Nu da, dăruiește!

”Ileana; 18 ani; căsătorită; însărcinată în şase luni; urâtă de soacră; bătută crunt de soţ; copilul omorât; ajunge la spital în stare gravă; el e luat în evidenţă(!) de Serviciul de Combatere a Violenţei în Familie; ea ar vrea să divorţeze, dar nu vrea ca el să ajungă la închisoare. Abia a început viaţa şi a suferit pentru două…

Ileana (alta); 53 de ani; foarte curată şi extrem de harnică; munceşte întruna, oriunde; intră în curtea vecinilor, ia sapa şi prăşeşte grădina; cară apă; dacă îi dai ceva, e foarte fericită; dacă nu-i dai, nu se supără; are bărbat – şofer, o bate, o ignoră şi nu aduce nimic acasă; are casă; are fii; când nu o bat, o ignoră şi nu o ajută cu nimic; are tată; o bate şi îi vorbeşte urât; ieri a bătut doi pari şi a legat o sârmă ca să o împiedice să treacă cu vaca prin curtea lui; şi-a construit singură un bordei de lut unde doarme când ajunge de la muncă, noaptea; a muncit toată viaţa ca o roabă, nu va avea o pensie şi nimeni nu va plăti pentru nefericirea acestei femei…”

Sunt două cazuri reale. Pe amândouă le-am întâlnit în aceeaşi zi. Le regăsiți povestea în paginile unei cărți (Femeile sunt de vină). Ca ele mai sunt însă milioane; una din trei femei a fost bătută, forţată să facă sex sau abuzată măcar o dată de-a lungul vieţii; așa arată studiile ştiinţifice.

Realitatea lor trista este însă trecuta sub tăcere; în societatea noastră româneasca, în special. In alte ţări, violența exercitată împotriva femeii este plasată mai sus pe agenda guvernelor; se promovează măsuri concrete, se fac paşi înainte; și la noi se fac progrese  dar într-o mare discreție. Nu cred că este vorba de nepăsare; cred că este un fel de rușine neadmisă conștient; rușinea de a recunoaște că pe lângă fiecare victimă a violenței există și un agresor.

Organizația Națiunilor Unite a decis să se marcheze în 25 noiembrie Ziua internaţionala pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, ca semn al angajamentului statelor membre de a parcurge împreună drumul combaterii violenței. Nenorocirea este că schimbarea nu se produce de la sine. Câteva organizaţii ale societăţii civile încearcă de ani buni să sensibilizeze societatea si sa amelioreze situaţia; efortul lor este mare si lăudabil; rezultatul este mic, prin comparaţie cu amploarea fenomenului. Câteva membre ale parlamentului – rareori vreun membru – s-au alăturat acestui efort de-a lungul timpului; cu tot sufletul. Instituţiile statului nu au însă suflet; unii dintre oamenii care lucrează în ele mai au.

Maşinăria socială este însă greu de mişcat; reglementările care există – ele există! – sunt imperfecte în formă, inaplicabile in conţinut sau neaplicate în fapt. Mai mult însa decât altele, aceste reglementări ascund adevărata problema, o machiază si o deghizează, în loc să o rezolve. Noi nu interzicem violența asupra femeii. Reglementarea noastră se referă, în general, la violența în familie; acolo sunt amestecate în aceeaşi oala violența istorică la care sunt supuse femeile in societate pentru faptul de a fi femei, cu violența asupra copiilor, bătrânilor sau bărbaţilor; în statistici, la fel.

Frecvența și cauzele acestor violențe sunt radical diferite; soluţiile sunt diferite; amestecându-le, nu facem decât jocul celor care vor să țină capacul pe oală, să susțină că, la noi, această problemă nu există, e minoră! Că femeile nu contează, este mai greu de spus cu voce tare, chiar și în Romania…

Deocamdată, o majoritate încă tolerează, ca un lucru natural, faptul că bărbaţii pot să-și lovească și umilească partenerele; și că ele ar trebui să accepte asta, de asemenea; de dragul familiei, de ochii lumii, spre binele copiilor… Pentru copii însă, nu trebuie sa tolerăm și acceptăm!

Experienţa violenței face deja parte din viaţa multora; încă de la naştere; chiar mai devreme; femeile însărcinate sunt mai mult decât altele lovite; 70% dintre femeile cu vârste între 15 si 45 de ani care sunt victime ale omorului sunt ucise de partenerul lor de viaţa. Or, copii care cresc și se socializează în violență riscă să o reproducă la maturitate…

Violența asupra femeii nu are legătura cu biologia noastră; nu s-a născut odată cu bărbaţii şi nu trebuie să moară odată cu noi; ea este un produs al proceselor de socializare, al modelelor pe care le promovăm; ele nu sunt eterne; nici măcar universal valabile. În multe comunităţi violenţa asupra femeii nu există astăzi si nu a existat vreodată. Ele reprezintă o speranţa că este posibil și în societatea noastră; reprezintă și un avertisment – obiceiurile, regulile și valorile responsabile de perpetuarea violenței trebuie schimbate.

Astăzi este ultima zi a campaniei internaționale de combatere a violenței împotriva copiilor și tinerilor (1-19 noiembrie); luni este 25 noiembrie. Îndrăznesc să vă adresez un apel; să strângem rândurile și să acționăm cu mijloacele pe care le avem la dispoziție pentru ca pedofilia, traficul de copii și femei, pornografia infantilă, prostituția, violul, lovitura brutală venită din partea celui alături de care trăiești, toate să ajungă parte a unei istorii pe care ne-o vom reaminti doar pentru a evita pericolul de a o repeta.

PS Am folosit drept titlu sloganul inspirat al unei campanii împotriva violenței domestice; altfel, toate-s vechi și repetabile… Încă!

(Textul declarației politice din 19 noiembrie)