Politica imatură la proba maturității
Problema este atât de gravă incât reducerea ei la nivelul de scandal mediatic al zilei sau temă favorită – săptămâna aceasta! – a disputelor partizane întristează orice persoană cu mintea trează. Comparându-ne cu trecutul apropiat și cu alții, părem din ce in ce mai sălbatici, mai puțin educați, mai puțin instruiți, mai individualiști, mai puțin cetățeni; in cele din urmă, mai puțin oameni. Caracterul, omenia, chiar și cultura generală minimă există dar au devenit excepții; regula, este lipsa lor.
Bacalaureatul picat in masă este doar o măsură a acestei realități aplicată pe un eșantion reprezentativ – 200 000 de tineri; măsurarea este imperfectă și sub stres, probabil, dar in context este neesențial. Rezultatele nu contrazic deloc ceea ce se spune in fiecare zi, de la mediile academice, la piața; nu înțeleg indignarea unora, nici uimirea altora. Se vorbește despre eșec (nejustificat!?) atunci când ar trebui să vorbim despre o realitate îngrijorătoare și și cauzele care au provocat-o. Nu este vorba de acordul subiectului cu predicatul, nici de pluralul dificil de ales de la almanah, adesea invocate drept probe ale decăderii; este vorba de ceva mai profund și neconjunctural.
Decalajul de dezvoltare acumulat de România în ultimele două secole are două cauze centrale, de nimeni negate – slaba atenție acordată capitalului uman și inegalitățile adânci care au caracterizat societatea. După un intermezzo de câteva decenii, insuficient să schimbe radical situația, ne-am întors la starea inițială – o societate profund inegalitară și cu un nivel redus de educație; lucrurile se întâmpla în ciuda, sau poate și din cauza, dezvoltării unei profitabile piețe a diplomelor; eronata atenție acordata doar „elitelor”, este considerata o calitate. Si ne miram ca bulgarii sunt înaintea noastră! Asta se întâmpla intr-o lume in care educația si cercetarea sunt condițiile sine qua non ale progresului.
Rezultatele slabe – de așteptat – sunt prilej pentru o necesară recunoaștere din partea tuturor că am greșit; în măsuri diferite, dar fiecare – pentru că am propus, pentru că nu ne-am opus, pentru că am formulat soluții pentru un domeniu despre care nu aveam habar. Pentru a-și reduce decalajele, România ar fi trebuit să folosească și valorifice la maxim cea mai importantă și sigură dintre resurse – resursa umană. Nu a făcut-o! S-au subevaluat, dacă s-au evaluat, efectele negative ale unui sistem care consideră investiția in resursa umană cost, care trebuie “standardizat”, iar profesorii și medicii, bugetari care trebuie reduși, pentru că sunt o povară pentru stat.
Societățile in care bogăția materiala este unicul criteriu al ierarhiilor si garanție a accesului la dreptate si putere, nu valorizează cunoașterea și educația; o utilizează. Aceasta este un bun ca oricare altul, care se vinde si se cumpăra. Când nu există forță de muncă calificată, o importă de la alții; specialiștii lipsă sunt selectați (prin loterii deloc întâmplătoare) din țările mai sărace, fără scrupule sau regrete față de efectele nocive asupra posibilității viitoare de dezvoltare a acestora. România nu este în poziția de a fi cinică cu alții; salariile medicilor sau profesorilor nu sunt atractive pentru cei mai săraci decât noi iar prețul locuințelor le face de neatins pentru salariatul de rând; trebuie sa ne bazam doar pe noi înșine.
Dar statul a fost cinic cu țara; a permis să se scurgă peste graniță o parte importantă a populației active și pregătite; si a considerat asta un succes. Astăzi, sunt criticați părinții candidaților la bac, fără sa se spună cum se poate să-ți câștigi pâinea la mii de kilometri distanță și să faci lecțiile cu copilul in Romania. Este criticată mediocritatea profesorilor, uitând că cei mai buni elevi nu s-au orientat spre medicina sau spre universitate; au absolvit finanțe-bănci si s-au făcut avocați; de multe ori, ai diavolului, dar nu ca exercițiu de argumentare… In final, de ce ar fi făcut-o!? Trăim în paradox. Se acceptă drept fundamental in societate principiul că maximizarea profitului este rațiunea oricărei activități; asta este pentru capitaliști; profesorii și elevii ar trebui să lucreze doar din vocație si cu stomacul gol…
Astăzi, educația buna nu mai asigură mobilitatea socială verticală; nici măcar nu o mai favorizează, ca altădată. Pentru vreo două generații de români, școala a fost mijlocul prin care puteai să ajungi domn; înțeleg prin asta o combinație de respect social și situație materială; puteai scăpa de sapă. A fost o motivație serioasă pentru învățătură. Spre acea perioadă se îndreaptă nostalgiile pozitive ale multora. Acea perioadă s-a încheiat. Fluxul masiv de elevi din mediul rural care au asigurat emulația necesară menținerii unor standarde ridicate in licee, nu mai există. Avem, din nou, aproape jumătate din populație in mediul rural iar 70% dintre copiii născuți acolo trăiesc în sărăcie; in orașele mici, este si mai trist, uneori.
Înainte de a accepta cu ușurință discursul interesat al celor care spun că școala trebuie să furnizeze ceea ce vrea piața, ar trebui sa ne întrebam ce vrem noi, ce vrea Romania. Piața poate vrea sclavi sau angajați de unica folosința; asta ne spune obiectivul flexibilizării pieței muncii (pe care unii l-au promovat si alții nu l-au respins). Asta ne spun si măsurile guvernului de închidere a școlilor, conform principiului că, daca o instituție nu merge bine, in loc sa-i amelioram activitatea, o desființam. Nici Romania nu merge bine; in loc de progres, ne vom autodesființa ca tara daca continuam pe aceasta cale. Facem o risipa enormă de talente și de inteligență; ne risipim viitorul schimbând mereu formele de organizare ale invătămantului, atunci când problema nu este forma, este fondul. In prea multe case nu exista nicio carte; cum sa o iubească copiii!? Iar internetul, chiar daca ar exista, nu este un substitut, cum crede cel mai înalt reprezentant al statului. Nu-l poți căuta pe Herodot pe Google, daca nu știi ca exista. Nici diplomele cu antet nu sunt garanție pentru o politica matură; aceste zile sunt dovada de netăgăduit…
goe
„statul a fost cinic cu țara; a permis să se scurgă peste graniță o parte importantă a populației active și pregătite;” – nu credeti ca e cam mult spus „permis”? Dvs ce ati fi facut, ati fi inchis granitele ca ceausescu?
Un articol mai comunist nu ati scris de mult. Tactica asta a dizolvarii raspunderii s-a cam invechit, daca intelegeti ce vreau sa spun. M-am saturat de scuze ieftine, de „de vina suntem toti”. Cu ce sunt eu de vina ca profesorii dau note pe spaga? Sau ca lasa elevii si studentii sa copieze la examene? Cu ce sunt eu de vina? Eu nu lucrez in invatamant. Toti aia care au cazut cu note de 1 si 2 nu aveau ce sa caute la bacalaureat. Cine i-a trecut pe aia clasa? „Noi toti”? Nu cred. Probabil incercati sa va aparati colegii de breasla, dar nu reusiti decat sa cadeti in penibil. Dar nu atat de penibil ca seful dvs de partid, al carui mesaj a fost clar: stati linistiti ca ajungem noi la putere si o sa puteti copia din nou ca inainte. Asta probabil ca va va aduce cateva sute de mii de voturi de loaze, profesori spagari si parinti de loaze.
Si vreau sa va mai spun ceva: cei care au plecat din tara nu au plecat doar pentru bani. Cand spuneti asta va contraziceti singura, pentru ca orice om cu scoala (asa cum spuneti ca sunt cei care au plecat) stie ca in viata nu sunt banii totul si ca din salariu nu te imbogatesti niciunde, cu atat mai putin ca proaspat emigrant. Daca se introduce votul prin corespondenta, nu va ajung toate loazele din lume sa castigati alegerile, si nu-mi dati replica cu fraudele din strainatate, va rog…
gabicretu
@Goe,
Imi pare rau ca cititi asa cum cititi. Nu este vina tuturor. Dar, din pacate, si dv. sunteti un produs al scolii romanesti. Imi asum responsabilitatea colectiva; nu si pe cea individuala; am facut ceva eforturi de lamurire. Concluzia este ca ori nu puteti intelege si atunci efortul este inutil, ori intelegeti prea bine dar aveti sarcina de serviciu sa spuneti ce spuneti si atunci efortul este inutil; din aceasta dilema nu putem iesi!
N. Raducanu
Acest domn goe e indignat. Pentru dansul articolul d-nei Cretu – unul dintre numeroasele pe care le-am citit in ultimele zile pe aceasta tema – este “comunist”. De ce oare nu chiar “securist”, “stalinist”, “criminal”, deoarece il deranjeaza? Domnul goe spune ca « s-a saturat de scuze ieftine », totusi duce in continuare lupta de demascare a bolsevicilor tocmai pe acest blog. De ce nu se incumeta dansul mai bine sa-si expuna opiniile pe blogul « contributors » sau sa faca comentarii pe blogul lui « asybaris », unde va fi aplaudat ? Tot el ne mai spune ca din tara nu se pleaca doar pentru bani. Eu, aici in strainatate, am intalnit numerosi romani veniti in ultimele doua decenii, dar nici unul nu a venit din motive politice, pentru a scapa de Iliescu, de Nastase sau de Ponta. Toti au plecat pentru a supravietui conditiilor tot mai aspre de trai din tara. Si, curios, cu toata ca pe aici bantuie somajul, nu se incumeta nici unul sa se inapoieze, cu toate promisiunile d-lui Boc ca tara a iesit cu succes din criza.
Dar nu parerile d-lui goe (si-a gasit bine acest nume caragialesc!) conteaza, ci fondul articolului de astazi. D-na Cretu critica o situatie de fapt, iar nu actualul guvern, prezinta rezultatele unei politici vechi de doua decenii, in care guvernantii diverselor partide au permis (da, acesta este cuvantul potrivit!) ca intr-o problema grava, cea a capitalului uman, doar jocul pietei sa-si impuna legea. O perioada in care Romania, nou venita si fara experienta, era de la inceput un jucator perdant. D-na Cretu reaminteste ca “avem iarasi aproape jumatate din populatie in mediul rural”, iar asta spune totul cu privire la stadiul de modernitate al tarii, comparativ cu tarile occidentale unde ponderea taranimii (farmers) este doar de cateva procente. Un important istoric, acad. Florin Constantiniu, atragea atentia intr-un articol impresionant asupra decaderii treptate in ultimii 20 de ani a valorilor nationale din numeroase puncte de vedere, inclusiv din cel al nivelului de educatie. Si nu o spunea nici un comunist, nici un anti-basescian, ci un om ce privea cu obiectivitate la degringolada actuala a tarii. Caci a devenit o moda a se spune ca in decembrie 1989 romanii au iesit la lumina dintr-o grota intunecata. Oare unde si-or fi facut studiile Liiceanu (nascut 1942), Plesu (n. 1948) si Patapievici (n. 1957) si mai toate elitele ce dau tonul azi in cultura ? Eu, om batran, am terminat liceul in 1943, deci in capitalism, dar nu ma pot compara cu ei: am ceva mai mult spirit critic!
Iceflame
@ Gabi
@ N. Raducanu
Eu zic sa incercati a trata cu indiferenta izbucnirile de isterie
ale amicilor portocalioti si guralivi…
Peste putina vreme, pungile pline cu puroi fetid din tara sau
diaspora, vor fi, in mod democratic, drenate…
Mai bine sa vedem ce e de facut pentru a aduce in randurile PSD
cat mai multi oameni cinstiti si valorosi.
Guvernarea bate la usa…
Cat despre materialul postat de posesoarea blogului, eu il consider
EXCELENT.
„Caracterul, omenia, chiar și cultura generală minimă există dar au devenit excepții; regula, este lipsa lor”
Cine are ochi de citit, sa citeasca, cine nu, „sa traiasca bine” in
continuare…
goe
@gabicretu
Si asta cu „agenturili straine” e uzata rau. Cand se termina argumentele, incep atacurile la persoana. Tipic comunist. Luati-o ca pe un compliment daca vreti.
@N.Raducanu
Bateti campii cu gratie. Incercati sa vindeti ideea ca diasporei nu-i pasa de politica si de tara, ca au plecat de prosti ce erau si tot de aia nu s-ar mai intoarce. Cata aroganta. In caz ca dvs chiar credeti ce ati scris, va invit sa revedeti rezultatele tuturor alegerilor din 90 incoace, din diaspora. Vi le-as cauta eu, dar deja v-am alocat prea mult timp.
@iceturd
Stiu ca viata lingailor e din ce in ce mai grea. Numai cei mai buni vor supravietui. Tu esti foarte slab pregatit, imi pare rau sa ti-o spun. Tu cred ca va trebui sa muncesti.
Bibliotecaru
@ goe
Dacă îmi permiteţi şi mie o întrebare.
Aţi cunoscut, până acum, un om fericit?
goe
@Bibliotecarul
Cred ca ati gresit emisiunea…
Gopo
Spre „acea perioada” in care stimata doamna Cretu isi face iluzii ca educatia era „pretuita” nu se indreapta decat simpatiile puturosilor, incompetentilor si celor care au ca motto ura fata de semenii lor cu mai mult succes in plan material. Regret ca nu exista ocazia de a o invita pe doamna Cretu sa onoreze cateva din maretele traditii scolare ale „epocii de aur” : scosul sclavilor pe camp, pusi la munca „patriotica” (sau „voluntara”, varia epitetul atasat), completat cu umilirea lor de catre zootehnisti abrutizati si betivi, invartelile „pilosilor” pentru a scapa de respectivele „excursii” ; sedintele de pupincurism in masa, cititul „odelor” inchinate „celui mai iubit fiu al poporului” si „savantei de renume mondial”, ingramadeala din autobuze si tramvaie, „atentia deosebita” a cadrelor pentru identificarea lingailor cu merite deosebite – UTC-isti, viitori nomenclaturisti, samd .
Wow !! Ce vremuri minunate ! Spre ele, sa alergam din nou !