Austeritatea, între teorie stupidă și haiducie pe dos

Eu sunt epistemolog de formație! Epistemologii știu că se pot construi un număr infinit de teorii coerente dar că cel mult una dintre ele corespunde realității, o explică sau o pune în mișcare. Altele pot fi, în cel mai bun caz, aplicabile în vreun domeniu limitat; restul sunt încercări eșuate, mituri sau basme de adormit copiii.

În Uniunea Europeană, drept răspuns la criză, unele state au reușit să impună un set de politici care au în comun o trăsătură – austeritatea. Între timp, au realizat că austeritatea  nu merge și au schimbat discursul; la noi, schimbarea nu a ajuns încă; auzim cotidian pe vreunul dintre colegii decidenți invocând-o. Vă asigur că e o eroare. Austeritatea nici măcar nu era o teorie pentru că nu răspunde criteriului de coerență; era pură ideologie dar  în sensul rău al termenului – cel de falsă reprezentare a realității.

Imaginea cea mai vehiculată, pe înțelesul poporului, a fost cea a unei gospodine care trebuie să-și pună ordine în casă. Imaginea nu e doar patriarhală, e stupidă. Spre deosebire de o gospodărie, într-o țară, ceea ce este cheltuială pentru cineva, reprezintă venit pentru altcineva!!!

Acesta este și motivul pentru care balanța comercială este mai relevantă decât deficitul bugetar dacă vrem să înțelegem ce se întâmplă; ea  poate explica mult mai bine diferențele de reacție sau rezistență la criză care există între statele membre ale Uniunii Euopene. De exemplu, Irlanda sau Spania au fost cele mai cuminți state înainte de izbucnirea crizei, dacă ne luăm după criteriile adepților austerității și statului minimal pentru cei mulți; aveau datorii mici, deficit redus, cheltuieli sociale scăzute, fonduri europene masiv utilizate, fiscalitate relaxată. Și au eșuat. Nu ele au greșit; criteriile după care se stabilea performanța au fost proaste. În același timp, statele cu o balanță comercială pozitivă, care și-au păstrat serviciile publice, industriile, taxele înalte și au rezistat tendinței de financiarizare au fost mai puțin expuse!

Totuși, de ce nu e bună austeritatea, dincolo de ceea ce teoria keynesiană spune oricui –  că nu e înțelept să scazi cererea agregată atunci când este deja prăbușită!?

Ea funcționează astăzi drept ultim atac – în unele cazuri, reușit – la adresa statului social. Susținătorii austerității sunt autorii teoriei statului social nesustenabil; de ce nu e sustenabil, în măsura în care a fost până acum iar creșterea PIB-ului este net superioară, pe termen lung, creșterii populației europene, nu reușesc nici ei să demonstreze. Asta înseamnă că o problemă avem dar ea nu este de producție, este de distribuție.

Adepții austerității vor ca ea să se facă de jos în sus, ca întotdeauna; adică, să se ia de la săraci ca să se dea la bogați; impunerea unor exigențe de solvabilitate superioare la adresa statelor nu au altă traducere. Că situația poate genera o creștere a nemulțumirii și ar hrăni mișcări  politice nedemocratice, cum s-a mai întâmplat în istorie, nu-i supără pe susținătorii auterității; ar avea motiv să reducă libertățile și să instaureze regimuri autoritare, conform concluziilor la care au ajuns specialiștii de la JP Morgan; așa le-ar fi mai bine băncilor…

Austeritatea ne este prezentată ca un mijloc de salvare a competitivității europene. La bază stă o viziune a lumii,  care ar fi formată din națiuni în concurență continuă; ce nu se spune este că competitivitatea prin abolirea drepturilor angajaților este o falsă concurență între națiuni; este o concurență între corporațiile – mai ales din zona finaciar bancară –  care absorb energia popoarelor. Nu este vorba de salvarea națiunilor ci de subminarea lor, inclusiv biologică, în unele cazuri, prin venituri mici, șomaj mare, nesiguranță și stress accentuate, boli netratate, hrană proastă sau insuficientă. În acest timp, ne ocupăm cu inventarea de nevoi noi pentru cei care au venituri, nu cu acoperirea celor vitale pentru toți.

Dacă suntem conștienți că trebuie guvernată o țară, nu o firmă, atunci costurile umane ale austerității sunt total inacceptabile; un altfel de politică este urgent necesar!