• In General
  • pe

Primul act decizional – neparticiparea la act. Oficială!

Astăzi s-au votat modificările la Statutul deputaților și senatorilor. Nu am participat la votul pe această lege. Nu am chiulit, cum ar înțelege neinițiații. Am luat cuvântul și am solicitat înscrierea în stenogramă a faptului că rămân în sală dar nu particip la vot.

Explicația este simplă. Decât să votez iresponsabil, mai bine  îmi asum riscul de a le părea unora  indisciplinată, cu consecințele de rigoare. Vi le voi anunța. 🙂

Acesta era primul vot al noului parlament pe o lege. Era simbolic! Simbolic pentru cum trebuie să arate  un text de lege  votat de cei care și-au propus printre obiectivele programatice să refacă nivelul de încredere al cetățenilor în instituția care-i reprezintă. Parlamentarii nu au doar obligația de a legifera, ci de a legifera bine! Acest text nu e un model de bună legiferare. Dacă legea era importantă, merita să-i acordăm atenție. Dacă nu era importantă, nu se justifică procedura de urgență în care a fost supusă dezbaterii.

Această zi era simbolică  și pentru felul în care se iau în serios membrii noului parlament. Un mare număr chiar se luau în serios dar nu au avut curajul de a spune că nu participă la o dezbatere  pe un text care nu se ridica la înalțimea exigențelor unui text de lege. Nu-mi solicitați să dau exemple. Dacă aș fi vrut să o fac, vorbeam în ședința plenară.

PS

Resping orice asociere sau confuzie între poziția mea și atitudinea ipocrită a opoziției. Acordul politic asupra prevederilor fusese realizat înainte de înregistrarea propunerii legislative de modificare. Membrii opoziției nu erau foarte supărați în ceea ce privește soluțiile.

17 comentarii la “Primul act decizional – neparticiparea la act. Oficială!”

  • berenger

    prevederi din noul statut incalca articole din constitutie. astfel, articolul “parlamentarul în stare de incompatibilitate va fi suspendat cel mult 6 luni de la lucrările camerei din care face parte” (din noul statut al parlamentarilor) incalca un articolul asta: „calitatea de deputat sau de senator inceteaza la data intrunirii legale a camerelor nou-alese sau in caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces” (art. 70 alin (2) din constitutia romaniei).

    mi-s curios, pentru ca da, pedeleii sunt ipocriti, daca opozitia va contesta la ccr noua lege. asa cum mi-s curios sa vad daca senatorul colegiului 2 vaslui va protesta si in mod concret, nu doar formal, fata de aceasta incalcare a constitutiei.

  • gabicretu

    @Legea nu va fi contestată de PDL.Pot jura, deși nu am obiceiul.
    Votul este modul concret de reacție, nu formal. Formal este să vorbești.

  • Stefan

    Sincere felicitari stimata Doamna!
    TARA arde si baba se piaptana-spune o vorba din popor!
    Multa lume spune,ca avem cel mai slab Parlament din cate au fost pana acuma.

  • Bibliotecaru

    @ gabicretu

    Stimată doamnă,

    Părerea mea este că asistăm la o bătaie de joc. Adică proiectul se depune pe 21 ianuarie şi pe 22 e gata votat?

    Este de neacceptat.

  • gabicretu

    @ Biblio,
    L-am neacceptat…

  • Sorin

    Am fost elev al d-voastra , stiu ca sunteti o persoana inteligenta si corecta.
    Sunteti macar putin deziluzionata de lipsa de interes a alesilor nostri.?

    Din cate trebuie facute pentru tara noastra evident cea mai importanta era sa isi pazeasca spatele sa nu cumva sa fie luati in vizor pentru „potentialele” afaceri necurate.

    Sunt oameni in parlament care va impartasesc idealurile? Sau trebuie sa mai astepatam cateva mandate pana ca oameni ca d-voastra sa reprezinte un 50%

    Si da am ajuns sa numesc sa doresti binele tarii un ideal. Destul de trist.

  • gabicretu

    @Sorine,

    As vrea sa te contrazic! Intreaga campanie am incercat sa-i conving pe altii si sa ma conving pe mine insami de faptul ca inca se mai poate schimba ceva, ca inca mai avem o speranta. Acum, nu stiu ce sa spun. Poate este doar o intamplare nefericita si de maine totul va merge bine. Dar imi vine greu sa cred.

  • Pedro

    Sa inteleg ca unii au pornit cu stingul si altii cu dreptul ? deja nu mai sunteti in cadenta !

  • gabicretu

    @Pedro,
    Cadenta nu m-a caracterizat niciodata. Mersul inainte, da!!!

  • Bibliotecaru

    @ gabicretu

    Stimată doamnă,
    Domnia voastră aţi luat atitudine faţă de un abuz de putere, mâine însă se poate scoate o lege care condamnă pe toţi bătrânii, săracii şi bolnavii la moarte, CCR-ul votează politic… şi Guvernul duce la îndeplinire.

    http://bibliotecarul.blogspot.ro/2013/01/s-ar-putea-sa-fie-romania-inaintea.html

    Trăim într-o lume din ce în ce mai aberantă… Nu mi-e ruşine să mărturisesc că în fiecare dimineaţă îmi încep ziua regretând că mai trăiesc. Trăiesc într-o lumea care mă umileşte şi mă murdăreşte. Mi-e silă de viaţa mea. Nu mai sper la normalitate, nu mai pot să sper.

  • gabicretu

    @Biblio,

    Acesta a fost și motivul protestului meu; de asta am vrut să fie și vizibil (căci există metoda să ieși să cumperi cafea sau apă sau te duci la WC chiar în timpul votului incomod și te-ai scos!).

    Reacția nu a privit, cum ar crede unii, joaca de-a hoții și vardiștii în care s-a transformat tema în spațiul public. Nici aspectul legat de hotel.
    1. Consider că imunitatea trebuie să existe atât timp cât există abuzul asupra celui care-și folosește serios mandatul și ridică probleme supărătoare; sub ce formă, e discutabil oricând. Dar trebuie discutat!
    2. Consider că trebuie respectat măcar ce scrie în Codul Muncii în privința deplasărilor/detașării. Un șofer plecat în delegație stă la hotel și primește diurnă; este populism curat să spunem că aleșilor nu le dăm. Asta înseamnă că doar cei bogați pot să meargă la lucrări iar cei săraci să stea acasă. PS. Asta o spune o senatoare care nu stă la hotel și nu primește nici bani de chirie. Am un apartament în București, pentru că dădeam faliment în timpul mandatului de reprezentant permanent când nu mi se deconta chiria. Este pe numele meu. Am crezut că e corect să nu solicit bani de chirie, deși asta înseamnă că eu plătesc toate cheltuielile în două locuri din același salariu.

    Legea pe care nu am votat-o este inacceptabilă pentru că are inexactități mari, neclarități și mai mari, este repetitivă, amestecă elemente de statut și de regulament al camerelor; este injurioasă la adresa deputaților și senatorilor, pentru cine știe și înțelege. Are părți în care pare scrisă de incompetenți politic. În plus, nu a fost citită de cei vizați și nici nu i-am înțeles oportunitatea. Trec însă peste procedură. Dacă era cât de cât acceptabilă, o votam.

    Eu am apucat să verific atent doar partea care mă interesează direct – participarea la procesul decizional european. Aceste elemente de legislație se traduc în toate limbile europene (știu ce spun, că am tradus și eu, la solicitarea instituțiilor). Când am văzut ce scrie, am decis că eu nu pot să votez.

  • Bibliotecaru

    @ gabicretu

    Legat de imunitate, am scris şi eu un articol…

    http://bibliotecarul.blogspot.ro/2013/01/cine-intrebat-o-pe-monica-macovei.html

    Legat de problema cazării, poate că s-ar putea amenaja chiar în Casa Poporului un hotel şi s-ar rezolva problema. Bănuiesc că spaţiu există şi nu cred că ar fi prea complicat de compartimentat un etaj cu apartamente de hotel tip duplex (etajele sunt înalte la Casa Poporului, de pot împărţi în două). Aşa s-ar rezolva şi cu problema transportului. Chiar dacă glumesc, să nu uităm că Centrul Civic de asta a fost construit, ca cei ce urmau să lucreze în Casa Poporului să stea pe lângă această clădire. Acum s-au făcut ministere pe acolo. Poate erau mai utile apartamente pentru parlamentari şi ministerele să fie undeva spre palatul Victoria.

  • gabicretu

    @biblio,
    Acesta este un alt loc comun. In Palatul parlamentului nu sunt spații nici măcar pentru ca parlamentarii sa aibă un birou in clădire. Dacă vii sa mă vezi trebuie sa te invit la bar, la o cafea. Acesta este unul dintre motivele pentru care barurile par foarte frecventate.
    Dar un hotel al parlamentului, dacă era construit cu ani in urma, era o soluție excelenta. Problema nu este ca aleșii trebuie sa aibă cazare undeva, ca doar nu vor sta in gara, ci prețurile ridicate la care s-au încheiat contractele cu furnizorii de servicii. Deși, dacă stam sa ne gândim, mai mergea si industria hoteliera puțin, in aceasta baza…

  • Bibliotecaru

    @ gabicretu

    Deci clădirea trebuia făcută şi mai mare dacă nu poate deservi funcţional 550 de parlamentari. 😀

  • gabicretu

    @biblio,
    Cel puțin șapte instituții publice își au sediul in clădire: Camera, Senatul, CCR, Avocatul poporului, SPP, Muzeul de arta, etc., inclusiv unele internationale. In plus, clădirea a fost proiectata pentru reprezentare. Nu este deloc funcțională.
    @Costel,
    Ce anume te face sa spui ceea ce spui?! De când deciziile CJ sunt obligatorii pentru Parlament?! Eu nu am auzit de asta pana acum.

  • Bibliotecaru

    @ gabicretu

    Poate ar trebui să urmăm atunci şi noi exemplul american, chiar şi când (sau dacă) se va ajunge la 300 de parlamentari. Să construim o nouă capitală, de data aceasta efectiv pentru scopul propus. Şi mutăm acolo toate instituţiile iar în Bucureşti să rămână numai partea „cu publicul”. Cu ocazia asta instituţiile statului nu vor mai fi asaltate de protestatari. 😀

  • Pedro

    Apropo de cadenta !Nu m-am referit strict la dvs , vorbeam de cei cu ” the bone” in mana si „atitudinea ipocrita a opozitiei” ca sa citez din clasici !!!
    Va doresc o seara linistita !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *