Despre ce nu mai face parlamentul…

Controlul civil asupra armatei este definitoriu pentru regimurile democratice; răspunderea în fața parlamentului cu privire la operațiunile militare este sursa acestora de legitimitate.

Când e vorba de forțe militare străine, obligativitatea aprobării de către parlament este cu atât mai evidentă pentru că sunt presupuse aranjamente în care se cedează sau limitează parțial suveranitatea. Nu se poate muta un sat dintr-o comună în alta fără referendum local și lege dar vrem să  instalăm structuri militare străine fără aprobarea legislativului!?

Proiectul este paradoxal și cu greu constituțional. Paradoxal, pentru că ni se cere să  anulăm un atribut ce decurge din Constituție. Articolul 118/1 zice că  ”armata este subordonată exclusiv voinței poporului” iar 61/1 zice că parlamentul este organul reprezentativ al acestuia.
Suntem  în condiții de pace; nici România, nici vreun stat membru al NATO, nu sunt obiect al unei agresiuni externe. Chiar dacă ar fi război, președintele ar trebui să adopte măsurile care se impun iar în 24 de ore ar convoca parlamentul, conform Constituției încă în vigoare.

În Uniunea Europeană, la care se face referire în expunere,  multe parlamente aprobă ex ante orice desfășurare a trupelor proprii și, obligatoriu, orice decizie privitoare la trupele străine; aprobă cheltuielile, au acces la informații, inclusiv secrete,  constituie comisii de anchetă cu vot minoritar, organizează dezbateri, adresează întrebări și interpelări  în timpul operațiunilor militare, miniștrii sunt direct responsabili față de parlament care poate să le forțeze demisia, dacă e necesar.

Nu ne numărăm deloc printre aceste parlamente; avem competențe limitate; nici măcar verificarea și controlul CSAT nu se prea face, deși sunt prevăzute în legea sa de organizare (art.2). Acum, ni se cere practic, prin modificarea de la art. 3, să ne autoexcludem de la decizie.

În țările unde parlamentul se implică puțin în domeniul militar, guvernul învestit democratic deține controlul. Proiectul cere să transferăm decizii spre ministrul apărării și CSAT.  ”La solicitarea ministrului apararii” diferite autoritati trebuie sa acopere cheltuieli  din bugetele proprii. Un ministru nu are instrumente juridice să impună cheltuieli altor autorități centrale; subsidiaritatea îl împiedică să facă acest lucru cu autoritățile locale. Se acordă CSAT atribuții decizionale care nu-i aparțin; conform Constituției, acesta doar organizează şi coordonează unitar activităţile de îndeplinire a obiectivelor, nu aprobă conținutul lor. În plus, atrag încă odată atenția, că odată cu abrogarea hotărârii de guvern care stabilea limite numerice pentru trupele străine, cheltuielile pe care nu le asumăm pot fi necontrolabile și nesuportabile…

Sunt extrem de conștientă de apartența noastră la o alianță militară și responsabilitățile ce ne revin; de astăzi într-o lună, voi fi la sediul NATO din Bruxelles. Dar, ca să-l parafrazez pe Aristotel, voi spune că prieteni îmi sunt partenerii și-i respect dar mai dragă mi-e democrația, suveranitatea acestui popor și pacea; și-o să le apăr, pentru că eu cred că politica externă și de apărare ”nu poate avea decât un singur țel – așa cum spunea Titulescu, marele Titulescu – să pregătească o rețea de alianțe care să facă războiul imposibil”,  nu să-l alimenteze, să ne apere, nu să ne transforme în supuși.

Sper să nu pățesc cea pățit Titulescu pentru aceste cuvinte și să fiu trimisă în exil; că nu mă aștept să fiu trimisă în Elveția!

(Intervenție in plenul Senatului la Legea de modificare a Legii 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României – 27 mai 2015 – lege votată cu 56 – 12 – 5)