Despre câţi, câte, ce şi cum

Fiecare face combinaţii şi gândeşte aranjamente, unii visează la putere, alţii anticipează coşmarul opoziţiei; toţi au câştigat alegerile. Partidele se bat în statistici precum cavalerii medievali se băteau în săbii. Sau era vorba despre zmei?!

Trăiesc amara satisfacţie de a fi fost una dintre puţinele voci care au anticipat consecinţele nedemocratice ale schimbării sistemului electoral. Nu vreau să spun că ele erau necunoscute celorlalţi şi doar puţini posedau secreta cunoaştere; afirm doar că au fost ignorate sau ocultate. În cele mai multe cazuri, acest lucru nu s-a făcut din rea intenţie sau interese partizane. Explicaţia este mult mai simplă. Majoritatea nu a avut curajul de a se opune la curentul de opinie care fusese cu grijă orchestrat de câţiva prin mass media. Mesajul era de nerespins. Trebuie să votăm oameni! Îndoielnic era altceva; că până atunci s-ar fi votat câini sau alte animale…

Repartizarea aleatorie a mandatelor care s-a produs drept urmare a sintezei dintre dezavantajele sistemului majoritar şi mecanismele sistemului proporţional reflectă totuşi, fără intenţie, ceva mai profund. Faptul că au primit mandate codaşii şi au fost eliminaţi fruntaşii dă o imagine destul de fidelă a unei societăţi căreia îi lipsesc reperele valorice şi criteriile calitative.

Am văzut-o şi în ultimele zile – oare a câta oară?! – când politicienii vorbeau despre lipsa de importanţă a doctrinelor în alcătuirea programelor şi alianţelor de guvernare. Ca la noi, la nimeni sau cineva vrea să-i păcălească pe români?! Cu certitudine, cel care o face nu foloseşte vreodată termenul „a păcăli”. Probabil preferă mult mai elegantul „induce în eroare”.

Socrate „inducea” adevărul în oameni prin întrebări meşteşugite capabile să-l transforme pe un tânăr sclav neinstruit în oponent al unui mare sofist. Maeştrii contemporani ai erorii sunt doar nişte agenţi de circulaţie neprofesionişti – te direcţionează ca să ieşi dintr-un blocaj doar pentru a intra în altul şi mai mare.

După introducerea pe care nu puteam să o evit povestindu-vă cuminte ce s-a mai întâmplat la Parlamentul European, două mesaje foarte europene aş vrea totuşi să transmit.

Programele de guvernare sunt – sau ar trebui să fie – concretizări ale unor valori şi doctrine, adaptate nevoilor momentului istoric. Programele electorale, de asemenea. Există soluţii de dreapta şi soluţii de stânga la orice criză pentru că există explicaţii ale Dreptei şi explicaţii ale Stângii la orice criză. Există, de asemenea, obiective diferite urmărite de fiecare dintre ele şi alte ierarhii ale priorităţilor. Marile coaliţii implică, de regulă, concesii inacceptabile de o parte sau de alta; cel mai frecvent, Stânga cedează… Cine vorbeşte despre interesul naţional unic înainte de a-l fi definit explicit minte sau vrea să păcălească pe cineva.

Afirmaţia tranşantă are legătură cu alegerile europene care vor avea loc în iunie. Românii au făcut o eroare la alegerile trecute votând, aparent, neideologic. Dezechilibrul produs atunci între interesele majorităţii cetăţenilor şi reprezentarea excedentară a unei minorităţi dintre ei îl resimţim în PE zilnic; este necesar să nu repetăm eroarea şi în viitor chiar dacă se va face la alcătuirea guvernului.

Mania victoriilor statistice este simptomatică pentru ignorarea valorilor doctrinare. Ea s-a extins şi la evaluarea activităţii parlamentare europene. Pretutindeni o asemenea evaluare se face; cetăţenii au nevoie să fie informaţi obiectiv despre ceea ce fac aleşii lor. Ceea ce serveşte însă drept criteriu este votul. Se analizează cum a votat Stânga şi respectiv Dreapta pe marile teme politice; se compară votul delegaţiilor naţionale şi grupurilor politice trăgându-se concluzii cu privire la influenţa intereselor specifice ale unei ţări sau alteia asupra apărării valorilor comune.

La noi lucrurile stau diferit; ori există suspiciunea că aleşii nu muncesc, ori nu putem trece dincolo de statistică (analiza cantitativă a unor indicatori mereu discutabili) şi să apreciem calitativ conţinutul activităţii politice. Cele două explicaţii nu se exclud.

Săptămâna trecută în Parlamentul European, pe lângă temele momentului şi munca cea de toate zilele, delegaţiile române din toate grupurile politice s-au ocupat cu număratul; număratul rapoartelor, intervenţiilor, amendamentelor, etc. Informaţiile erau necesare realizării unui studiu de evaluare a activităţii din primii doi ani de mandat. Câţi, câte au fost prin excelenţă întrebările adresate.

Dacă nu învăţăm urgent să întrebăm ce şi cum, în scurt timp, o mare parte a românilor va putea să-şi descrie viaţa utilizând acel splendid dar trist titlu de acum câţiva ani: AM ÎNFRÂNT!

Editorialul de maine din Cronica Romana

8 comentarii la “Despre câţi, câte, ce şi cum”

  • nu-mi vine sa cred

    Nu-mi vine sa cred ca „biciuiti” romanii ca n-au votat asa cum va doreati. Dar, recunoasteti ca algoritmul ilogic al acestor alegeri a fost de vina. Mai mult, acuzati o societate intreaga de inexistenta valorilor. Mi se pare nedrept sa transmiteti starea dumneavoastra de depresie postelectorala din pozitia unei „muncitoare” in PE. Pai ar trebui sa fiti plina de energie si bucurie ca truditi la binele unei Europe. Daca ar fi sa dam in urma timpul cu cel putin 70 de ani, asta o faceau romanii cu discernamant, pricepere si energie. La intrebarile dv Cati, cate, ce si cum va raspund cu Ei si ce? Nu-mi amintesc sa fi facut ceva PSD-ul, n-am vazut vreun program de promovare a ideii de valoare, calitate. Daca ar fi fost o strategie cunoscuta, cu siguranta ar fi votat mai multi intelectuali PSD. Si nu uitati, intelectualii fara apartenenta politica sunt cei care pot explica maselor ce si cum sa voteze. Greata de politica, de politicieni este o boala, oare incurabila? tranmisa de politica si politicieni. In parte, recunosc, o mostenim de la comunisti, parte se explica datorita politicienilor repetenti la materiile de baza: disciplina, corectitudine, stiinta si daruire. Sunt stupefiata de atitudinea dv de europarlamentar.

  • gabicretu

    @Nici mie nu-mi vine să cred că există persoane care ştiu să scrie dar nu ştiu să citească; o altă limită a mea ca parlamentar, ce să-i faci…
    Totuşi eu am un avantaj; nu sunt niciodată stupefiată de opiniile pe care le exprimaţi; lucrurile previzibile nu-mi produc uimire.

  • Mihai Epure

    Daca prin „partide politice” sau „aliante politice” se intelege ciini sau alte animale, atunci DA! Asta au votat romanii inainte de uninominale. De ce sa voteze omul pt un partid politic in loc de o persoana fizica?
    Normal este ca atunci cind este ales(a), persoana respectiva reprezinta interesele celor care l-au ales. Daca este asezat in scaun de un partid sau o grupare politica, atunci reprezinta interesele partidului nu ale multimii. S-apoi sa fim seriosi: cu lideri ca Geoana, Vadim Tudor si multi altii e de mirare ca lumea a votat
    Da’ ce sa faca romanii saracii: rau e cu rau, da’mai rau e fara rau.
    Uninominalul da puterea si controlul inapoi la populatie:nu-ti faci treaba, nu te tii de promisiuni atunci zbori din scaun la urmatoarele alegeri si altul din alt partid este ales. Iti tii promisiunile sau macar dovedesti ca ai incercat, atunci o sa fii pina la adinci batrineti in scaun la Parlament.
    Numele sau orientarea politica a unui partid este neimportanta atunci cind serveste interesele maselor. De asta au nevoie romanii ca dovada nu de ideologii. Ideologii si directive si doctrine intortocheate a avut si Partidul Comunist.
    Ideal ar fi ca partidele politice sa uite de denominarea lor si sa lucreze impreuna. Sint idei bune si in stinga si in dreapta politica. Ideile bune nu sint specifice numai unui partid sau orientari politice.
    Pina una-alta, uninominalele ramin, romanii(populatia) invata cum sa foloseasca sistemul de votare pt a-si crea avantaj iar clasa politica actuala se maturizeaza si separa in „servitori publici”-politicienii adevarati care isi cistiga un nume si respect si „ceilalti” care sint in final acuzati, condamnati sau numele lor se pierde in negura timpului!

  • Despre nimic

    Mie actualul algoritm de vot nu mi se pare atat de incorect. Din punct de vedere matematic e chiar logic. Esti om de valoare si majoritatea alegatorilor te vor cu adevarat, iei peste 50% si intri in parlament. Nu obtii 50%, treci la redistribuiri. Un uninominal cu doua tururi gen alegerile pt primar ar fi mult mai rau dupa parerea mea. De ce? Foarte simplu.

    Luam urmatoarele cazuri:
    Cazul 1: Sa zicem ca in FIECARE judet (egale ca marime si numar de locuri in colegii) PSD are 36% din voturi, PDL 35%, PNL 20%, alte partide 9%. Dupa primul tur raman PSD si PDL in turul 2, dar cum PSD are ceva mai multi votanti castiga in turul 2 cu ceva de genul 51% la 49%. Intrucat doar primul ales intra in parlament, si in FIECARE judet avem aceiasi situatie, vom avea un parlament 100% PSD, desi sustinerea la nivel national e de doar 36% fata de 35% PDL. E mai bine? Nu.

    Cazul 2: In 95.1% din judete avem situatia de mai sus (PSD 36%, PDL 35%), iar in 4.9% din judete PDL castiga detasat, cu un scor de 80% la 20%. Pe ansamblu PSD are un procent in plus in 95.1% din judete, iar PDL 60 de procente in plus in 4.9% din judete. Daca calculam detaliat, PDL are mai multe voturi decat PSD pe ansamblu pentru ca vine 95.1% X 36% X PopulatieJudet + 4.9% X 20% X PopulatieJudet = 35.21% din voturile nationale iar PDL are 95.1% x 35% X PopulatieJudet + 4.9% X 80% X PopulatieJudet = 37.20% din voturile nationale. Deci PDL are mai multi sustinatori la nivel national, dar in parlament nu intra nici un PDL-ist pentru ca au adunat doar 4.9% din mandate, deci sub 5%. In schimb PSD castiga 100% din mandate, desi are mai putine voturi la nivel national.

    Sigur ca sunt cazuri fortate, dar teoretic s-ar putea intampla asa intr-un sistem cu doua tururi, ca un partid care are doar 35% sustinere nationala (sau chiar mai putin) sa castige toate locurile din parlament, desi nici macar nu are majoritatea votantilor la nivel national.

    Din cauza asta, redistribuirea in functie de procentele partidelor pare o chestie mai corecta pentru ca da sansa unui partid cu 10-20% sa intre in parlament. Chiar daca astfel se creaza situatii cand primul cel mai votat (dar fara majoritate) pierde in fata altuia din alt partid cu mai putine voturi. Cel care pierde votul, il pierde pentru ca la nivelul partidului sau a luat mai putine voturi decat colegii lui, iar cel care castiga votul (cel din partidul mai mic) il castiga pentru ca a luat cele mai multe voturi in partidul lui pe judetul/zona respectiva. Ceea ce mie personal mi se pare corect. Luat strict pe colegiul respectiv nu pare corect … cel mai votat candidat nu merge in parlament … luat pe zona insa, partidul mai mic are si el un reprezentant pentru ca a reusit sa stranga 20% din optiunile zonale de vot.

  • valentin vasilescu

    Asta-mi aminteste de un banc cu prosti. Citi ? Douazeci ! Ce douazeci ? Da` ce citi ?

  • YODA

    Eu zic ca cei care vor fi la putere vor avea cosmar mai mare decat cei care vor fi in opozitie, dar banul primeaza pentru unii.

  • biancas

    @Gabi Scurt ca stiu ca nu ai timp: Tu ai vazut ce zice Dragos Moldovan in editorialul ala cu „Fetele de la TV”? din oficiosul Cronica? Apai, mai rar asa mincator de rahat care nu realizeaza ca fetele alea sint singurele care muncesc, fac teren si ingheata de frig ca sa aiba cu ce sa se dea mare al nostru Moldovan. Am observat si eu numarul mare de corespondenti femei pentru televiziuni, dar asta inseamna ca ele muncesc sau se distreaza? Jenant.

  • Impartial

    @YODA:
    Nu vreau sa ma bag aiurea in vorba dar mi s-a parut comentariul tau cam … pueril :”dar banul primeaza pentru unii”. Iarta-mi intrebarea: tu cum iti achiti legatura la Internet pentru a scrie pe acest blog? Calculatorul pe care scrii e cumva donatie ? Factura la energie electrica ti-o platesc parintii ? Inteleg dispretul suveran asupra banului dar a judeca oamenii politici (care prin definitie lupta pentru…putere) pentru faptul ca vor sa conduca, mi se pare putin deplasat. Sau poate gresesc ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *