Naşterea. Istorii trăite
Sunt multe realităţi sociale despre care preferăm să tăcem. Sunt multe experienţe umane care constituie, de asemenea, adevărate tabu-uri. Experienţele specific femeieşti au „privilegiul” unui asemenea tratament cultural; nu se scrie şi nu se vorbeşte public despre ele.
Seara trecută, la SNSPA, am participat la un eveniment care face o breşă în tăcere şi deschide un drum – lansarea cărţii Naşterea. Istorii trăite. Volumul adună mărturiile a 20 de femei care au dat naştere de-a lungul a jumătate de secol. Totul ca-n viaţă – cu bucurii şi dureri, cu entuziasme şi traume, în lumi de ieri şi lumi de azi, de aici şi din altă parte, cu taţi prezenţi şi taţi absenţi…
Coordonatoarele proiectului sunt Mihaela Miroiu şi Otilia Dragomir. Editura este Polirom. Cartea este în librării. O recomand tuturor celor care nu s-au născut ci au fost născuţi de o femeie… Cele care sunt mame se vor regăsi pe ele şi trăirile lor, cele care nu sunt, vor descoperi o lume de explorat. Bărbaţii vor fi în faţa unei experienţe care le este inccesibilă dar pe care ar trebui să o înţeleagă; oricum, şi ei o trăiesc, dar altfel; proiectul intenţionează să continue cu taţii vorbind despre experienţa naşterii. Eu aştept deja cu acelaşi interes şi al doilea volum…
Bibliotecaru
Brrrr!
gabicretu
@Biblio,
Tradu-mi şi mie onomatopeia, te rog…
Bibliotecaru
După ce am citit
http www gandul.info/reportaj/suferintele-si-umilintele-nasterii-in-romania-in-timpul-travaliului-gravidele-impart-bani-5708872
am simţit un fior rece.
Îmi dau seama că oamenii nu mai sunt oameni, sufletele nu mai sunt suflete. Parcă ar fi cazul unui „restart game”… istoria nu a adus bucurie.
gabicretu
@Biblio,
Cartea la care mă refer este însă extrem de umană şi despre cel dintâi dintre acte. Dincolo de selecţia din articol, adevărată şi ea, mărturiile ne pun în faţa unui adevăr de care unii se îndoiesc – ce oameni sunt femeile… Macar atunci cand se decid să nască un copil…
Bibliotecaru
Mi-e din ce în ce mai greu să văd cum se prăbuşeşte această ţară.
Bibliotecaru
@ gabicretu
Trebuie să spun că nu sunt mulţumit de cum sunt silit să văd realitatea. În unele biserici sunt scene din iad cu păcătoşi chinuiţi… Exact aşa mă simt eu, în ţara mea, în acest moment.
http static.panoramio.com/photos/original/24298289.jpg
În spatele cuvintelor când aspre, când blajine, când ameninţătoare, când jignitoare, când indiferente… eu văd o astfel de dezvoltare a omului. În spatele faţadei mocneşte un egoism infinit, un animalic primar, priviri hămesite… Nu are legătura cu cartea ci cu viaţa pe baza căruia s-a scris cartea. Nu aş putea să explic şi de aceea m-am oprit în a exprima senzaţia şi nu motivaţia.