Adresa noastră poştală

Am participat la două conferinţe diferite la o distanţă de două zile; ambele aveau legătură cu discriminarea şi inegalităţile sociale care afectează anumite categorii de cetăţeni aici, în România, dar şi aiurea; este vorba de femei şi de romi. Niciunul dintre evenimente nu a ajuns în topul ştirilor; dacă ele au fost totuşi prezente, conţinutul dezbaterilor a fost absent; aspectele superficiale au luat ochiul camerei de luat vederi; peniţa jurnaliştilor nu a fost excesiv prinsă în acţiune.

Am reflectat mult după aceste participări şi încă nu mă pot hotărî. O dilemă nu-mi dă pace – oare, la noi, este mai mare misoginismul decât anti-ţigănismul sau e …vice-versa?! Nu mă refer la reacţiile nereflectate ale omului de pe stradă mai puţin educat, care, pur şi simplu, vorbeşte; el nu se ocupă cu transmiterea de mesaje. Preocuparea a fost generată de mesajele care se transmit de sus în jos, din surse oficiale, cele se multiplică, sunt comentate, repetate şi, în cele din urmă devin modele pentru „tratarea problemelor”.

Avem o problemă; şi încă una mare. Doar că ea nu se cheamă „ problema romilor”, cum ne-am obişnuit să auzim la toate nivelurile puterii care s-au decis să o „rezolve ”. Nici despre femei nu este vorba; că ele ar fi o problemă, oricum, nu o spune nimeni; sunt prea necesare pentru a vrea să scăpăm de ele. Oricum, dacă cineva ar fi gândit-o măcar, cu certitudine, altcineva inventa imediat vreun nou banc misogin despre bărbaţii care o vor rezolva. Problema suntem noi înşine şi felul în care ne raportăm la ceilalţi, prejudecăţile adânc înrădăcinate şi stereotipurile care ne ajută să nu gândim; ne împiedică însă să progresăm.

Orice societate care acceptă că drepturile omului nu sunt doar nişte vorbe în vânt, de abătut atenţia de la realitatea ne-drepturilor , sau nedreptăţilor, s-ar speria. În România lipseşte aproape total ideea că femeile sau romii ar fi nişte cetăţeni ai ţării care se confruntă cu probleme specifice pe care politici publice consecvente trebuie să le soluţioneze. Nici măcar ideea că aceştia sunt parte a electoratului care trebuie convins nu e prezentă; statul nu-i cuprinde; el este „al nostru” şi, eventual, face ceva pentru „ceilalţi”; un fel de concesii…

Ambele teme sunt considerate cu „risc electoral” şi evitate cu grijă sau tratate cu glumiţe ca să nu supere alegătorii; femeile şi romii nu sunt alegători, în opinia consilierilor înţelepţi sau, şi mai periculos, după opinia proprie a onoraţilor politicieni. Grav este că nu contează orientarea politică, genul sau etnia. Atitudinile discriminatorii sau măcar limbajul care le trădează sunt general răspândite; discursul de bărbat din etnia majoritară şi clasă superioară îl poţi auzi şi la multe femei şi la unii romi („integraţi”) şi la cei săraci şi excluşi ei înşişi, chiar dacă nu sunt nici romi, nici femei. Nici o empatie nu îşi face locul; că împărtăşim aceeaşi soartă, într-un fel sau altul, nici atât. Faptul că nu există excludere fără cei care exclud şi nici discriminare fără cei care discriminează este logic; faptul că excludem şi discriminăm cu non-şalanţă merită repetat până îşi dau seama şi cei care procedează astfel; poate ne schimbăm…

În privinţa romilor, se combină politica ţapului ispăşitor pentru toate păcatele societăţii, aplicabilă şi femeilor, cu pasarea responsabilităţii către alţii; în acest caz, Uniunea Europeană. Pasarea responsabilităţii nu este o invenţie recentă; este de când lumea, probabil. În cazul nostru ea trădează însă altceva. De la 1 ianuarie 2007 (se împlinesc în curând patru ani) România este parte componentă a Uniunii Europene; problemele europene sunt problemele noastre comune, nu cele „ale altcuiva”; europenii au încetat să mai fie „ceilalţi”. Se pare că nu am interiorizat schimbarea; pentru a învăţa acest lucru propun guvernului să lanseze un nou format al adresei poştale în ţara noastră. Ea ar putea arăta astfel: Vladia, Dragomireşti, Vaslui, România, Uniunea Europeană sau Ferentari, Bucureşti, România, Uniunea Europeană. În cele din urmă, vor înţelege şi cei care promovează politici că problemele romilor se soluţionează acasă pentru că …aici e Europa.