• In General
  • pe

Fără manipulări pe față! E prea mult!

Numărăm la voturi mai rău decât Pristanda la steaguri; cel puțin la fel de interesat…

Toată lumea este interpret de legi în aceste zile. Eu nu fac excepție. Nu din plăcere, ci din nevoia de a demonta manipulările. Una dintre ele operează la foc încrucișat cu două legi – cea pentru alegerea președintelui și, respectiv,  organizarea referendumului .

Este o manipulare prea transparentă pentru orice om cu IQ peste 80, domnule președinte respins!  Aceștia au drept de vot, nu trebuie tratați de proști…

1. Fiecare lege are un anumit obiect propriu pe care îl reglementează; la cele corect elaborate, se vede din titlu. Altfel spus, Legea pentru alegerea președintelui stabilește cum se  alege președintele, iar Legea referendumului, cum se organizează un referendum. Punct.

2. Cvorumul este o condiție de validitate formală la referendum , nerecomandată de constituționaliști dar existentă în România de astăzi, unde niciunul dintre membrii CCR nu e specialist în drept constituțional, după CV; au o scuză…

3.Jumătate plus unu din alegătorii înscriși pe listele de vot”  este condiția materială pentru ca președintele să poată fi declarat ales din primul tur, nu cvorum de validare a alegerilor; pentru alegeri nu există cvorum în România; nici în altă parte; există vot obligatoriu, în unele state. Faptul că se iau în considerare toți cetățenii cu drept de vot este urmare a faptului că prevederea din Legea pentru alegerea președintelui vine să implementeze art. 81, alin. 2 din Constituție, despre care am scris aici. Nu are nicio legătură cu organizarea și validarea referendumului și este o prevedere absolut corectă și necesară.

OED

7 comentarii la “Fără manipulări pe față! E prea mult!”

  • Zakiro

    Nu sunt in masura sa dau sfaturi USL-iului, dar i-as ruga sa ne scape cat mai repede de acest marinar cu probleme psihice. Ceva mai multa determinare, domnule Ponta.

  • gabicretu

    @zakiro,
    Doar vointa noastră si acțiunile de susținere a ceea ce am decis deja in 29 pot duce la rezultatul așteptat. Guvernul ar putea sa evite nehotararea si anumite ambiguitati. Dar mai mult decât îl lăsa legea, chiar dacă ea e nedreapta, nu poate face. Iar cu o Curte Constitutionala care combina la modul ideal partinirea cu incompetenta, prea departe nu putem ajunge.

  • goe

    Nu stiam ca pe 29 au avut loc alegeri. Altfel, aveti dreptate. La alegeri nu e nevoie de cvorum. La referendum da. Asa zice legea. Nu stiu de ce tot bateti apa in piua pe tema asta. Nu va place respectarea legii?
    Observ ca in articolul dvs ii jigniti pe cei cu IQ sub 80, adica 90% din electoratul dvs traditional. Se poate, dna?

  • gabicretu

    Goe,
    nivelul comentariului este de mai puțin de 80. Cei din aceasta categorie au drept la opinii dar nu au drept de vot. Cei care nu au respect fata de oameni sunt din alta specie…

  • goe

    Bag de seama ca vi s-au cam terminat argumentele de vreme ce va vad nevoita sa recurgeti la metode clasice de „convingere” (pt partidul din care faceti parte). Placerea e de partea mea, dna, eu sunt de parere ca ai trait degeaba daca n-ai fost infierat macar o data de un comunist. Iar eu am fost infierat de mai multe ori, incepand de pe vremea cand asta iti putea aduce si altceva decat satisfactia ca ti-ai atins tinta.
    In alta ordine de idei… ar fi extraordinar daca dreptul de vot ar fi conditionat de un nivel minim de inteligenta si educatie, dar cred ca va dati seama ca asta nu e tocmai in interesul partidului din care faceti parte. Dar pe urma se pune intrebarea: dar pe prosti cine-i reprezinta? … si ajungem de unde am plecat…
    De fapt intrebarea mea era de ce continuati sa instigati la nerespectarea legii?
    Cam greu de crezut ca cineva care nu are respect fata de lege poate avea respect fata de oameni.

  • Gavrila

    D-le Goe,

    pana si aceasta pilpulistica pseudo-intelectuala v-ati deprins-o in vremea mult hulitului comunismului. La timpurile astea mai noi, nici macar juma’te din generatiile educate dupa ’89 nu mai sunt in stare sa se ridice la nivelul, altfel adecvat, al gramaticii dvs. Poate ca v-ati educat singur, din ura contra ‘fostilor’. Nostim e si faptul ca v-ati ales/deh, cine’mparte, parte’si face…/ si cu un simpatic, din profil, complex de superioritate.
    Lasand glumitele astea laoparte, va identificati cu noii corifei intelectuali ai PDL-ului?
    Daca da, adio si n-am cuvinte, altfel incepeti constructia lui dela temelii caci cei din fata sunt de-a dreptul penibili.
    Pana la urmatoarea statie, la bulivar, birjar!

  • goe

    D-le Gavrila,.

    Abia cand ati devenit serios m-ati facut sa rad.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *