1 Mai – Ziua Internaţională a Muncii!
Am văzut deştepţi scriind că le este greaţă de ziua de 1 Mai! Altora le era ruşine – şi greaţă bineînţeles – de meniul cu mici şi bere, inadecvat pentru stomacurile delicate! Am auzit pe alţii afirmând, ca o supremă concesie, de la înălţimea superiorităţii lor – „Las’ să aibă şi ei o zi, ce dacă?!”
Este adevărat că în ultimii douăzeci de ani munca a fost uitată. S-au ridicat osanale spiritului întreprinzător (educaţia antreprenorială s-a introdus în şcoli, ca să se facă toţi patroni); cei mai tineri vor fi crezând concurenţa drept sursă de valoare nouă, după nejustificatele conotaţii pozitive care i se dau. Despre rolul muncii, despre satisfacţia muncii făcute cu drag şi rezultate, despre dificultăţile pe care le întâmpină cei care muncesc, nu vorbeşte nimeni; despre lungul drum de la sclavie la munca decentă, nici atât.
Cu toate acestea, ce o fi în capul nostru!? Voltaire spunea că „Munca îndepărtează de om trei mari rele – plictiseala, viciul şi sărăcia.” Cei despre care aminteam mai sus, ori nu au muncit niciodată, ori, este evident, munca nu ne fereşte şi de prostie.
Pentru toţi cei pe care munca i-a protejat măcar de vreunul dintre relele de mai sus, La mulţi ani!
Perioada prin care trecem este dificilă; multe drepturi câştigate cu sudoare şi sânge sunt puse sub semnul întrebării; ni se cere să suportăm politici de austeritate pentru a plăti greşelile pe care nu le-am făcut noi. Solidaritatea şi vigilenţa sunt absolut necesare; să ne amintim acest lucru în fiecare zi, la fel ca de 1 Mai.
gabicretu
@Actualizare articol.
M-a deşteptat din somn o prietenă austriacă să-mi ureze succes de 1 Mai si să întrebe ce s-a organizat în România.
Citesc presa pe Google; la noi sunt câteva ştiri cu oportunităţi de vacanţe, mici şi bere; la alţii, mii de articole (la propriu) în care 1 Mai este corelat cu munca, lupta pentru drepturi, relatări din toate colţurile lumii despre cum se celebrează 1 Mai.