ORBIRE! ORBIRE! ORBIRE!

Voiam sa scriu un comunicat de presa dar nu pot sa pun in forma fixa ceea ce gandesc si simt. Sunt furioasa! Incerc de aseara sa ma calmez si nu reusesc. Cred ca exista si furii sanatoase asa ca am sa spun ce gandesc. Cu tot riscul (pentru ca am fost sfatuita sa reactionez usurel).

Un nou subiect de presa a aparut in Romania.

Daca nu aveti copii, daca nu aveti surori mai mici sau rude, va rog, duceti-va la o scoala generala si priviti timp de zece minute fetitele de clasa a doua, a treia, a patra… Uitati-va cu atentie la ele si apoi cititi ceea ce spun!

UN COPIL DE 8, 9, 10, 11, 12 ANI NU POATE FI VINOVAT DE CEVA! EL ESTE VICTIMA! VICTIMA UNEI SOCIETATI OARBE SI SURDE, A UNEI SOCIETATI CU VALORILE RASTURNATE, A UNEI SOCIETATI CARE JUDECA INVERS! A UNEI SOCIETATI PATRIARHALE!

Copilul de 8-12 ani nu poate si nu practica, in general, nimic; este doar un copil abuzat. Ceea ce i s-a intamplat fetitei din Popeni este prevazut in Codul Penal (din Romania, nu din alte tari!) la infractiuni grave de care se fac vinovati ceilalti. Dar ce e legea in fata mentalitatilor noastre!

ART. 198 RELATII SEXUALE CU UN MINOR (in acest caz pedofilie ar fi mai corect)
“Actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, care nu a implinit varsta de 15 ani, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.
Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex intre 15-18 ani, daca fapta este savarsita de tutore sau curator ori de catre supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori daca faptuitorul a abuzat de increderea victimei sau de autoritatea ori influenta sa asupra acesteia.
Daca actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, care nu a implinit varsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de catre faptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.”

ART. 306 RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI
Punerea in primejdie grava, prin masuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale a minorului, de catre parinti sau de catre orice persoana careia minorul i-a fost incredintat spre crestere si educare, se pedepseste cu inchisoarea de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.”
ART. 328 PROSTITUTIE – NU ARE NICI O LEGATURA CU ACEST CAZ! SE APLICA DOAR ADULTILOR! UN COPIL DE 8 ANI NU SE PROSTITUEAZA DAR POATE FI VICTIMA EXPLOATARII SEXUALE SAU ABUZURILOR CELORLALTI!
Copilul de 8-9-10-11 ani nu decide sa bea si sa fumeze; este invatat, obligat sau lasat sa faca asta! Copilul nu poate recunoaste ca pentru ca nu are nici un fel de vinovatie; ca sa fii acuzat de ceva trebuie sa ai RESPONSABILITATE!
Copilul de 8 – 9 – 10 11 – 12 ani nu poate sa-si dea consimtamantul pentru a avea relatii sexuale; poate fi sedus, poate fi supus unui abuz de autoritate, etc. Am aflat ca mama fetitei a facut plangere pentru viol cand fetita avea 8-9 ani, atunci cand a inceput totul si a fost convinsa de autoritati (nu am verificat inca la ce nivel) ca ea, FETITA de 8-9 ani, si-a dat consimtamantul, a vrut si deci nu este nici o infractiune!

Fetitele de 8-9 ani nu se nasc cu sifilis; daca se nasc (exista o forma ereditara de sifilis) atunci nu au nici o vina; purtatorii bolii adulti (parintii) ar fi responsabili si autoritatile sanitare. Daca s-a imbolnavit de sifilis inseamna ca boala i-a fost transmisa de cineva dintre cei care au supus-o abuzurilor sexuale. Cine este acesta!? Stia ca e bolnav!? Daca da si era adult, i se aplica
ART. 309 CONTAMINAREA VENERICA
“Transmiterea unei boli venerice prin raport sexual, prin relatii sexuale intre persoane de acelasi sex sau prin acte de perversiune sexuala, de catre o persoana care stie ca sufera de o astfel de boala, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.”

IN SOCIETATEA NOASTRA FOARTE ADESEA FEMEILE SUNT VINOVATE DE PACATELE TUTUROR. DAR SI FETITELE!?

42 Replies to “ORBIRE! ORBIRE! ORBIRE!”

  • Cathy

    Am vazut subiectul inca de sambata, relatat in presa locala cu aceleasi conotatii absurde, ofensatoare, manifestare a unei gandiri primitive. Am vrut sa reactionez atunci, dar m-am gandit ca este vorba doar despre jurnalisti tampiti (cei ce lucreaza la ziarul respectiv chiar sunt tampiti).
    Uneori imi este rusine ca traiesc in societatea in care traiesc. Alteori zic ca n-am ce face, sunt oameni simpli…
    Dar persoane care pretind ca au oarecare instruire (jurnalisti) sa gandeasca si sa actioneze astfel… Vedeti cum a fost conceputa stirea din Gandul, de exemplu, in care fetita (Dumnezeule mare!) este supranumita “curva satului”. RUSINE, RUSINE,RUSINE!
    Traim in anul 2007, si acesta este respectul si sprijinul pe care il dam copiilor nostri. Parerea mea este ca CNCD-ul ar trebui sa se sesizeze. Daca mai ajuta la ceva…

  • Peter Gluck

    Draga Gabi,

    Este intradevar un caz ingrozitor si sunt sanse extrem de reduse sa fie singular.
    Perversitatea situatiei nu consta in aceea ca societatea nu poate sa se apere impotriva perversilor, ci ca nici nu prea vrea sa se apere.. o fetita nu e valoare, nu e un om pe de-a intregul- in comunitatea tribala in care s-a intamplat nenorocirea, ea nu conteaza.

    Cei care distrug copii ar trebui sa fie aspru pedepsiti.
    In multe tari s-a discutat despre “inofensizarea” lor prin castrare chimica dar, dupa cate stiu, s-a renuntat.

    Moneyteismul e unul din obstacole, pornografia infantila
    ear acum cativa ani o afacere de 20 miliarde de dolari
    numai in SUA dar de atunci a prosperat…

    Iar despre cultura hard patriarhala, ce sa mai spunem?

    Si o mare parte a presei se bucura ca are un subiect de rontait si, in spirit fals democratic, toata lumea poate sa-si spuna parerea…si perversii.

    Indignarea se zbate ca un caine legat in lant.

    Peter

  • gabicretu

    Stii ca am dat cautare pe google pentru pedofilie (ca sa vad pedepsele si definitia juridica) si s-au deschis doar o multime de site-uri cu poze, oferte, etc.!? Mi-a venit sa mor…

  • Pingback: cazul fetiței prostituată la 12 ani « Politica femeilor, femeile politicii

  • carmen

    nici nu stii de cine sa te ei cand citesti asa ceva.
    de biserica care uita sau nu vrea sa mai voarbeasca cu oamenii despre ce se intampla in multe familii din romania, de scola unde educatia nu se mai face din lipsa de interes sau de bun simt, de societatea noastra (autoritati locale, politie, asociatii civile, organizatii) era o chestie parca cu sesizarea din oficiu. dar important e cum am ajuns aici. chiar atat de saraci si de intunecati la suflet sa ne vindem copii in acest fel? am spus in multe din postarile anterioare. daca nu facem ceva pentru invatamant, sanatate si cultura suntem pierduti ca natiune.cine are curaj sa se uite in ochii acelui copil?

  • Cathy

    Eu am zis sa se sesizeze CNCD-ul in cazul jurnalistilor imbecili (sau chiar a ziarelor respective) referitor la felul in care este tratata fetita… Demnitatea fiintei umane, drept garantat prin Constitutie… domnilor jurnalisti, facuti liberi de aceeasi Constitutie… ati auzit de asa ceva?

  • oana baluta

    buna seara

    vreau sa ma alatur si eu celor care au scris deja pe blog,

    nu am auzit decat o singura data (ieri la realitatea tv) discutandu-se si despre rolul pe care l-ar fi putut avea organizatiile neguvernamentale, despre rolul unicef, salvati copii. lipsa de cooperare institutionala este o problema, si in scoala respectiva, si la politie ar fi trebuit sa fie o lista cu ong-uri la care se poate apela
    in plus, se discuta ca si cum ar fi un caz “izolat”, dar s-ar putea sa nu fie. si aici ar fi util de vazut ce fel de cercetari au facut cei din organizatii neguvernamentale, daca in realitate este un caz sau un fenomen
    insa ceea ce ma irita ingrozitor este faptul ca a aparut in diverse discutii termenul de “discernamant”, ca angajati ai unor institutii bugetare (care primesc bani din taxele si impozitele platite de mine, de cetateni: Politia, de exemplu)nu cunosc legile din romania si nu le aplica.
    sunt interesata sa vad cum va fi sanctionata acea persoana care a convins-o pe mama fetei ca nu a fost violata, ci ca si-a dat “consimtamantul”,
    Care vor fi urmarile?
    Pe termen scurt, politistul va fi sanctionat si poate si altcineva…
    Dar dupa asta, ce urmeaza? Cum li se va transmite politistilor ca sexul cu o minora/ cu un minor se pedepseste? Va urma un proiect construit si implementat de politia romana in parteneriat cu ong/urile, adresat propiilor angajati???

    mi se pare de neconceput modul in care s-a discutat despre fetita in anumite ziare. articolul din “gandul”, al gabrielei dobos este greu de citit!

    superficialitatea si iresponsabilitatea cu care s-a discutat despre copil, mi-au adus aminte de anumite comentarii ale unor membri ai comisiei juridice din camera deputatilor cand au avut pe agenda o propunere de modificare a codului familiei: egalizarea varstei fetelor si a baietilor la casatorie: “fetele se maturizeaza mai repede” a fost unul dintre comentarii

  • Simina

    Revoltator!!!Trist si totusi adevarat.Ma intreb cum a putut fi scris un asemenea articol.Ma intreb si cine poate fi vinovat de aceste situatii: familia,parintii care au uitat sa aiba grija de copii,scoala, care uita sa mai educe,protectia copilului care nu s-a sesizat decit acum cind s-a scris ca “o fetita se prostitueaza”.Pai cum sa faca o fetita asa ceva,cind o fetita e doar “un copil”,care nu poate sa discearna,sau eventual foarte putin,care nu poate sa se apere,ci care este supusa doar abuzului adultilor…
    Si din pacate, nu e doar un caz singular…Sper si rog ca organele competente sa se sesizeze si sa reactioneze in consecinta!

  • Bibliotecaru

    Astfel de lucruri se întâmplă de foarte mult timp în România. Vine un ziarist şi scrie despre o ştire. Câteva săptămâni se vorbeşte despre o ştire, se vor găsi, sunt convins, şi alte cazuri. Va fi un scandal. După un timp se va întâmpla altceva, altă ştire. Îmi amintesc de campania dusă de televiziunea Realitatea TV relativ la căminele în care bolnavii mureau de foame şi erau evident dezumanizaţi, un spital cu bolnavi psihici fără un psiholog măcar. A trecut şi bolnavii aceia trăiesc la fel. A fost un scandal şi a trecut. Acum nu mai este ştire. Şi aici la fel, va trece. Va veni poate un copil legat de pat, poate se va face un studiu despre sinucideri, vor veni specialişti care vor explica savant de ce se sinucid oamenii. Ori poate va începe un scandal cu Catedrala Neamului, pentru că văd că sunt discuţii relativ la clădirea ei.
    Şi iar revin la model. Modelul de azi este al omului care nu intervine atunci când ceva se întâmplă lângă el pentru acea intervenţie înseamnă probleme. Modelul de azi este cel a libertăţii personale şi mai puţin a libertăţii celui de alături.

  • Cathy

    @oana
    Bine ai venit, Oana!
    @Bibliotecaru
    Modelul de azi este acela in care femeile si copiii nu sunt fiinte umane, ei sunt “ceva mai putin” decat oameni…

  • andaa

    Matriarhatul in mare mila lui continua si astazi…vezi fetitele de romi. adica tigani fara nicio nuanta peiorativa. intrebare generica: Crezi ca Ion Iliescu ar fi mai bun decat Mircea Geoana?

    si nu vorbeam aici despre prostanace…

  • Bibliotecaru

    @ Cathy
    Şi atunci revin cu întrebarea, AVEM NEVOIE DE UN MODEL NOU?

  • Cathy

    @Bibliotecaru
    Stai, stai, stai, ca discursurile sunt diferite! Zilele trecute vorbeam despre un model nou de om, aici e vorba despre un model nou de societate.
    Daca e vorba despre chestiunea din urma, model de societate avem, slava Domnului! Vezi, ca un exemplu, modelul social danez. Vezi Finlanda care are (cred ca am retinut bine) 54% din populatie absolventi de studii superioare…

  • Bibliotecaru

    Aparent modelul uman este diferit de modelul social, doar aparent.
    În nici în caz nu aş lua drept model o societate daneză, finlandeză, suedeză, tibetană sau peruană.
    Nu cred în perfecţiune. Acele societăţi pe care le vedem noi culte, cu facultăţi şi laureţi ai premiului Nobel, au desigur şi ele tarele lor.
    Astazi am scris pe blogul meu despre atentatul asupra unui Monet, şi nu e un caz singular în Franţa, vandalismul asupra artei cunoaşte o proliferare fără precedent. Şi pentru noi Franţa încă este un model al expresiei culturale şi al emancipării gândirii sociale.
    Nu. Modelul trebuie să fie uman, el va da şi realitatea socială corespunzătoare. Iisus, model religios şi social, a creat un miliard de entităţi sociale. Doar că acum este un model pierdut, nu mai intra cu adevărat în conştiinţa umană, nu mai este un model imperativ ci reprezentativ, simbolic.

  • goranescu

    dincolo de oripilare si dezgust la mocirla din presa, ceva nou si constructiv putem oare auzi de la deputatul Gabi de valui ?

    cred ca Gabi trebuie sa cunoasca mai mult despre locurile si oamenii pe care ii reprezinta in Parlamentul ROmaniei.
    Si presa, cat o fi ea de pamant de flori, e doar un side show.

  • goranescu

    in orice tara civilizata, cu niste instututii functionale si oameni la varf care se iau in serios si au un pic de demnitate (inclusiv reprezentatii alesi ai poporului), organele ar fi reactionat imediat si ar fi arestat pe cei care abuzeaza minori.
    povestea asta seamana prea bine cu Tanacu.
    degeaba avem oameni la Bruxelles, daca Vasluiulramane in Evul Mediu.

    DE ce nu se convoaca o sesiune extraordinara a Parlamentului sa discute starea de lucruri care genereaza astfel de grozavii si capacitatea institutiilor abilitate (inclusiv cadrl legislativ) de a-i face fata (preveni, pedepsi, eradica) ?

  • Bianca

    Tampenii, tampenii, tampenii… ca si cum nici usturoi nu am mincat, nici gura nu ne miroase… asta se intimpla de zeci de ani, mi s-a intimplat si mie si, normal, eu sint de vina. Unde sint mamele fetitelor abuzate? Unde? Ce sesiune a Parlamentului, ce balarii tot invocati? Ce-s prostiile astea ca sa ne dam noi mari? CE faceti doamnelor si domnilor? Ce facem noi, ca oameni, care gindim asa? Cati dintre noi au luat un astfel e copil acasa si l-au crescut? Eu, una, stiu ca nu. Vorbe de claca, tampenii snoabe de oameni cu calculator si internet. Singura concluzie la care pot eu ajunge este: SA NE FIE RUSINE!

  • gabicretu

    @andaa, draga mea, nu stiu ce intelegi prin matriarhat (care, a propos, antropologii zic ca nu a existat niciodata; numai matriliniat ar fi fost, ca la evrei, de exemplu); oricum, fii sigura ca in comunitatile rome femeia conteaza si mai putin decat in cele romanesti…
    A doua intrebare denota o atitudine tipic patriarhala (periculoasa la femei!): da’ de ce trebuie sa alegem intre ei doi!?

    @goranescu,
    problema nu e la Vaslui; acolo s-a filmat spectacolul problemei; satul cu pricina nu e la marginea pamantului ci la soseaua mare,aproape suburbie a Barladului.
    Nu Vasluiul e in evul mediu, ci Romania (am mai spus-o de trei ori pe putin)pentru ca problema(copii abandonati, abuzati, supusi la exploatare fizica si sexuala,traind pe strada) poti sa o vezi in Bucuresti pe strada, in centrul capitalei in orice zi; acestia sunt insa putini in comparatie cu cei care se afla in familii(pentru ca sunt peste 4000 de cazuri de abuzuri grave asupra copiilor intr-un an soldate cu scoaterea lor din mediul familial!); cazurile cunoscute.
    Cealalta parte a problemei (alcoolism si violenta asupra femeii) exista intr-un numar de cazuri atat de mare incat trebuie doar sa te uiti in jur sau sa te uiti dimineata la privirea vecinei (800.000 femei in Romania de astazi au fost victime ale violentei din partea partenerilor macar o data intr-un an!)
    Pentru ca stiu toate astea vorbesc (adica interpelez guvernul, pun intrebari, atrag atentia, fac presiuni, solicit explicatii de la cei care ar trebui sa aplice legea); numai ca de multe ori vorbesc singura pentru ca asemenea teme nu sunt pe lista de prioritati (nu sunt probleme sociale, cum zicea un prea idiot invitat al unei emisiuni televizate aseara)
    In acest domeniu, ca si in altele, am facut legi care nu functioneaza (sunt forme fara fond) pentru ca la noi institutiile nu functioneaza; nu functioneaza dupa lege ci dupa mentalitatile aberante, lipsa de educatie si de interes a celor ce lucreaza in ele (v. politistii, in cazul de fata); nu functioneaza si pentru ca societatea (comunitatea) e moarta (tace, nu reactioneaza, nu tipa, nu cere ajutor); trebuie sa ne inchipuim ca timp de patru ani preotul nu a auzit (macar la spovedanie) vreo informatie despre batranii si adultii care abuzau de copila!? (e permisa in Biblie pedofilia!?)
    Cand spun ca s-a redus ponderea stiintelor socio-umane la minim in scoli ca sa devenim dobitoace, nimeni nu a crede; nu trebuie sa stie unul care trece printr-un liceu – un functionar satesc adica – un dram de psihologie (cat sa stie ca fiintele umane au suflet), schema drepturilor fundamentale ale omului, cinci idei despre normele morale care ar trebui respectate, alte cateva despre institutiile care exista si cu ce se ocupa fiecare… Asta l-ar transforma in cetatean si cetateanul ar putea pune mana pe telefon sa sune la institutia abilitata sa rezolve o problema sau la deputatul lui…

  • goranescu

    @gabi
    din ce relatezi:
    – ca democratia nu prea functioneaza in chestiuni sociale (mai ales cand nu sunt identificate ca prioritati :-() pentru ca nu exista o presiune de jos in sus care sa-i puna la treaba pe alesii poporului si sa schimbe prioritatile deoarece cultura prevalenta este de UV Mediu, iar in eveul mediu democratia ‘nu era o proritate’, erau alte metode
    – institutiile si personalul lor nu fac nimic decat atunci cand se ‘auto-seziseaza” – adica mai niciodata
    – media e doar un debuseu pentru senzationalism ieftin care aduce banul si ratingul necesar supravietuirii respectivei afaceri media.

    deci cineva trebuie sa sparga buboiul, la asta m-am referit cu ‘luatul in serios’

    o comunitate (sau mai multe) care traieste in genul asta de promiscuitate si ‘normal’ trebuie monitorizata mai atent si alocate resurse corespunzatoare, social workers, etc..
    sung sigur ca programe ca astea pot gasi finantare EU, la fel cum cele care se ocupa de probleme specifice romilor.
    probabil ca singura solutie este aducerea Europei la Popeni si restul Romaniei medievale, cu camere video si restul, ca sa sensibilizam Europa daca romanii sunt atat de greu de sensibilizat.

  • Bibliotecaru

    @ goranescu
    Te-ai întrebat de ce oare opinia publică reacţionează numai la problemele prezentate în mass-media, în special la televizor? Te-ai întrebat de ce pe urmă regăsim în gura celor care se oripilează exact aceleaşi cuvinte ca cele spuse de cutare prezentator? Dacă văd ceva oribil la televizor, cu mult sânge împrejur, cu multă jale împrăştiată prin localitate şi mă revolt de mama focului pe unde pot, pe la o discuţie cu vecinii, pe la o discuţie cu colegii, fiecare după posibilităţi, mă simt că am făcut ceva. Apoi simt că aş fi făcut ceva mai mult dacă…
    Adevărul este că trec pe stradă şi văd multe nenorociri. Crezi că dacă vezi o fată de 12 ani ieşind din canale crezi că ei îi este bine, crezi că ea nu este un pic violată? Dar drumul trece spre altceva, graba şi nesimţirea este totuşi mare, fetiţa din canale nu este văzută la ştiri, pe stradă nu mă aude nimeni cum îmi strig durerea că lucrurile greşite există în România.
    În orice ţară civilizată, cu nişte instituţii funcţionale şi oameni la vârf care se iau in serios şi au un pic de demnitate (inclusiv reprezentanţii aleşi ai poporului), organele ar fi reacţionat imediat şi ar fi arestat pe cei care abuzează minori.
    Foarte adevărat, ar fi arestat pe abuzatori… ceea ce înseamnă că în orice ţară civilizată se întâmplă totuşi astfel de lucruri, civilizaţia nu protejează în faţa bestialităţii. Într-o ţară necivilizată, autorii s-ar fi omorât cu pietre. Într-o ţară civilizată autorii s-ar fi găsit mai întâi şi pe urmă s-ar fi arestat. Au spus pe la ştiri că se ştiu cu siguranţă autorii şi se judecă în stare de libertate? Din păcate “moral” şi “legal” nu mai sunt de mult acelaşi lucru. Am să repet, nu problema modelului, ci o altă problemă simplă. Dacă eşti revoltat şi ataci pe cineva “de la putere” care nu face nimic să fie bine, încearcă să ai deja în minte ceva de făcut. Acest vorbit “în general” cu “să facem ceva” este dăunător, o să stăm mii de ani privind unul la altul şi întrebându-ne precum vulturii din cărţile junglei, ce putem face.
    Întrebarea mea este deci goranescu, ce anume ai vrea să facă concret doamna parlamentar în calitatea ei oficială. Spune exact, te rog, cum vezi tu implicarea unui parlamentar în această situaţie.

  • suzzy

    Intr-adevar este revoltator acest caz, dar si mai revoltator modul in care este judecata fetita cu pricina.
    Pe mine m-a ingrozit, nu imi imaginam ca societatea in care traim poate fi chiar asa de murdara din punct de vedere moral, oare de ce Biserica Ortodoxa nu a luat nici un fel de pozitie in legatura cu acest caz, ca mai nu demult, la parada homosexualilor din Bucuresti se faceau rugaciuni in toate bisericile din tara, oare nu o fi o falsa grija fata de moralitate??
    Ma intreb, fetita asta era expluatata sexual pentru bani???Asa cum am vazut un alt reportaj uluitor, in Italia un tata(roman bineinteles) isi “vindea” baietelul pentru 40 de euro(pe ora)…
    Intr-o tara in care peste 80% se declara crestini, este posibil sa se intample asa ceva…Ce impinge parintii sa isi abuzeze copii, unde sunt parintii cand copiii lor isi incep viata sexuala de la 10 ani??
    Ne este mai usor a spunem despre o fetita ca este curva satului decat sa luam masuri, este normal ca o fetita de 12 ani sa aiba relatii sexuale, sau una de 11 ani sa devina mama??
    Aveati dreptate cand spuneati ca societatea nostra este intoarsa cu susul in jos…
    Pe soselele din Romania si din Europa este plin de femei si fete care se prostitueaza, in plus, un numar ingrozitor de mare de romance sunt victime ale traficului de carne vie, ce masuri sunt luate de catre autoritati pentru a stopa acest fenomen??(prea neinemnate).
    Traim intr-o societate pervertita,valorile sunt demult in afara modei, pentru o suma de bani exista oameni care ar face orice, in plus, teama, rusinea nu mai exista…
    Revenim la animalizarea omului, se estompeaza acel “animal social”.
    Uneori imi este rusine ca sunt romanca , stiu ca nu ar trebui…

  • Mariana

    Stimata doamna Gabi,

    Referitor la noul subiect de presa in legatura cu fetita de 12 ani:daca pana acum nu am avut nici o reactie acum va spun ca sunt foarte revoltata si anume:in primul rand pentru ca subiectul a inconjurat tara iar judetul Vaslui este de rasul si batjocura jurnalistilor din toata mass-media.Astazi dimineata pe postul de radio Kiss -FM se faceau comentarii in batjocura asupra faptului ca la Vaslui daca nu te exorciteaza preotul de la Tanacu sigur te “exorciteaza” cu un sifilis o minora de 12 ani iar Vasluiul este definit ca Polul exorcitarii.
    In calitate de cetatean al acestui oras in care traiesc si muncesc,in care mi-am nascut copilul si incerc sa-l educ dupa criteriile in care am fost educata si eu,sunt revoltata si ma gandesc ca daca ar exista un aparat de citit gandurile cred ca domnilor jurnalisti care sunt si ei barbati si care nu au continuat comentariile si asupra celor doi batrani care au abuzat copilul,le-ar fi placut si lor putin cu fetita de 12 ani(macar pentru satisfacerea curiozitatii)si sigur nu sunt nascuti si nici nu au buletin de Vaslui.
    Asa cum ati spus si dumneavoastra ca femeile sunt vinovate pentru tot si toate ,trebuie sa luam atitudine si sa ne educam copiii fie ei fetite sau baieti.
    In cazul fetitei vinovati sunt parintii si nenorocitii de mosnegi care trebuiau sa gandeasca ca oricand se poate intampla acest lucru cu copilul,nepoata sau stranepoata lor de acasa pentru care cu mana tremuranda pune deoparte un biscuit si se bucura ca il poate da cand vine la el in vizita.
    Deasemenea si saracia in care traim isi spune cuvantul:cine ar putea sa ne dea o statistica cu familiie care traiesc cu tot cu copii intr-o camera si nu ma refer aici la copii de 2 ani(copilul meu avea 3 ani si nu-l lasa pe sotul meu sa se apropie de mine) ci la familii care locuiesc impreuna pana se casatoresc .Acesti copii participa zilnic la tot ce se intampla in casa cu cei doi soti:la treburile casei,la discutiile dintre soti ,la certurile si bataile dintre cei doi si la restul…..ca uneori copilul poate veni in casa mai repede “de la gunoi sau de la paine”(probabil cunoasteti trucul)sau ” lasa-l ca doarme”.
    Ce pot sa faca acestia decat ce au vazut la ei in casa, unii cu talent la desen scriu cuvinte obscene pe pereti sau deseneaza organele sexuale ale mamicii si taticului lor, spre exemplu pe usa mea de la intrare in apartament iar altii cu talent la muzica se desfasoara cat ii tine gura folosind deasemenea texte obscene.
    Referitor la educatie cum poate sa raspunda o mama la intrebarea unei fetite de 14 ani :”mama daca acum am bultin cand am voie sa-mi incep viata sexuala”.Atata timp cat a facut o legatura intre buletin si sex probabil ca stia ceva ca nu este bine,nu este voie,nu este….dar pe vremea noastra acest act era considerat o rusine sau poate eu am fost educata prost!.

  • Bibliotecaru

    @ Mariana
    Stimată Doamnă,
    Dacă vă interesează părerea mea, aveţi dreptate. Am însă două amendamente. Nu cred că acei copii cu talent la desen vă fac grafiti pe pereţii blocului cu organele genitale ale părinţilor. Hai să fim seriosi, slavă domnului au de unde să informa şi fără să vină mai repede de la pâine că nu era coadă şi au luat prin faţă. Cel de al doilea amendament se referă la “derapajul” presei cu vedere la ridiculizarea Vasluiului. Mă întreb de ce oare nu aţi sărit până acum, de ce nu aţi luat atitudine, atunci când presa făcea un alt derapaj. Este atât de evident acest “nu mă doare până nu mă loveşte pe mine”!. Presa trăieşte din acest tip de jurnalism face marketing exact la astfel de miştouri. Dacă toţi cetăţenii de bun simţ nu ar mai consumă acest mişto absurd, de slabă calitate, poate că nu s-ar mai vinde şi, până la urmă, nu s-ar mai face. Kiss-FM nu a început miştoul astăzi, nu Vasluiul a fost prima lor ţintă. Faptul că domnia voastră ascultaţi acest post de radio mă face să trag concluzia că sunteţi o consumatoare a acestui tip de emisiune. Iată că miştoul a ajuns şi în zona domniei voastre. Trebuie să suportaţi, aveţi obligaţia morală să suportaţi. Este ca în reclama aceia de la Sprite. Nu te simţi vinovat că râzi de necazul altuia pentru că la un moment dat toţi vor râde de necazul tău.
    Trecând de aceste două amendamente, aveţi perfectă dreptate în ceea ce priveşte protejarea minorului împotriva abuzurilor, fie că acestea vin de la persoane mature, fie că vin de la mediul imediat al colegilor, fie că vine direct din societate. Din păcate, această protecţie se extrage mai mult din cultura unui popor decât din politica de stat. Este un îndemn pe care îl dau de mult “mamelor din lumea-ntreagă”. Nu mai toleraţi obrăznicia precoce, cea de la un an, doi ani, trei ani. Nu mai acoperiţi nesimţirea copiilor, egoismul lor, ţipetele nesfârşite, vorbele pornografice cu explicaţii savante de tipul hiperactivităţii. 90% dintre maturi râd atunci când “puiul” lor înjură la o vârsta de 4 sau 5 ani. Nu abandonaţi copii la televizor sau “afară, la joacă” pentru că nu aveţi timp de el. Dacă nu aveţi timp de copii, luaţi-vă un câine. Este o decizie simplă. Nu creşteţi copii răzgâiaţi. Şi eu am fost un copil răzgâiat, şi acest lucru nu mi-a făcut nici un bine în viaţă.
    Sunt prea tranşant? Măcar de s-ar trezi cineva în urma celor spuse de mine, dar sunt slabe speranţe.

  • Cathy

    @Bibliotecaru
    Total de acord cu tot ce spui. M-am saturat de mijloacele de informare in masa care sunt, de fapt mijloace de imbecilizare in masa. De aceea nu mai ascult radio de ani de zile, nu mai privesc la televizor si nu mai citesc ziare decat ocazional, pentru a vedea titlurile. Vreau stiri (adica redare neutra a realitatii), nu “analize”. Daca am refuza cu toti sa mai consumam astfel de rahaturi, si mijloacele de imbecilizare in masa si-ar schimba fata.
    Si mai de acord sunt cu tine, cand afirmi ca responsabilitatea revine in mod direct familiei, pentru felul in care evolueaza copiii. Acolo unde familia nu este in stare sa dea o educatie adecvata copilului, ar trebui sa intervina statul. Dar nu o face…

  • goranescu

    @bibliotecaru:
    nu inteleg unde de unde ai retinut ca ‘atac pe cineva de la putere’ si ca vorbesc in general.

    (intre altele fie spus genul asta de abordare nu mi se pare tocmai constructiv pentru a angaja pe cineva intr-o discutie sau a-i cere paretrea, dimpotriva, a-i inchide gura; seamana bine cu tehnicile din sedintele de partid)

    consider ca un parlamentar nu este cineva ‘la putere’, este cineva care are un mandat foarte bine definit, o’ slujba’ de indeplinit, cu asteptari din partea ‘angajatorului’ foarte bine precizate.
    -daca nu este asa, este si din cauza culturii de nepasare pe care ai mentionat-o si care creaza parlamentari dupa chipul si asemanarea culturii respective.

    O tara civilizata se construieste cu legi si institutii, iar un parlamentar se afla cel mai aproape de parghiile care modeleaza si guverneaza aceasta realitate.
    Gabi spune ca avem institutii moarte (ex. pline de politisti care ‘nu fac nimic’)
    Moartea asta institutionala trebuie sa se termine, cadavrele din institutii depuse la bordura si oameni vii pusi in locul lor.
    Nu pe forumuri/bloguri se gasesc solutii tactice pentru asta. Solutiile sunt foarte simple: aplicati legile care exista, este vorba de vointa.
    Inca o data, daca ce spun eu aici ti se par atacuri probabil ca trebuie sa schimbi biblioteca..

  • Cathy

    Daca nu va bateti, n-ati facut nimic…

  • carmen

    @ goranescu

    intr-adevar o tara civilizata se construieste pe legi si institutii. mare lucru ati spus: “civilizata” mai avem mult pana acolo. deaceea trebuie sa “tipam” noi la istitutii, la autoritati sa-si faca treba si nu putem altfel decat prin presa, pe bloguri, prin orice mijloc putem sa le atragem atentia. mai avem mult pana la civilizatie dragul meu. unde e politia acum? intro tara civilizata parintii erau decazuti din drepturi si probabil si inchisi numai pentru faptul ca stiau. iar dobitocii de … scuze era sa le spun barbati dar nu merita erau inchisi pentru relatii sexuale cu o minora.
    vrem nu vrem sa recunostem legislatia e foarte lejera pentru cei care fac asa ceva. si vinovati suntem noi toti. nu strigam suficient de tare la cei care trebuie sa aplice legea. eventual sa le dam cu legea in cap. nu sunt agresiva de felul meu da pentru copii nevinovati i-asi bate la rand de la parinti pana la politisti si autoritatile comunei respectiva. sa nu-mi spuneti mie ca asistentul social de la primarie nu stia. stiau toti dar taceau si intorceau capul in partea cealalta.

  • Bibliotecaru

    Răspunsul meu de atunci a fost relativ la remarca dvs.:
    /dincolo de oripilare si dezgust la mocirla din presa, ceva nou si constructiv putem oare auzi de la deputatul Gabi de valui ?
    cred ca Gabi trebuie sa cunoasca mai mult despre locurile si oamenii pe care ii reprezinta in Parlamentul ROmaniei.
    Si presa, cat o fi ea de pamant de flori, e doar un side show./

    Am răspuns aşa pentru că mi s-a părut un atac nejustificat. Asta este tot.

    Uite, ca să nu spună cineva că sunt agresiv şi nu doresc comunicare, am să comentez un singur lucru:
    /consider ca un parlamentar nu este cineva ‘la putere’/

    Mă gândesc că dacă există puterea legislativă şi cineva face parte din puterea legislativă, atunci este la putere. Sună ca la şedinţa de partid? Poate, nu ştiu, nu am fost acolo ca să văd cum sună o şedinţă de partid.
    Adevărul este că noi aşteptăm cu toţii ca altcineva să rezolve partea insalubră a vieţii. Şi atunci ea va rămâne veşnic o zonă băgată sub preş. De cele mai multe ori acel altcineva nu este cel abilitat să ia decizii. Aşteptăm de la alţii şi acei alţii fac ce vor. Până una alta suntem la mâna “gunoierilor”.
    În acest caz concret, cine anume a greşit. Părinţii au greşit? Categoric. Nu ştiu cât de mult sau cât de puţin, dar au greşit. Măcar pentru că trebuia să-şi ducă copilul la doctor, doar este gratuit un set de analize pe an. Poliţia a greşit? Cred că şi poliţia. Un poliţist comunitar are îndatorirea să se intereseze relativ la ce se întâmplă în sectorul său. Învăţământul a greşit? probabil că şi învăţământul a greşit. Educatorii au pregătirea necesară (sau ar trebui să o aibă) de a observa astfel de lucruri şi a le sesiza organelor în drept. Persoanele care au făcut sex cu o minoră au greşit? Desigur că au greşit şi încă penal. Minora a greşit? Şi ea a greşit, mai ales că, din câte am înţeles eu, nu făcea sex pentru că nu avea efectiv ce mânca sau unde dormi. Noi restul ţării am greşit? Şi noi am greşit pentru că formăm o societate în care astfel de lucruri sunt privite cu destulă naturaleţe. O auzeam pe doamna Tatoiu că la ţară populaţia este săracă, înghesuită şi observă cum se acuplează animalele, de aceea începerea vieţii sexuale se întâmplă mai devreme decât la oraş. Dacă nu ar fi tragic, aş râde. Nu sentimentul sexual este mai târziu la oraş ci sentimentul de jenă, de frică, întârzie începerea vieţii sexuale, care şi aşa cred că este în medie pe la 15, 16 ani. Dacă mă citesc părinţi cu fete de această vârstă, să-şi pună întrebări oricât ar părea ele de “cuminţi”. De multe ori fetele se îmbolnăvesc pentru că nu cumpără prezervative ca să nu afle părinţii. Dar să o lăsăm pe doamna Tatoiu şi să închei cu o vorbă foarte veche “Este nevoie de un sat întreg pentru a creşte un copil”. Poate ar trebui să mai reflectăm la asta. Am să-mi permit şi eu o întrebare. Copilăria ne este marcată de basme cu prinţi fermecători şi prinţese frumoase. Feţi-frumoşii sunt viteji, deştepţi, şi învingători. În basme binele învinge, iar eroul ia întotdeauna calea binelui. Unde anume începe să se schimbe percepţia asta. Când începem să considerăm că lupta pentru dreptate nu este lupta noastră? Când devenim insensibili la ce se întâmplă lângă noi, dar ne sensibilizăm la ceea ce aflăm din “surse autorizate”.

    România trăieşte un sindrom foarte urât. Am să-l ilustrez printr-un exemplu:
    – Bine măi, ăsta e film? Cine a scos prostia asta?
    – Akira Kurosawa
    – Ei da, se vede în perfecţiunea imaginii şi în simbolurile culturii japoneze. Aşa film da.

    Dialogul de mai sus mi s-a întâmplat.

    Ne-am obişnuit ca lucrurile să fie “mai adevărate” atunci când vin din partea unei voci care are recunoaşterea funcţiei, chiar atunci când susţine aberaţii. Este acel laitmotiv pe care îl mai aud, mai ales la cei mai în vârstă… “ăsta se pricepe că a fost la Externe, sau la Interne, sau la Finanţe, sau la Banca Mondială”. De fapt nu are importanţă unde. Dacă a fost undeva înainte de momentul vorbirii, este deja autorizat să facă judecăţi de valoare.

    Şi pentru că m-am cam lungit… am să repet şi pentru colega de dialog carmen tot aici, un pic înghesuit, un lucru care l-am spus zilele acestea pentru a nu ştiu câta oară. Nimeni nu trebuie închis până nu se dovedeşte a fi vinovat. De ce toată lumea sugerează că într-o ţară civilizată cineva ar fi fost închis fără judecată, fără a se demonstra că sunt vinovaţi? Dacă sunteţi aşa de convinsă de adevăr, luaţi un topor şi rezolvaţii pe cei care au făcut sex cu tânăra copilă. După ce măcelăriţi pe toţi cei pe care îi consideraţi vinovaţi, mergeţi în instanţă şi susţineţi că nu aţi făcut decât să vă comportaţi ca într-o ţară civilizată. O să va achite în aplauzele generale. În nici o ţară civilizată din lume nu se închid oamenii fără a fi găsiţi mai întâi vinovaţi. Pot fi reţinuţi pentru o perioadă scurtă de timp, sau mai lungă, în cazul în care aprobă un judecător. Aş putea spune că dimpotrivă, în acele ţări pe care le pomeniţi există instituţia cauţiunii cu ajutorul căruia pot fi eliberaţi. La noi nu există încă aşa ceva. La o asemenea mediatizare, să fiţi convinsă că vor fi arestaţi toţi cei care vor fi identificaţi ca posibili vinovaţi. Dar nu poţi nici să arestezi pe oricine, la întâmplare, doar pentru a mulţumi opinia publică. Încercaţi să vă puneţi şi în locul cuiva care nu este vinovat dar care este presupus vinovat în acest caz şi luat pe sus de mascaţi (că la noi numai cu mascaţii se fac arestări). Mai poate el locui într-un sat după ce este eliberat. Cu toţii vor rămâne cu impresia că a dat o mică şpagă şi a fost făcut scăpat. Dar până a fi eliberat, vă daţi seama cum ar petrece noaptea un nevinovat presupus de pedofilie în puşcărie? Aveţi idee cum sunt trataţi pedofilii în puşcărie? Dar să fie suspect prietenul sau soţul dumneavoastră, deşi ştiţi bine că nu este vinovat, aţi mai cere arestarea lui “ca în ţările civilizate”?
    De aceea sunt eu trist… suntem adepţi ai lui Iisus dar cu sentimentul religios pierdut. Pax vobiscum.

  • Peter Gluck

    Draga Gabi, dragi colegi forumisti,

    Vreau sa scriu despre acest caz in urmatorul editorial al Info Kappa care apare luni, 15 oct. Tema PERVERSITATE la singular si la plural,si toata constelatia de notiuni conexe.Politica mea editoriala e simpla- scriu despre ce exista, si nu scriu despre ce nu exista. In conformitate cu invatatura marelui filozof Semion Duhanov: “Ce e, e.
    Ce nu e, nu e!”
    Va rog, daca aveti ceva de spus, de comentat, de adaugat
    scrieti-mi la peter.gluck@gmail.com
    Va multumesc!
    Peter

  • Mariana Placinta

    Stimate domnule……..Bibliotecar,

    Ma simt obligata sa va raspund la provocare .In primul rand mi-ar face placere daca as putea sa va aflu numele intrucat consider ca discutia ar putea fi mai prietenoasa si adecvata persoanelor mature.Nu suntem adolescenti sa ne afisam pseudonime ca pe chat.
    In privinta postului de radio Kiss-FM vreau sa va spun ca nu sunt consumatoare de acest gen de emisiune si nu ma simt obligata sa suport abuzurile lor asupra mea ca si consumator de ocazie.M-am simtit jignita si trebuie sa va explic ca fiind in masina am apasat din mers pe butoane si s-a oprit potentiometrul singur la acest post.Faptul ca dumneavoastra cunoasteti ca nu Vasluiul a fost sau este tinta lor si ca nu de acum s-a inceput cu misto-urile inseamna ca ii consumati si ii cunoasteti drept pentru care va rog sa ma informati unde au sediul si cum pot sa-i contactez pentru a-mi exprima revolta asa cum m-ati sfatuit.
    Deasemenea vreau sa stiu ce persoana se afla sub preudonimul dumneavoastra deoarece daca :
    -sunteti femeie sunt de acord sa ne sfatuim in privinta educarii copiilor;
    -daca sunteti barbat ,nu sunt de acord cu textul: “un îndemn pe care îl dau de mult “mamelor din lumea-ntreagă”.
    Dar in calitate de tata nu va puteti apropia de propriul dumneavoastra copil?.Taticii nu fac parte din familie ,nu sunt ei capul familiei?.Dar daca ati fi pus in situatia sa ramaneti fara “jumatatea” dumneavoastra cum ati cotribui la educarea copilului care spre exemplu ar putea fi chiar o fetita si care sa mai fie si de 8-12 anisori.Termenul de educatie tine numai de mame ?,tinand cont de faptul ca cele mai oscene expresii le folosesc barbatii?.
    Ma scuzati daca v-am suparat cu ceva si sper intr-o viitoare colaborare pe tema educarii copiilor .Am acasa un baiat.
    p.s
    Cu prima ocazie va trimit o fotografie cu desenele de pe usa de la intrare in apartament.Numai asa ma puteti crede.

  • mariah

    Observ ca toata lumea este revoltata, dar oare face vreunul dintre noi ceva pentru a opri aceste monstruozitati?
    Traim intr-o tara in care indiferenta este la putere. Nu ne pasa decat de noi si de cum ni s-ar putea imbunatati viata noastra individuala. Din cand in cand mai apare cate un caz revoltator la televizor si toata lumea se intreaba cum a fost posibil asa ceva, cum de nu s-a sesizat nimeni, cum e posibil sa se intample asta intr-o tara care vrea sa fie democrata si mai nou membra a uniunii europene.
    Nu cred ca mentalitatea asta se va schimba decat poate peste vreo doua generatii, pentru ca depinde de noi cum ne crestem copii, noi trebuie sa ii invatam sa le pese de oamenii din jur, de natura, de animale, sa-i invatam sa respecte legile s.a.m.d.
    Noi suntem o generatie deja compromisa pentru ca este tarziu sa ne schimbam mentalitatea adanc inradancinata inca de cand eram niste copii.
    Aici pe blog noi nu putem decat sa ne exprimam revolta, sa ne dam cu parerea si sa facem lungi discursuri filozofice. Scandalul cu fetita de 12 ani deja a trecut, acum nu mai vb nimeni despre asta, acum s-a trecut la un nou subiect, despre cum a luat Remes mita (ca asta e subiectul pe care il vedem azi, de dimineata pana seara la televizor), si ca toate scandalurile o sa treaca si asta in cateva zile, cand vom avea un nou subiect, si tot asa….
    Concret nu s-a luat nici o masura, mii de copii sunt inca abuzati sexual, tratati ca niste animale in leagane, supusi perversiunilor in gari, mii de fete sunt victime ale traficului de carne vie si lista poate continua.
    In concluzie cred ca viitorul nostru depinde de copiii nostri si de ce educatie le dam noi ca parinti (femei si barbati)

  • Bibliotecaru

    @ Mariana Placinta
    Nu mi-am ascuns niciodată numele. Dacă observaţi, dând click pe Bibliotecarul vă transpuneţi pe blogul meu unde puteţi afla totul, am chiar şi o poză. Dacă nu merge cu un clic, încercaţi manual: http://giconet.blogspot.com/
    Nu obişnuiesc să semnez cu numele meu pentru că m-am cam obişnuit cu nick-ul de pe vremea când “cetuiam”. Cu numele nu mă cunoaşte mai nimeni.

  • Bibliotecaru

    @ Mariana Placinta
    Scumpă doamnă. Nu sunt femeie. Am un motiv pentru care îndemnul se adresează mamelor. Dacă îmi acordaţi cateva sutimi de secundă veţi înţelege gând veţi realiza că se spune “limbă maternă” şi nu paternă. Este un rost în asta. Eu nu am copii, nu sunt nici măcar însurat. Mi-aş dori copii, tocmai pentru că mă înţeleg foarte bine cu ei şi le vorbesc pe sufletul, mintea şi placul lor, spre enervarea mamelor care nu ştiu ce le fac eu de sunt aşa cuminţi. 🙂
    Nu urmăresc nici un fel de radio, de foarte mult timp, peste 15 ani. Kiss FM este totuşi supermediatizat pe aici în Bucureşti, acolo lucrează, probabil ştiţi, cârcotaşii Huidu şi Găinuşă. Spuneţi-mi, cum poate fi un post de radio fondat de cei doi cârcotaşi altfel decât plin de miştouri?

    Adresa lor de la Bucureşti? Nu mai bine încercaţi trimiterea unui mesaj pe Chatul lor? http://www.radiokissfm.net/chat/index.html ori pe serverul de IRC: irc://irc.ffm.de.euirc.net/funk
    Sau puteţi trimite un email pe adresa kelly@radiokissfm.net sau info@charlie-murphy.com
    Dar dacă ţineţi dinadins să mergeţi acolo:
    Street Address: Spl. Independentei 202A, Sector 6
    City: Bucharest
    Telephone: +40 (0)21 223 3340
    Telefax: +40 (0)21 312 5346
    Email: kissfm@kissfm.ro; webmaster@mykiss.ro
    Home Page: http://www.mykiss.ro/kissfm/
    Satellites: Thor 3 (Focus Sat)

  • Bibliotecaru

    @ mariah
    Exact aşa cred şi eu. Fiecare ne gândim că nu avem ce face. În parte e adevărat. Dar toţi putem face ceva. Cred că suntem dezumanizaţi de colectivităţile mari. Dacă nu ne mai salutăm pe stradă, nu ne mai cunoaştem între noi, dacă ne închidem noaptea în casă cu două perechi de yale plus un lanţ… atunci neputinţa este un lucru normal.

  • Cathy

    @Bibliotecaru
    A propos de poza de pe blogul tau: chestia aia arabeasca de acoperit capul (cuffia se cheama, nu?) are vreo semnificatie anume?…

  • Bibliotecaru

    Dar de ce cuffia, avem în română scufie. 🙂

    Semnificaţia este scrisă acolo, acoperirea capul ne aduce aminte că este cineva deasupra noastră.

    Denumirea corectă este keffiyeh. Eu o numesc mai simplu, acoperământ. Eu am folosit-o pentru că nu aveam la îndemână un acoperământ ortodox sau evereiesc… mai aveam unul turcesc din plasă.

    Am fost primul care a purtat de exemplu cămaşa cu mânecă scurtă peste tricoul cu mânecă lungă. Nu am fost chiar primul care a purtat tot felul de “cipilici”, dar poate că am fost primul care le-a purtat cu ostentaţie, chiar atunci când lumea spunea că sunt fileuri pentru păr sau mai ştiu eu ce.
    Nu înţeleg de ce oare se duce imediat la arabi. Iisus nu avea aşa ceva? I-a verificaţi. Păi tocmai de aia au arabi pentru că sunt tradiţionali. Tocmai de aia au evereii pentru că sunt tradiţionali, Tocmai de aia au românii pentru că sunt tradiţionali. Preoţii au în general ceva pe cap. Motive asemănătoare de acoperământ, ceva mai grosolane aveau şi strămoşii noştri daci.

    Până la urmă tot de geaba spun eu astea, că tot “de arab” rămâne.

    Mi se naşte o întrebare, ştie cineva care este semnificaţia numelui de Harap Alb?

  • Cathy

    Imi cer scuze pentru ignoranta mea in materie de denumiri arabesti!
    Voi contesta semnificatia pe care o dai tu portului acelei “keffyeh”: nimic in lume nu m-ar putea face sa-mi acopar capul TOCMAI pentru ca stiu ca este cineva deasupra mea.
    Iar in ce le priveste pe ele (araboaicele) si voalul islamic, nu vreau sa isc o noua discutie, dar e absurd! Stiu ca n-ai sa ma aprobi, dar nici eu nu pot fi de acord cu explicatia pe care am primit-o vara asta in Orientul Mijlociu (pana atunci eram complet ignoranta) referitor la portul voalului islamic…

  • Bibliotecaru

    @ Cathy
    Nu eu dau aceasta explicaţie, ea este dată de mii de ani.
    Nu-ţi închipuii că ştiam cum se numeşte acest keffyeh de la mama de acasă, dar de aceea există o conexiune internet, să afli lucruri.

    Voalul islamic? Nu ştiu despre ce e vorba. Din câte ştiu eu “ferengeaua” fereşte femeia de tentaţia bărbatului, atâta tot. Mai este şi altceva? Mărturisesc că nu ştiu.

  • casandra

    Doar astazi am remarcat subiectul.
    De ce oare nu se sesizeaza Clubul Roman de Presa pe marginea subiectului? Ce face Cristian Tudor Popescu, tolereaza nemernicia unor scribalai din presa, care construiesc subiecte pe decaderea unei copile?

  • Bianca

    @Cathy Super tare chestia cu nimic nu m-ar face sa imi acopar capul tocmai pentru ca stiu ca e cineva deasupra mea. Minunat. Bravo tie. Perfect de acord.

  • Vasyu

    S5Kg4I Vasyu testit vasyu.net

  • Pingback: Gabriela Cretu » Blog Archive » La 13 ani, este o minoră!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *