Iacă, nu semnez!

Am fost invitată să semnez petiția de solidaritate cu Andrei Pleșu,  nefericită victimă a unei televiziuni. Nu am văzut emisiunea incriminată dar presupun că a fost una dintre zecile sau sutele de emisiuni oribile, care au mai produs zeci sau sute de victime, din toate categoriile.

Totuși, am decis să nu semnez. M-am și explicat într-un lung șir de replici cu susținătorii pasionați ai intangibilului Andrei Pleșu.

Reiau (copiind de pe pagina de socializare) o parte dintre argumente; poate servesc cuiva!

• Eu nu apar persoane. Apar principii. Nu vreți mai bine sa facem un manifest împotriva jurnalismului degradant care începe să devină regulă?! Nu e prima dată cand se întâmplă asta. Observ insă că, din păcate, exista victime merituoase și altele ce-și merită soarta…
• Nu vorbesc niciodată ironic despre principiile mele! (am fost suspectată de o anume ironie, gen ”prințipurile noastre”). Cât despre ceea ce se întâmplă, nu e decât efectul colateral al principiilor unora; mă refer la cei care fac din libertatea de expresie un drept intangibil dar luptă cu tot elanul împotriva dreptului la educație și cultură al tuturor cetățenilor (vezi, statul social). Dacă s-ar intelege mai bine legătura dintre cele două, sancțiunile pecuniare ar fi secundare față de sancțiunea definitivă a telespectatorului la adresa celui care abuzează de dreptul său de expresie – schimbatul canalului. PS. Eficiența CNA-lui în a pune în aplicare legea este invers proporțională cu audiența emisiunii, din păcate… Greșelile doar…se plătesc!
• (mi s-a reproșat că nu particularizez) Principiile nu au nume si prenume. Au valori de referință, rezistență la conjuncturi și se aplică tuturor situațiilor în care este cazul. Nu pot să spun nume pentru ca nu m-am uitat la emisiunea la care bănui că se face referire mai mult de cinci minute însumate în ultimii cinci ani. Si asta, cel mai adesea, la publicitate…
• (faptul că m-am sustras de la semnat a fost interpretat drept neparticipare) Neparticipare?! Dimpotrivă! Fac educaţie politică și jurnalism independent  – adica am consumat deliberat timp în dialoguri pe blog, acum Facebook, cu scrisul unor articole de alt tip și pentru a da interviuri lămuritoare – tocmai pentru a-i feri pe oameni de pericol. Fac politica in același sens. A semna o listă constituită, dacă mă uit mai sus, pe principiul apartenenței de clasă (sau castă) este facil și ineficient. Ne facem că am facut ceva și nu lipsim de unde am mai fost și altă dată, cu prietenii. Am treburi mai grele. Vreau să știu dacă în țara mea polițiștii au omorât în bătaie sau nu un parcagiu de 26 de ani… Facem un manifest?! Il semnează, primul pe lista, Andrei Plesu?! Semnez și eu aici, atunci! Solidaritatea este cu doua sensuri. Altfel, se cheamă plecaciune.
• Dacă este vorba de victimele inocente ale degradării spatiului public sonor, mă abțin. Dacă se făcea o lista cu cei care se jură că nu mai umăresc emisiunea respectivă  și mai câștigă zece adepți în zece zile care să facă la fel, semnam! Uite așa!  Să-i ridice moralul lui AP, sunt destui…. Am zis!