Iertare, iertare (editia a treia)
Prietenul nostru, domnul Raducanu, ma intreba ironic la postul anterior „Pe cand editia a treia” a iertaciunilor. O aveti de fata. Nu mai reusesc sa scriu deloc in ciuda temelor arzatoare la ordinea zilei. Nu pot refuza niciodata rugamintile altora. Reusesc sa mai dau cate un interviu, continui fara prea mare succes rubrica permanenta din Cronica Romana si nu mai ajung sa scriu pe blogul propriu din lipsa cronica de timp. Interesul e inca viu. Va citesc si mor de ciuda ca nu dau toate replicile si explicatiile pe care le-as dori.Aveti aici articolul de astazi
n. raducanu
Ar fi multe de comentat in legatura cu acest articol, dar ma voi multumi sa remarc excelenta initiativa a ziarului CRONICA ROMANA de a face apel la d-na Gabriela Cretu pentru ca periodic sa ne semnaleze problemele ce se desbat la Comisia U.E si la Parlamentul de la Strassbourg. O facea cu competenta acum vreo doi ani si dl. prof. Vasile Puscas, iar lipsa dansului am resimtit-o. In general cunoasterea de cetateanul roman, chiar in linii mari, a problemelor ce se desbat la Bruxelles, contribuie la intelegerea mai buna a celor pe care le au de rezolvat factorii de decizie din tara, intrucat astazi, si cu atat mai mult in viitor, intrepatrunderea intereselor si indatoririlor in spatiul Europei integrate va fi mai stransa. Cunoasterea modului de solutionare in diverse tari a unor probleme dificile ce ne framanta si pe noi, este obligatia nu numai a politicienilor, ci si a cetateanului responsabil.
Iata de ce, cu toata modestia, va recomand sa cititi cateva articole ce au contingenta cu aceasta tema pe blogul : nraducanu.wordpress.com
Bibliotecaru
Spuneam acum ceva timp (atrăgând oprobriul publicului de pe acest blog) că cei din ţară nu au nici cea mai vagă idee la ce folosesc oamenii pe care i-au trimis în Parlamentul European.
După atâta timp am început să aud acest lucru şi la televizor, destul de des. Nu este vorba că mi-au copiat concluziile, nu suspectez realizatorii TV că citesc ceea ce scriu eu, probabil că această realitate se vede totuşi cu ochii liberi, este vorba că prăpastia între acţiunea politică şi informarea relativă la această acţiune devine, pe zi ce trece, un abis fără fund. Eu nu pricep de ce nu există o minimă informare, nu înţeleg de ce documentele europene de pe site-uri încă nu sunt traduse în toate limbile uniunii europene (aici este vorba de principiul egalităţii, nu-i aşa) şi, mai ales, nu înţeleg de ce parlamentarii şi europarlamentarii nu scriu efectiv despre ce legi înaintează, despre însemnătatea lor, despre legile care se votează şi de ce au votat aşa şi nu invers, implicaţiile fiecărei legi în viaţa fiecărui cetăţean. Este mult de scris, dar cred că la nivel de partid sau chiar la nivel global, poate exista o persoană care să scrie aceste lucruri.
Riscăm să vină 2009 şi să avem în continuare poveşti despre Parlamentul European de aceiaşi valoare informaţională precum poveştile cu Parlamentul României în care mai mult se doarme şi cu Administraţia Prezidenţială în care mai mult se chefuieşte.
Pe undeva, Alice’s Adventures in Wonderland se continuă cu povestea lui L. Frank Baum, The Wonderful Wizard of Oz.
Deşi aceste lumii de nonsens îşi desfăşoară vieţile haotic, există acolo un vrăjitor, o regină a cărţilor de joc… structura umană. Pentru că oricât ar fi de haotic, piramida existenţei socială este aceiaşi, „capo di tutti capi”, agenţi de influenţă zonală, servitori, supuşii=popor. Şi atunci te întrebi, de unde nonsensul? Nonsensul nu stă în existenţă ci într-o acţiune „paralogică”, şi vreau să spun prin asta transformarea unei acţiuni obişnuite, prin alunecare de realitate, astfel încât neobişnuitul devine obişnuit. Normalitatea anormalului nu se vede însă decât prin extragerea din context. Cei din Wonderland sunt la ei acasă, ei nu văd ceva anormal în ceea ce se întâmplă acolo. Anormalul pentru ei este ceea ce se întâmplă, tot dincolo de oglindă, în lumea lui Alice. Aici este acţiunea oglinzii, separă logic două lumi situate, una faţă de cealaltă, într-o eroare de paralaxă. Ele nu sunt în antiteză, nu sunt potrivnice, nu sunt contradictorii, sunt doar ciudate, cu forme de alienare a sensurilor secundare.
Ioana Ilie
Catre Parchete
(toate, y compris DNA- sunt expert parlamentar si, in aceasta calitate, sigur prezint interes)
Declar ca posed in Bucuresti, strada Turbinei nr. 23 (Cartier Floreasaca), sub partea din spate a casei, un spatiu bine fortificat, zidit, boltit, inalt de trei metri si mai bine, in suprafata de cca. 30 m.p., impartit in doua incaperi inegale.
Usa de la intrarea in respectivul spatiu subteran si cea care delimiteaza incaperile sunt metalice.
Precizez ca nu am mentionat spatiul cu pricina, ca atare, in declaratia mea de avere actualizata, conform legii, anul acesta si depusa (daca nu ma insel) in 12 iunie 2008.
L-am omis si in declaratia precedenta.
Rog sa fiu investigata sub aspectul savarsirii infractiunii corespunzatoare detinerii de pivnita cu usa/usi metalica/metalice si ziduri groase de peste jumatate de metru fara a declara ca, astfel, sunt posesoare de buncar (las la latitudinea dumneavoastra, stimari domni procurori, incadrarea legala).
Rog insistent sa fiu admisa in cercul select al posesorilor de buncar din care face parte Adrian Nastase, de care sunt foarte atasata.
Cu stima,
Ioana Ilie
darius f
Deci, asa nu se mai poate.