Greva cuvântului
La început a fost cuvântul! La sfârșit, doar disperarea. Aceasta poate fi, in sinteză, drumul unui intelectual de stânga onest în societatea românescă de astăzi. L-am parcurs, așa ca știu ce spun. Numesc intelectual onest pe cel care folosește armele critice din dotare pentru a diagnostica bolile societatii si a avertiza asupra abuzului de putere, abuzului de încredere, abuzului de minciuna sau, la celalalt pol, asupra deficitului de cetățenie, de responsabilitate, de speranța.
El face asta mergând contra curentului dominant. La noi, par dominante interesul privat, neo-liberalismul economic promovat acum vreo trei-patru decenii prin „Consensul de la Washington” si individualismul sălbatic; naționalismul gol de conținut si un patriarhat cu aura medievala, prezente si ele, sunt doar însoțitoare paradoxale ale primelor tendințe. Aceste valori care determina organizarea societatii nu sunt dominante din întâmplare; sunt susținute concertat de toți factorii care formează si informează cetățeanul; atât cat exista cetățeanul…
Exista voci in Romania care spun si altceva decât formatorii de conștiințe si opinii; uneori sunt singulare; alteori sunt mai numeroase, chiar daca nu sunt concertate. Efectul lor este aproape nul in practica, indiferent daca ele se aud in partidele din care intelectualii fac parte, in presa, pe bloguri sau in mediul academic.
Acesta este motivul pentru care, din disperare, mă hotărâsem sa declar o greva a cuvântului – sa nu mai vorbesc si sa nu mai scriu; ca semn de protest pentru felul in care sunt luate in considerare – mai bine zis, nu sunt – argumentele raționale sau realitățile care nu convin celor care domina spațiul public. Când spun domina nu mă gândesc la acest guvern sau la o anume majoritate; este vorba de interese mult mai generale si de discursul public care le mențin pe acestea drept legitime chiar si atunci când puterea politica se schimba.
Motivul imediat al deciziei a fost ziua de 8 Martie; același festivism lipsit de semnificație, insotit de comentarii dragute sau ridicole, floricele si felicitări pentru o parte mica dintre femei; eventual, o jumătate de zi libera drept compensație pentru cele 364 de zile in care au dubla zi de munca, acasă si la serviciu. Asta se întâmpla intr-o societate in care exista discriminare, salarii sub nivelul de supraviețuire, violenta, trafic de persoane, prostituție, lipsa de reprezentare politica, sărăcie si alte boli sociale cărora le cad victima femeile; acestora nu le-a dăruit nimeni nici măcar floricele; despre un plan de masuri politice aplicabile, concrete, care sa amelioreze situația, nici nu poate fi vorba. A fost dovada ca ceea ce s-a spus in ultimii douăzeci de ani pe tema egalitatii dintre barbati si femei a fost degeaba; pentru ei si pentru ele, in egala măsura. Obiceiurile noastre, desuete, de tip feudal, sunt mult mai puternice decât orice cuvânt care cheamă la coborârea in realitate si construirea unei lumi mai bune si mai drepte …
8 Martie a fost mai curând pretextul. In fapt, cuvântul diferit e mort; nu mai sensibilizează pe nimeni, nici când descrie adevărul majoritatii. Denunțarea, cu argumente, a pericolelor care însoțesc modificarea Codului Muncii nu a mișcat mare lucru in societate. Analiza critica a acordului cu FMI sau, mai recent, a Pactului de competitivitate propus de dreapta corporatista pentru Europa, nu a schimbat ceva in atitudinile guvernanților sau opoziției; nu ceea ce ar fi trebuit… Citind in Protocolul coaliției propunerea de legiferare in domeniul parteneriatului public-privat am văzut cum nu are niciun efect denunțarea acestuia, cu argumente, drept forma de spoliere a banului public si de reducere a răspunderii celor care prestează servicii sau desfasoara activitati; totul, pe seama cetățeanului care plătește… Mi-am amintit si ca eram împotriva curentului si apostrofata atunci când, cu cativa ani in urma, scriam despre regimul ne-democratic din Tunisia; acum, discursul dominant s-a schimbat cu 180 de grade, după regula care spune ca post factum mulți viteji se arata. Lista exemplelor poate continua.
Între timp, m-am răzgândit. Poate nu tăcerea este soluția ci, dimpotrivă, curajul de a spune lucrurile inca si inca odată, pana vor fi auzite. Mi-am schimbat decizia văzând cum, daca la noi este rău, nici la alții nu este bine. In Franța, unde pozițiile critice si raționale sunt mult mai puternice, Marine de Pen – adică extrema dreapta – este in fruntea sondajelor, înaintea stângii si dreptei democratice. Poate fi o manipulare. S-ar putea interpreta – in martie fiind – ca este dovada că femeile por face și răul mai bine, cu simțul datoriei si responsabilitate… Mai curând însa, explicația este alta. Sarkozy a dat lovitura – a vrut o politică a fricii și i-a reușit; pe fondul fricii de celalalt, de viitor, oamenii devin iraționali. Este pericolul care ne paste si pe noi; lipsa de încredere in politicienii de astăzi si frica de ziua de mâine hrănește dictatura si extremismul de dreapta. Ar fi bine sa repetam urgent lecțiile de istorie si sa nu lăsam istoria sa se repete…
Chitu C
Stimata doamna Gabriela,
Scrieti clar si la momentul oportun despre problemele grave ale societatii noastre. Felicitari ca v-ati razgandit si nu intrati in greva tacerii. Aceasta ar fi vrut mafia, care ne domina. Noi oamenii simpli dorim pozitii active, nu in retragere, a celor care au ce spune si care inteleg mai profund ca noi problemele noastre, ale societatii.
goe
„The problem with socialism is that, sooner or later, you run out of other people’s money.” – Margaret Thatcher
Nimic nu hraneste mai bine ratiunea si nu ascute simturile ca frica zilei de maine. Poate ca asta este explicatia corecta pentru ascensiunea dreptei si decaderea stangii in Europa. Nu e vorba numai de sondaje si nici de ceva trecator. Daca ne uitam la ultimii 50 de ani trendul este cat se poate de evident: stanga si-a trait traiul si mai ales si-a mancat malaiul (adica banii altora) si nu mai are ce oferi in afara de vorbe goale si saracie. Oamenii sunt din ce in ce mai greu de prostit, cred ca ati observat deja. Si pretentiile lor au crescut. Democratizarea intregii planete este inevitabila, iar tehnologia moderna de comunicare face ca istoria sa se scrie in ritm accelerat. Idei stupide de genul „hai sa muncesc pentru altul ca poate munceste si el pentru mine” vor starni cel mult rasul in orice loc de pe planeta asta peste alti 50 de ani. Din pacate astazi inca mai sunt unii care cred ca prostia asta poate functiona.
georgevalah
La inceput a fost cuvantul… La sfarsit, ce va fi..? Desigur, nu disperarea. Sa nu uitam: cuvantul e „creatie” intai si apoi „comunicare”… De aceea se doreste tacere, de „unii”, considerand „tacerea=moarte” cel putin in sens spiritual. Nu este, atata timp cat gandim. Sa il citeasca pe Descartes! Probabil, matematicianul „a inteles” cautand printre teoreme si formule: matematica exista cu, sau fara audienta. La fel si adevarul… Rostirea lui, e cumva un act de identificare personala, apoi… comunicare. 🙂
N. Raducanu
Parafrazand fraza initiala a articolului d-nei Gabriela Cretu, as spune ca daca la inceput a fost cuvantul, la sfarsit nu este disperarea, ci ramane speranta. Si spun asta deoarece eu, privind de departe si oarecum detasat, peisajul politic romanesc, mi se pare ca esentiale nu sunt certurile din interiorul partidelor si nici macar loviturile ce si le dau, pe fata sau pe la spate, persoanele aflate la putere sau in opozitie, ci valorile perene ce alcatuiesc conceptia despre lume si viata a omului framantat de soarta sa si a tarii. Deoarece deseori se face o confuzie echivaland stanga cu social-democratia, indiferent ce atitudine adopta ea si ce aliante incheie conducerea de moment a partidului, este oportun ca, din cand in cand, noi – cei de stanga – sa reamintim semnificatia catorva idei de baza ce ne mentin increderea in viitor.
In primul rand stânga este singura dintre marile orientări politice şi ideologice ale epocii, care are în centrul preocupărilor sale apărarea drepturilor omului simplu, justiţia socială, egalitatea de şanse, nediscriminarea oamenilor dupa rasă, naţionalitate sau sex. Ea este expresia politică a unui sentiment nobil, altruismul, iubirea omului de aproapele, adică acea sensibilitate pentru suferinţele şi aspiraţiile celorlalţi, care vibrează în consonanţă cu ele. Stânga are un trecut glorios, printre aderenţii si simpatizanţii săi figurând multe din cele mai luminate minţi ale omenirii. Stânga nu îşi vede împlinite idealurile decât într-o societate cu adevărat democratică, în care consultarea electorală are ca scop aflarea aspiraţiilor poporului, iar cucerirea puterii este doar calea prin care aceste aspiraţii pot fi traduse in viaţă de cei aleşi. Dreapta nu îşi ascunde ţelurile de a făuri o societate în care economicul să domine politicul, adică guvernul să satisfacă cu prioritate cerinţele păturii celei mai avantajate a populaţiei. Idolii dreptei politice sunt : înavuţirea cu orice preţ, liberalismul economic neîngrădit, elitismul ce dispreţuieşte aspiraţiile celor mulţi, refuzul solidarităţii sociale.
Stânga contemporană este împotriva diminuării rolului statului dincolo de o anumită limită, aşa cum ar dori partidele de dreapta, pentru care statul ar trebui să se limiteze doar la armată si poliţie. Dar stânga este în acelaşi timp şi împotriva exagerării acestui rol, prin trecerea la un stat autoritar, în care să fie proclamat cultul unui şef atotştiitor şi în care adversarilor politici să le fie îngrădită exprimarea opiniilor.
Stânga a fost şi este neconformistă, fidelă unor principii, dar totodată critică faţă de modul lor de aplicare. Ea se opune promovării unui capitalism sălbatic, ea crede în progres, în libertatea de expresie şi în egalitatea reală a cetăţenilor. Ea a atras si atrage in continuare intelectuali de valoare, caci a desvălui nedreptăţile unei societaţi imperfecte, a stigmatiza pe cei ce asupresc fără milă omul simplu, pe cei care exploatează copiii, constrang femeile la prostituţie şi pensionarii la sinucidere, a fost şi continuă să fie mesajul multor scriitori de valoare. Stânga este cea care, acum şi în viitor, este în măsură să perpetueze tradiţia creatorului umanist de valori spirituale.
Omul de stânga luptă cu perseverenţă pentru emanciparea femeilor, pentru recunoasterea drepturilor lor în societate, pentru egalitate de tratament a lor în câmpul muncii. Deşi în ultimul secol s-au făcut progrese în tratamentul egal al femeilor, totuşi, comparativ cu alte ţări din U.E., în România rolul lor este încă redus în parlament, în guvern, în conducerea partidelor, în educaţie şi ştiinţă, în conducerea economiei. Promovarea femeii în toate aceste domenii este o sarcină importantă ce revine în continuare stângii.
Una dintre tarele pe care le suportă societatea noastră e sărăcia. Prin amploarea şi dimensiunile ei, sărăcia constituie azi problema fundamentală a Romaniei. Dar sărăcia nu a apărut odată cu anul 1990, ci este un fenomen peren, cu rădăcini în trecut. Dreapta interbelică, pe care mulţi o idealizează azi, este principala răspunzătoare de întârzierea României pe calea modernizării, de mizeria în care se zbătea în anii 20-30 o mare parte a populaţiei. Democraţia este o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru ieşirea din sărăcie. Efectele dramatice ale sărăciei pot fi reduse doar cu eforturi şi muncă, iar ocuparea şi utilizarea eficientă a resurselor de muncă este posibilă numai prin dezvoltarea economiei. Mizarea cu precadere in acest scop pe aportul de capital al investorilor straini, este o solutie falsa, ce poate avea repercursiuni grave pe termen lung.
Desigur ca la cele de mai sus se poate riposta ca ele sunt doar niste generalitati, iar ca importanta, aici si acum, e atitudinea fata de Basescu, Ponta sau Antonescu, viitorul guvern ce va spori miraculos salariile si pensiile sau lupta cu comunismul rezidual. Aceste desbateri, ca si multe altele, au insemnatatea lor. Dar aderenta la valorile stangii nu este deloc o erezie, atunci cand milioane de oameni isi dau votul partidelor socialiste, social-democrate, laburiste, etc. in mai toate tarile occidentale. Daca, prin absurd, am presupune disparitia stangii, in campul politic ramanand doar partidele de dreapta (liberale, populiste, nationaliste, conservatoare etc.), atunci se poate spune ca s-a terminat si cu democratia, confruntarile politice fiind doar formale.
ioana vrabiescu
ma bucura concluzia dumneavoastra. vocile rationale lipsesc, iar dezamagirea, comuna multora, nu ajuta situatia de impas a altora. marturisesc ca aceasta ne-greva a cuvantului mi-a dat curaj. e si maine o zi. iar solutiile pot fi puse pe hartie si se poate vorbi despre ele. pana cand vor fi si puse in aplicare mai e, dar asta ne face sa le asteptam.
Emanuel Deleanu
Domnule Raducanu,
Ma abtin sa evaluez opinia dvs. despre liberalism , doar ma limitez sa va rog sa cautati date despre PIB-ul Romaniei intre 1935-1939.
Cat despre stanga in general, atat timp cat nu va pretinde legi drastice si pedepse usturatoare si nu va prezenta garantia integritatii sale ( ma refer la coruptie) NU are nici o sansa in Romania. Toti vor sa fie smecheri liberali si sa rada de justitie. Mai bine manelist, cocalar etc decat student, intelectual de stanga. Si acest lucru are explicatia sa.
Dar stanga actuala este incapabila sa inteleaga asta si mai putin sa o rezolve.
Sa auzim numai de bine,
Peter Gluck
Regret ca nu am participat pana acum la aceasta discutie esentiala fiind ocupat cu blogul meu Ego Out- am publicat acolo doua articole de baza despre
„Modurile de Gandire” si ” Regulile de Rezolvare ale Problemelor Reale”
Asta din urma e legata de acest articol al lui Gabi- intr-un sens.
De fapt una dintre reguli ne spune ca nu toate problemele au o solutie in adevaratul sens al cuvantului.
Deci, pe sleau se pare ca nici Dreapta si nici Stanga NU au o solutie ideala
pentru problemele sociale, pot exista dora compromisuri mai mult sau mai putin rele. Formulata corect problema e una de optimizare- sau de reducere
a pesimului la minim.
Chitu C
Stimata doamna Gabriela,
Vad, ca propaganda mafiei dela putere, nu numai dela guvernare,prinde. Cica nici dreapta si nici stanga nu au solutii. Dar, acum la putere este o mafie in numele unui partid, care nu are culoare politica, nu are o doctrina proprie declarata. Nici cand a fost la guvernare Nastase si nici pe vremea lui Taraceanu nu s-au facut atatea hotii si n-a inflorit mafia ca in ultimii doi ani.
N. Raducanu
@Emanuel Deleanu
Una dintre ideile indragite si propagate de aderentii liberalismului este ca perioada interbelica a Romaniei a reprezentat un fel de paradis pierdut al bunei stari, iar aceasta pentru ca in cea mai mare parte a anilor 30 a fost la putere un guvern liberal. Astfel H.-R.Patapievici, in cartea sa „Discernamantul modernizarii“(2004), scrie ca „in Romania, modernizarea echivala cu transformarea civilizatiei taranesti traditionale intr-o societate civila moderna. Intre 1920 si 1940, principalul efort al statului liberal a constat din modernizarea straturilor cele mai profunde ale societatii“ (pag.15). Afirmatie gratuita insa, nesustinuta de nici o cifra. Sa vedem insa care era realitatea acestei „modernizari”in 1938, cand guvernul Tatarescu a fost inlocuit de dictatura carlista.
In 1996 a aparut o carte coordonata de prof. dr. Gheorghe Dobre si intitulata : „Economia Romaniei in context european – 1938“. In ea sunt prezentate, cu cifre si tabele, nivelul industriei, agriculturii, transporturilor, comertului exterior, educatiei, culturii, ca si consumul de produse industriale si agricole, productivitatea muncii, venitul national total si pe locuitor si durata medie de viata. In carte se face comparatia datelor statistice cu alte 18-23 tari europene din acel an. Iar in cartea „Tranzitii in modernitate“ (1997) istoricul Damian Hurezeanu publica un amplu studiu intitulat „Romania dintre cele doua razboaie mondiale“, cu date ce exemplifica situatia reala a economiei romanesti din perioada ce a precedat cel de al doilea razboi mondial. Voi extrage numai cateva cifre din aceste volume.
In anul 1938 Romania avea un venit national pe locuitor de 76 dolari, situandu-se pe locul 18 intre 20 de tari europene (dupa noi urmau doar Iugoslavia si Bulgaria). Valoarea neta pe locuitor a productiei industriale si agricole era de 46 dolari, ceeace ne plasa pe locul 17 din 18 tari ale continentului. Ponderea populatiei active era de 58,4 % din total, pe locul 1 din 20 de tari, deci o tara ce era un rezervor de forta de munca. In timp ce in 1938 in Germania 35,4% din populatia activa era ocupata in industrie, iar in Franta – 27,1%, in Romania aceasta pondere era de 7,2 % (Enciclopedia Romaniei, vol.III). In schimb, in acelasi an, 72 % din populatia tarii era ocupata in agricultura, Romania fiind pe locul 2 din 18 tari europene. Ponderea industriei in venitul national era de 16,9 %, plasand Romania pe locul penultim intre 18 tari europene, iar nivelul productivitatii muncii industriale pe persoana ocupata era de 290 dolari (ultimul loc in Europa), fata de media de 710 dolari a celor 18 tari. Tot ultimul loc il ocupa Romania si in productivitatea muncii in agricultura. In aceasta ramura, Romania avea cea mai mare suprafata arabila pe locuitor (0,678 ha.), dar o extrem de slaba dotare tehnica moderna : 5700 de tractoare adica 2436 ha. pe un tractor (locul 14 din 16 tari), fata de 62 ha./tractor in Elvetia, 106 ha.in Marea Britanie, 210 ha./tractor in Olanda etc. Numarul tractoarelor din Romania asigura lucrari mecanizate doar pe 5-6 % dinsuprafata arabila a tarii. Randamentele pe hectar la grau, orz, ovaz, cartofi, ne situau si ele pe locuri codase in Europa anului 1938. Datorita prabusirii preturilor, valoarea productiei agricole care in 1929 era de 109 miliarde lei, scazuse in 1933 la 48,6 miliarde lei, pentru ca in 1938 sa se ridice la 76,5 miliarde lei, desi volumul productiei crescuse cu peste 100.000 vagoane.
Productia metalurgica era modesta in 1937 : 121.714 tone fonta, 241.940 tone otel, 260.159 tone laminate. Consumul de produse din fier pe locuitor se ridica la 23-25 kg. si la 4,0-4,5 kg. tabla, ceeace reprezenta cca. 10 % din consumul tarilor industrial desvoltate. La consumul de electricitate pe locuitor Romania ocupa locul 19 (58 kwh.pe loc., fata de media pe 22 tari de 441 kwh./loc). In 1939 din totalul localitatilor Romaniei (171 orase si 8704 sate), doar 565 erau alimentate cu energie electrica, acoperind cca. 25 % din populatie. Intre 1930 si 1940, reteaua posturilor telefonice in intreaga tara a crescut de la 5.000 la 10.000. Numarul stiutorilor de carte era, la recensamantul din 1930, de 57 % (doar 25% in Basarabia), cel mai scazut procent din intreaga Europa.
La consumurile de textile si bumbac pe locuitor, disputam cu Spania ultimul loc intre 23 tari. La porumb, grau si alte cereale, consumul de 202 kg./loc. al locuitorului Romaniei situa tara pe locul 3 dintre 22 tari, insa la cel de carne (18 kg./an) se imparteau cu Turcia ultimele doua locuri din Europa. Ultimul loc din Europa pentru Romania si in privinta consumului de ciment (27,4 kg./loc.). In privinta comertului exterior, raportul valoric al unei tone import-export era de la 1 la 9 in 1929 (pentru valoarea unei tone importate se exportau 9 tone), iar in 1932 raportul ajunsese la 1/14 ! Valoarea totala a productiei industriei romanesti era in 1938 de 253 milioane dolari (1 % din cea europeana), comparativ cu 9096 milioane dolari in Germania, 3155 milioane dol. in Franta, 875 milioane in Cehoslovacia, 241 milioane in Ungaria. Romania ocupa locul intai din Europa la mortalitatea infantila (182,5 la mie) , iar la rata mortalitatii generale (19,2 la mia de locuitori) Romania disputa locurile 1 si 2 cu Spania.
Ma opresc aici, desi datele de mai sus arata ca in cursa pentru intrare in modernitate, inceputa indata dupa primul razboi mondial, tara nu reusise sa iasa din zona de jos a clasificarii economiilor tarilor europene. Deosebit de acuta era situatia in agricultura, unde ponderea excesiva a populatiei agricole, structura inadecvata a proprietatii funciare, absenta mecanizarii aratau cat de departe eram de modernitate. Industria prelucra materia prima din tara cu tehnologii mediocre, industrii de varf erau lipsa si nu aveam mari centre industriale, debuseele interne ale productiei erau inguste, etc. Retelele de comunicatii si transport erau reduse, iar cele existente – nesatisfacatoare si slab intretinute. Cuprinderea intregii populatii in sistemul de invatamant si al asistentei medicale avea mari lacune. Despre perioada antebelica nu se poate deci vorbi cu nostalgie, ci numai cu trista sinceritate.
Peter Gluck
Nu stiu daca cineva e interesat, dar Regulile mele pentru Rezolvarea Problemelor Reale (inclusiv ale celor politice si sociale)- in limba romana
sunt accesibile la blogul prietenei si colaboratoarei mele din Viena,
Gina Popescu la:
http://georginapp.blogspot.com/p/regulile-lui-peter-rpr.html
Cu ajutorul acestor reguli vom putea rezolva mai repede toate problemele
despre care discutam aci.
Emanuel Deleanu
@ N.Raducanu
Va multumesc pentru lectie. Eu speram ca ati inteles si ca mai departe ati fi facut o comparatie (macar) cu ultimul deceniu ceuasist , sa zicem.
Fara sa mai vorbesc de perioada imediat urmatoare razboiului (1945)
In fond doream sa va spun ca stanga nu a reusit nimic mai mult. Ceausescu a fost un prost gospodar iar „curtea” lui niste criminali ( la fel ca si el) lipsiti de suflet, imaginatie, cultura si un lung etc.
Stanga actuala doar flutura steagul si cauta privilegii. Dreapta cam la fel. O clasa de paraziti sociali. Mafioti. Politicienii de astazi.
Ce este cel mai grav este ca au disparut exceptiile.
Sa auzim numai de bine,