Despre dubla masura, din Caracas
Probabil că sună a naivitate ca cineva să se mai mire că politica are standarde de evaluare duble; când interesele imediate o dictează, suntem orbi la rău sau orbi la bine, după caz. Ne-am obișnuit atât de mult să acceptăm cinismul politicii încât pare de la sine înțeleasă această atitudine; mai grav, se consideră că este maniera corectă în care trebuie procedat… Am însă o perseverența de Don Quijote; sau, poate, doar deprinderile de intelectual obișnuit să vadă dincolo de aparențe mă fac să continui demascarea dublei măsuri ori de câte ori ea este utilizată; și societatea noastră, europeană și democratică, poate fi prinsă ușor cu ocaua mică…
Aproape totdeauna lucrurile se petrec astfel când vine vorba despre caracterul democratic al unui stat sau altuia. Asemenea evaluări sunt necesare în stabilirea politicilor externe ale Uniunii. Principiile ne-ar cere să nu sprijinim guvernele nedemocratice oferindu-le condiții favorabile prin acordurile de asociere, de exemplu. Respectarea drepturilor omului, alegerile libere și transparente sunt condiții care ar trebui să califice, sau nu, o țară pentru dezvoltarea relațiilor economice și politice cu Uniunea Europeană.
Realitatea arată altceva. Se declară aproape întotdeauna că este vorba de o democrație atunci când cei mulți și care nu au acceptă condițiile celor puțini și le încredințează acestora puterea politică prin alegeri; toate guvernele de dreapta devin, ca prin minune, democratice. Nu contează lipsa suportului popular; sunt suficiente alegeri cu respectarea regulilor formale și puterea este legitimă; prin voința suverană a poporului, se înțelege. Abuzurile sunt trecute cu vederea.
Alta este situația atunci când majoritatea mai puțin avută decide că ar fi cazul să exercite ea însăși puterea și să introducă reguli ceva mai echitabile; chiar dacă totul decurge în respectul celor mai stricte condiții democratice și participă o foarte largă majoritate la decizie, tot dictatura se cheamă… Cei născuți în ultimii douăzeci de ani, dacă privesc la televizor, sunt în pericol să creadă că Stânga, prin natura sa, este nedemocratică; sau ridicolă. Oricum, dacă nu este dictatură, este ceva ce nu are de a face cu democrația, un exotism. Bineînțeles, doar noi știm ce înseamnă democrația… Inclusiv noi, românii, avem tendința de a da lecții de democrație; nu știu dacă rațiunea acestei atitudini este sentimentul puternic al excelenței în această privință sau doar o privire îngustă și disprețuitoare asupra celorlalți, asupra lumii. Mai mult realism ne-ar face să recunoaștem că nimic din istoria noastră politică nu ne îndreptățește să dăm lecții. Să împărtășim experiența noastră, să explicăm propriile eșecuri pentru ca istoria să nu se repete, este chiar recomandat; dar cu deschidere și respectul diferenței celuilalt.
Afirmațiile anterioare nu sunt fără temei; relațiile noastre externe arată cum arată… Auzim comentarii disprețuitor-ironice față de Cuba; această țară, în ciuda condițiilor economice extrem de dificile, s-a aflat mereu cu cel puțin zece locuri înaintea noastră în privința dezvoltării umane; de când există clasamentul, nu a coborât vreodată sub locul 50. În traducere, cubanezii au un grad ridicat de educație, speranță de viață mare, egalitate sporită, etc. Performanța istorică a României este locul 60. Câteva state europene, Germania printre ele, se bat pentru a avea un avans în relațiile cu Cuba; pe noi nu ne interesează…
Venezuela tocmai a votat; un referendum. Tema este secundară; pot să am altă părere; am altă experiență, aparțin unei alte culturi. În plus, printre reprezentanții stângii latino-americane, Hugo Chavez îmi place mai puțin; are formație de militar; prefer civilii. Sunt în Caracas; ce văd îmi spune totuși că iarăși folosim ocaua mică. Bătălia electorală a fost dură; cu excesele ei, dar democratică. Dreapta are o forță economică și mediatică uriașă; sprijin extern, pe măsura forței. Partidele care susțin guvernul au desfășurat, în contrapondere, forțe umane impresionante. Sistemul de vot este cel mai transparent și avansat imaginabil; identificarea cu amprenta digitală, vot electronic cu control tipărit în toată țara; audit extern în toate fazele. Am văzut o populație care nu este indiferentă și iese la vot; prezența de aproximativ 70% o dovedește. Rezultatele oficiale au apărut la trei ore de la închiderea urnelor; suspiciuni sunt greu de formulat chiar dacă membrii opoziției nu prea înghit ușor înfrângerea; 54 la 46 . Chavez a făcut-o totuși în 2004, când a pierdut, recunoscând rezultatul imediat după anunțarea sa; și caracterul democratic și corect al procesului electoral în care a fost învins. Dar asta era părerea lui; în buna tradiție a dublei măsuri eu ar trebui să spun că de fapt nu e un gest de democrație ci un act exotic al unui personaj ridicol. Relațiile cu Venezuela pot fi foarte interesante, totuși. Doar că răspunsul il știu deja – Venezuela este prea departe… Nu știu cu ce măsură s-a apreciat distanța dar este prima dată când nu pare dublă…
N. Raducanu
Este cel mai frumos, cel mai convingator articol al dvs., stimata doamna Gabriela Cretu. Ma intreb daca acest lucru nu se datoreaza si faptului ca macar catava zile ati facut o baie de entuziasm popular in mijlocul unor oameni ce cred ca acolo se poate fauri un altfel de socialism. Ar fi bine ca articolul sa il trimiteti spre publicare, macar partial, si la CRONICA ROMANA. Cum se explica oare ca asemenea pledoarii pentru stanga, prin definitie democratica, nu au in Romania nici un spatiu spre publicare, pentru apararea unor idei in care cred atat de multi, chiar daca nu stiu sa si le exprime? Stanga are nevoie de voci care sa sprijine ideologia, care sa consolideze doctrina, asa cum face zi de zi, cu succes, dreapta. Va multumesc pentru satisfactia pe care mi-o dati vazand ca aceste conceptii generoase, altruiste, ale stangii, isi mai au aparatori vajnici si in patria noastra !
gabicretu
D-l Raducanu,
Multumesc desi nu merit. Am scris teztul in noaptea de dupa referendum, aici. Cu multimea sarbatorind victoria pe strazi si moarta de oboseala zilei in care am alergat de la o sectie de vot la alta timp de 12 ore. Era editorialul pentru Cronica Romana, in fapt. Dintr-o greseala a mea, a ajuns prea tarziu pentru astazi. Nu le spuneti ca l-am publicat. Va aparea maine, in locul obisnuit.
Din pacate, societatea noastra pare prea putin dispusa sa discute ideile Stangii. Sa le accepte, si mai putin. de formatorii de opinie, vorbesc…
ICEFLAME
@ Gabi
Daca anii de comunism ceausist traiti in Romania nu te-au lecuit de dictatura,te informez ca exista in PSD un domn,Simirad se numeste,care a fost niste ani ambasador in Cuba…
Poate ar fi bine sa vorbesti un pic cu el.
Cred ca este persoana cea mai indicata sa iti explice cum traiesc cu adevarat cubanezii,dincolo de gargara statisticilor oficiale…
Personal nu am fost in Venezuela,desi am avut ocazia.
Stiu insa din sursa sigura ca acolo oamenii traiesc din ce in ce mai rau.
Am o ruda foarte apropiata care locuieste in Caracas de aproape 30 de ani.Nu este nici bogat,nici sarac.Este insa cu siguranta harnic.Cu toate asta,o duce din ce in ce mai prost.Acest om,a fugit din Romania lui ceasca si a fost bucuros o vreme.Pe atunci,in anii 80,Venezuela era occident curat pe langa cenusiul de la noi.Acum,mi-a marturisit ca face pe el de frica.De frica nebunului de Chavez si a omunismului care pandeste Venezuela.
Si,daca tot ai fost acolo,ai avut curiozitatea sa mergi un pic prin magazine ca sa constati ca incep sa lipseasca produse de baza precum zaharul,uleiul,etc???
Ai reusit sa vorbesti cu oameni obisnuiti,dimineata prin piata?Sau,inconjurata fiind de „securistii” lor nu ai trecut limita de siguranta???
Ai cunostinta de restrictiile monetare impuse celor care vor sa calatoreasca in afara granitelor Venezuelei?De cursul de schimb bolivar-dolar?De diferenta intre dolarul oficial si dolarul la negru?
Esti la curent cu aceste amanunte pe care nu din „presa manipulatoare” le-am cules?
Sunt de acord Gabi ca stanga e buna,ca dreapta nu e rea,dar atat una cat si cealalta cu moderatie.Daca depasim niste certe limite,atunci avem o problema.
Si vezi si tu ca desi au trecut 20 de ani de la lovilutie tot nu reusim sa intram in normal.De ce oare???
Camil
Mi-am adus aminte, citind comentariul lui Iceflame, de momentul cel mai umilitor pe care l-am trait atunci cand am fost in Cuba. Eram la o intalnire cu un fost detinut politic, profesor universitar de filosofie pana a fost dat afara acum 40 de ani pe motive de actiuni contrarevolutionare, care mi-a spus, citez: „Ambasadele tuturor tarilor est-europene ne ajuta [pe dizidenti, n.m.]: Cehia, Ungaria, Polonia, chiar si Bulgaria. Numai Ambasada Romaniei ne trateaza cu raceala.” Moment in care mi-am adus aminte pe cine am trimis noi acolo atatia ani, pe clovnul Simirad.
Dar iata ca nu ne putem mandri nici cu oamenii mai tineri care ne reprezinta in America Latina afectata inca o data de molima revolutiilor socialiste.
Aici nu e vorba de stanga sau dreapta, dna Cretu, e vorba de violenta, de militarizare, de reprimarea opozantilor, de involutie democratica.
Euro-alegator
@Camil,
Din pura curiozitate,va rog sa-mi permiteti sa va intreb,cum ati fi procedat Dv.daca ati fi fost ambasador in Cuba si nu dl.Simirad?
Dl.Simirad parca a fost si cred ca mai este Profesor universitar,specialitatea matematica.Daca un profesor de matematica este un clovn,atunci dv.cine sunteti?Scuzati va rog,am intrebat doar,fara sa ma mai gandesc cata consideratie aveti dv.fata de omul obisnuit de pe strada.
N. Raducanu
@ Camil,
Nu inteleg de ce niste ambasade, numite pentru a reprezenta tara lor fata de guvernul la care au fost acreditate sprijina niste disidenti ce urmaresc doborarea guvernului respectiv. Corect si in limitele prescriptiilor legale a procedat ambasada Romaniei. E drept ca ambasada SUA la Bucuresti a sprijinit si probabil mai sprijina o serie de intelectuali devotati ideii adaptarii Romaniei la valorile democratiei americane, pentru ca ei sa combata orice manifestare a stangii, dar nu cred ca o va mai face sub un ambasador al lui Obama.
Am fost si eu in Cuba, nu numai la Varadero, la Santa Maria del Mar sau la localul de noapte TROPICANA, ci am si calatorit prin orasele si satele cubaneze. E saracie, de care insa este in buna masura vinovat embargoul instituit de SUA. Este insa o saracie demna, cu toti copiii scolarizati, cu asistenta medicala obligatorie pentru intreaga populatie, cu teatre, orchestre, pictori si un infloritor turism. Majoritatea coplesitoare a celor cu care am discutat laudau regimul. Ca sunt si nemultumiti, este normal. Cuba a fost pe vremea lui Battista si inainte, un fel de Las Vegas al milionarilor americani. Acum e a cubanezilor. Ce e rau in asta? S-a construit enorm in Cuba in anii lui Fidel si totusi tara e inca saraca. Dar in acelasi timp in alta insula din Caraibe, in „democratica” Haiti, este o mizerie inspaimantatoare, in care se cufunda fara nici o sansa de a se salva. Iar daca vreti sa vorbiti de violenta, militarizare si reprimarea opozantilor, atunci luati ca exemplu Columbia, tara sud-americana cea mai fidela marelui „licurici”.
Camil
@Euro-alegator
Sunt profesori universitari pe care ii respect profund, dar Simirad nu este unul dintre ei. S-a remarcat in istoria recenta prin infiintarea exoticului Partid al Moldovenilor si prin disponibilitatea de a renunta la o pozitie de demnitar ales prin vot uninominal in favoarea pensiei. Pentru mine e suficient.
@N. Raducanu
Ambasadele din Cuba ale Cehiei, Poloniei etc. nu sprijina comploturi impotriva regimului, ci ofera ajutor unor oameni care sunt persecutati pentru opiniile lor politice. E o mare diferenta. Probabil ca stiti ca exista in prezent sute de dizidenti politici in Cuba, dintre care imensa majoritate nu au intreprins nicio actiune violenta, ci si-au permis sa militeze pentru drepturile omului si alegeri libere. De asemenea, cei deja eliberati sau care doar au fost trecut in scripte drept „contrarevolutionari” nu exista pentru regimul cubanez: nu au drept la munca, la asistenta medicala, la nimic. A le oferi acestor oameni sprijin umanitar si a le permite accesul la internet in ambasada mi se pare un gest de umanitate si demnitate. Un gest pe care ambasada romana nu a catadicsit sa-l faca.
As vrea sa spun foarte clar un lucru, pentru ca vad ca se tot aduce in discutie gradul de „dezvoltare umana” din Cuba: prefer de o mie de ori o democratie cu probleme unei dictaturi perfecte. Iar o tara in care salariul mediu nu-ti ajunge decat pentru trei kile de carne, accesul la bunuri elementare este aproape imposibil, iar orase intregi mustesc de prostitutie si bisnita, e departe de a fi perfecta.
doinaş
Euro-alegator
Nici eu nu-l agreez pe domnul Simirad catusi de putin. Imaginea sa publica (forma de exprimare,continutul ei, locurile in care se afisa) nu mi-a trezit nici macar respectul datorat varstei.
Si faptul ca ai o diploma sau un trecut de profesor nu-l calificain ochii mei de loc.Faptul c-a fost profesor de matematica, cu atat mai putin.
DAR, chestia cu matematica ii da o circumstanta atenuanta… Ce-i aia om, societate, empatie si solidaritate…in matematica?Niste abstractiuni. Cum sa fii solidat cu o abstractiune?
:))
doinaş
Scuze! corectez exprimare si ortografie
Si faptul ca ai o diploma sau un trecut de profesor nu te califica in ochii mei de loc.
Cum sa fii solidar cu o abstractiune?
Peter Gluck
Nu are si parca totusi are legatura cu politica, inclusiv cu cea din Balcanii la o scara semi-continentala care se cheama America de Sud:
Primesc chiar acum un citat care suna astfel:
„In politica linia dreapta este calea cea mai scurta catre dezastru”- (John P.
Roche
De asta e politica asa de meandroasa?!
Iceflame
Si totusi…
Simirad asta se pare ca se bucura de o foarte mare popularitate in randul iesenilor.
Initial,parca a facut parte din PAC (Partidul Aliantei Civice) dupa aceea si-a facut singur partid.
Chestia cu Partidul Moldovenilor se pare ca a facut-o din disperare.Disperarea de a nu vedea fonduri de la guvern pentru Iasi si pentru zona Moldovei…
Sau cel putin asa spunea dumnealui pe toate canalele.
Bineinteles ca la vremea respectiva a fost acuzat ca,prin infiintarea acestui partid,ar fi pus in pericol insasi unitatea nationala.Cert este ca,partiduletul lui a avut oarece succes o vreme.Dupa aceea,s-a mai diluat problema.In orice caz,atunci cand a primit oferta de a intra in randul social-democratilor cu partidulet cu tot,nu a stat prea mult pe ganduri.
S-a speculat de asemenea ca pretul absorbtiei acestei formatiuni in marea familie social-democrata ar fi fost postul din Cuba si inca niste posturi prin administratia locala.
A plecat de la Havana.
Gurile rele spun ca din motive de simpatie deosebita fata de marele prieten de la rasarit.
Deocamdata,nimeni nu a confirmat nici infirmat fara putinta de tagada toate aceste informatii.
Stim insa ca,in Romania,este
foarte usor sa arunci oarece intoxicari pe piata ca apoi sa culegi roadele in urmatoare campanie electorala.Terenul fiind deosebit de alunecos pe zona asta,e greu de comentat…
Cu toate acestea,Simirad a mers inainte si s-a intors la Iasi unde a castigat fara drept de apel sefia CJ.
Dar nu pentru cine este sau a fost dumnealui l-am adus in discutia noastra ci doar pentru a „diversifica sursele de informare” ale distinsei noastre gazde in legatura cu fericirea poporului cubanez.Daca doriti o opinie personala despre Simirad,aceasta este ca avem de-a face cu un politician din zona Moldovei,cu un profesor universitar de matematica,fost primar de Iasi,fost Ambasador al Romaniei in Cuba,actual presedinte de CJ.Ca or fi sau nu toate aceste functii si demnitati rodul unei intamplari,ii las pe cei cu mai multa glagore la cap sa judece.Ce stiu insa cu siguranta e faptul ca Simirad al nostru e un hatru si jumatate,iar condeiul si stilul lui (obisnuia sa scrie la ziar din cand in cand) sunt foarte apropiate de cele ale marelui Creanga.Care Creanga,cu siguranta ca nu este o abstractiune…
Pingback: Gabriela Cretu » Ce fac atunci cand nu am ce face
Euro-alegator
@Iceflame,
Foarte interesant si pertinent comentariul Dv.Cred ca nu a trecut neobservat de D.na Gabi Cretu.
Oare acest Simirad – neagreat de Doinas,dar votat masiv de ieseni,poate sa fie capabil de o alte surprize?Oare sa-l vedem in viitoarele lupte politice din acest an?Sigur,dl.Simirad poate fi un viitor Deputat european.Ma intreb si as vrea sa stiu opinia dv.Sa-l intereseze viitorul scrutin,sau se pregateste pentru cel din toamna?
Daca Da,sa fie oare acest hatru din fruntea CJ-ului iesean,un Obama al Romaniei?
Eu,un cetatean oarecare,cu drept de vot,cred ca ar fi mai bun ca doctorul de la Bucuresti,si nu are pacatele lui Nastase.Ce alt Obama ar scoate PSD-ul din maneca?
In conjunctura politica actuala(intelectualii,maghiarii si liberalii-sunt simpatizanti fideli ai lui Basescu),ce va fi in turul doi(…) de scrutin,Basescu-Obama,alias Simirad?Scuzati indrazneala,nu am dorit sa va supar!As dori,daca nu-i cu suparare,si comentariul unui iesean.Sunt ieseni care citesc acest blog?
Iceflame
@ Euro-alegator
Multumesc frumos pentru apreciere.
Sa ne fereasca Dumnezeu de un Obama de Romania,avand in vedere faptul ca,nu prea-i de glumit cu romanii de culoare…
In ceea ce il priveste pe domnul Simirad,la CJ Iasi e mult de munca.Apoi,locsorul e caldut si sigur pana la urmatoarele alegeri locale.Astfel stand lucrurile,ma indoiesc ca dumnealui ar putea fi interesat la momentul acesta de noi lupte electorale pentru Bucuresti sau Bruxelles,desi,cu politicienii astia nu se stie niciodata…
Da,sunt iesean(daca asta este intrebarea dintre randuri)si,iarasi da,cunosc alti cativa care posteaza(desi mai putin in ultima vreme)pe blogul Gabrielei Cretu.Cat despre cititorii din Iasi ai acestuia,cred ca ei sunt cu mult mai multi decat par a fi…
P.S.
Nu prea am inteles; de ce ar fi trebuit sa ma supar?
gabicretu
@dragilor,
Prefer să nu fac comentarii despre persoane, mai ales despre colegii cu care lucrez impreuna. Pot face totdeauna aprecieri generale referitoare la criteriile pe care le folosim, la felul nostru de a fi, la ce asteptam sau nu de la politicieni… Discutia este fara sfarsit. Un lucru ma preocupă – popularitatea. Ati putea sa dezvoltati putin acest subiect!? Ce intelegeti prin popularitate, la ce serveste, cum se distribuie, daca tine sau nu loc de alte criterii, etc…
Euro-alegator
@Iceflame,
Personal,daca dl Simirad ar candida in toamna,as aplica pe numele lui VOTAT.
V-am aratat si motivele pentru care as actiona astfel.
Acesta a fost motivul pentru care nu as fi dorit sa va supar.
P.S:
Spuneti-mi va rog cateva cuvinte despre politicianul Dan Carlan.Multumesc!
doinas
Draga mea, referitor la alegeri si la popularitate, am vazut o comedie draguta The Distinguished Gentleman. Este cea mai expresiva ecranizare a modului in care notorietatea unui NUME poate determina rezultatul in alegeri. Cu recunoasterea exceselor comice de rigoare, lucrurile cam asa functioneaza. Eu insami, am votat anu trecut una dintre liste pentru ca am recunoscut un nume pe un loc eligibil, era femeie, si mintea mea nu avea referinte negative in legatura cu numele.
Ulterior am descoperit ca nu stiam nimic despre personaj, dar avea acelasi nume cu una din finutele mele.
QED!
Iceflame
@ Doinas
QED…
Oare?Pentru niste masinute mergatoare la vot cand inca nu s-au trezit bine din somn,poate…
Pentru votantii care stiu ce vor,NPC!
(NPC=nu prea cred)
Iceflame
@ Euro-alegator
Cred ca ne situam putin in afara subiectului postat de amabila noastra gazda si poate ca nu e tocmai corect sa discutam foarte mult despre cine sunt altii…
In putine cuvinte,pot sa va spun despre domnul Dan Carlan ca este unul dintre cei mai inversunati adversari pe care ii are senor Simirad si contracandidat al acestuia pe toate fronturile de foarte mult timp.Actualmente,secretar de stat pe la mediu.
Un tip oarecum valabil dupa aparente,cont si papagal,dar,din nefericire pentru el,Simirad a castigat mereu in fata alegatorilor.De ce?Asta e o chestiune pe care numai votantii o pot revela…
gabicretu
@Et voila! Jimmy Carter are aceeași părere cu mine despre sistemul de vot din Venezuela!!! Stângistul!
http://www.globalatlanta.com/article/25788/
Unde-i Cristi Preda, să-l critice pentru prostie!?
Bibliotecaru
@ gabicretu
😀
Aţi făcut o revenire la un articol din 16 Februarie 2009? Cred că a durut să ţineţi în dumneavoastră atâta timp acest gând. Domnul Cristian Preda este de mult timp 99% propagandă şi 1% intelectual academic. Păcat, când era invers era cu mult mai plăcut.
gabicretu
@
Pur si simplu am primit ieri link-ul spre articolul despre sistemele de vot in care Carter făcea afirmatia ca cel venezolan e cel mai bun din lume. Atunci mi-am amintit discuția cu Cristi Preda, care nu a fost doar pe blog… Normal ca am postat comentariul la acel articol, sa înțeleagă si cei care nu au citit sau nu-si amintesc despre ce e vorba ….
Nu am niciun fel de dureri! Mă distreaza! Si- mi place sa am dreptate, uneori…
Bibliotecaru
Şi mie îmi place să am dreptate… aproape întotdeauna…
gabicretu
Mie nu! Pentru că-s cobe și zic de rău de cei care-mi sunt prieteni; și se îndeplinește, că ei sunt surzi la ce spun alții…
Bibliotecaru
@ gabicretu
Aşa e şi la mine, zic de rău, pentru că răul îmi sare în ochi, binele mi se pare cumva normal… şi tot timpul se împlineşte.
Vă amintiţi cum spuneam, acum câţiva ani buni, că în România lucrurile vor merge aşa de prost încât va veni foametea? Atunci vi se părea exagerat… dar astăzi, mai este exagerat?