Nu suntem stat patrimonial, domnule președinte!

România nu este stat patrimonial, este stat de drept!

Statul patrimonial este, în științele politice,  un tip de stat tradițional în care conducerea este personală și personalizată iar puterea executivă este o extensie a liderului. Într-un asemenea sistem, liderul național controlează viața politică și economică a țării iar relațiile personale cu liderul joacă un rol esențial în creșterea și descreșterea puterii sau averii membrilor elitei conducătoare.

Statul de drept exercită suveranitatea, care aparține poporului, prin intermediul unor autorități publice cu atribuții definite, separate, dar care au obligația să coopereze în mod loial.

Dat fiind caraterul fragil al democrației românești, pericolul lunecării înspre patrimonialism a existat permanent în istorie, nu este o noutate. Ori de câte ori reapare, este obligația parlamentului să denunțe situația, pentru că este direct afectat, ca reprezentant al adevăratului suveran. În caz contrar, raporturile instituționale sunt  răsturnate iar constituția încălcată.

Precizarea este cauzată de felul în care a ajuns la cetățeni informația despre participarea premierului la Consiliul European de astăzi, respectiv că președintele l-a mandatat să participe. În baza principiilor de drept oriunde valabile, nicio autoritate publică nu poate mandata, transfera, dispune de atribuții pe care nu le are. Or, președintele nu are, conform art. 80 din Constituția României, nicio atribuție constituțională în realizarea politicilor interne sau externe și, drept urmare,  nicio legitimitate să-i dea mandat șefului guvernului legat de conținutul unor decizii care privesc România în aceste domenii. Mandatul este elaborat de guvern, cum s-a și întâmplat; președintele poate fi informat dar e opțional. Informarea parlamentului nu ar trebui să fie.

Participarea premierului este legitimată de art. 15, alin. 1 și 2 din Tratatul Uniunii Europene si art. 102 al Constitutiei României.  Art. 15 definește atribuțiile Consiliului European.

(1) Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările și prioritățile politice generale. Acesta nu exercită funcții legislative.
(2) Consiliul European este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre…

Deducem că participanții trebuie să fie purtătorii unei voințe politice care să le permită în mod legitim să stabilească orientările generale în diferitele domenii ale politicii comunitare.

De asemenea, întrucât Consiliul European nu e legiuitor, trebuie să aibă capacitatea instituțională și atributul constituțional de a transforma orientările și politicile generale stabilite în politici concrete, cu bază legală. Trebuie să aibă drept de inițiativă legislativă și o majoritate care să o susțină. Președintele nu are! Singurul care îndeplinește condițiile, în Constituția României, este premierul.

O decizie a Curții Constituționale eronată se respectă, până la revocarea ei, dar nu este recomandat să o invocăm ca sursă de drept și legitimitate. Soluția imediată ar fi fost contestarea la Curtea de Justiție de la Luxembourg, pentru interpretare greșită a Tratatului; noi am decis să modificăm Constituția pentru clarificarea relațiilor interinstituționale; acest demers de revizuire a Constituției este lipsit de sens dacă lăsăm patrimonialismul să se instaleze; el începe prin a se instala ma întâi în capetele oamenilor… De acolo e greu de scos!

(Declarație în plenul Senatului României – 22 mai 2013)