Intervenție – Conferința Județeana PSD, 4 octombrie
Dragele mele colege și la fel de dragi colegi,
Permiteți-mi să vă salut cu toată prietenia!
De la ultima conferință, am câștigat alegeri, am pierdut alegeri, am rupt USL-ul, i-am continuat programul – nu e prea clar de ce nu ni l-am asumat pe al nostru și-l continuăm și pe-al liberalilor – am guvernat, am schimbat legi. Cel mai adesea în bine; în bine, pentru oameni si societate.
Asta nu e de-ajuns!!!
Oamenii nu voteaza niciodată fapte, oricât am vrea noi să ne păcălim. Votează în funcție de impresia lor despre oameni și fapte. Altfel, cum l-ar fi votat pe Lis sau Băsescu?! Dar e adevarat că alegătorii noștri sunt mai deștepți decât ai altora și nu au votat asemenea candidați! 🙂 Să avem grija să-i ținem deștepți!
Pe lângă ceea ce facem și putem controla, există procese mai profunde care continuă; uneori le vedem, alteori nu. Despre ele vreau să spun câteva cuvinte.
In realitate, cel mai mult vedem ce ni se spune la televizor. Multe lucruri false sau deformate, amestecate cu bucățele de adevăr. Adevăr dar adevărul cui?! Și la ce servește?! Cel mai adesea, acel adevăr e contrar intereselor celor pe care-i reprezentăm noi dar prinde ușor la cei plini de necazuri cărora cei care nu au soluții le oferă țapi ispășitori.
Țapii ispasitori sunt partidul nostru, democrația și politica, respectiv Uniunea Europeana; toate se află sub asediu.
Asediul vine din multe părți. Din interior și din exterior. Are legatură cu creșterea inegalităților și concentrarea puterii economice în mâini puține. Sau conturi puține și grase și ascunse în paradisuri fiscale. Titularii lor sunt deranjați de oameni și de democrație. Sunt prea mulți oameni, după ei, și mai vor să și trăiască decent și să-și spună cuvântul. Partidele mari, puternice, care ar putea schimba ceva esențial ii supără. Și, uite așa, apare teoria partidului mic și iute, de buzunar sau valijoara, care bântuie și pe la noi.
Cu precădere, partidelor de stânga li se cere mereu să se reformeze; eu trebuie să mă reformez dar Vasile Blaga, nu. Unitatea dreptei e bună dar la stânga se cere divizare.
Dacă sunt necesare clarificări în partide, și sunt, atunci membrii lor trebuie să facă asta! De jos în sus, nu viceversa. In reuniuni ca aceasta, nu de instituțiile de forță ale statului, procurori și televiziuni. S-a facut așa ceva in Italia anilor 90. Rezultatul a fost faptul că un monstru politic ca Berlusconi a câștigat de trei ori alegerile. Nu a triumfat dreptatea, din păcate…
In țările din jur, partidele social democrate nu prea mai există. In situațiile mai fericite, le-au inlocuit partide mai clar de stânga, ca în Grecia; în cele nefericite, multe, au câteva procente sau au virat spre dreapta xenofobă și naționalistă. Trebuie să ne păzim de asta!
Democrația este sub asediu. Asistăm la un dezechilibru îngrijorător al puterilor în stat; cei nealeși de nimeni, care nu dau seama nimănui, încearcă să preia controlul asupra celor aleși de dumneavoastră și care, nu doar odată la patru ani, ci în fiecare zi, pot să vă dea seama.
Există și colaboraționiști din interior, să ne înțelegem; nu doar cei care dau apă la moară criticilor prin faptele lor, ci și cei care preiau și multiplică mesajul acestora, cei care nu se iau în serios și nu știu ce putere extraordinară dețin – cea de a schimba legile nedrepte și să le înlocuie cu unele drepte.
Știu pe vreo câțiva din această sală care zic în gândul lor: „Ce bună ar fi o dictatură!”; le spun că greșesc! Greșesc tare! Dictatura care ne amenință nu este a proletariatului, să dea loc de muncă și casă la fiecare care n-are, în schimbul libertății de-a dormi sub poduri. Ne amenință dictatura bancar-financiară sau, mai grav, fascistă, care te dă afară din casă la prima rată neplătită și pe urmă trimite forțe paramilitare să curețe străzile de vagabonzi…
Care-i soluția?! Să rezistăm! Cum?! S ăscoatem în față destui oameni care să aibă îndrăzneala să înfrunte aceste situații dar și destulă minte și pregătire să știe cum!
Nu unul, nu doi, ci mulți! Și să mai ținem cont ca, ideologic, să nu trăim în anii 90, când Piața era zeul iar Statul, diavolul. Liderul recent ales al Partidului nostru frățesc, Partidul Laburist Britanic, Jeremy Corbyn, e mult mai radical decat mine, care-s acuzată de șefi și lăudată de membri că-s radicala, că prea iau în serios stânga. Trebuie să scoatem în față interlocutorii pentru socialiștii din Europa care încep să se trezeasză din somnul lor neoliberal…
Post Scriptum
Cautam prin notițe și am găsit această intervenție mai veche; mi-o asum…
