• In Stiri
  • pe

Gabriela Creţu- Femeile sunt excelente multiplicatoare de rezultate

Strasbourg, 13 martie  Europarlamentarul PSD Gabriela Creţu a solicitat joi Comisiei Europene şi statelor membre UE să asigure coerenţa între politica de dezvoltare a UE şi celelalte politici comunitare, integrând condiţiile de capacitare a femeilor.     

Doamna Creţu este co-raportor, alături de Feleknas Uka, în dosarul Egalitatea între sexe şi capacitarea femeilor în cadrul cooperării pentru dezvoltare„, raport adoptat joi de plenul PE.    Solicităm Comisiei şi statelor membre să asigure coerenţa între celelalte politici comunitare şi politica de dezvoltare, integrând condiţii de capacitare a femeilor„, a declarat deputata europeană social-democrată, la dezbaterea raportului său în plenul PE.   

Potrivit doamnei Creţu, realizarea Foii de parcurs a Comisiei Europene privind egalitatea de gen în interiorul Uniunii este o precondiţie necesară pentru o reală şi eficientă capacitare a femeilor în cadrul cooperării pentru dezvoltare, politică gestionată în mare parte de statele membre. Susţinem capacitarea femeilor în cooperarea pentru dezvoltare; există, pe lângă raţiuni legate de egalitate, dovezi suficiente că femeile constituie o bună investire a banilor, fiind excelente multiplicatoare de rezultate„, a subliniat eurodeputata social-democrată, precizând că „noile modalităţi de acordare a ajutorului  par să fi slăbit atenţia acordată femeilor„. De aceea, co-raportoarele au solicitat „o evaluare a impactului de gen a acestora şi măsuri adecvate de corectare, în condiţii de responsabilitate şi transparenţă a cheltuirii fondurilor„.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *