Eu as vota sa rămână! Dar cu o precizare!

Citesc tot soiul de omagii la adresa Marii Britanii, omagii formulate pe post de argumente pentru ramanerea sa in UE.

Cum despre functionarea UE inteleg ceva mai bine decat ar dori multi sa inteleg, ma simt datoare sa fac o precizare.
Sunt impotriva Brexit-ului exclusiv din urmatoarele doua ratiuni:
1. Soarta incerta a romanilor din Marea Britanie dupa ieșire.
2. Efectul de domino pe care ar putea sa-l genereze, pentru ca suntem intr-un moment cu multi euro-sceptici populiști pe val. Drept urmare, iarăși, ma gandesc la soarta romanilor dinăuntru si dinafara in cazul unei slăbiri/dezmembrări a Uniunii.
Altfel, Marea Britanie a intrat in UE tarziu si a stat mereu in afara. Insularizarea sa nu este doar geografică. Are derogare in privinta euro, ceea ce permite City-ului londonez sa speculeze masiv, conform funcției sale; a avut tot felul de deduceri in privinta contribuției (rabatul); a obtinut acordul pentru „cauza sociala”, anti-sociala e mai corect, adica dreptul de a suspenda drepturile sociale pentru lucrătorii din restul Uniunii atunci cand i se pare ca e cazul.
In plus, cel mai mare export al sau in UE a fost neoliberalismul, respectiv austeritatea, mai recent. Niciodata, pana acum, nu a lasat sa se înțeleagă ca vede in UE mai mult decat o piata. In acest timp, direcționează politic informal deciziile din  Consiliu foarte adesea dar se plânge de lipsa de democratie a acestuia… De jucat geostrategic, a jucat mai curând cu americanii, nu cu continentalii…
Daca ar fi intr-un alt moment politic, cel mai bun lucru pentru viitorul UE ar fi ca Marea Britanie sa iasă, nu sa stea.
Cand vorbesc de viitor, ma gandesc la o Uniune Europeana buna de trait, nu la coșmarul care incepe sa devina din cauza încăpățânării celor care sustin austeritatea economică si renationalizarea, in politica. UK este in frunte, ROMANIA in coada, dar cu elan distrugător mare….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *