Impresii calde – reci

Am ajuns la doua noaptea. La 7.30 sunt deja in holul hotelului pentru a merge spre locul faptelor – Palatul Congresului din Tunis. Nimeni nu stie cand plecam. Nimeni nu stie cand ne intoarcem. Macar stim unde trebuie sa ajungem. Stau cu colegul meu spaniol Carlos Carnero si ne miram, doi latini, de lipsa absoluta a simtului timpului. Intrebam cand incepe. In aceasta dimineata, ni se raspunde. Speram sa fie macar in stil englezesc, adica pana in douasprezece…

Ajungem la sala. Alb si rosu, flori si aer sarbatoresc. O orchestra mare foarte occidentala canta muzica foarte orientala. Frumos dar prea tare. Nu se intelege om cu persoana. Toata lumea asteapta discursul Presedintelui. Nu se stie cand va veni. Delegati numerosi. Invitati de asemenea. Cred ca vreo doua sute de invitati, de toate culorile politice si culorile pielii, din toate colturile lumii.  Se vede ca e partid de guvernamant! Sunt singura romanca. E si ambasadorul nostru la Tunis prezent.

Femei sunt relativ putine printre invitati. Fac pereche cu baroneasa Jenny Hilton, laburista britanica (ca sa vezi!). Decidem sa stam impreuna pentru ca unde-s doua „puterea creste”. Fac subtil schimb de etichete intre Jenny si Cristi Diaconescu care nu a mai venit, lasandu-ma singura. Asteptam cu rabdare englezeasca. Ea face un sudoku. Eu scriu pentru voi.  Delegatia japoneza, langa noi, cred ca are vreo sapte membri. Vietnamezii sunt patru. Marimea delegatiilor creste cu departarea de Tunisia, probabil.

Atmosfera fierbinte,  cu chiuituri si scandari pe care nu le pot intelege, trebuie sa pregateasca realegerea Presedintelui, pentru a cincea oara! Columbianul meu, Alvaro Uribe, ar fi invidios. Cred ca a pierdut deja oportunitatea celui de-al treilea mandat in ciuda eliberarii lui Ingrid Betancourt.

10.35. Inca dimineata. Murmur de discutii private si nimic altceva. Despre un regim autoritar marcat de coruptie, nu pot comenta multe. Populatia se pare ca nu este extrem de nemultumita intrucat cateva nevoi bazice sunt asigurate tuturor – educatie, sanatate, energie, transport public, etc… Asa se spune.

11am. Vine Presedintele! Eu am trait ultimii ani ai lui Ceausescu. N-am vazut asa ceva. Singur pe podium, la o masa, fara alt prezidiu. Numai portretul lui, urias, in spate, il umbreste. O persoana, nu stiu cine este, ii  aduce un omagiu exagerat, plin de epitete spectaculare exprimand vointa barbatilor, femeilor, tinerilor, varstnicilor si tuturor celorlalte categorii care, cu o singura voce, il implora sa candideze a cincea oara. Il invoca si pe Dumnezeu… Il roaga sa se indure sa vorbeasca.

Vorbeste. Un discurs in bine cunoscuta limba de lemn a democratiei europene. Se adreseaza tunisienilor si tunisienelor (desi ele sunt destul de putine printre delegatele la congres dar nu total absente) si vorbeste despre crearea de locuri de munca, educatie, sanatate, situatia economica, conjunctura mondiala, dezvoltare, tinerii din partid… Doar cateva detalii contrasteaza: tinerii de care era vorba trimisesera mii de scrisori de afectiune si mandrie Presedintelui; vor fi promovati cate un tanar si o tanara in fiecare structura a partidului  pentru viziunea lor reformatoare.

Drepturile femeii sunt in centru – parteneriat activ. 30% cota in Comitetul Central si in Parlament! E mai bine ca in Romania democratica si europeana. RSD isi asuma sarcina… Drepturile omului, respingerea fanatismului si extremismului, societatea civila, cetatenii…

Discursul e mai democratic, in forma cel putin, decat in partidul meu unde se mai foloseste in loc de cetatenii considera,  electoratul considera, barbatii nu vorbesc despre femeile din partid iar femeile vorbesc rar…

Vorbeste despre amendamentele la statut. Cred ca vrea sa fragilizeze pozitia celor mai batrani, probabil din vechea garda, a lui Habib Bourguiba, sa aduca oameni noi si foarte tineri…

Este intrerupt frecvent de  aplauze prelungite… Canta, din cand in cand, cantece pentru Presedinte si Tunisia. Sala, nu el. Promite sa raspunda pozitiv dorintei participantilor si sa candideze a cincea oara. Gata.

Primul reincepe cu multumirile pentru luminarile pe care, in intelepciunea sa,  le-a adus celor prezenti. Exprima bucuria tuturor (desi o fac si ei insisi prin niste chiuituri) pentru decizia luata de a candida anul viitor, in alegeri, pentru a cincea oara.

Se continua cu delegatii. Cea mai tanara reprezentanta il roaga pe seful tuturor tinerilor, el, Presedintele, sa ramana sef al partidului iar pe delegati sa adopte discursul drept documentul oficial al congresului… Atat. Cu ea se si termina lista.

Presedintele propune componenta Biroului de conducere, direct, fara alte fasoane. Se voteaza prin aclamatii.

Incep sa vorbeasca invitatii. Mahmoud Abas, presedintele Palestinei, este primul. De asteptat. Apara cauza palestiniana si face apel la lumea araba.

Celelate partide tunisiene invitate isi exprima adeziunea, de asemenea…. Tot spectrul politic  se plimba pe podium  – liberal socialii, socialist democratii, conservatorii, conservatorii revolutionari, verzii progresisti, nationalistii pentru unitate, unionistii pentru natiune, liberalii, muncitorii pentru pace, industriasii pentru Tunisia, agricultorii si pescarii uniti, femeile asemenea. E ultima interventie a opozitiei!

Am adormit, la propriu, de atatea discursuri adulatoare. Gratitudine, credinta, mandrie, sprijin absolut. Sunt cuvinte comune tuturor. Mi-l inchipui pe Emil Boc, in opozitie,  prezentand omagiile sale la congresul PSD si asigurandu-l pe Mircea Geoana de sprijinul sau absolut pentru cea de-a cincea sa alegere ca presedinte al Romaniei; si pe Mircea dupa douazeci de ani de stat pe scaunul prezidential. Ma trezesc brusc.

Pentru cele zece procente obtinute in total la alegerile trecute, partidele de opozitie sunt cam multe… Gandirea unica in regimul multipartitist este mai inspaimantatoare decat partidul unic, va garantez…

Presedintele ridica sedinta pana dupa amiaza. Ce usurare…