S-au prins…

Se dedică lui Vasile Dâncu (pe care îl parafrazează)

S-au prins…

A venit ziua în care și-au dat seama  că,

 în loc să plătesc regulat polițele de  asigurare

pentru scaunul

 de la masa cu bunătăți a Puterii,

 căutam unul cu rotile,

pentru ca tânărul acela  să-și împlinească visul

de a lua singur mere din galantarul

de  la aprozarul din colț…

Au realizat, cu uimire și spaimă,

 că eu chiar gândeam negânditele, 

că nu citeam niște hârtii scrise de  alții

și vândute la piață,

la supra-preț, oricui are nevoie de ele.

 

Mi-au pipăit ființa și și-au dat seama că este adevărată,

că nu semăna cu imaginile prefabricate

 de care ne-au umplut televiziunile

creierul.

Au încercat cu ace și au văzut că nu se sparge,

au încercat să mă facă spirală

dar s-au împiedicat de spinarea mea

care nu voia să se îndoaie cu nici un preț.

Unul și-a amintit, poate,

 că nu caut culcuș în brațele unui bărbat

dacă nu  pot rămâne acolo până târziu,

a doua zi dimineața, 

și să revin pe lumină  încă, seara,

dacă vreau din nou mângâierea lui

și  nimic altceva…

 

Deși nici nu respiram

de frică să nu descopere cât de diferită sunt,

au simțit, când  le suflam în spate,

că în loc să înainteze, 

se înalță ușor și  dispar

ca baloanele copiilor de 1 Mai…

 

Au văzut că mă găseau prea des acolo

când veneau

și mă părăseau prea adesea în același loc

și nu au înțeles ce arătare era asta

care refuză să

fie aleasă în funcții inexistente,

să țină discursuri în dezbateri

care nu au niciodată loc

 sau să facă din țânțar armăsar

doar pentru a se lăuda pe urmă că l-a călărit…

Dar într-o noapte târziu s-au trezit  și și-au dat seama,

ca după o iluminare:

Asta nu-i de-a noastră! 

 

Era la mintea cocoșului  că se va întâmpla,

zice bunica. Trebuiau să se prindă într-o zi.

Astăzi s-au prins…