Roberta si generalii

Care-i legatura, puteti vedea aici. Din păcate, doar pe scurt, pentru că editorialele au numar de semne prestabilit și mic…

Textul, dispărut din arhiva dispărutei Cronici Române, este acesta:

”S-a încheiat președinția franceză; s-a făcut guvernul; a fost convocat noul parlament; acesta și-a ales structurile; unii au aniversat iar alții comemorat Revoluția; deja s-a cam luat vacanță… Un timp scurt, în care s-au întamplat multe; chiar mai multe decât era de dorit…
După discursul ținut la sfârșitul mandatului de șase luni în fruntea Uniunii Europene, nu știu dacă Nicolas Sarkozy a vrut sa pozeze in victima sau sa fie considerat erou, întrucât extremele au tendința să se atingă întotdeauna. Un lucru este totuși sigur; lungul sir de evenimente pe care ni le-a reamintit ca dovadă că a tras din greu, sunt reale și îngrijorătoare – criza georgiană, criza financiară, criza irlandeză, criza economică.
In ciuda atâtor crize, nimic nou sub soare; cel puțin la Strasbourg. Atmosfera este de Crăciun și securitatea excesivă. Nu pentru parlamentari; doar ca să poată veni Președintele și să nu poată muncitorii care manifestează la cinci sute de metri de Parlament pentru a-l susține (la Parlament mă refer) în lupta cu inamicul personificat de Consiliu; în timp ce o majoritate parlamentară vrea să le apere drepturile, o majoritate a guvernelor vrea să le desființeze.
Sarkozy a venit; un zvon este lansat drept scuză pentru „alaiul” prea numeros care supraveghează coșurilor de gunoi – un atentat la adresa președintelui tocmai ar fi fost dejucat. Metode specifice… Muncitorii nu au fost nevoiți să vină. Raportul privind directiva timpului de lucru a obținut o majoritate confortabilă în a doua lectură. Această poziție, favorabilă menținerii drepturilor salariaților, va constitui baza celei de-a treia lecturi – concilierea. Pentru cei care trăiesc din munca lor, ca angajați, renaște speranța victoriei. O imagine ar putea ilustra această speranță – deputații europeni din toată partea stângă a sălii sărind în sus și îmbrățișându-se ca niște copii; eu, printre ei, cu telefonul deschis pentru ca să simtă bucuria și sindicaliștii români aflați deja, la ora votului, pe drumul de întoarcere de la Strasbourg, în țară. Sunt momente rare în viața unui deputat…
Pe lângă această victorie, ar trebui să fiu o dată în plus bucuroasă; nu pentru ceva ce s-a întâmplat la Strasbourg, ci pentru o veste de acasă. O femeie a fost, în sfarșit, aleasă într-o înaltă funcție în statul român. Nu sunt. Nu îmi este clar dacă alegerea s-a făcut pentru ceea ce ea este ca politiciană sau în ciuda a ceea ce este – adică inclusiv politiciană.
Alegerea Robertei Anastase drept președintă a Camerei Deputaților nu ne dovedește că societatea românească este mai puțin misogină. Discursul public în ceea ce o privește nu lasă loc de îndoială. Mulți o critică pentru calitățile personale pe care le are și care nu-i pot împiedica activitatea; dimpotrivă. Este frumoasă. Înseamnă că trebuie să fie proastă… Este educată și are studii. Cu siguranță a trecut ca gâsca prin apă… Vrem să înnoim „clasa politică”! Dar este prea tânără… Este femeie. Dar este chiar femeie…
Nimeni nu critică sau nu critică destul, ceea ce ar trebui să ne înspăimânte, politic și democratic vorbind; imaginea-fundal de la telefonul președintei Camerei este fotografia unui simpatic și binecunoscut personaj echipat cu un fes…
Nu cred în teoriile conspirațiilor, planurilor bine puse la punct, etc. La romani ele nu pot avea succes pentru că românul nu vrea să lucreze după plan; românul este creativ. Între intenții și realitate este un hău. Faptul că este creativ nu înseamnă că este și democrat. Îi place să dea milităria jos din pod, din când în când; ba chiar să o aleagă în parlament. Fără nici o discriminare politică, partidele au susținut candidatura multor generali care, dovadă că românul are mare încredere în armată, au fost și aleși. Toți în rezervă, se înțelege, că cei activi nu au voie… Avem o armată cu mulți generali și un popor cu și mai mulți.
Nu vedeți nici o legătură între alegerea unei tinere femei și faptul că au fost preferați generalii în fața unor civili?! Eu văd una. Arată, fiecare și în egală măsură, pericolul ca parlamentul să se transforme din locul de exprimare și conciliere a diferențelor dintre cetățeni, în instrument de execuție pentru o voință individuală și unică numită Traian Băsescu; ca și guvernul, ca și serviciile de informații…
Responsabilitatea pentru derivele nedemocratice care pot urma ne aparține; tuturor. După 19 ani, se pare că am uitat semnificația lui 22 Decembrie, că ne tragem fesul pe ochi și ne închipuim că totul, inclusiv criza, iși are soluția miraculoasă în buzunarul unui salvator; sau sub fesul lui care, apropo, nu este niciodata tras pe ochi…”
>