Câte ceva despre independența băncii centrale…

In calitate de raportoare la CAE permiteți-mi sa fac câteva observații in legătura cu propunerea legislativă.
Expunerea de motive, ca și punctul de vedere negativ al guvernului, invocă Art.130 al TFUE, cel referitor la independența băncilor centrale.
Propunerea legislativă dorea s-o întărească. Guvernul refuza, de teamă să nu o știrbească.

Stimați colegi,

Acest articol, 130, este, poate, cel mai pervers și antidemocratic articol din tot tratatul.
Pentru cei care nu știu, independența băncilor centrale se manifestă față de state. Această măsură, relativ recentă și nu peste tot introdusă, înseamnă că statul rămâne cu răspunderea față de buna funcționare a economiei dar pierde pârghiile monetare de intervenție – masa monetară, creditul, rata dobânzii, rata de schimb.
Primul însemn al suveranității unui stat – emiterea de moneda – a fost redus la dreptul nominal de a alege ce personalitate să apară pe bancnote.
In plus, statul trebuie să se împrumute de la băncile comerciale pentru a acoperi deficitul bugetar, plătind dobânzi. In Franța, s-a calculat că volumul dobânzilor plătite de guvern de la introducerea măsurii egalează întreaga datorie publică a țării; dacă ele nu s-ar fi plătit, ea nu ar fi existat.
La nivel european, independența a favorizat înlocuirea decidenților legitimi – Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene – cu Troica alcătuită din Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internațional și Comisie. Au mai fost Troici în istorie. Cea sovietică avea sarcină să elimine dușmanii poporului; cea actuală, să elimine popoarele de la orice decizie care le privește.
BNR are rolul de banca a băncilor și de autoritate de reglementare în domeniu. Responsabilitatea sa e uriașă în ceea ce a ajuns economia românească.
Ne putem uita la gradul de euroizare al unei economii în care moneda este leul, la falimentele frauduloase ale băncilor din anii ’90, începutul anilor 2000, la situația celor care au credite în diverse valute, la surprinzatoarele cotații ale euro și dolarului și, mai ales, la cele 20 de miliarde de euro împrumutate de guvernul Romaniei pentru a salva sistemul bancar, care are peste 80% capital străin, și a câștiga încrederea piețelor financiare; aceasta a fost destinația înscrisă în Acordul cu FMI.
Cetățenii au înjurat însă guvernele că au furat banii. Poate ca s-a furat mult. Dar ceea ce s-a furat e praf în ochi în comparație cu ceea ce poporul roman plătește nedrept dar în mod absolut legal.
Astfel încât, stimați colegi, denumirea băncii noastre centrale e o ironie, atât timp cât nu și-a îndeplinit funcția publică pe care o are.
De ce spun toate acestea?! Pentru ca să înțelegem ce ni se întâmplă si să nu mai cheltuim atâta energie ca să apărăm pe cine nu are nevoie de apărare.
Voltaire spunea undeva ca „Dacă vrei să știi cine te conduce cu adevărat, uită-te în jur și vezi pe cine nu poți să critici”.
In România, tăcerea deferentă care înconjoară Banca Națională mă face să gândesc că nu trăim într-o republică, ci într-o monarhie de drept bancar.
Eu aș fi votat măcar art. 2 al propunerii, cel pe care colegii l-au respins speriați pentru că cerea limitarea mandatelor guvernatorului BNR la doar două. Măcar să avem o republica bancară…

(Interventie in dezbateri la Propunerea legislativă 661/2015, privind modificarea Statutului BNR)