De ce nu mai vin romanii la vot: o explicatie
Votul universal exprima politic egalitatea dintre cetateni; pentru el s-au facut revolutii si au murit oameni. Intre timp, a devenit ca apa; e pretioasa doar cand e seceta. Oamenii isi dau seama de importanta lui doar in dictaturi, cand nu-l au. Deocamdata, multi nu fac uz de votul lor si nu-i recunosc puterea.
Pana nu e prea tarziu, ar trebui sa se trezeasca. Simt ca li se pregateste ceva! Cititi va rog ce spun acest domn, cercetator in stiinte umaniste.
„Este important sa reamintim mereu (sic!) de absurditatea utopiei „dreptatii universale” pe care socialistii cu fata umana sunt tentati s-o promoveze prin abolirea evidentei.”
Societatea este o abolire a „evidentei”; este o organizare, o amenajare a relatiilor dintre oameni pe criterii culturale, nu „naturale”. Daca nu stiti asta, in calitate de cercetator in stiinte umane, v-as ruga sa nu mai folositi acest titlu! Faceti deservicii profesiei.
Daca ar fi sa accept „argumentele” insiruite cu nonsalanta, as spune ca eu nu polemizez decat cu egali. Eu sunt insa logician si-i dau dreptate: orice utopie e absurda. Dar ca „socialist cu fata umana” stiu ceva in plus: orice utopie este absurda pana la realizarea ei!
PS
Acest post e scris marti. Zburam, trei sferturi adormita, spre Bruxelles. Daca indignarea si neputinta te pot trezi, eu m-am trezit citind prea desteptele reflectii ale in-umanului cercetator. Nu am putut sa postez pana astazi, ca nu am avut timp. Cand sa pun link-ul, am vazut comentariile de pe forum. Totusi, avem o societate sanatoasa. Nu mi-am inchipuit cate reactii a putut genera. E bine!
danieloctavian
Da, personagiul merita introdus pe lista lecturilor esentiale, alaturi de nemuritorul Lorin Fortuna.
Textul lui debuteaza spectaculos cu un sir de descoperiri epocale condensate intr-o singura propozitie: „Ca simpli muritori, barbati sau femei, nu ne nastem deloc cu aceeasi inzestrare genetica.”
Iar genialitatea autorului isi revarsa preaplinul in enuntul: „Nu sintem egali ca inteligente: nimeni nu poate maslui scorul la testele IQ din marele concert al vietii.”
Regasindu-se apoi intr-o perspectiva mistica omul decide sa reformuleze creativ textul scripturilor: „Nu sintem egali nici in daruri personale: unuia i s-au dat cinci talanti, altuia doi, altuia unul.”
Iar enuntul nu ramane fara acoperire, primind deindata o necesara si exhaustiva explicitare: „De aici si diferenta dintre Colegiul privat Eton si o scoala generala din Ferentari.”
Finalul este inaltator si revelatoriu:
„Fiecare om este chemat sa rezolve suferinta cauzata de aceste banale statistici ale realitatii.”
Pentru cateva clipe m-am intrebat daca nu cumva „cercetatorul in stiinte umaniste” – cat de plina de suav mister si dulce echivoc aceasta titulatura- e o inventie, iar textul e doar transcrierea unui episod ratat din vreo telenovela. Apoi am realizat ca personagiul exista, respira si, desigur, nu are nicio problema cu defecatia. Lucru evident. Asa ca m-am marginit sa admir inca o data splendoarea si diversitatea marii gradini… stiti voi care!
Bibliotecaru
Eu nu pot fi atât de profund în explicaţia „de ce nu vin la vot”. Parcă tot aici pe blog apărea o discuţie în jurul cuvântul „lehamite”. Votul în România a fost precum depunerea banilor la Caritas, Gelsor sau ce piramidal a mai fost.
La primul fond piramidal oamenii s-au înghesuit toţi, deşi în sinea lor ştiau că nu poate fi adevărat acel eldorado. Ştiau dar mai vedeau că unii iau bani şi se gândeau că dacă nu ar fi ezitat luau şi ei bani. Punctul puternic al acestei afaceri este tocmai senzaţia ca poţi păcăli pe cel care te păcăleşte.
La cel de al doilea fond lumea s-a dus cu gândul că de data asta vor fi ei primii.
La cel de al treilea fond exista o altă explicaţie, era un FNI garantat de CEC… nu mai era „piramidal” ci o vrăjitorie a afacerilor profitabile.
Până la urmă nu mai se duce nimeni la astfel de fonduri pentru că s-a cam lămurit cum e cu ele, le-a trecut la capitolul lehamite.
Aşa este şi cu votul. După revoluţie s-au îmbulzit toţi cu mii de partide. Un partid se făcea uşor, în parlament se intra fără prag electoral de 5%. Chiar şi aşa au fost mulţi nemulţumiţi. În 1992 FSN a dat lovitura şi a spart piaţa partidelor profitând de faptul că erau cunoscuţi. Lumea a venit la vot să răstoarne stânga pentru a pune dreapta, a făcut un hei-rup până s-a instaurat Convenţia Democratică. Pentru că nici asta nu a mers, a început lehamitea. În curând vor veni din ce în ce mai puţini la vot pentru că îi va ajunge lehamitea. A fost stânga la putere şi nu a fost bine. A fost şi opoziţia stângii la putere şi nu a fost bine… cine să mai vină la putere?
Până nu se va schimba iar politica din temelii, până nu va fi iar un moment 1990, absenteismul va deveni copleşitor, statul va fi, nu minoritar, ci vagabond. Eu cred că putem vorbi în 20 de ani (dacă nu se schimbă nimic) de prezenţa la vot 5%.
Eu nu voi fi peste 20 de ani să verific, de aceea mă chinuiesc să schimb acum ceva din temelii. Din păcate nu mă ascultă nimeni, sau mă ascultă dar realizează că ceea ce spun eu este sfârşitul lor. Cine poate să lupte pentru propriul sfârşit?
Despre nimic
Gabi, omul si-a spus propria parere cu care dealtfel eu sunt deacord. Nu suntem egali si nu o sa fim niciodata. Ne iluzionam singuri daca credem ca egalitarismul poate fi posibil. Nu mi se par nerealiste cercetarile in care femeile au iesit ca au in medie un IQ cu 3-4 puncte mai mic decat al barbatilor sau ca africanii au si ei un IQ mai mic. Lucurile astea se pot masura foarte simplu, insa daca cineva o face atunci este considerat rasist sau sexist. Sigur ca atunci si eu ca si barbat alb ar trebui sa ma simt „complexat” fata de un african cand statisticile imi spun ca penisul lui e mai lung in medie cu un centimetru. E un exemplu extrem, dar trebuie sa acceptam odata ca nu suntem egali si nu vom fi niciodata. Articolul din Cotidianul e scris foarte bine si cred ca reflecta realitatea. Si chiar daca am identifica motivele diferentelor dintre noi (de exemplu femeile si africanii au acces mai putin la educatie?!?) nu cred ca am rezolva nimic.
Despre nimic
Frumos zis ca votul e ca apa, insa cred ca s-a ajuns intr-un moment cand lumea e dezamagita de toate partidele si chiar nu stiu ce sa mai voteze pentru ca toti li se par la fel de corupti, ticalosi, etc. Si pe de alta parte, toti au cativa oameni care par a fi „buni”, ceea ce ii incurca si mai tare. Eu la ora actuala nu mai stiu ce sa votez. Am votat PNL la europarlamentare din inertie si pentru ca stiam ca si asa au foarte putin, insa mi-a parut rau a doua zi cand am vazut ca Tariceanu indemna lumea sa nu mearga la referendum (si culmea, Geoana declara ca el voteaza DA – a castigat „10 puncte” de la mine Geoana cu declaratia asta)
Emil Pfeiffer
Cu voia dumneavoastra, imi voi spune si eu parerea, cu riscul ca cineva sa nu fie de acord cu mine. Nu inteleg de ce se intampla asa. Eu stiu ca (de pe vremea lui Aristotel) omul este „zoon politicon” adica animal politic. Asta inseamna ca toti oamenii au dreptul si pot sa aibe opinii, sa fie de acord sau sa fie impotriva. Acest lucru ar trebui sa se intample (mai ales) cu ocazia votului, pentru ca votul este exprimarea dorintelor fiecaruia dintre noi, in vot sunt toate sperantele noastre de mai bine. Daca ni se face „lehamite”, atunci nu paricipam la viata societatii si orice se intampla ne lasa rece.
Cei care nu participa la vot sunt indiferenti la viata societatii. Daca cineva nu stie cu cine sa voteze, eu cred ca ar trebui sa gandeasca in asa fel incat sa faca cel mai putin rau, adica sa-l aleaga pe cel care crede ca ar face cel mai putin rau (daca nu gaseste un candidat care sa-l satisfaca).
Bibliotecaru
@ Emil Pfeiffer
Dar ce anume votezi? Asta este întrebarea. Când partidele politice au apărut exista o dihotomie pentru a le diferenţia. Un partid burghez milita pentru industrializare, partidul ţărănesc pentru rămânerea la valorile ţărănimii, liberalii spuneau că banul este motorul social şi economic, comuniştii spuneau că banul trebuie să dispară, motorul social şi economic ar trebui să fie conştiinţa. Era perioada marilor dispute ideologice, fiecare se chinuia să demonstreze că filozofia lui este mai corectă, mai completă, mai reală.
Ce anume votezi astăzi?
Există cineva care spune altceva decât „noi vrem binele ţării, suntem partidul tuturor românilor, considerăm că toate şi toţi sunt deosebit de importante?…”
Cum poţi alege pe cel mai puţin rău?, dacă nu pe cel mai bun.
Dacă mergi şi votezi fără să ai nici un criteriu, cel mult pentru că un membru de partid e simpatic la TV, care este relevanţa votului, pentru ce votezi de fapt, pentru o performanţă actoricească? Atunci Lavinia Şandru ar trebui să fie preşedinte, ea este de meserie actor.
Legea electorală este făcută astfel încât partidele să nu aibă nici o problemă cu procentul de neparticipare la vot. Chiar dacă prezenţa la vot este 1%, ei, demnitarii, tot se aleg. Ele, partidele, nu au o problemă adevărată din faptul că cineva nu vine la vot, pe ele le interesează ca cel care se oboseşte până la urnă să voteze cu el şi nu cu unul dintre adversari. Ele nu se vor munci pentru a creşte în credibilitate ca partid ci, cu unic obiectiv, „să fie mai puţin rău decât celelalte partide”, adică să-i bălăcărească pe ceilalţi încât să pară mai răi. Iată de ce partidele nu muncesc sa facă ceva real, nu muncesc să reprezinte ceva adevărat, muncesc doar că să arate cu mai multe degete spre alţi vinovaţi.
gabicretu
@Vedeti cum indirect imi dati dreptate!? Democratia nu se reduce si nu se poate reduce la vot! Asta e un act izolat si rar (nu mai des de patru ani, de regula). Nu poate fi cineva cetatean o data la patru ani.
Pentru mine, si ganditi-va daca nu e solutie pentru limitele despre care vorbiti, democratia inseamna participare. Daca toti cei care se plang, pe buna dreptate, de limitele sistemului politic ar fi in interiorul lui, in partidele existente, nu credeti ca acesta ar putea sa functioneze ceva mai democratic!?
Cum sa fie reprezentanti fara reprezentati!? Ne mai miram ca se reprezinta pe ei insisi doar unii dintre politicieni…
Si nu cumva, in loc de solutii, cautam vinovati!? Na! Cam spus-o si pe asta…
Bibliotecaru
🙂
În acest moment organizaţia de Bucureşti a PSD a desemnat un candidat şi aceasta ar fi trebuit să nu poată fi pus sub semnul întrebări de nimeni altcineva din partid, oricine ar fi acest candidat. Este o măsură a democraţiei. Iacătă că domnul Vanghelie s-ar putea să fi de fapt domnul Oprescu, ba chiar şi domnul Diaconescu sau Ponta… Dacă se întâmplă aşa ceva, ce fel de democraţie mai e în partide? Rolul membrilor din cadrul unei filiale este acela de a spune „Ordonaţi! Să trăiţi, am înţeles!”?
Înscrierea într-un partid include numai obligaţii atunci când eşti la baza partidului. Un personaj important plecat din alt partid intra direct în structura de conducere şi este şi candidat în defavoarea celui care este de mult timp în partid. De ce este promovat unul care până mai ieri a fost adversar politic? Cel care este simplu membru în partid (nu mă refer la PSD, ci la toate partidele; nume diferite, aceleaşi metehne) nu-şi poate alege direct vârful care îl reprezintă, o face prin şefii de filiale, şefi care construiesc practic o legătură de dependenţă cu vârful partidului. „Partidul” îi pune şefi la filiale (uite cum PC a demis la Prahova o întreagă filială care nu a fost de acord cu Voiculescu) iar şefii de filiale fac sluj pe la preşedinţii de partid.
Soluţia pe care o văd este foarte simplă, partidele nu ar trebui să lupte pentru oameni, pentru bunăstare, pentru a învinge… ele ar trebui să lupte pentru ţelul politic, ideologic.
Spuneam mai de mult că „politica” are două sensuri, unul ideologic şi altul, peiorativ, de „şmechereală”. Partidele au abandonat „Ştiinţa şi practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relaţiile, orientările şi manifestările care apar între partide, între categorii şi grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, acţiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne şi externe; ideologie care reflectă această orientare, activitate, acţiune.” şi se mulţumesc cu „Tactică, comportare (abilă) folosită de cineva pentru atingerea unui scop”.
Lucrând pentru un partid astăzi, ajutând un partid astăzi, practic ajuţi o oligarhie şi nu un sistem ideologic, un ţel superior, o construcţie filosofic, un bun mers pentru un OM superior, o societate superioară. Din păcate politica în România înseamnă acţiunea a 20 sau 30 de oameni.
Şi acum am ajuns şi la PSD, pentru că nu pot vorbi despre alte partide aici. Am cules de pe un document public PSD următoarea frază:
„PSD a elaborat si a perfectionat doctrina sa, concepand-o ca o doctrina social-democrata a zilelor noastre cu deschidere larga spre viitor. Ideile, teoriile si tezele elaborate initial au fost puse la baza strategiei si programului de guvernare, iar rectificarea lor in practica guvernarii au adus corectivele de rigoare.” (întreg documentul poate fi găsit AICI)
Îmi poate da şi mie cineva un link spre doctrina PSD, spre ideile şi tezele iniţiale şi spre elaborarea ideologică complexă a PSD? Aş vrea să adun la un loc întreaga cultură politică actuală. Poate mă ajută cineva.