Despre protocronism și efectele sale

Astăzi am fost la lansarea de carte a Corinei Crețu. Am primit, se înțelege, expresia regretelor adânci ale unuia și altuia pentru că nu mai candidez la europene. Nu prea multe regrete, totuși. În primul rând, pentru că le evit cu grijă; acceptându-le este ca și cum mi-aș semna testamentul politic. Și nu am nici un gând în această privință… În al doilea rând, am realizat că avem puține cunoștințe comune; cei prezenți în sala de la Intercontinental nu semănau deloc cu cei care au venit la lansarea mea de la Târgul de carte, în martie; cu notabila excepție  a câtorva colegi; puțini.

Publicul Corinei este o dovadă a loialității sale față de Ion Iliescu; avea structura electoratului său fidel. ”Publicul meu”  cred că a fost și el o expresie a loialității; loialitatea mea față de  Stânga pe care o doresc – cea care-i adună la un loc pe cei foarte diferiți, pe femei, pe cei tineri, pe intelectuali… Poate este doar o impresie dar are ceva substrat, vă garantez.

Au vorbit  Domnul Ion Iliescu,  Octavian Știreanu și Adrian Severin și autoarea. În tot acest timp, m-am gândit mai puțin la conținutul volumului publicat de Corina – despre activitatea sa la Parlamentul European –  și mai mult la ”capacitatea” mea de a deschide drumuri rămânând mereu… cealaltă. 

M-am născut prima; ăsta nu este un avantaj ci doar o stare de fapt care, cu timpul, devine periculoasă… pentru sănătate.

Am intrat prima în partid; în realitate, nu am intrat că nu aveam unde în 1990. L-am constituit împreună cu alții… Îmi asum responsabilitatea, nu și vina.

Am început prima să vorbesc despre femei și pentru ele; în partid, că în afară era mult mai simplu; m-am ales cu un număr egal de dușmani și de prieteni; de dușmani m-am păzit, de prieteni, nu.

M-am apucat prima să scriu un blog; am intrat astfel în istoria noilor media românești (sic!) prin bunăvoința Dorinei Guțu. Nu am ajuns încă la sfârșitul istoriei!

La alegerile europene trecute eu am fost prima (poziția 8) și Cora după mine (pe 9); m-am ales cu 37% dintre voturi (pe când capul de listă lua 14 iar partidul 23%) și resentimentul mărturisit târziu al unei prietene.

M-am gândit prima să folosesc scrisul (cărților) drept mijloc de comunicare  cu ceilalți; pentru că o mai făcusem cu ceva efect și înainte; în filosofie și în politică, de asemenea. Cărțile mele cele noi au apărut în ianuarie. Și nu sunt  precum hainele noi ale împăratului…

Văzându-mi propensiunea naturală  (sic!) spre primul loc, unii s-au gândit că și la dispărut aș putea fi prima; din politica noastră, mă gândesc. Aici însă se înșeală chiar dacă ceva, ceva, tot au realizat. Ceea ce îmi spunea un amic, mai ieri,   cu ceva amărăciune și multă ironie:  – Capul sus! Au reușit să te transforme în cea mai mare pierdere a echipei. Este, oricum, mai bine decât  să fii un mic câștig…

Post Scriptum

Tot ceea ce am scris mai sus este, se înțelege,  o glumă amară. La autoironie am fost întotdeauna… prima.