Aderaţi!
Vă rog să citiţi acest articol al Tudorinei (sufletul, mintea şi vigilenţa din spatele Blogului Medusei). Cine are cont pe Facebook poate să se alăture celor care protestează utilizând acest link. Cine nu are, poate să scrie direct la Tudorina sau chiar aici.
A adera la acest grup nu înseamnă doar un protest împotriva transformării victimei în vinovat; înseamnă mai mult. Universităţile româneşti şi institutele de cercetare sunt adesea populate cu falşi specialişti. Aceştia reproduc propria neştiinţă, propriile prejudecăţi şi stereotipuri, la scală de masă. Intră studentul să se formeze şi iese deformat. Toate aceste cazuri trebuie denunţate! Spre binele şcolii şi societăţii româneşti!
Medusa
Foarte frumos, Gabi! Ce mă bucur că ne susţii!
Peter Gluck
Solutia propusa este una standard, e birocratica si ca atare ineficienta.
Mai bine o scrisoare deschisa si de chemat „profesorul” la o confruntare publica televizata. Nu neaparat cu o femeie.
De scris sefilor lui. Metaforic (?) de castrat tipul cu un cutit bont.
Verbal, desigur.
Inca nu am vazut petitie care sa aiba efect la noi. De pregatit o statistica a violurilor si toate datele necesare. O psiholoaga sau si mai bine o psihiatra trebuie sa fie vioara I-a a orchestrei anti_Butoi.
N. Raducanu
Am citit blogul Meduzei si celelalte linkuri indicate acolo. Bineinteles ca doresc sa semnez si eu petitia respectiva. Este bine ca deja se scrie (si probabil se va mai scrie) despre acest caz revoltator, caci individul Butoi – un mitocan infumurat si agresiv – trebuie demascat si condamnat de opinia publica. Mi-am amintit totodata de cartea d-nei G. Cretu intitulata : „Femeile sunt de vina”, in care se reaminteste ca mentalitatea de minimalizare a rolului femeilor, dominanta in societatea romaneasca, face ca si in politica femeile sa fie mai slab reprezentate decat in orice alta tara a Uniunii Europene. Cazul Butoi este grav, dar – din pacate – unul printre alte cazuri ce demonstreaza criza de umanitate si valori prin care trece astazi Romania.
gabicretu
@N. Raducanu,
Am inceput să mă gândesc dacă mai apuc să trăiesc până când ne vom aminti de asemenea cazuri de „specialişti” ca de curiozităţi istorice… Acesta este doar un exemplu care s-a întâmplat să ajungă public; sunt atâtea în realitate…
@Peter,
Sunt bune şi petiţiile; înţelem astfel de ce trăesc din bani publici unele instituţii…
goe
@gabi
Eu zic ca ii acordati prea multa atentie acestui pitecantrop. Mai bine ati dezbate de exemplu de ce in Romania violenta ramane de cele mai multe ori nepedepsita. Sau de ce e atata violenta? Incotro se indreapta societatea din acest punct de vedere si de ce? Daca avem o problema, care e solutia?
Parerea mea e ca de prea multe ori politicienii isi pierd vremea atacand persoane in loc sa atace probleme. E mai simplu si par si ei ca sunt utili („Mircea, fa-te ca lucrezi”). Concret, aveti o solutie la situatia actuala? Educatia, asteptatul 3 generatii, petitii, astea sunt vorbe in vant si utopii, nu solutii.
Problema violentei impotriva femeilor este doar o parte din problema mai larga a violentei impotriva a tot ce misca. Fara a ataca problema cea mare nu aveti nici o sansa sa schimbati absolut nimic nici in privinta femeilor. A ataca problema nu se reduce la a arunca in ea cu cateva vorbe si a trece la subiectul urmator…
gabicretu
@Goe,
Esti nedrept in acest caz. Atacul nu era la persoana. Persoana este pretextul unei dezbateri serioase despre teme esenţiale, unele precizate în post. Este o problemă de sistem, nu de persoană…
Cât despre violenţă, atât timp cât avem violenţa instituţionalizată ca mijloc de soluţionare a conflictelor, crezi că are leac în mai puţine generaţii!?
Eu sunt pacifistă. Îmi place tema. Despre ea vorbim acum, anume despre cum putem evita ca modelul femeie-victimă, bărbat-agresor să fie perpetuat; ca să nu maio vorbim de culpabilizarea victimei…
ileana
Cu multa durere ,va anunt ca nu sinteti decit pe jumatate in chestie. De acord cu faptul ca trebuie scormonit in balegarul social din care se dezvolta violenta in diferitele ei forme .
Insa este ceva care conteaza enorm si nu va putea fi reparat in viitor; dimpotriva,s-ar putea sa fie mai grav .Este vorba despre patologia psihica in manifestarile ei discrete,,neinregistrate la medicul specialist.
Cautati aproape degeaba solutii generoase ,cind ,in familii, tulburarile de comportament se intretin relativ ieftin cu alcool .
Nu cred sa fie prea multi barbati in Romania care sa-si bata nevestele pentru ca asa stiu ei ca trebuie tratata femeia.Pe astia, sa zicem ca -i poate schimba educatia ,amenintarea cu puscaria etc.Dar sint multi care lovesc pentru ca asta le este pornirea!Pentru ca au mintea deviata ,pentru ca sint deformati ireversibil de complexul inferioritatii.Sa vad daca politicile ,fie de stinga sau de dreapta (moderate !)au proiecte pe tema asta.
Povestea este chiar delicata ,fiindca nici n-as vrea sa ne trezim cu cine stie ce aberatii tip Big Brother ,sub pretext ca sintem protejate …
Iceflame
@ Ileana
Nu prea sunt de acord…
Iata un mic exemplu; http://www.ziaruldeiasi.ro/local/individul-care-a-lovit-in-autobuz-o-politista-in-civil-nu-suport-sa-imi-faca-observatie-o-femeie~ni66m7;
Sigur ca exista si cei din categoriile mentionate de tine.
Raul cel mare insa, trebuie cautat -in principal- in mentalitatea primitiva si in legislatia romaneasca incompleta pe acest segment specific…
gabicretu
@Ileana,
Iceflame este politicos cu tine. Eu zic să mai reflectezi; mame ca tine cresc copii ca aştia de care vorbim, căutând cauzele în biologie, destin implacabil, etc., nu în societate, educaţie, modele comportamentale, etc.
Alcoolul însuşi, al cărui rol nu-l neg, este o alegere socială şi o deprindere. Definirea masculinităţii prin rezistenţa la băut, de asemenea. În plus eşti foarte optimistă; frecvenţa violenţei conjugale este foarte mare pentru că este exercitată, de regulă, în spaţiul intim, familial, unde poliţistul nu intră, pe care vecinul nu o denunţă, că e discret, nici femeia nu o denunţă pentru că-i este ruşine să recunoască faptul că este un nimic (prima formă de violenţă la care a fost supusă este cea prin care s-a convins ea însăşi de propria nevolnicie…
Exemplul lui Iceflame este, de asemenea, foarte sugestiv…
Oricum, noi vorbeam de mult educatul domn Butoi care-mi spune că victima este vinovată că este agresată. Tu, probabil, îi dai dreptate. În aceste condiţii propun:
1. Să introducem burca drept vestimentaţie feminină
2. Să interzicem circulaţia pe stradă după ora 20 (pentru femei)
3. Să delimităm strict zonele pe unde au voie să meargă (excluzând parcurile, spatele blocurilor, intratul prin scara acestuia, mijloacele de transport în comun)
4. burca se poartă şi la discotecă (unde mişcatul din şolduri poate deveni tentant…)
etc….
Dacă nu ar fi o înjurătură nemeritată la adresa lui Iceflame (văzut în toate cazurile drept posibil agresor) aş putea să sugerez soluţia inversă – să închidem toţi bărbaţii într-un lagăr şi astfel să ne putem plimba liniştite, noaptea sub stele, în valuri trasparente, de iele sau de zâne… Această soluţie nu ne-a fost sugerată de domnul Butoi pentru a evita riscul întâlnirii cu „ciobanii vlahi” …
Poziţia acestuia este reprobabilă şi în privinţa modului în care sunt prezentaţi bărbaţii, nu doar femeile (ei sunt prezumtivi agresori care, cum văd una în lift, sar pe ea şi-o violează; nu au control, sunt fiinţe instinctuale, etc).
Recomand să citeşti despre violurile de război pentru a înţelege (în forma extremă şi ritualizată) natura absolut socială a violului şi violenţei de gen – ca raport de dominaţie şi putere.
papadie
Multumesc pentru feed-back!
Oana Codescu
goe
@gabi
Da, cred ca se poate scapa de violenta mai repede de 3 generatii, chiar mult mai repede, dar nu cu vorbe si petitii.
Stiati ca in SUA se dau usor 2 ani de puscarie doar pentru amenintari la adresa cuiva? Cam de dreapta, o sa ziceti… In Romania 2 ani fac numai violatorii in serie, cam de la a 20-a victima incolo. Asta nu este o exagerare.
Nimeni nu se naste violent, nici macar in Romania, ci devine incetul cu incetul. Intr-o societate violenta, la inceput individul e agresat de altii sau pur si simplu vede persoane violente care „au reusit in viata”. Apoi incet incet isi incearca si el norocul. Agresorii incepatori ameninta mult, dar inca sunt fricosi si mai mult mimeaza violenta. Apoi daca vad ca le merge trec la nivelul urmator: imbranceli si palme. Si daca inca le merge trec la nivelul urmator si tot asa. Pana cand ajung in sfarsit sa-i bage in seama si politia, ei sunt deja niste infractori periculosi in toata regula, irecuperabili. Multi ajung intr-atat de periculosi incat si politistii se tem de ei. Nu stiu daca stiti cati din astia exista deja in Romania…
Ideea e urmatoarea: violenta trebuie pedepsita aspru inca din stadiile incipiente. Asta e cheia succesului in lupta cu violenta.
gabicretu
@Vă rog să mai citiţi şi ce spun alţii.
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/despre-victimele-de-linga-noi-reabilitarea-evei-32677.html
Eu sunt subiectivă; asta nu înseamnă că sunt singura care susţine asemenea lucruri
goe
@gabi
Articolul e un ghiveci scris de un semidoct confuz care printr-o retorica de doi bani si imagini socante incearca sa demonstreze ceva ce nu mai trebuie demonstrat. Tipic mioritic.
Vad ca nici dvs nici altcineva nu vrea sa discute despre solutii, asa ca eu va urez lamentare placuta in continuare.