

În concluzie,  ceea ce unora li se pare o complicitate între guverne și corporațiile transnaționale este doar forma  în care cucerirea puterii politice de către cea economică este transparentă  pentru oricine. Și noi vrem  să aplicăm politici convenționale (protecționism) într-o lume total neconvențională !? Nu mai suntem pe o piață liberă și integrați economic!?

Dragi colegi,

Avem nevoie de o nouă utopie! Una care să-i facă pe oameni să gândească din nou Uniunea Europeană în mod pozitiv și să diferențieze stânga de dreapta.

Avem curaj!? Atunci uniunea politică ar fi un țel al statelor și o societate bună, scopul cetățenilor. Statul federal european, idee mai veche, poate redeveni un asemenea obiectiv, utopia care ar mai putea mobiliza cetățenii. Să înțelegem situația în care ne aflăm! A fi un stat într-o federație de state egale este mai bine decât un capitalism dependent. Acum, situația este mai rea decât a unei colonii. Într-o colonie, metropola plătește pentru propria ei siguranță (aparatul represiv) și construiește infrasctructura necesară exploatării; în situația de capitalism dependent, în care se află și România, e invers! Antieuropenismul ar trebui convertit într-un profederalism european.

Avem însă o problemă de rezolvat. Noi nu am reușit nici să europenizăm partidul, nici să românizăm agenda PES. Am ratat europenizarea pentru că deseori vorbim într-o altă limbă politică decât celelalte partide de centru stânga europene; știu ce spun. Românizarea agendei europene, în sensul bun, al includerii temelor specifice unei societăți decalate temporal, cu multe probleme pe care cei din vechile state membre nu le au sau nu le au în aceeași măsură, nu e evidentă. Vă dau și un exemplu – protecția lucrătorilor domestici. Deși numărul româncelor care lucrează ca menajere și îngrijitoare în Europa este de ordinul sutelor de mii, tema nu ne-a preocupat în mod deosebit. A preocupat Organizația Internațională a Muncii care a adoptat Convenția 189, privind drepturile acestora. Italia și Spania au ratificat-o, în ciuda obligațiilor pe care și le asumă prin asta. Noi, încă nu, deși poate fi citită în termeni de drepturi pe care lucrătorii români le capătă…

Stimați colegi,

Cam așa aș fi vrut să încep de dimineață, pentru a provoca o discuție între noi, una serioasă, despre cine suntem în Europa și cum vrem să arate Uniunea Europeană. Se vede însă că prea târziu poate fi gândit de unii ca fiind prea devreme…

PS

Țineți cont, vă rog,  de faptul că era o intervenție liberă, într-un context deja creat de intervențiile anterioare.

10 comentarii la “Atelierele viitorului (solidarității europene)”

  • mihai mocanu

    Imi place tot ce spuneti si scrieti Dna GABY. DE ASEMENEA PARLAMENTARI AVEM NEVOIE Va urez mult success !!

  • nuta

    Eu daca eram Ponta va dadeam afara din partid si aflati cum e cu deficcitul ala imediat.In afara de furturile greu de descoperit si scrisorile lui Corina Cretu catre un negru insurat, Gabriela Firea si Victor Ponta, acest partid de elita al aliantei carbune – otel mai scoate din maneca un as pe linie de politica de cadre. De fapt, se şi recunoaşte: „Antieuropenismul ar trebui convertit într-un profederalism european”.

  • gabicretu

    @mihai mocanu,
    Eu mă strădui să nu dezamăgesc prea mult. Sunt destui care sunt dispuși să o facă. 🙂
    @nuta,
    Oricât m-am străduit, nu am reușit să înțeleg unde bateți și despre cine e vorba. Ziceți adânc…

  • Sorin Camner

    Sunt total dezamagit de situatia politica. Vad cum partidele politice se pliaza pe cerintele financiare fara sa mai tina cont de nevoile cetatenilor. Ma gandeam la un nou partid politic, dar legislatia este atat de anevoioasa si impermeabila incat am renuntat la aceasta idee. Cinismul – gandindu-ne doar la situatia tinerilor (somaj de masa) si punandu-l in balanta cu prelungirea pana la extinctia batranilor a duratei de activitate (declaratie politica – „Este mai simplu sa platim 6 luni de somaj decat 5 ani de pensie), lipsa de locuri de munca pentru tineri fiind direct proportionala cu prelungirea activitatii batranilor, chiar daca acestia raman pe drumuri spre sfarsitul perioadei de munca – a ajuns la paroxism.
    Cred ca ar trebui, toata lumea care sufera de empatie si compasiune, de intelegere a omeniei, sa ne strangem si sa gasim o cale. Care este aceea? Ramane de vazut. Poate….Ar trebui sa discutam. Cu stima.

  • Gabi Cretu

    @Sorin Camner,
    Eu nu sunt dezamăgită pentru că nu mă amăgisem prea mult. Sunt îngrijorată realmente de anumite tendințe evidente pentru cei care urmăresc cu oarece atenție viața politică actuală; sau moartea politicii, mai curând.
    O mișcare politică are mai mari șanse decât un partid; încrederea cetățenilor în partide a scăzut considerabil iar condițiile de înființare sunt prohibitive. Eu mai încerc democratizarea din interior dar este foarte dificil de atins rezultate semnificative pentru că lipsește masa critică necesară…
    Eu sunt deschisă discuțiilor. Din acest motiv sunt înjurată frecvent de cei care sunt dezamăgiți; nu pentru că eu personal aș fi vinovată dar pentru că sunt singura care stau de vorbă cu ei…

  • Sorin Camner

    Cum tendinta mea este putin mai (folosind formulele consacrate de la Revolutia Franceza) la dreapta, fiind eu intelectual un liberal de stanga, am vrut, n-am si intrat, sa vad cum este viata de partid la PNL. M-am lamurit urgent. Imi spun ca daca este la fel la PSD (vreau sa trec peste ceea ce gandeam si, probabil, mai gandesc inca referitor la cei care au pus bazele acestui partid) nu cred ca este posibila rezolvarea interna. De ce? Am remarcat faptul ca PNL este format din clici. Trebuie sa fii omul cuiva si sa-l susti pe acela pentru a patrunde. Nu este vorba despre ideologie. Chestia asta este moarta. Cel putin acolo.
    ceea ce gandesc eu este un pic diferit, cred, de ceea ce inseamna social democratie. I-as spune umanism. Se bazeaza pe ideea reusitei, in viata, prin forte proprii. Insa spune ca, tinand cont de diferentele normale intre oameni, trebuie sa incercam, prin toate mijloacele, sa-i ajutam pe cei mai putin inzestrati, pe cei care sunt in nevoi. Poate putem schimba idei.
    In orice caz ceva trebuie facut. Nu asta este ideea mea despre libertate si liberalism. Nu calcand in picioare oamenii sarmani. Nu distrugand industria – ceea ce a taiat milioane de locuri de munca pentru muncitori (de parca toti suntem genii informatice)- rezolvam problemele Romaniei. Cu stima.

  • Gabi Cretu

    @Sorin,
    Ce înseamnă neînzestrați!? Inegalitatea economică este un dat al acestei societăți. Este adevărat. Asta nu înseamnă că un posibil om de știință, mare artist sau om politic nu se naște într-un sat sărac și moare tot acolo fără ca noi să avem habar…
    Liberalii au o ipoteză falsă în doctrina lor – că succesul este legat de merite sau înzestrări și că cei sărmani sunt astfel pentru că nu sunt înzestrați de la natură. Ei, nu!? Într-o societate ierarhizată pe bani, capacitatea de a-i face este criteriul fundamental și singura înzestrare… Să fim serioși! Un semi-idiot născut într-o familie bogată va avea mai mare reușită decât un geniu de la mahala.

  • Sorin Camner

    @Gabi, daca ai amabilitatea de a ma cauta pe Linkedin vei avea surpriza sa descoperi ca eu sunt muncitor. De formatie. Si inginer. De profesie. Si consultant IT de meserie. Stiu despre ce vorbesc. Iar aici nu vorbeste liberalismul meu intelectual. Si nici nu vreau sa intru in polemica pentru ca altul este telul meu in aceasta discutie. Eu, in sufletul meu, sunt acelasi muncitor. Colegii mei, alaturi de care am muncit ani de zile, stiu foarte bine despre ce vorbesc. Si da, nu toti suntem la fel de inzestrati. Si da, cu multa stradanie, cineva care poate reuseste. La fel cum, daca saracia este absoluta nu vei reusi nimic. SI asta spun si eu. Pentru ca deosebirile doctrinare nu ne despart. Si aici vorbesc dpdv al formatiunii mele intelectuale. Nici n-ar avea cum. Pentru ca avem prea multe lucruri care ne unesc. Si nu trebuie sa polemizam. Sa polemizeze cai care n-au fost in viata lor intr-o fabrica. Care n-au stat la ora 12 noaptea sub un utilaj schimband rulmenti. Cei care nu si-au rupt degetele muncind. Cei care n-au mers in viata lor cu tranvaiul.
    Si trebuie sa fim realisti. Si sa stim de unde plecam. ALtfel o sa ne pierdem in dispute sterile. Eu nu asta vreau :-). Sincer.

  • doinas

    Gabi, te rog, as vrea un link la „Compactul social” si la Conventia 189 nu la expunerea ei de motive. As vrea sa stiu, de asemenea, care sunt cele trei state care au ratificat-o.

    Multumesc. Si multumesc pentru ca nu taci.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *