• In Stiri
  • pe

‘Statul săracilor europeni’ ar avea mai multe locuri în PE decât Germania

Strasbourg, 17 iunie 

 Europarlamentarul PSD Gabriela Creţu a atras atenţia luni seara, în plenul Parlamentului European, asupra necesităţii unei decizii politice europene pentru combaterea eficientă a sărăciei şi excluderii sociale în Uniunea Europeană, subliniind că, în UE, nu putem vorbi de o lipsă de resurse ci de o împărţire deseori nedreaptă a acestora, de reguli care perpetuează excluderea. Intervenţia doamnei Creţu a avut loc în cadrul dezbaterii raportului Panayatopoulos-Cassiotou privind „anul european de luptă împotriva sărăciei şi excluderii sociale„. 

Ceea ce Comisia doreşte să amintească prin documentul propus, noi ştim prea bine: există un număr prea mare de europeni care trăiesc în sărăcie, incluzând sărăcia absolută. Politicienii care nu ştiu acest lucru ar trebui să-şi asume o mare parte a culpei ca o societate bogată şi bazată pe principii de dreptate şi solidaritate, ca Uniunea Europeană, este organizată astfel încât ‘statul săracilor europeni’ ar avea mai multe locuri în PE decât Germania„, a declarat doamna Creţu.   

Potrivit eurodeputatei social-democrate, „sărăcia nu este o abstracţie; este un mod de viaţă care afectează în special femeile şi copiii. Femeile, inclusiv cele angajate, întâmpină riscuri sporite  dat fiind decalajul salarial structural, concentrarea lor în sectoarele prost plătite, slab sindicalizate şi în sectorul informal, dat fiind prevalenţa lor în rândul familiilor monoparentale. 

 „Sărăcia se moşteneşte; sărăcia economică a părinţilor favorizează sărăcia culturală a copiilor (prin acces redus la educaţie), sărăcia politică (prin slaba participare sau excludere de la decizie), sărăcia socială ( prin implicare redusă în activităţile civice şi izolare). Creează inegalităţi mai profunde decât cele derivate din puterea de cumpărare diferită„, a atras atenţia Gabriela Creţu.  

 „O minima coerenţă între declaraţii şi acţiuni ne impune să facem mai mult decât sensibilizarea cetăţenilor; sunt necesare decizii politice pentru a corecta situaţia. In UE nu putem vorbi despre o lipsa de resurse ci de o împărţire deseori nedreaptă a acestora, de reguli care perpetuează excluderea. Este o responsabilitate comună, inclusiv a companiilor care, spre interesul propriu, trebuie să depăşească etapa în care finanţarea unei fundaţii care protejează câinii fără stăpân din cartier era forma de manifestare a responsabilităţii sociale”, a conchis ea.

3 comentarii la “‘Statul săracilor europeni’ ar avea mai multe locuri în PE decât Germania”

  • Peter Gluck

    Bravo Gabi!
    O tema esentiala- am scris si eu despre ea, cu durere, in IK 302. Prea multi oameni saraci, prea saraci, prea multa anti-meritocratie, prea mult egoism. Prea multa inertie, inadmisibil de multa resemnare.
    Sper ca odata si odata problema va fi luata in serios si va fi rezolvata, nu perfect dar macar omeneste, decent,rational.

  • doinas

    In statul saracilor europeni locuieste o tanti care a fost azi pe la mine. Traieste dintr-o pensie de 229 lei.
    Si are in grija un fiu necasatorit care a lucrat 34 de ani. De vreo patru ani acesta si-a pierdut mintile. Nu poate fi pensionat de batranete pentru ca nu are varsta.
    Nu poate fi pensionat medical pentru ca, nefiind asigurat, trebuie sa plateasca spitalizarea si analizele medicale. In 4 ani, nimeni nu a incercat sa gaseasca o solutie pentru ei.
    Nimeni nu i-a spus femeii ca, daca au acelasi domiciliu, pot solicita venitul minim garantat. Ca daca beneficiaza de venitul minim garantat beneficiaza de asigurari de sanatate prin efectul legii, prin urmare au dreptul la asistenta medicala gratuita, deci internare, analize si expertizare medicala, dupa care pot solicita pensie de invaliditate.
    Este trist ca, dupa 34 de ani de munca,pentru a-si obtine drepturile un om trebuie sa aiba un certificat de pauperitate…si o minte brici pentru a se strecura printre legi.

  • gabicretu

    @Oricine poate face ceva, sa faca. O lamurire, o informatie dat cui trebuie si cand trebuie poate salva o viata, poate sa o scoata din mizerie. E nevoie si de o presiune de jos in sus pentru ca masuri mai concrete sa se poata adopta. E nevoie sa ne pese unii de altii pentru ca sa existe o sustinere a masurilor politice de imbunatatire a situatiei (daca cineva chiar le-ar adopta).
    Cred insa ca politica fricii functioneaza si aici. „Uite cum poti sa ajungi daca nu respecti regulile nedrepte pentru tine dar drepte pentru noi!”
    E o amenintare implicita, dat eficienta…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *