Hoții neprinși sunt negustori cinstiți!? Rămâne de verificat!

Îmi permiteți doar un scurt comentariu legat de măsura înființării Autorității pentru Supraveghere Financiară. Autoritatea este necesară. Din expunerea de motive aflăm ceva ce ar putea fi tradus astfel – unim cele trei instituții existente ca  să fim în rând cu lumea, căci acesta este trendul european; ”așa zice Europa” este o explicație numai bună să avem pe cine da vina dacă lucrurile ies prost. Guvernatorul BNR a dat-o chiar pe economii, afirmând că era un lux să avem trei instituții de supraveghere.

Trendul european chiar există și are o explicație care trebuie formulată explicit, ca să înțeleagă cetățeanul. Crearea și întărirea autorităților de supraveghere trebuie făcută, cum  eufemistic se exprimă inițiatorul, pentru a spori încrederea pierdută în piața financiară; piețele financiare trebuie reglementate și controlate pentru ca banii celor care investesc, pentru o pensie la bătrânețe sau o asigurare, să nu fie furați și risipiți, sau, dacă vreți mai elegant, investiți în titluri și operații cu risc exagerat. Autoritatea trebuie să ne asigure de prudența și legalitatea operațiunilor financiare.

Prăbușirea piețelor financiare, care a generat criza din care nu mai ieșim, iși are cauza în eșecul reglementarii și  controlului, nu în fenomene de piață. Au recunoscut-o public chiar marii autori ai  dereglementării în domeniul financiar; a spus-o textual Ben Bernanke, șeful FED. Un broker precum  Bernard Madoff a putut face pierdute vreo 65 de miliarde de dolari într-o banală schemă Ponzi nu pentru că a fost controlat prea mult și prea des. Dimpotrivă, mari disfuncții ale autorităților competente cu supravegherea pot fi suspectate.  I s-au dat 150 de ani de închisoare  repede. Dar hoții neprinși rămân negustori cinstiți…

În România, nu au fost catastrofe de acest nivel acum doar pentru că piața este încă puțin dezvoltată în comparație cu volumul global al tranzacțiilor; spre ilustrare, doar tranzacțiile speculative se ridică la o cifră de 67 de ori mai mare decât PIB-ul mondial. Dacă ne amintim însă de cazul FNI, este suficient pentru a înțelege importanța reglementărilor.

Această piață este caracterizată printr-o mare interdependență și numeroase suprapuneri de activitate; deseori, aceeași instituție face și asigurări și pensii private; o instituție a controlului consolidat nu exista; cooperarea între mai multe autorități este lucru dificil; o știu  reglementatorii din orice domeniu din experiența cooperării la nivel european. Unificarea este binevenită.

Rămâne doar să nu creăm o formă fără fond. S-a pus mare accent pe interdicția apartenenței politice a membrilor din consiliul de conducere, ca și cum partidele ar fi operatori la bursă. Este o eroare de interpretare a independenței; aceasta trebuie în primul rând asigurată față de grupurile de interese financiare dornice de reglementări favorabile sau de controale formale.

Problema mai este și de competență strict profesională întrucât o parte importantă a activității o reprezintă cooperarea cu celelalte autorități în cadrul Sistemului European al Supervizorilor Financiari,  pe o piață fără granițe și cu mari diferențe de interese și complexitate.

Săptămâna trecută, guvernul a amânat termenul pentru înființare, de la 15 martie la 30 aprilie. Considerăm decizia drept  semn că s-a conștientizat nevoia unei mai mari  responsabilități și mai bune selecții a membrilor întrucât trăim într-o țară în care funcționarea sau eșecul  unei instituții depinde, din păcate, mai puțin de calitatea legii de organizare și mai mult de calitatea celor care se află în funcții.

(intervenție în dezbaterea legii de înființare a Autorității de Supraveghere Financiară – 18 martie)

One Reply to “Hoții neprinși sunt negustori cinstiți!? Rămâne de verificat!”

  • Dinica peromaneste

    „S-a pus mare accent pe interdicția apartenenței politice a membrilor din consiliul de conducere, ca și cum partidele ar fi operatori la bursă. Este o eroare de interpretare a independenței; aceasta trebuie în primul rând asigurată față de grupurile de interese financiare dornice de reglementări favorabile sau de controale formale.”

    Bravo, as pune autoritatea asta sub controlul Parlamentului si independent de BNR!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *