După douăzeci de ani…
Banc bulgăresc post-comunist. Nu necesită adaptare; nici măcar onomastică. „Maria către Ion: Spune Ioane, că după atâta vreme poţi să mărturiseşti, pe vremea comunismului m-ai înşelat vreodată!? Te-ai culcat cu altă femeie?! Ion către Maria: Marie, recunosc. Te-am înşelat. Dar vreau să ştii că nu am fost vinovat eu! Sistemul era de vină!”.
Într-o ţară care nu-şi revine economic şi se deteriorează social, Puterea îşi face titlu de glorie dintr-o unică realizare – condamnarea sistemului comunist. În Evul Mediu, de la care ne vom fi inspirat, vinovaţii erau executaţi public, spre satisfacţia şi înfricoşarea „gloatelor”. Problema cu prezentul este că deşi se trage în comunism din toate poziţiile şi este acuzat de toate relele, „gloatele” nu par deloc satisfăcute; spectacolul denunţării permanente nu ţine loc de pâine; nici măcar de circ. Partea cu „înfricoşarea” s-ar părea că merge…
Dincolo de acest ritual repetat şi golit de semnificaţie, gândirea critică autentică cu privire la trecutul nostru lipseşte din spaţiul public; câtă există, este cantonată pe câteva bloguri şi în publicaţii cu circulaţie limitată; până la zona politică ecourile nu ajung; mai grav este că nici nu-şi propun să ajungă; gândirea critică este de amorul artei, în pur stil românesc…
Certificatul de bună purtare care dă dreptul să apari în mass media şi să susuri la urechile Puterii îl au doar două categorii: cei care condamnă cu mânie comunismul şi cei ce laudă cu elan capitalismul. Bineînţeles, categoriile nu sunt exclusive. Diferenţele sunt de detaliu; primii suferă de memorie selectivă, ceilalţi de amnezie; de simţ critic nu suferă niciunul. O analiză pertinentă a comunismului nostru nu s-a făcut; consecinţa este evidentă în faptul că lipseşte un proiect al prezentului care să nu repete erorile dar să conserve realizările care au fost. Repetăm greşelile şi distrugem „în draci”, dacă-mi permiteţi o licenţă poetică…
În 1989 regimul politic trecut s-a prăbuşit din cauza erorilor politice. Am fost incapabili de a construi o democraţie autentică, cu rol de control şi reglare a puterii, care să prevină înstrăinarea şi să dea sentimentul apartenenţei. În contrapondere, am dezvoltat statul poliţienesc (securistic, adică) care a introdus supravegherea, delaţiunea, teama, pe un fond foarte permeabil la astfel de năravuri. După douăzeci de ani, nimic nou sub soare! Ascultatul telefoanelor, cititul mail-urilor, încălcarea dreptului la intimitate în modul cel mai grosolan s-au banalizat deja; extensia activităţii este încă necunoscută. Diferenţa stă doar în faptul că supravegherea este parţial privatizată – pentru că trăim în capitalism – şi mult mai uşor de realizat decât pe vremuri; tehnica evoluează… Apar pe internet video-clipuri care ar trebui să revolte orice om normal pentru simplu motiv că şi intimitatea lui ar putea fi la fel încălcată, că şi el ar putea fi filmat. Şi se revoltă prea puţini; mulţi privesc pe gaura cheii şi merg mai departe.
Sistemul economic socialist, în schimb, nu s-a prăbuşit atunci; se exagerează şi starea de criză în care s-ar fi aflat. Sistemul economic a fost distrus deliberat (baza materială) şi înlocuit treptat (forma de organizare) în anii de după 1989; nu întotdeauna lucrurile s-au petrecut cu consultarea şi asentimentul în cunoştinţă de cauză a proprietarului de drept , poporul român. Nici măcar în cazul cooperativelor de producţie, unde numărul membrilor era limitat şi se putea decide direct , acest lucru nu s-a realizat; adică, autodizolvarea nu a fost decisă prin votul adunării generale a cooperatorilor. În fapt, ele au fost desfiinţate prin legea 18 – ceea ce ridică probabil şi anumite probleme de valabilitate juridică… După douăzeci de ani, nimic nou sub soare! Cu socialismul am terminat-o demult. Acum ne străduim să eliminăm şi orice urmă de economie naţională. Am cedat întâi pieţele, apoi proprietatea întreprinderilor şi controlul economic; mai recent, am cedat şi controlul politic; guvernul, cât avem, are sediul la Washington; acolo ni se decide prezentul şi viitorul. Primul este cum se vede şi nici viitorul nu sună bine. În acest timp, noi ne războim cu trecutul; cel mai adesea un trecut fantastic, imaginar, creat pentru raţiuni de utilitate…privată.
Conturile cu trecutul trebuie încheiate prin asumare; cu binele şi cu răul, cu frumosul şi urâtul lui. Două erori sunt fatale şi noi le facem: îl respingem pur şi simplu, ca pe o invitaţie la dans, ca pe un accident care ni s-a întâmplat fără nicio responsabilitate şi participare proprie sau îl reconstruim prin ochii şi cu criteriile prezentului; nici ochii, nici criteriile, nu e sigur că ne aparţin. E păgubos în ambele cazuri; ne sărăcim pe noi înşine şi falsificăm o istorie în care şi prin care am devenit cum suntem astăzi – profund diferiţi.
N. Raducanu
Doamna Gabriela Cretu doreste sa se purceada la „incheierea conturilor cu trecutul, prin asumarea a ceeace a fost bine si rau, frumos si urat” in ultimele 6 decenii. Este greu de facut o analiza comparativa, obiectiva, nepartinitoare, intre cele doua regimuri economice si politice dinaintea si de dupa schimbarea din decembrie 1989. Care, pe buna dreptate, a fost o adevarata revolutie in mentalitatea oamenilor, in relatiile dintre ei si fata de stat, in toate institutiile statului. Dificultatea unui asemenea analize sta si in polarizarea simpatiilor politice – spre dreapta sau spre stanga – a specialistilor ce s-ar putea incumeta la o asemenea opera, dar si in lipsa inca, la noi in tara, a unei atmosfere de calm, care sa permita a se face aprecieri “sine ira et studio” asupra unei perioade atat de framantate politic. Dar analiza este tot mai necesara. Spre deosebire de celebrul Raport al Comisiei prezidentiale privind analiza dictaturii comuniste din Romania, comandat ca rechizitoriu si elaborat ca atare, deci cu permanenta preocupare de a scoate in fata motive de acuzare si de a evita mentionarea aspectelor pozitive, o analiza impartiala ar impune sa puna cu sinceritate in balanta ce au adus bun si ce au adus rau societatii romanesti cei peste 40 de ani de regim comunist, dar si cei 20 de ani de revenire la economia de piata si la sistemul democratiei parlamentare.
Ca om in varsta, care am cunoscut atat dictatura antonesciana, cat si cea comunista in toate ipostazele ei, si care sunt spectator atent al celor ce se petrec in tara in ultimii 20 de ani, am incercat sa evaluez, succint si desigur incomplect, cele mai importante – dupa parerea mea – plusuri si minusuri ale regimurilor ce s-au succedat in Romania in ultimele sase decenii (vezi blogul nraducanu.wordpress.com -articolul „Ce-am avut, ce-am pierdut, ce-am castigat” – partea I-a si a II-a” – octombrie 2009). Analiza s-a facut pe baza datelor statistice, evaluandu-se atat castigurile obtinute pe drumul modernizarii, cat si pierderile suferite ca urmare a unor greseli de nepermis. Criza economica, din care Romania este departe de a fi iesit, va agrava cu siguranta datele la unele din capitole. Atenuarea, in anii ce vin, a efectelor crizei, depinde in buna masura si de calitatea oamenilor politici din organele executiv si legislativ ale tarii, si – nu in ultimul rand – de cinstea si devotamentul pentru cauza publica a presedintelui tarii. Politicianismul face insa in continuare ravagii la toate aceste nivele ale conducerii, si de aceea problema cea mai grea este gasirea de noi oameni politici integri,care sa readuca increderea populatiei in reprezentantii alesi ai tarii
Iceflame
„Nici măcar în cazul cooperativelor de producţie, unde numărul membrilor era limitat şi se putea decide direct , acest lucru nu s-a realizat; adică, autodizolvarea nu a fost decisă prin votul adunării generale a cooperatorilor. În fapt, ele au fost desfiinţate prin legea 18 – ceea ce ridică probabil şi anumite probleme de valabilitate juridică”
Care probleme de valabilitate juridica Gabi?
Poate ar fi bine sa ne amintim intai si intai cum au fost CONSTITUITE aceste cooperative, adica fortat, in toiul noptii, cu GAZ-ul la poarta si pistolul la tampla nefericitului posesor de pamant…
Asadar, despre ce „vot al adunarii generale a cooperatorilor” discutam?
De ce as avea nevoie de autorizatie de demolare a unei case construita fara forme legale si pe terenul altuia?
De acord ca trebuie sa ne asumam trecutul asa cum acesta a fost,
cu bune si cu rele.
Sa o facem insa corect si cu respectul cuvenit fata de suferinta trecuta sau prezenta a TUTUROR membrilor societatii romanesti.
Bibliotecaru
Eu susţin în continuare că singurul vinovat al eşecului este în interiorul fiecărui om politic, anume că mentalitatea politică, după 20 de ani, a rămas exact aceiaşi a politicianului de dinainte de 1989. Până şi cei tineri şi noii intraţi în politică, au copiat exact aceiaşi mentalitate. Până ce mentalitatea nu se va schimba este evident că politica nu va exista, în înţeles democratic cel puţin.
ggiggi
Mentalitatea asta este un produs. Un produs adaptat pietii. Cine sunt consumatorii ? Romanii. Bravo lor. Ei (sic) este buni. Ce spui dumneata dl.Florescu se cheama ELITA ! ELITA !
Domnii care au luat puterea la inceputul deceniului trecut stiau ca NU trebuie sa se formeze asa ceva. Si au actiona in consecinta. Paine si circ pana la voma. De amandoua din belsug. Cand au afcut constitutia au scris „ocroteste” proprietatea privata(statul) Pai atunci trebuia sa ia foc Parlamentul si Palatu’ Victoriei. Si cate altele. Sunt un pic cam dezlanat. Pardon. O sa sterg toate marcatoarele de presa din Romania.
Totul e patetic, gretos si fara leac.
Sa auzim numai de bine
Bibliotecaru
@ ggiggi
Stimate domn,
Mentalitatea este un lucru gingaş, complex, şi foarte rezistent schimbării.
Nu numai politicienii au mentalitatea deformate începând cu faptul că preşedintele este cel mai important om din ţară, dar şi românii au aceiaşi părere.
Cetăţenii au şi ei o mentalitate greşită, pentru că ei nu se simt suverani în România. Ei continuă, după 20 de ani, să vadă în stat un opresor de care trebuie să fugi şi să te fereşti, să vadă în stat un fel de ţânţar financiar care te urmăreşte ca, pe neobservate, să-ţi mai sugă nişte bancnote din portofel. Cetăţenii aşteaptă de la omul politic să-i rezolve problemele, după cum acum 20 şi ceva de ani problemele erau rezolvate, prin intervenţie telefonică, de „omul de la partid”.
Toată lumea crede, şi cetăţeni şi politicieni, că legile şi principiile sunt pentru „proşti” şi că, la o adică, cu o intervenţie unde trebuie, „se poate rezolva ceva” într-o formă amiabilă.
Păi şi atunci să ne mirăm că vorbim despre afaceri făcute pe spinarea statului, despre dosare comandate politic, despre şocuri de interese, reţele de interese, reacţii de interese, despre faptul că politicii nu-i pasă defapt decât de propria sa bunăstare?
Elita are altă plămadă umană pentru a ajunge la un alt tip de mentalitate, altfel nu e nici o diferenţă.
Bibliotecaru
*deformată
Peter Gluck
Excelent subiect pe blog, Gabi si o contributie la fel, colega RN!
Voi spune si eu ce cred despre trecerea de la socialismul ireal
la capitalismul real. E evident ca subiectul este quasi-inepuizabil.
Si atunci si acum a fost mai mult rau decat bine, atunci sistemul era inchis, acum e deschis si cei nemultumiti pot teoretic sa-l paraseaca.
Pentru cei lipsiti de mijloace, asta e greu. Cei care nu au nici un mijloc si se sinucid- fac acum ceva strict interzis.
Atunci era o dictatura solida destul de monolitica- Ceausescu plus consoarta pe post de divinitati, activistii sfinti, securistii echivalentii dracilor. Acum este ceva foarte heterogen, un amestec inseparabil de democratie permisiva, mediocratie, cleptocratie, teocratie, haos si foarte multa coruptie. Pernicioasa si sistemica.
Dintre cele trei idealuri democratice de baza- libertatea a facut pasi inainte dupa schimbare dar asta nu inseamna ca merge pe calea cea mai buna- a lasat in urma pe tovarasa ei buna, legea.
Egalitatea daca o exprimam matematic prin coeficientii Gini- o duce si mai prost acum ca inainte. Solidaritatea (ca feminist convins nu accept fraternitatea fara sororitate) – era si atunci si a ramas si acum un fenomen rar si putin apreciat de societate. Daca cineva e de alta parere rog sa vina cu fapte nu cu teorii.
Atunci economia era sustenabila mai ales datorita consumului redus,
acum sustenabilitatea economiei e sub semnul intrebarii, relatia dintre productie si consum e complexa si perversa. Se pare ca nu o intelege nimeni- si e foarte greu de controlat.
Cei care aplicau inainte vechea lozinca a imperiului austriac- :Tine-ti botul si serveste mai departe”- se puteau bucura de o oarecare siguranta, concedii in conditii modeste, un sistem sanitar putin corupt- adica nu foarte corupt, acces la stiinta si cultura- cu
ingradiri dar totusi… Acum unii, putini traiesc in lux si fac concedii in strainatati, tot mai multi fac concediul acasa.
Religia pe atunci nu prea la moda dar vie si cautand relatii bune cu puternicii zilei (darnica fata de Cezar) azi este un factor esential. Puterea ei de adaptare se vede din modul in care se adapteaza
la religia intradevar dominanta- adorarea Banului.
Nu pot vorbi despre educatie, e prea dureros si am tensiune.
Am mai spus-o o vreme societatea socialista a functionat pe post de haiduc adica lua de la bogati si dadea la saraci, acum predomina cudiahii cei tare priceputi in a lua de la saraci si a da la bogati.
In teorie ar trebui sa avem o clasa de mijloc vanjoasa, si nimeni sa nu fie foarte sarac. In teorie…
Activistii minteau, politicienii …unii dintre ei mai spun si adevarul, dar sunt putini si mai mult le strica.
E interesant sa ne gandim la cele trei raie- Violenta, Lacomia si Prostia atunci si acum. Toate au mai mult camp de actiune acum, lumea e mai diversificata. Mai colorata. Dar infra-negru exista si acum in gama de culori reale
As vrea sa cred ca atunci lumea era perfecta, dar fata de niste criterii inumane; acum e perfectibila.
Daca as fi obligat sa votez – as vota totusi pentru prezent. Intre altele fiindca eu sunt dependent de cafea si atunci nu puteam sa fac rost mereu de ea, acum pot sa aleg intre multe sorturi.
Si acum este Internet cu acces liber, atunci probabil Comitetul Judetean de Partid ar fi aprobat lista tovarasilor care au voie sa foloseasca Reteaua.
PS fara legatura cu cele de sus – sau totusi, va recomand articolul de azi a lui Cartarescu din EVZ- Kitsch….