Munca, războiul și idealurile tradate…
Astăzi imi planificasem să scriu pe larg despre muncă; anume, îmi propusesem să o demitizez. E o reacție firească în fața unui proces de culpabilizare permanentă a celor care dețin doar munca lor; dacă muncesc, li se spune că au productivitate slabă și din cauza lor nu merge țara bine; ei, bineînțeles, nu sunt “țara”. Dacă nu au loc de muncă, li se spune că sunt leneși și vinovați de faptul că nu au; guvernul nu este responsabil de asta.
În acest discurs câteva confuzii intenționate se strecoară mereu. Munca nu este același lucru cu munca salariată; aceasta din urmă nu este nici scopul vieții nici definiția umanității. O spune o persoană dependentă de muncă! Nu este pedeapsă dar nici dar divin; dacă vrem să o considerăm pedeapsă, atunci ea nu vine din cer, ci de pe pământ – ține de modul de organizare capitalist.
Munca salariată este o formă de control social. Nu este singura formă de control; alte instituții – școala, armata – joacă același rol. Șomajul prea mare nu e bun pentru cei care dețin puterea dar nu din grijă pentru soarta șomerilor ci din cauza pericolului de revoltă socială care-l însoțește. Șomajul nul nu este dorit de cei care dețin puterea pentru că ar dispărea efectul de presiune care-i face pe angajați să accepte neacceptabilul de teamă că vor fi înlocuiți de alții. Șomajul nul este însă posibil. Reducerea orelor de muncă zilnică ar fi suficientă; atât. Umanitatea a ajuns la un nivel de productivitate care ar permite să se producă tot ceea ce este necesar cu o durată a muncii fiecăruia mult mai mică decât cea actuală. Nu iau în considerare economia de efort care s-ar face dacă am renunța la producerea tuturor lucrurilor distructive.
Munca salariată este astăzi și unul dintre criteriile de selectare a participanților care au acces la împărțirea rezultatelor; putem accepta că este mai democratic decât altele; nu și mai eficient. Proprietatea îți dă acces mult mai sigur, mai facil și …gras; dacă ești proprietarul câtorva apartamente pe care le închiriezi, poți lenevi liniștit și rămâne o persoană foarte respectabilă, pe care nu o acuză nimeni de subminarea viitorului țării. Moștenitorii, drept consecință, vor fi și ei foarte respectabili în timp ce asigură prosperitatea cluburilor bucureștene. Oricum, munca salariată este mai sigură decât furtul; furtul nu este acceptat drept criteriu de acces la bunuri; dacă este nesemnificativ; dacă este suficient de mare, putem parafraza ceea ce istoria ne învață despre crimă – dacă omori un om ești criminal și ajungi la închisoare; dacă omori 50000, devii erou și-ți scrii propriile cărți de istorie. În mod similar, hoția măruntă se pedepsește, căci distruge capitalul, cea mare se acceptă, pentru că-l formează!
Problema este că în timp ce voiam să dezvolt temele adânci de mai sus, a venit războiul; spre norocul nostru, nu peste noi; în Libia. Politica externă a României, ca de obicei în ultimul timp, este catastrofală; pe lângă faptul că alegem varianta proastă, o facem și în contratimp. Războiul nu este bun! În nicio situație. Pentru un scurt timp însă, unii au crezut că poate servi unei cauze nobile; atunci noi ne-am opus. Doar în câteva zile, lipsa de sens sau sensul ascuns al războiului din Libia, care depășește clar mandatul Consiliului de Securitate, au devenit transparente pentru toți; chiar și suporterii inițiali au început să-și schimbe pozițiile și să facă pași înapoi; atunci am intrat și noi în joc. Trebuie să muncească unii salariat și fără dragoste pentru lucrul bine făcut, ca să producă asemenea decizii! Oricum, dezbaterea parlamentară, democratică, care să fundamenteze hotărârea a lipsit; și la americani a lipsit, nu doar la noi; dar acolo parlamentarii s-au sesizat și au protestat. La noi, politicienii aprobă tacit războiul; este ultima dintre probele care spun că, într-adevăr, ei nu mai reprezintă cetățenii. Recenta cercetare realizată de IRES pe tema războiului din Libia arată că majoritatea românilor chestionati au o pozitie mai inteleapta decat reprezentantii lor; ei nu vor războiul! Pur si simplu nu-l vor! Cu argumente. Se pare însă că forța lor de a face lobby pe lângă aleși este mai mică decât a producătorilor de rachete; aceștia au și ei șansa de a mai respira; începuseră să simtă criza dar, dacă se lansează 100 de rachete pe zi, vor lua partea leului (mai curâd dolarului)…
Asta îmi readuce în minte o problemă; cea a criteriilor de acces la putere, nu la bani. Alegerea reprezentanților a fost mult timp idealizată. În fapt, transformarea proceselor electorale în competiții similare celor comerciale le-a anulat orice reprezentativitate. Cei care au bani, au aleși, cei care nu au, nu sunt reprezentați. Mă gândesc serios că grecii aveau dreptate – tragerea la sorți este o metodă mult mai bună; sunt sigură că aleșii nu ar fi fost nici mai puțin reprezentativi decât sunt, nici mai fără caracter decât ne surprind a fi uneori… Cum nu am vreo simpatie față de capitalism, nu faptul că primesc bani mă supără; de la capitaliști iei ce au. Mă întristează că puținii care păreau a avea idealuri și le tradează pentru 12 arginți…
Iceflame
@ Gabi
Foarte bun materialul.
Esti in forma nu gluma…
gabicretu
@Glumesti…
Mai sfarsita nu m-am simtit de multa vreme. Parca port pe umeri toate greselile celorlati. Pe ale mele nu am timp nici sa le fac – prinsa intre munca (salariata!) si drumurile permanente.
Mi-e dor sa muncesc de dragul lucrului bine facut ceea ce vreau eu sa muncesc. Mi-e dor sa scriu. Nu doar asa, un articol din fuga, ci sa explic pe indelete, pentru cei care nu stiu, tot ceea ce am acumulat…
A propos! Apare carte despre Echitate si eficeinta pe care am scris-o impreuna cu alti cercetatori (noua si cu mine zece….) din zece tari. Doar in engleza.
N. Raducanu
Tema razboiului ati mai abordat-o si in editorialul de saptamana trecuta, desi – asa cum spuneti si acum – cele ce se petrec in Libia sunt fie lipsite de sens, fie au un sens inca ascuns. Ni se invoca, prin presa si televiziune, niste motive grave care ar justifica lichidarea regimului lui Gaddafi (dictatura, absenta alegerilor democratice, reprimarea violenta a demonstratiilor pasnice etc.), dar imediat ne vin in minte nu numai imbratisarile de acum cateva luni ale dictatorului arab cu Sarkozy, Berlusconi si Obama, ci si lipsa indignarii acestora fata de reprimarea la fel de brutala a manifestantilor in Bahrain, Yemen si Siria. E drept ca Gaddafi pare tipul dictatorului fara scrupule, ce si-a lichidat principalii opozanti, ce facea declaratii extravagante in grave chestiuni internationale, care isi permitea atitudini ostentative si ridicole (in imbracaminte si in palatele opulente, desi in strainatate se deplasa cu cortul de beduin, etc.), dar care, mai ales, a dus o linie politica inconsecventa, balansand intre un fel de socialism ciudat si un capitalism reactionar. El face insa parte din numeroasa categorie a dictatorilor din tarile arabe, care se mentin la putere cu ajutorul politiei si armatei, asigurand o stabilitate in zona, pentru care, pana recent, ei au fost nu numai acceptati, ci chiar sprijiniti de guvernele tarilor occidentale. Ar trebui toti lichidati, pentru a-i alinia la setul de valori ale democratiei parlamentare occidentale? Cine dintre noi poate spune care este sustinerea reala pe care regimul din Libia o are in randurile populatiei? Observam doar ca Libia are un PIB/loc. de 13.800 dol., in timp ce Tunisia – doar 9.800 dolari/locuitor, iar Egiptul – 6.200 dolari/locuitor (apropos, PIB al Romaniei in 2010 era de 11.500 dol./loc.). Nici opinia ca intreg acest razboi nu are drept motiv decat petrolul libian, nu rezista. Acest argument a mai fost invocat de unii si in legatura cu razboiul din Irak, iar acum cel mai mare contract de extragere si prelucrare a petrolului irakian (3 mlrd. dolari) il are China. Dar daca reprimarea violenta de armata a demonstratiilor unor nemultumiti (inarmati oare de cine?) este condamnata de ONU, atunci de ce nu se procedeaza la fel si in cazul manifestatiilor de protest de fiecare data cand au loc conferintele G8 sau G20? Nu trebuie ignorat nici temperamentul voluntar al presedintelui Sarkozy, incapabil sa suporte cotele reduse in care este situat in sondaje si doritor al unei actiuni spectaculoase care sa-l proiecteze drept erou al occidentului, nici atitudinea oscilanta a presedintelui Obama, care ordona “no-fly zone” in Libia, dar nu exclude nici o iesire prin tratative cu Gaddafi din acest conflict. Iata multe aspecte care fac dificila o atitudine clara si impartiala in aceasta originala galceava in care mor oameni.
gabicretu
@RN,
In cazul lui Sarkozy mai este si un motiv care pare ridicol de minor in comparatie cu razboiul – alegerile cantonale.
http://www.parti-socialiste.fr/articles/cantonales-les-resultats-du-premier-tour
Daca luam in considerare ca reprezinta ultimul test inaintea prezidentialelor de anul viitor si cunoscandu-l pe Sarkozy, nu putem ignora legatura…
Cat despre Gaddafi, sa fim intelesi; nu am niciun motiv si nici argumente ca sa-l apar. Eu vorbesc despre inutilitatea si pericolul folosirii razboiului ca mijloc de solutionare a conflictelor. Actiunile lui George Bush erau mult mai distrugatoare pentru umanitate dar nu as fi sustinut niciodata indepartarea de la putere prin interventia unor forte aliate (nici daca imi aduceam aminte de faptul ca alegerea sa drept presedinte a fost cu cantec lung de trei saptamani si ca nu castigase votul popular…).
Nici pe Obama nu-l acuz ca e dictator pentru ca nu a consultat Congresul inainte de a decide participarea la actiunea din Libia…
Mihai
GW Bush a vrut razboi cu Irak-ul sub orice motiv. De-aia a fabricat unul. Congresul nu prea a fost de acord dar se pare ca presedintele s-a folosit de faptul ca majoritatea la momentul respectiv(cu o margine foarte mica!) era republicana deci apartinind aceluiasi partid. Cine ar avea tupeu sa voteze impotriva propriului lider? Riscul era prea mare, scaunele prea pretioase. Cind Bush a cerut aprobarea Congresului parte din trupe erau deja pe drum. Intrebarea a fost mai mult de fatza.
Obama, cind a aprobat actiuni militare impotriva Libiei, s-a folosit de o usa laterala-apartenenta la NATO si UN. Decizia a fost luata de UN, NATO a transpus-o in practica, Obama s-a conformat! Altfel Congresul ar fi refuzat. In momentul de fata majoritatea publicului dezaproba actiuni militare impotriva Libiei dar pt ca este deja prea tirziu se cere ca actiunile sa fie limitate la „lovituri din aer”-air strikes. Nu se vor trimite trupe terestre si gata!
Chiar si democratii(partidul la care apartine si presedintele) sint in dezacord cu presedintele. Eu sint personal unul dintre ei.
US ori orice alta putere din lume nu are dreptul sa decida soarta altcuiva. Unde a fost UN si NATO cind aveau loc ucideri in masa in Darfour? Somalia? Ce va face UN si NATO sa opreasca actiunile pirateresti de pe coasta Somaliei
Gaddafi a fost in Libia in ultimii 42 ani si a condus. Nu este prima data cind o revolta populara are loc. De ce nu a intervenit nimeni pina acum? Daca Gaddafi refuza sa cumpere arme de la francezi asta nu inseamna ca peste noapte a devenit „evil”. De-ai rusii si chinezii nu se implica: ei au acum contractul de arme.
Cine poate garanta ca noul guvern(daca se intimpla) al Libiei va fi mai bun decit cel prezent? Cel putin Gaddafi e bogat peste masura deja, nu mai are nevoie de nimic. Noul guvern va fi format din persoane dornice de imbogatire si daca tot sint presedinte si ministri cine-i poate opri sa fure?
goe
Ultimul razboi declarat al SUA a fost al doilea razboi mondial. Coreea, Vietnam, Irak, toate au fost nedeclarate (si intamplator si pierdute). De ce ar fi asta altfel? Nu se mai respecta nici o regula, orice e permis, inclusiv tortura. Cine comenteaza e terorist. Si nimeni nu comenteaza. Europenii isi aranjeaza papioanele si monoclurile si se uita in partea cealalta. Rusine sa va fie, politicieni de nimic, lasilor, vandutilor. L-a scuipat vreunul pe Severin? Nu, problema tuturor e ca Severin a fost fraier si a fost prins cu chilotii in vine, nu ca s-a vandut pe marginea drumului ca ultima tarfa penala. Cati Severini or mai fi neprinsi? Cred ca e mai simplu sa numaram invers, cati nu s-au vandut pana acum, daca o fi ramas cineva.
Unde scrie in carta NATO ca NATO e bratul armat al ONU? Ce tara membra NATO e atacata acum de Libia? Ce e NATO mai nou, noul politist global, care nu raspunde in fata nimanui?
Sunt sigur ca miile de tone de uraniu saracit folosit deja in Libia vor „proteja” populatia civila pentru mult timp de acum inainte (mii si mii de ani). Stati cu ochii pe statisticile de cancer sa vedeti cum actioneaza protectia. Pentru o privire in viitor, cautati statisticile din Irak.
Din pacate realitatea e ca toata planeta asta a incaput pe mana catorva descreierati si a unor curve politice platite de ei, iar nota de plata care inevitabil va veni o vom plati noi ceilalti.
A ajuns omenirea o turma de oi??? DA!
Gabi
@Goe,
Nu mai aparati status-quo-ul!? Sa nu-mi creada ochilor!