Cine mi-a salvat ziua!
Puteţi descoperi aici şi aici. Serverul nu vrea să încarce imagini pe blog astăzi…
Spre muncă. 8am. Ixelles. Nicio satisfacţie; nu folosesc nimic din ceea ce ştiu şi pot; nu ajung la nici un rezultat. Merg cu sentimentul datoriei şi amintirea neplăcută dar mai mult intrigată a umilirii de cu o zi înainte. Nu ştiu de ce foştii mei colegi români cred că dacă sunt o fostă membră sunt şi o fostă deşteaptă; îmi dau sfaturi idioate de la înălţimea autorităţii lor cu o condescendenţă inexplicabilă; şi-mi cer să fac pentru ei lucruri pe care le pot face încă pentru mine, că nu am murit…
Îi prefer pe cei care au dat ordin asistenţilor să nu-mi vorbească pentru că vor fi concediaţi… Îi prefer şi mai mult pe foştii mei colegi din alte ţări; pentru că schimbarea mea de statut nu a modificat nimic în atitudinea şi prietenia lor.
Revin. Între şirul de maşini parcate şi zid, cam un metru de trotuar întrerupt din loc în loc de pătrăţelul regulamentar prin care nişte copăcei trebuiau sa-şi treacă trunchiurile. Pământul, puţin şi bătătorit bine; câte un chiştoc, pe ici, pe colo. Deodată, mi se pare că văd ceva; nu-mi vine să cred; prin pământul uscat şi compact ieşea o plăntuţă, un bobocel lunguieţ; gândesc ca este un ghiocel. Mă aplec să văd mai bine; era viu!
Nu aveam aparat de fotografiat. De uimire, am uitat că am telefon. În pauza de prânz iau aparatul şi mă întorc, cu frica de a-mi da seama că fusese doar o iluzie. Nu fusese. În locul cu pricina, deschise spre soarele deja călduţ, erau trei floricele albe. Nici nu ştiu ce sunt; ştiu însă că mi-au salvat ziua. Bucuraţi-vă de lucrurile mici!
Bibliotecaru
Aud de chestiunea cu pozele… cică în wordpress ar fi pe undeva pe jos în stânga un x pe fond roşu şi, dacă dai pe el, merge postată poza.
Se poate vedea vedea poza pe Facebook, dar doar dacă ai cont pe Facebook. Chestiunea este că cei de la Facebook şi-au luat libertatea să se folosească comercial de tot ce postezi acolo. Ceea ce nu se întâmplă, încă, pe trilulilu şi nici pe picasa. Personal folosesc cât pot trilulilu, măcar sunt români.
Minunea cu floricele o am pe balcon „in live”. Astă toamnă am băgat foarfeca în mâna maici domnului crescută întortocheat peste marginile balconului, poate 10 metri… Se „insinuase” până hăăăăt spre vecinul meu. Are deja trei ani şi numai puteam ieşi pe balcon din cauza ei. Am tăiat-o cu părere de rău. Anul acesta mai toate cioatele au înfrunzit însă… ca un miracol.
Nişte pomişori, pe care nu i-am plantat eu (probabil seminţele au venit cu pământul), au înfrunzit şi ei. Schimbând pământul în ghivece am pus nişte seminţe culese de pe stradă şi o nucă… Vom vedea ce va ieşi, dacă va ieşi…
Adevăratul meu şoc a fost însă ca, mutând ghivecele şi jardiniera de colo colo, să descopăr o vrabie moartă. La mine pe balcon sunt zeci de păsări în fiecare zi. Le mai dau pâine, grâu când am… dar nu vin neapărat pentru mâncare, deja mă cunosc cu ele, comunic cu ele, ne cunoaştem şi ne înţelegem din priviri. Una dintre vrăbii a ales însă să moară la mine pe balcon. De ce?
gabicretu
@Biblio,
Am pus florica in Galerie; nu ştiu ce are wordpress-ul dar nu pot incarca poze de vreo saptamana…
Bibliotecaru
🙂
Am observat floricelele.
ileana
Intr-o dimineata devreme
am pornit in cautarea floricicii lui Gabi,
auzi unde…
Pe Facebook !
Bineinteles ca n-am gasit floricica .
Nu-mi ramine decit sa ma laud cu gradina mea batrina,
in care am pina si un cuib de uliu in legea lui.