Nu da, dăruiește!
”Ileana; 18 ani; căsătorită; însărcinată în şase luni; urâtă de soacră; bătută crunt de soţ; copilul omorât; ajunge la spital în stare gravă; el e luat în evidenţă(!) de Serviciul de Combatere a Violenţei în Familie; ea ar vrea să divorţeze, dar nu vrea ca el să ajungă la închisoare. Abia a început viaţa şi a suferit pentru două…
Ileana (alta); 53 de ani; foarte curată şi extrem de harnică; munceşte întruna, oriunde; intră în curtea vecinilor, ia sapa şi prăşeşte grădina; cară apă; dacă îi dai ceva, e foarte fericită; dacă nu-i dai, nu se supără; are bărbat – şofer, o bate, o ignoră şi nu aduce nimic acasă; are casă; are fii; când nu o bat, o ignoră şi nu o ajută cu nimic; are tată; o bate şi îi vorbeşte urât; ieri a bătut doi pari şi a legat o sârmă ca să o împiedice să treacă cu vaca prin curtea lui; şi-a construit singură un bordei de lut unde doarme când ajunge de la muncă, noaptea; a muncit toată viaţa ca o roabă, nu va avea o pensie şi nimeni nu va plăti pentru nefericirea acestei femei…”
Sunt două cazuri reale. Pe amândouă le-am întâlnit în aceeaşi zi. Le regăsiți povestea în paginile unei cărți (Femeile sunt de vină). Ca ele mai sunt însă milioane; una din trei femei a fost bătută, forţată să facă sex sau abuzată măcar o dată de-a lungul vieţii; așa arată studiile ştiinţifice.
Realitatea lor trista este însă trecuta sub tăcere; în societatea noastră româneasca, în special. In alte ţări, violența exercitată împotriva femeii este plasată mai sus pe agenda guvernelor; se promovează măsuri concrete, se fac paşi înainte; și la noi se fac progrese dar într-o mare discreție. Nu cred că este vorba de nepăsare; cred că este un fel de rușine neadmisă conștient; rușinea de a recunoaște că pe lângă fiecare victimă a violenței există și un agresor.
Organizația Națiunilor Unite a decis să se marcheze în 25 noiembrie Ziua internaţionala pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, ca semn al angajamentului statelor membre de a parcurge împreună drumul combaterii violenței. Nenorocirea este că schimbarea nu se produce de la sine. Câteva organizaţii ale societăţii civile încearcă de ani buni să sensibilizeze societatea si sa amelioreze situaţia; efortul lor este mare si lăudabil; rezultatul este mic, prin comparaţie cu amploarea fenomenului. Câteva membre ale parlamentului – rareori vreun membru – s-au alăturat acestui efort de-a lungul timpului; cu tot sufletul. Instituţiile statului nu au însă suflet; unii dintre oamenii care lucrează în ele mai au.
Maşinăria socială este însă greu de mişcat; reglementările care există – ele există! – sunt imperfecte în formă, inaplicabile in conţinut sau neaplicate în fapt. Mai mult însa decât altele, aceste reglementări ascund adevărata problema, o machiază si o deghizează, în loc să o rezolve. Noi nu interzicem violența asupra femeii. Reglementarea noastră se referă, în general, la violența în familie; acolo sunt amestecate în aceeaşi oala violența istorică la care sunt supuse femeile in societate pentru faptul de a fi femei, cu violența asupra copiilor, bătrânilor sau bărbaţilor; în statistici, la fel.
Frecvența și cauzele acestor violențe sunt radical diferite; soluţiile sunt diferite; amestecându-le, nu facem decât jocul celor care vor să țină capacul pe oală, să susțină că, la noi, această problemă nu există, e minoră! Că femeile nu contează, este mai greu de spus cu voce tare, chiar și în Romania…
Deocamdată, o majoritate încă tolerează, ca un lucru natural, faptul că bărbaţii pot să-și lovească și umilească partenerele; și că ele ar trebui să accepte asta, de asemenea; de dragul familiei, de ochii lumii, spre binele copiilor… Pentru copii însă, nu trebuie sa tolerăm și acceptăm!
Experienţa violenței face deja parte din viaţa multora; încă de la naştere; chiar mai devreme; femeile însărcinate sunt mai mult decât altele lovite; 70% dintre femeile cu vârste între 15 si 45 de ani care sunt victime ale omorului sunt ucise de partenerul lor de viaţa. Or, copii care cresc și se socializează în violență riscă să o reproducă la maturitate…
Violența asupra femeii nu are legătura cu biologia noastră; nu s-a născut odată cu bărbaţii şi nu trebuie să moară odată cu noi; ea este un produs al proceselor de socializare, al modelelor pe care le promovăm; ele nu sunt eterne; nici măcar universal valabile. În multe comunităţi violenţa asupra femeii nu există astăzi si nu a existat vreodată. Ele reprezintă o speranţa că este posibil și în societatea noastră; reprezintă și un avertisment – obiceiurile, regulile și valorile responsabile de perpetuarea violenței trebuie schimbate.
Astăzi este ultima zi a campaniei internaționale de combatere a violenței împotriva copiilor și tinerilor (1-19 noiembrie); luni este 25 noiembrie. Îndrăznesc să vă adresez un apel; să strângem rândurile și să acționăm cu mijloacele pe care le avem la dispoziție pentru ca pedofilia, traficul de copii și femei, pornografia infantilă, prostituția, violul, lovitura brutală venită din partea celui alături de care trăiești, toate să ajungă parte a unei istorii pe care ne-o vom reaminti doar pentru a evita pericolul de a o repeta.
PS Am folosit drept titlu sloganul inspirat al unei campanii împotriva violenței domestice; altfel, toate-s vechi și repetabile… Încă!
(Textul declarației politice din 19 noiembrie)
Felicia Doleanu
Din pacate violenta in familie in toata lumea si in in toate mediile .Nu totdeauna femiile sunt victimele ;se mai intampla sa fie si barbatii 🙂
Infiorator de trist este cand copiii sunt cei agresati .Ar trebui sa avem curajul si sa vorbim deschis despre aceste lucruri .In Germania exista CASE in care femeile impreuna cu copiii se pot refugia .
Gabi Cretu
@Felicia,
Violența de gen nu există în toate culturile; asta e o scuză a culturilor unde există. Am cunoscut chiar culturi indigene unde nu exista violența.
Așa cum am spus, violența de gen e una, violența e alta. Nu din motive statistice (peste 90% din victime sunt femei) ci din rațiuni legate de cauze și culturale. Gândește-te la diferența de reacție în cazul în care victoma este femeie, respectiv, bărbat. Până recent, lovitul nevestei era tolerat (într-o vreme, chiar reglementat – cât și cum poți să-ți bați nevasta); un bărbat agresat provoacă mai curând zâmbete (cum adică, bre, ce, e femeie!?).
Există și la noi centre; e adevărat, puține. Dar ele trebuie să fie pentru urgențe. Altfel, nu înțeleg de ce femeia și copiii trebuie să plece din casa lor și să-l lase pe agresor acolo. Există și rdinul de protecție care permite scoaterea agresorului din mediu.
Bătaia aplicată copiilor are, la rândul ei, alte explicații și cauze.Cultural a fost foarte multăvreme acceptată drept… metodă pedagogică. 🙁
N. Raducanu
Stimata doamna Cretu,
Ma bucura ca in aceasta zi comemorativa internationala a combaterii violentei impotriva femeilor, ati gasit timpul necesar pentru a scrie cateva randuri, mai mult ca oricand necesare, in apararea femeilor victime ale brutalitatilor in familie. Nu stiu daca in partidul dvs. a mai luat cineva atitudine fata de acest fenomen negativ, care aflu ca in ultimii ani a luat proportii in Romania. Pentru informarea dvs, va trimit mai jos o scurta informare despre actiunea desfasurata in Germania de deputatele din fractiunea in Bundestag a partidului Die Linke pentru combaterea violentei contra femeilor. Va trimit textul in original, dar daca doriti – vi-l pot traduce.
Cu simpatie,
R. N.
–––––––-
25.11.2013
NEIN ZUR GEWALT GEGEN FRAUEN
Von Cornelia Möhring, frauenpolitische Sprecherin der Fraktion DIE LINKE im Bundestag
Wir – Abgeordnete, Mitarbeiterinnen und Mitarbeitern unserer Fraktion – beteiligen uns aktiv an der Bekämpfung und Ächtung von Gewalt gegen Frauen. Zum einen unterstützen wir die seit 2006 mahnende Fahnenaktion von terre des femmes, die jährlich zum 25. November, dem Internationalen Gedenktag gegen Gewalt gegen Frauen, an vielen Orten weltweit stattfindet. In diesem Jahr hat terre des femmes eine Unterschriftenaktion in den Mittelpunkt gestellt, bei der es um die Reformierung des Paragraphen 177 des Strafgesetzesbuches geht – die wirksame Bestrafung von Vergewaltigungen von Frauen und Mädchen. Noch immer wird das Nein von Frauen als nicht hinreichend für eine Bestrafung anerkannt. Erst die nachweisliche Gegenwehr, die „gegenwärtige Gefahr(en) für Leib und Leben” führt zur Verurteilung vor Gericht.
Die Bundesrepublik hat seit Jahrzehnten internationale Abkommen ratifiziert, die sich gegen die Gewalt gegen Frauen richten und deren Ausbau des Schutzes im Fokus haben. Dafür fehlt es nicht nur an rechtlicher Klarheit. Auch die strukturellen Voraussetzungen, um Opfer zu helfen, sind mangelhaft und mehr als ausbaufähig.
Es geht zuerst um einen schnellen, unbürokratischen, barrierefreien Zugang betroffener Frauen zum Schutz-, Hilfe- und Beratungssystem. Und es geht um die ausreichende Finanzierung des Hilfesystems selbst.
Die Geschichte der Frauenhäuser und Beratungsstellen in diesem Land hat Jahrzehnte auf dem Buckel. Sie ist auf der einen Seite eine Geschichte der Unterfinanzierung und auf der anderen Seite eine Geschichte des selbstlosen Engagements der Mitarbeiterinnen. Mit unseren parlamentarischen Initiativen haben wir dieses Wirken immer unterstützt und ins Licht der Öffentlichkeit gebracht. Daran knüpfen wir in der 18. Wahlperiode an.
Ileana
„Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost,
De-mi țin la el urechea – și rîd de cîte-ascult
Ca de dureri străine?… Parc-am murit demult.”