CCR – vedere epistemologică (sic!)
Trăim într-o țară dezbinată. Din această cauză, orice convergență de opinii este motiv de bucurie. În aceste zile, numeroase voci spun că un lucru este obligatoriu. Din tot ceea ce se întâmplă trebuie să învățăm ceva! Las’ că merge și așa este evident că… nu merge. Legile trebuie mai atent elaborate și apoi chiar implementate; instituțiile, cu mai mare grijă organizate.
Când lucrurile nu merg, se cheamă că avem o problemă. Imediat, unii se grăbesc să ofere soluția; pot fi de bunăcredință dar omit riscul la care se expun – din viteză, să ofere răspunsul la problema greșită.
Criticile la adresa CCR s-au concentrat pe faptul că membrii acesteia sunt desemnați politic. De aici ar veni tot răul. Răul vine din altă parte și e greu de combătut – la demonizarea politicului și idealizarea independenței s-a lucrat din greu…
În toată lumea, nominalizarea de către parlamente a membrilor în diverse instituții este semnul și condiția democrației; este modalitatea practică prin care se asigură ”nepolitizarea”, prin reprezentarea tuturor orientărilor într-un organism colectiv și se creează încrederea că activitatea nu va fi părtinitoare. Suntem singurii din lume care am trimis o scrisoare de protest Comisiei Europene în care ne plângem de asta. Cu toată bunacredință, repet. Cu toată confuzia, de asemenea. Comisia Europeană însăși este alcătuită din comisari desemnați de 27 de națiuni diferite ca să facă altceva – să reprezinte interesele Uniunii Europene, nu ale statelor care i-au desemnat; nu este acesta motivul pentru care greșește, atunci când greșește.
Problema CCR nu este modalitatea desemnării membrilor ci felul în care se adoptă deciziile. Nu contează dacă este 5-4 sau 6-3. Contează că deciziile se iau prin vot! Or, o instituție cu atribuțiile Curții ar trebui să decidă doar prin consens. Argumentele prisosesc. Două sunt esențiale:
– întrucât se pronunță în privința constituționalității legilor înainte de promulgare, decizia prin vot transformă CCR în a treia cameră a parlamentului, capabilă să schimbe decizia politică, ceea ce este neconstituțional. Majoritatea CCR poate fi alta decât cea a parlamentului la un moment dat din cauza nesuprapunerii mandatelor.
– atribuțiile sale îi cer să stabilească dacă un text (lege, hotărâre, etc.) decurge logic din principiile constituționale generale și prevederile Constituției României (adică faptul că cele două nu se contrazic). Ceea ce i se cere este soluționarea unei probleme de adevăr. Adevărul nu se stabilește niciodată prin vot!!!
Mă alătur mulțimii care spune că așa nu mai merge! Dacă vrem să ne mai rămână timp și de altceva decât de bătălii fără sens, atunci trebuie să identificăm corect problemele și să construim instituțiile adaptând un principiu de la Rawls; e obligatoriu!
Să ne închipuim, în spatele vălului de ignoranță, că nu suntem mereu la putere! Regula stabilită trebuie să ofere maximul avantaj posibil și celui minoritar, că nu se știe cum se schimbă roata… E valabil pentru toate legile dar, în discuția de față, poate fi și un al treilea motiv, pragmatic, pentru a introduce în loc de vot, adoptarea prin consens a deciziilor CCR.
Post scriptum
Problemele legate de profesionalism și caracter nu sunt de competența legii; încă nu a fost inventată reglementarea care să-i transforme pe cei care o aplică în oameni onești sau mai inteligenți și capabili decât sunt. Precizarea vine să răspundă eventualelor obiecții legate de vederea unilaterală.
Bibliotecaru
Stimată doamnă,
Sistemul ar trebui să facă din CCR un organism apolitic. Am să vă explic de ce. Constituţia spune aşa:
ARTICOLUL 142 – Structura (3) Trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei.
Preşedintele României ar trebui să fie, din start, apolitic, pentru că îi interzice constituţia să facă politică şi să aibă un rol politic.
Cele două camere ale Parlamentului sunt organisme politice, fără doar şi poate… dar, dacă observaţi, nu se spune nicăieri că cele trei numiri sunt ale partidelor politice, ale membrilor, ale organismelor, ci ale INSTITUŢIEI, respectiv Camera Deputaţilor şi nu deputaţi, Senat şi nu senatori.
Camera Deputaţilor şi Senatul sunt instituţii apolitice, pentru că ele sunt multipolitice dispuse după structura politică a întregii societăţi. Cum nu se poate spune despre societatea civilă că este politică, nici aceste instituţii parlamentare, reprezentând toţi cetăţenii, nu pot fi politice. Suma voinţei politice nu poate da ceva politic. Astfel că numirea nu ar mai trebui să aibă un interes partinic ci un interes naţional.
Instituţional deci cei 9 judecători nu au o natură politică. Din păcate în România preşedintele nu este deloc apolitic, dimpotrivă, el devine un fel de super-şef de partid. La fel şi cele două camere, în loc să devină în integralitatea lor apolitice… partidele politice negociază între ei persoanele desemnate şi atunci, în loc de trei apolitici, se numesc trei politici de la trei partide.
Problema nu este Constituţia, ci faptul că politicieni şi preşedintele ignoră spiritul Constituţiei. Trebuie gândit un alt mod de numire nu pentru că acesta ar fi greşit, ci pentru că politicienii nu se pot abţine să nu manipuleze aceste numiri cu „oamenii lor”.
Constituţia spune: „ARTICOLUL 143 – Conditii pentru numire
Judecatorii Curtii Constitutionale trebuie sa aiba pregatire juridica superioara, inalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior.”
De ce oare au fost numiţi nişte oameni care nu provin din rândul judecătorilor şi, mai mult, nu au nici habar de constituţie, provin juridic de pe la „comercial”. Mai mult, ei sunt şi foşti membrii de partid.
În sfârşit, aş vrea să adaug că rolul CCR este secundar în controlul legilor înainte de promulgare. Ca organism, rolul CCR este în principal cel al determinării neconstituţionalităţii în momentul în care un acuzat ridică o excepţie de constituţionalitate. Aici se manifestă plenar CCR, pentru că apără drepturile constituţionale ale simplului cetăţean de posibilul abuz al legilor făcute de politicieni. Acest aspect este dincolo de proces, iar deciziile CCR sunt general obligatorii, nu pentru politicieni, pentru că ei nu sunt obligaţi să modifice legea, ci pentru sala de judecată unde toţi se comportă de parcă legea ar fi modificată conform constituţiei.
Sintetizând, toate belele pe care le avem derivă din nesimţirea fără de sfârşit a unor politicieni aflaţi în vârful organizaţional al statului.
Iată de ce avem nevoie de o Constituţie care să ne apere de abuzul politic al politicienilor cu o nesimţire nesfârşită. De aceea trebuie să luăm politicii atribuţii de a alege şi alegerea trebuie să o trecem în rândul cetăţenilor. De asemenea, pentru anumite funcţii trebuie introdusă interdicţia de a face parte dintr-un partid politic pentru o anumită perioadă de timp astfel încât să nu mai avem lideri de partid care ajung preşedinţi sau premieri sau primari… Încă şi mai mult, eu aş pune o incompatibilitate între funcţiile din cadrul partidului şi funcţiile din afara partidul, astfel încât cei din afara partidului să fie, din start, cel mult simpli membri de partid.
Nu este normal asta, dar trăim nişte timpuri prin care altfel nu putem trece, vom dispărea într-o dictatură perpetuă. Până ce nu vom avea partide politice şi politicieni cu bun simţ, experţi în ceea ce trebuie să facă, specialiştii tehnocraţi (dar membrii de partid, desigur, că altfel nu ar mai fi politicieni)… trebuie să ne protejăm prin orice mijloace de abuzuri.
gabicretu
Biblio,
Sa decretam statul apolitic! Interzicem politica! Oricine are curajul sa se ocupe de interesul public va fi pus la zid si impuscat!
Mama ei de societate! Sa se duca sa se culce! Statul il dam corporatiilor, sa-l conduc ele!
Scuze, dar deja s-au adunat (de la altii) o multime de argumente ciudate. Actul desemnarii cuiva si activitatea pe care o desfasoara sunt lucruri diferite, care tin de alte aspecte. In SUA se desemneaza judecatorii de catre partide… Citeste asta, te rog: http://en.wikipedia.org/wiki/Federal_judicial_appointment_history
Nu cred ca nedreptatile vin din desemnare…
gabicretu
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/ccr-vedere-epistemologica-sic-83308.html
Bibliotecaru
@ gabicretu
Sau să dăm afară din politica românească politicianismul astfel încât să rămân cei care vor să facă din politică o meserie responsabilă.
Doamnă Creţu,
De o lună de zile oamenii politici discută despre ce este şi ce nu este în listele electorale permanente. Nu vă întrebaţi cum de nu reuşesc mii de politicieni să citească un singur aliniat dintr-o lege? Nu vă întrebaţi cum de părerile diferă „pe partide” şi nu fiecare politician cu părerea lui individuală? Ba mai mult, nu vă întrebaţi cum cam toată lumea are o părere sensibil diferită faţă de lege? Ce dovadă mai mare decât asta doriţi?
În cazul „Supreme Court of the United States” avem indicaţia în Constituţia Statelor Unite, articolul II, secţiunea 2, aliniatul 2:
„2: He shall have Power, by and with the Advice and Consent of the Senate, to make Treaties, provided two thirds of the Senators present concur; and he shall nominate, and by and with the Advice and Consent of the Senate, shall appoint Ambassadors, other public Ministers and Consuls, Judges of the supreme Court, and all other Officers of the United States, whose Appointments are not herein otherwise provided for, and which shall be established by Law: but the Congress may by Law vest the Appointment of such inferior Officers, as they think proper, in the President alone, in the Courts of Law, or in the Heads of Departments.”
Deci judecătorii Curţii Supreme ale Statelor Unite sunt desemnaţi de preşedinte şi aprobaţi de Senat. Ei sunt „pe viaţă”.
Numai că în SUA nu avem numai dimensiunea FEDERALĂ ci şi pe cea STATALĂ.
De exemplu în TEXAS…
Supreme Court of Texas este formată din judecători aleşi la nivel statal pentru o perioadă de şase ani.
Judecătorii New York Supreme Court sunt aleşi pentru 14 ani.
În Ohio sunt aleşi pentru 6 ani.
Şi aşa mai departe, nu mai caut la toate statele.
Sigur, în procesul electoral judecătorii pot fi propuşi şi susţinuţi de partidele politice, dar ei sunt votaţi printr-un proces electoral la nivel naţional.
Iată un articol excelent despre votarea judecătorilor care conţine şi nişte liste pro-con destul de bune (se vede totuşi că cel care a scris pagina este împotriva alegerilor):
http://debatepedia.idebate.org/en/index.php/Debate:_Election_of_judges
Ileana
Bun, admitem că persoanele desemnate sau alese în CCR musai să fie politice, dar ce poate determina un partid să aibă cea mai bună opţiune cu putinţă atunci cînd trimite un om la CCR? Eiindcă, altfel, nu înţeleg cum ar arăta o hotărîre prin consens din partea unor oameni care n-ar avea cea mai înaltă competenţă şi, mai ales, cele mai bune intenţii, cele mai frumoase idealuri şi mai armonizate cu ale majorităţii cetăţenilor pe care urmează să-i lumineze etc, etc.
Adoptarea prin consens,în cazul nostru, nu cred că putea avea loc, întrucît nu ar fi existat consens.Niciodată. Pentru a exista consens, oamenii trebuie să se mişte în aerul libertăţii, al religiozităţii, să participe la binele comun, fie şi în detrimentul binelui personal.
Cred că asemenea membri ai CCR nu se pot obţine decît avîndu-i pe Platon şi Ioan Gură de Aur profesori. Vorbesc foarte serios, cred că trebuie formaţi în mod special, cel puţin o perioadă, cît societatea noastră nu-i poate emana în mod firesc.
gabicretu
@Adaug comentariul de pe Vox Publica; clarifica niste lucruri. Ileana, vezi punctul 4. Consensul nu are nimic mistic in el…
1. Consensul si unanimitatea sunt doua lucruri diferite. Consensul presupune sa ajunga toti la aceeasi concluzie, in virtutea argumentelor.
Unanimitatea, sa voteze toti la fel (nu intotdeauna virtuos).
2. Am avut destulă detașare/ironie să pun după titlu Sic!, așa că nu voi intra în dispute epistemologice pe un forum. De altfel, mai precis era să fi spus ”vedere erotetică” (sic!). Spuneam că e o problemă de adevăr în sensul că trebuie să verifice dacă din principiile constituționale acceptate decurge prin raționamente valide concluzia (textul de verificat). Atat. Nu căutam adevărul suprem. Nu cred ca exista asa ceva. Doar o concluzie derivata corect din premize.
3. Postarea de pe blog nu era un proiect de lege sau substitut de teorie. Denunța doar o falsă problemă – cea a desemnării politice. Mâine o să ajungem să afirmăm că aleșii nu sunt cum am vrea pentru că au fost aleși (ceea ce este, prin excelență, un act politic). Vom propune apoi sa fie desemnati de cel care detine adevarul suprem.
4. Consensul presupune să învățăm arta dialogului care ne lipsește cronic. Întrebați Comisia Europeană cum se descurcă. Are 27 de membri și propune legislație în toate domeniile de competență europeană. Până astăzi, are o producție remarcabilă,cel puțin cantitativ, adoptată prin consens… 🙂
@Biblio, tocmai asta voiam sa spun! Alegerea este prin excelenta un act politic!!! Actul politic fundamental. Deci, tragem concluzia, altii nu considera asta un pericol. Daca el exista, este in alta parte. Trebuie sa vedem unde si sa-l combatem.
Daca asta e materialul clientului, sa lucram la material. Profesionalism + caracter !!! Legea este secundara cand sunt prezente acestea. Legea buna este aproape inutila cand sunt absente.
Bibliotecaru
@ gabicretu
Stimată doamnă,
Special m-am abţinut să comentez ce a spus doamna Ileana pentru a vă permite să aveţi asemenea reacţie. Numirea politică nu ar trebui să însemne neapărat numirea unui politician.
Constituţia spune foarte clar, în cazul desemnărilor pentru CCR, candidaţii sunt magistraţi şi/sau oameni ai învăţământului superior în domeniul Dreptului Constituţional cu o înaltă competenţă profesională. Cercetând, vom vede un singur om care a fost la un moment dat judecător (fără a da semne de înaltă competenţă) şi restul jurist-consulţi pe comercial… sau aşa ceva. Păi nu e bătaia de joc a politicienilor faţă de cetăţeni şi Constituţie?. Mai mult, vorbim despre foşti membrii de partid (în incompatibilitate directă cu statutul de judecător).
ARTICOLUL 143 – Conditii pentru numire
Judecatorii Curtii Constitutionale trebuie sa aiba pregatire juridica superioara, inalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior.
Nici măcar un membru CCR nu corespunde condiţiilor de numire. Numirea politică în asemenea caz nu înseamnă să numeşti foşti membrii de partid, ci să alegi din societatea civilă pe cei mai buni dintre cei buni în domeniul constituţional.
Doamnă Creţu,
Nici măcar un partid politic nu-şi îndeplineşte sarcinile stabilite prin Constituţie şi lege.
În acest caz vorbesc despre art. 2 al Legii Partidelor Politice:
Articolul 2
Prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii.
Este absolut evident că partidele politice nu formează (selectează şi şcolarizează) aceşti candidaţi şi funcţionari din autorităţile publice. Nu există nici un fel de selecţie după nivelul de competenţă, numirile în diferitele posturi se fac după cum este prieten cu „şefu”, după locul în partid, după cum cel numit aduce ceva „venituri” cui trebuie… Nu de asta aţi rămas pe dinafară la alegerile pentru Parlamentul European?
Ştiţi care este adevărata problemă? Problema este legată de faptul că nimeni nu dizolvă partidele româneşti pentru că nu-şi fac treaba.
Din păcate criteriul este foarte subiectiv, respectiv nu constatarea disfuncţionalităţii statului din cauza habarniştilor numiţi colo şi colo, ci numărul de voturi primit în cadrul alegerilor naţionale.