Egalitatea – minunat și dificil lucru este…
Victoria Stoiciu face o frumoasă Pledoarie pentru egalitatea economică pe Critic Atac. Victoria este prietena mea iar egalitatea este prima dintre valorile în care cred (în ierarhia personală ocupă și a doua poziție; în rest, celelalte).
Totuși, mi-e prieten Platon dar mai prieten îmi este adevărul… Din acest motiv voi face câteva succinte observații la un text care este, repet, binevenit, incitant (uitați-vă la comentarii!) și necesar! În plus, cred că vom putea avea un frumos dialog.
1. Dintru început, autoarea ține să se delimiteze de ”accepţiunea radicală a termenului”, cea de uniformizare, identitate. Nu mă pot abține să nu întreb:
Unde a existat „accepțiunea radicala a termenului”, cine a propus-o, susținut-o? Cu ce argumente!?
O analiză pertinentă ar trebui să fie eliberată de complexele trecutului. Genul acesta de precizări vin din falsa bătălie pe care social democrația (ca stângă a capitalismului) a dus-o cu dușmanul ei de moarte – cealaltă stângă; sunt locurile comune ale unui război politicianist, nici măcar ideologic – uniformizare contra diversitate, egalitarism ca față negativă a egalității, etc. Autodisculparea anticipată în raport cu o vină pe care nimeni nu a formulat-o seamănă cu precizarea pe care o fac unele militante pentru drepturile femeilor când își încep discursurile cu ”nu că aș fi feministă, dar…” , tocmai pentru că își percep feminismul ca pe o vină. Nu este nicio vină să vorbim despre egalitate! Punct.
2. Argumentarea este centrată pe ideea că egalitatea economică este, dincolo de toate, o problemă morală. Încercarea de fundamentare pe morală a ideii de egalitate este extrem de vulnerabilă la critici, critici pe care le voi și face:
a) există morale diverse, cu valori uneori opuse; după cum se poate observa, mai mulți cititori ai acestui articol care au făcut comentarii sunt adepții unei morale ”dincolo de bine și de rău” (trimiterea sper că este clară și pentru ei); chiar o morală profund egalitară, cum este cea creștină, a fost ”pigmentată” de biserică cu puțin sentiment de supunere, misoginism încă și mai mult, etc. și nu este funcțională pentru construirea unei lumi mai puțin inegalitare (suntem cei mai religioși din Uniunea Europeană și cei mai inegalitari, de asemenea)
b) acțiunea morală – fiind o alegere personală – nu este însoțită de sancțiuni (altele decât tot morale – dezaprobarea, să zicem); asta nu poate asigura universalitatea aplicării regulei
Drept urmare, apelul la bunele intenții, la morală, este bineintenționat dar inutil; inegalitățile strigătoare la cer există tocmai pentru că există și multe rele intenții în lume… Concluzia ar fi că dreptul este un temei mult mai serios decât sentimentul moral! Și cum cei care vorbim despre asta suntem mai aproape de acțiunile politice decât de cele de evanghelizare, este și mai la îndemână.
3. Vrând să se refere la egalitatea economică, autoarea ezită să facă o ierarhizare a diferitelor tipuri de egalități, să confere acesteia un loc anume. Bine face!
Tipurile de egalitate (politică, economică, în fața legii, etc.) nu sunt specii diferite ale unui gen; sunt fațetele unui întreg. Drept urmare, sunt corelative; egalitatea politică dintre un miliardar și un șomer nu există; este formă fără fond atât timp cât miliardarul decide, peste capul primului ministru ales de șomer, să-și relocalizeze producția în țările calde; egalitatea politică nu există în sine, independent de egalitatea economică, juridică și culturală. Această interdependență poate fi ușor ilustrată și pentru cazul egalității în fața legii, pentru accesul egal la cultură și educație, etc.
În cadrul societății actuale, în care banul este simbol și criteriu al ierarhiei sociale, egalitatea economică are totuși o poziție specială. Aș folosi, precum Mircea Florian, termenii de dominant și recesiv; egalitatea economică ar fi factorul dominant; celelalte egalități ar fi recesive (în sensul că ar veni după, chiar dacă pot fi considerate superioare ca semnificație).
(va continua)
victoria stoiciu
Draga Gabi,
Iti multumesc pentru comentarii si ma bucur sa putem continua discutia inceputa pe CriticAtac aici…
1. Cand vorbesc de „acceptiunea radicala a termenului” si anume „identitatea economica”, referintele mele sunt pur teoretice si nicidecum istorice. Mai exact, ma refeream la cele 6 tipuri de libertate definte de Sartori (sunt fun, da, desi tipul nu e de stanga!), categorisire care nici macar nu include o tipologie a egalitatii denumita „egalitate economica” – el vorbeste direct de „identitate economica”.Din pacate, economia articolului nu mi-a permis sa fac toate aceste precizari.
A se vedea totusi ca atunci cand spui „egalitate economica”, lumea intelege de regula „uniformizare economica”, ai vazut si tu comentariile iscate din care reiesea acest lucru (cel mai ilustrativ fiind cel al lui Stefan Vlaston). Acesta a fost un al doilea motiv pt care am facut precizarea.
Si, nu in ultima instanta, ca o social democrata ce sunt (desi am accesele mele de radicalism!), cred in egalitatea economica, nu in uniformitatea economica si imi asum asta.
2. La acest punct, replica mea e simpla: si dreptul este la randu-i expresia viziunii morale dominante in societate la un moment dat. Prin urmare, pana problema inegalitatii nu devine una morala, ea nu va putea fi o problema care sa poata fi solutionata facand apel la drept, pentru ca in acest moment dreptul nu ne ofera resorturile necesare interventiei. Nu spun ca singura tratarea inegalitatii ca problema morala rezolva lucrurile, dar poate fi un inceput.
3. aici lucrurile mi se pare foarte complicate. Intr-adevar, am incercat sa subliniez si eu in articol ca nu exista o libertate politica efectiva in absenta unei egalitati economice (exemplul cu tanarul din mediu rural si justitia). Insa, mi-e draga si egalitatea politica, orice ar fi: nu pot sa concep o lume in care toti indivizii ar avea venituri mai mult sau mai putin egale, insa doar unii ar avea drept de vot. Mi s-ar parea la fel de oribila ca cea actuala, in care toti au drepturi politice, insa din cauza inegalitatii economice, doar unii reusesc sa si beneficieze de ele.
victoria stoiciu
Si da, astept continuarea :)!!!
gabicretu
@Victorita,
Atenție la distincția între ”drepturi declarate” și ”drepturi existente”. Cred că lucrurile ar fi mult mai simple dacă am ține cont de asta.
Faptul că o Constituție declară că toți oamenii au drepturi politice creează doar baza legală pe care să se construiască o realitate, nu realitatea însăși pe modelul cuvântului lui Dumnezeu…
Dreptul declarat trebuie transpus într-o lege iar legea trebuie aplicată; condițiile reale trebuie create. În această interpretare vom putea vedea că nicio egalitate nu e egalitate; că în toate aspectele avem discriminare, excludere, limitare, etc. Deci, nu au toți drepturi politice; nu vezi că nici să demonstreze nu pot în locurile în care ar avea sens să o facă și la momentul potrivit!?
Alt exemplu, drag mie, Art. 16, alin. 3, partea a doua din Constitutie…
Egalitatea este o relație (ca și în matematică) între oameni în raport cu ceva, nu este un atribut al cuiva. În acest sens, eu îmi păstrez rezervele față de orice înțelegere a egalității drept identitate, uniformitate, etc. Egalitatea economică, spre exemplu, ar însemna că fiecare este înreptățit în aceeași măsură cu oricare altul, la o viață decentă (hrană, locuință, educație, etc.); această îndreptățire a cetățenilor obligă statul să adopte toate acele măsuri care pot elimina inegalitățile și crea condițiile necesare ca fiecare să se bucure de o viață decentă.
Nu se pune problema să ne dorim o egalitate fără alta, atât timp cât este imposibil ca ele să funcționeze independent; este ca și cum am vrea să avem un cub cu patru fețe sau cu cinci, nu cu șase…Nu este doar imposibil; este absurd, de neimaginat.
N. Raducanu
Apreciez articolul d-nei Victoria Stoiciu din „critic atac“ ca valoros si util pentru cei cu sensibilitati de stanga. O calitate deosebita a lui este ca argumentatia este sustinuta cu cifre statistice convingatoare. Ma bucur si ca d-na Gabi Cretu continua pe blogul dansei desbaterea ideilor din articol. Indraznesc sa intervin cu o observatie, desi nu sunt nici sociolog, nici politolog.
In considerarea inegalitatii economice ca o lipsa a moralei, cred ca d-na Stoiciu are dreptate. Dansa avea in vedere morala in sens de norma ce reglementeaza comportarea indivizilor in colectivitate, incalcarea careia e sanctionata de opinia publica, iar nu prin lege. Cu alte cuvinte dansa spera ca prin schimbarea mentalitatilor, prin introducerea valorilor morale in judecarea actiunilor personalitatilor publice sau private, sa se poata forta adoptarea de factorii politici a unor decizii care sa permita oprirea sau chiar reducerea inegalitatilor economice. Asta presupune reforme lente sub presiunea electoratului, cu premisa pastrarii sistemului democratiei parlamentare existent. Iar contestarea unui asemenea demers, exprima fie acceptarea procesului de adancire a inegalitatilor, fie – din contra – dorinta unei rasturnari revolutionare a intregului sistem. Ramane de cantarit, in functie de situatia politica interna si internationala, care dintre variante este mai realista si mai putin costisitoare pentru societate. Dar mediile occidentale, chiar cele care nu sunt de stanga(Der Spiegel, New York Times, Le Nouvel Obs. s.a.), publica numeroase articole in care se exprima indignarea fata de prapastia ce se casca tot mai mult intre o minoritate excesiv de bogata si imensa majoritate a celor ce, an de an, vad ca li se reduce nivelul de trai. Articole ce sunt contributii la formarea unei opinii publice ce priveste ca imorala si indecenta etalarea bogatiei si influentei covarsitoare in toate domeniile a celor ce formeaza sub 1% din totalul populatiei. In Romania acest discurs este insa absent sau limitat la bloguri cu audienta restransa.
In analiza egalitatii, notiune pe care atat d-na Stoiciu, cat si d-na Cretu o considera valoarea principala a stangii, regret ca nu s-a amintit de aportul adus problemei de omul politic socialist italian Norberto Bobbio in cartea sa “Dreapta si stanga”, din care imi voi permite sa reproduc cateva pasaje (din capitolul “Egalitate si inegalitate”) pentru cei ce nu au cartea sub mana :
“Nici un proiect de repartizare nu poate ocoli raspunsul la trei intrebari: Egalitate, da, dar intre cine, in ce anume, pe baza carui criteriu? Combinand aceste trei variabile se pot obtine un numar imens de modalitati diverse de repartitie deosebite intre ele. Subiectii pot fi multi, putini, chiar unul singur; bunurile de impartit insemna drepturi, avantaje economice, pozitii in cadrul puterii; criterii pot fi nevoia, meritul, capacitatea, rangul, efortul, la limita chiar lipsa oricarui criteriu, ce caracterizeaza principiul egalitar maxim si pe care propun sa-l numim egalitarist, adica tuturor acelasi lucru.”[…] A afirma ca stanga e egalitara nu inseamna ca este si egalitarista. Altceva se intelege printr-o doctrina sau miscare egalitara, care tinde la reducerea inegalitatilor sociale si la atenuarea celor naturale, si altceva este egalitarismul atunci cand se adopta deviza “egalitatea in toate a tuturor.”[…]
“Punctul de plecare al rationamentului meu este ca oamenii sunt tot atat de egali intre ei pe cat sunt de inegali. Ei sunt egali in anumite privinte si inegali in altele. Ei sunt egali in fata mortii deoarece toti sunt muritori, dar sunt inegali in felul de a muri, caci fiecare moare altfel. Toti vorbesc, dar sunt mii de limbi diferite. […] Pot fi numiti egalitari cei care, admitand ca oamenii sunt egali dar si inegali, pun accentul pe ceeace ii apropie pentru a putea convietui; inegalitari sunt, dimpotriva, cei care, plecand de la aceiasi constatare, considera ca pentru o mai buna convietuire importante sunt diferentele dintre oameni. Acest contrast intre alegeri ultime ne permite sa stabilim criteriul de afirmare a celor doua orientari opuse, numite de dreapta si de stanga conform unei vechi traditii. {…] Egalitarul pleaca de la convingerea ca majoritatea inegalitatilor ce ii provoaca mania si pe care doreste sa le desfiinteze sunt cele sociale si ca atare ele sunt sortite disparitiei; inegalitarul, in schimb, pleaca de la convingerea opusa, ca inegalitatile sunt in majoritatea lor naturale, deci ele nu pot fi eliminate.”
P.S. Mai am unele observatii, dar astept continuarea promisa a articolului d-nei G. Cretu.
Bibliotecaru
Nu poate exista egalitate politică sau economică dimensionate intrinsec, numai egalitate în faţa legii, la ea se reduc toate celelalte tipuri de egalitate.
Adrian Grom
Probabil oi fi eu mai sucit… Recunosc ca nu am citit multa teorie pe teme sociale in schimb hobby-ul meu e istoria. Si acolo am suficienta teorie de sistem. Inegalitatea e naturala. Daca am fi identici evolutia nu ar putea avea loc. Unii alearga mai repede, altii gindesc mai mult. E normal. Cum e normal sa rasplatesc diferit valoarea unei munci. Astfel e importanta valoarea acelei munci. Nicaieri nu cred ca isi propune cineva standardul comunist – de la fiecare dupa puteri, fiecaruia dupa nevoi. Ca e greu de stabilit nevoile fiecaruia… 🙂
Cred ca vorbim inutil de egalitate, cind de fapt trebuie sa vorbim de egalitate de sanse. Societatea trebuie sa ofere sanse egale fiecarui copil la educatie, la o crestere normala, samd. Asta inseamna educatie gratuita BUNA pentru fiecare copil, inseamna sansa acordarii unui nivel minim de hranire si educatie extrascolara, etc. Acesti copii sint cei care vor mentine sistemul inclusiv pentru neoconservatorii ce cred ca isi vor plati orice. De asemenea este uman sa asiguri un minim de trai decent pentru toti. Pentru toti cei care nu pot mai mult. Ca asta nu inseamna sa sustii trintorii sau nemunca, ci doar sa sustii familiile foarte sarace sa devina mai putin sarace.
Robin Hood e o prostie iar cine crede ca stinga moderna ia de la unii ca sa dea la altii… e doar un bau-bau rasuflat.
Pentru ca atunci cind o societate este puternic polarizata are tendinta de a muri. In timp. Exemple sint numeroase: incepind cu Italia sec. I-II, cu feudalismul tardiv, etc. Acolo unde exista egalitate de sanse, acolo efervescenta societatii este atit de mare incit salturile sint imense – vezi Atena secolului ANTERIOR lui Pericle, vezi societatea britanica a secolului XVIII, societatea americana la sfirsitul secolului XVIII si dupa al doilea razboi mondial, etc…
Avantajul egalitatii de sanse, marele avantaj, e ca poate corecta accidentele de nastere. Daca parintii lui Einstein nu si-ar fi permis sa isi trimita copilul la Universitate si sa il mentina acolo, daca societatea nu si-ar fi permis sa il angajeze ca functionar la biroul de patente atunci teoria relativitatii ar mai fi asteptat ani buni pina cind altcineva ar fi facut pasul integrator necesar. Si faptul ca azi ne combatem pe net ar fi fost intirziat cu ani buni. Poate zece, poate 30. V-ar fi placut?
PS – egalitatea in fata legii e tot o consecinta a luptei stingii :)) . Echivalentul dreptei conservatoare era sistemul feudal, cu diferenta de drepturi a nobilimii fata de burghezie. Burghezia a luptat pentru egalitate in fata legii, pentru disparitia privilegiilor feudale. Ar fi fost extrem de incintati daca numai cei bogati ar fi intrat sub umbrela privilegiilor dar… aveau nevoie de populatia obisnuita. :))
Peter Gluck
Si acest autor merita atentie- si uite ce titlu distapt are articulu’:
http://www.project-syndicate.org/commentary/roubini43/English
Inegalitatea, bat-o vina!
Peter Gluck
Se pare ca si matematica e de partea Inegalitatii, banuiam eu ca e o disciplina capitalista:
http://www.newscientist.com/article/mg21228354.500-revealed–the-capitalist-network-that-runs-the-world.html
Peter Gluck
Se pare ca exista multe feluri de inegalitate si acestea au grade inegale de acceptabilitate:The Inegality Map:
http://www.nytimes.com/2011/11/11/opinion/the-inequality-map.html?_r=1&nl=todaysheadlines&emc=tha212 La americani, dar si la noi e ceva cam la fel
Gabi
Peter,
Multumesc pentru articole! Sper sa le mai citeasca si altii.
Cel despre inegalitate face insa, ca de obicei, confuzie intre diferenta si inegalitate. Ideea ca putem fi diferiti si totusi egali este greu de inteles.
Un exemplu. Noi femeile, stim ca voi nu puteti naste copii. Asta nu ne face sa va consideram inferiori. Concluzia este ca noi intelegem ce inseamna egalitate in diferenta.
Voi barbatii, persoanele de fata se exclud, stiti ca puteti, de regula, sa ridicati greutati mai mari decat noi, femeile. Asta va face sa va simtiti superiori (tratand protectiv in general femeile). Concluzia este ca in acest caz nu se intelege cum functioneaza egalitatea in diferenta.
Problema corect formulata ar fi trebuit sa fie – care diferente sunt acceptabile si care nu intre cetateni egali!!!
Bibliotecaru
Ştiţi cum se spune, dreptul femeii este egal cu dreptul bărbatului… dar foarte greu găseşti pantofi cu toc cui numărul 46. 😀
Gabi
@S-o crezi tu! În lumea bărbaților, există totuși magazine specializate pentru cei care poartă pantofi cu toc numărul 46 și peruci blonde, etc. Dar nu din cauză că a dispărut discriminarea ci pentru că există cineva care nu vrea să piardă nicio piață – capitalismul!!!
Dificil este să te plimbi pe stradă cu pantofi cu toc 46, că vin niște bărbați 100% (sic!) de extremă dreaptă și te bat cu poliția de față…