Note din Sibiu
Ieri am calatorit nu doar in spatiu ci si in timp; calatoria in trecut nu a provocat-o orasul vechi ci teoriile prezentate sau subintelese…
La Sibiu s-au intalnit politicieni de cel mai inalt nivel (nivelul cel mai inalt s-a vazut si la televizor) cu cei mai mari experti in demografie, sociologie, etc. din Romania si din strainatate. S-a incercat pentru prima data sa se discute o problema care ar trebui sa fie in mod firesc si continuu preocupanta pentru o tara – starea populatiei.
Eu credeam ca politicile (demografice, in acest caz) ar trebui sa stabileasca cum folosim resursele materiale si cum organizam relatiile interumane in societate astfel incat toti sa traim cat mai mult, mai sanatosi si mai fericiti. Unii dintre cei care au fost acolo (mai ales straini si mai ales femei) credeau cam la fel; dovada este marele succes (sic!) al interventiilor mele (doua la numar).
Ceilalti – romani si barbati – oscilau intre dreapta extrema si extrema dreapta cu o nonsalanta care m-a facut sa cred ca nu citisera despre politicile demografice ale lui Hitler, nu traisera in Romania dupa decretul din 1966, nu vazusera filmul lui Mungiu, nu aveau nici un batran in familie si bineinteles nici o femeie… Nu va povestesc; va puteti imagina ce sustineau, oferind baza teoretica pentru decizii idioate pe care politicienii le-ar putea adopta. Sper din suflet sa nu fie cazul…
Vorbesc de prezentarile majoritatii „sociologilor” si „demografilor” romani prezenti, ; by the way, cei mai redutabili universitari din domeniu. De la politicieni nu aveam vreo speranta; pe D-l Pacuraru il stiu prea bine…
Fetelor si suporterilor, avem un drum enorm de parcurs! Asa analiza a omului ca un instrument oarecare, de produs in cantitate potrivita, nu am mai auzit; asa ignorare a faptului ca jumatate din populatie e formata din femei si ca – totusi – ele sunt cele ce nasc copii am crezut ca nu o sa mai vad…
Cathy
Nu ma mira deloc. Atata vreme cat fac barbatii politicile (inclusiv cele demografice), nu cred ca ar trebui sa ne asteptam sa fim tratate altfel decat ca vaci de prasila (iertati-mi vulgaritatea, nu radicalitatea).
E simplu pentru ei: un copil, sau cinci, sau sapte, „artimetica” banala.
Pe de alta parte, sa ne bucuram: au realizat ca exista, pe langa adunare (de bani in buzunarul propriu) si scadere (a nivelului de trai al nostru), „inmultirea”…Mare progres! Cu impartirea (responsabilitatilor in familie) stau mai greu.
viviana
‘Populatia Romaniei, incotro?‘, situl uficial
Complimente Gabi 😆
viviana
8) o intrebare: Care-i povestea ce se ascunde in spatele acestei „explozii intarziate” de recunoastere a filmului lui Mungiu.. aici
Bibliotecaru
Doamnă Gabriela Creţu,
Am să vă adresez o întrebare tranşantă şi mă aştept la un răspuns la fel de tranşant. Vă adresez această întrebare mai ales că sunteţi o femeie frumosă, matură, mamă… sunteţi deci profilul excelent de candidat. Dragă doamnă Creţu, de ce nu candidează femeile pentru postul de preşedinte de partid, premier, preşedinte al României…? De ce nu suntem conduşi de femei, doamnă Creţu? De ani de zile militez pe lângă doamne să îndrăznească, să acceadă… ultima mea speranţă a murit o dată cu doamna Mona Muscă. Ea se apropiase cel mai mult de vârf.
Puteţi să-mi daţi răspuns la această întrebare?
Bibliotecaru
@viviana
Îţi pot oferi eu un răspuns relativ la 4, 3, 2…
pur şi simplu acest film nu s-a găsit pe DC++.
Acum a intrat in cinematografe si românul reuşeste să-l vadă. Nu e nici un mister.
Bibliotecaru
Să risc un răspuns, care îmi va atrage desigur oprobiul public, relativ la demografie. Populaţia scade pentru că femeile realizează biologic că aceste vremuri nu sunt benefice creşterii unui copil.
Pe de altă parte, femeile nu mai dau naştere din cauza stresului.
Pentru că va gândiţi la demografie şi aveţi instrumentul de a procura date în calitatea domniei voastre oficiale … ia cereţi de la ministerul sănătăţii o situaţie relativă la incidenţa menopauzei la femeile de până la 30 de ani. Eu am 5 prietene care la 30 de ani nu mai puteau avea copii, fie că erau la menopauza, fie ca nu puteau ţine sarcina. Toate 5 îşi doreau un copil, nu era vorba de o lipsă de dorinţă sau de neînţelegerile cu soţul. Trebuie să spun că nu am foarte mulţi prieteni, cele 5 femei reprezintă 25 % dintre prietenii mei, care, la rândul lor, jumătate sunt bărbaţi. Asta înseamnă, conform statisticii mele, nu-i aşa, 50% dintre femei nu mai pot face copii de la 30 de ani.
Desigur, procentul este mult mai mic în cazul unei statistici reale, dar tot estimez acest procent peste 20%.
Natura îşi are propriile pârghii. Atunci când vremurile sunt grele se nasc multe fete pentru ca specia să supravieţuiască. Când vremurile sunt bune, se nasc mulţi băieţi, ca specia să se îmbunătăţească prin selecţie naturală. Poate că astfel de mecanisme s-au păstrat şi la oameni, poate că nu suntem atât de îndepărtaţi de animale precum credem. Poate poluarea, E-urile, stresul, poate toate acestea la un loc, duc la distrugerea genomului uman.
Ori poate că natura nu mai suporta atâta masă de oameni care se inghesuie pe spinarea ei şi se mai scutură cât poate de mult.
Poate că este bine că ne împuţinăm. Prea am ajuns să ne omorâm între noi, prea s-a micşorat spaţiul intim. Când România va avea un singur milion de locuitor, pentru că va veni vremea aceea foarte curând, mult mai curând decât se crede, nu se va mai pune problema bunăstarii, a luptei pentru putere, a depunerii de moţiuni, vom trăii liniştiţi şi fericiţi. Chiar dacă atunci vom sta mai mult în case pentru că afară va fi deja foarte dăunător sănătaţii.
Cathy
Bibliotecarule, la prima vedere imi placi. Permite-mi sa mai adaug un motiv la lista ta, in ce priveste scaderea natalitatii: nivelul de trai. Femeile sunt din ce in ce mai constiente de conditia lor materiala, si refuza sa nasca un al doilea copil, pentru ca stiu ca nu ii pot oferi o viata decenta. Si vorbesc aici nu de cele 20% care nu pot face copii, ci de cele perfect sanatoase. Eu zic ca macar pentru acestea trebuie actionat, in sensul oferirii unui nivel de trai mai ridicat, si tot atenuam din efect.
Si chiar trebuie sa murim ca sa traim linistiti si fericiti? Citind ultimele tale randuri, mi-a venit in minte eterna intrebare a romanului: „Exista viata inainte de moarte (nu dupa)?”
Cathy
Tot pentru bibliotecar: Bine ai venit!
gabicretu
Salut! Am debarcat!
Nu stim inca daca se nasc copii (mult) mai putini. E adevarat ca exista tendinta de a trai mai mult decat in trecut (in Romania tendinta abia se reia dupa o cadere puternica). Dar asta era si ideea! Toata istoria s-a cautat elexirul tineretii.
Ceea ce e sigur este ca se amana varsta primei nasteri; atat. Nu avem habar cati copii se vor decide sa nasca pana la sfarsitul vietii lor fertile femeile tinere de astazi. 1.3 nu masoara fertilitatea unei femei de-a lungul vietii ei ci e o sectiune orizontala prin situatia de astazi extrapolata. Se prea poate sa faca primul copil la 32 in loc de 23 dar sa nasca doi sau trei, dupa aceea. E doar un decalaj de generatii… Luati in considerare instabilitatea tranzitiei; nu se fac copii (multi) in situatii instabile social (cand stii ca trebuie sa schimbi locul de munca, locuinta, sa ramai somer, sa te muti la tara sau in alta tara, etc.)
Ca urmare, chiar daca obiectivul politicii romanesti ar fi „sa ne inmultim si sa impanzim pamantul!”, suntem tot ca in povestea cu bulgarele de sare: daca va cadea!?
Numai ca asa zisa problema demografica serveste pentru a abate atentia de la faptul ca avem o stare de sanatate, un nivel de educatie, o durata a vietii care ne plaseaza pe ultimul loc in Uniune, ca suntem cei mai nemultumiti oameni de pe pamant, ca avem cea mai mica incredere unii in altii (67% dintre romani cred ca nu poti avea incredere in celalalt!)
De ce vrem sa fim mai multi in aceste conditii, stiti!?
PS
Am raspuns in interviul din Le monde… la intrebarea pe acesta tema (bineinteles, raspunsul poate fi dezvoltat)
La intrebarile Bibliotecarului si ale lui Iceflame (din urma) incerc sa scriu un post astazi, daca nu voi fi obligata sa nu.
Bibliotecaru
@Cathy
🙂 motivul nivelului de trai era chiar în primul rând 🙂
„Populaţia scade pentru că femeile realizează biologic că aceste vremuri nu sunt benefice creşterii unui copil.”
Trebuie să ne împuţinăm drastic că să trăim liniştiţi, acesta este un lucru evident. Liderii mondial ştiu asta de foarte mult timp. Iată că unele ţări au luat deja măsura limitării numărului de copii.
Problema viaţii de dinainte de moarte mi-o pun şi eu, mai ales că Biblia spune clar că omul nu a fost creat să muncească. Munca şi invidia sunt cele doua blesteme ale omului, blesteme care derivă din cunoaştere. Eliberarea de muncă, de nevoia de a muncii, este o condiţie a ascezei. Chiar şi în Noul Testament se stipulează clar că nu trebuie să te preocupi de ziua de mâine dacă vrei să ajungi slujitorul lui Dumnezeu.
Ceea ce nu înţelegem noi este că omul trebuie să ajungă în starea lui pură, lipsită de părţile animalice. Omul pur este modelul de devenire. Când nu vom mai avea obsesiile actuale, abia atunci va începe adevărata viaţă a omului. Pentru că iadul promis ca pedeapsă a păcatului este aici nu după moarte, raiul este tot aici. Raiul pe pământ nu poate fi însă decât după apocalipsă. Apocalipsa a început deja de cam 10 ani, probabil că nepoţii şi strănepoţii noştrii care vor supravieţui vor cunoaşte începutul raiului.
Ei… sunt simple ipoteze de lucru. La început şi mie îmi păreau concluzi improbabile… de-a lungul timpului au început să capete din ce în ce mai mult sens. Încă mai am ceva rezerve asupra lor, mă refer la concluzii.
@gabicretu
Vă reamintesc întrebarea mea:
De ce nu candidează femeile pentru postul de preşedinte de partid, premier, preşedinte al României…? De ce nu suntem conduşi de femei, doamnă Creţu?
GABY
Preluat de blog lui NASTASE
BURSA in Elvetia pentru fiul sau .
Probabil acest A NASTASE gandeste ca toata lumea este tâmpita, bursa in ELVETIA, pentru cine ?
Domnul NASTASE trebuie sa plateasca taxa in scolile private sau intretinerea in ELVETIA.
Acest cunoscator scrie :
–––––––––––––––-
Vrajeala bursa, la o scoala privata in ELVETIA taxa este de 6’000Eu/luna.
O noua bombonea.
Prietenul Nastase iar incearca sa o faca pe saracul si necajit de situatia sa juridica.
Cu respect stimati, (putini) naviganti pe bloggul Nastase.
Stefan RADO
Cathy
Bibliotecarule, se pare ca prima impresie (buna) se mentine…
Despre viata si moarte, paradis si infern, e foarte pertinent ce spui.
Despre Apocalipsa, sa nu amestecam o simpla alegorie despre caderea Romei, imaginata de un biet batran exilat pe o insula pustie, cu ce ni se intampla noua…
Bianca
@salutare, Gabs, Iceflame, Peter, Viv… Am avut calculatorul varza si nu am mai intrat pe aici. Mi-am reinstalat programele si iata-ma, sa crape securistii, si mai multe nu.
Vad ca a aparut Bibliotecaru, care pune intrebari retorice si imi vine sa ii spun citeva „de dulce”. Omul pur m-a amuzat teribil, omul pur e numai sex, mincare, supravietuire :-))Chestiile cu apocalipsa sint aiureli milenariste, cih, si, in rest, recomandarea mea calduroasa este sa nu mai citeasca atita, ca tot nu pricepe nimic.
Iceflame: Bre, nu sint nevasta de preot! Nu seamana deloc cu mine! Am fost nevasta de chitarist, asta seamana cu mine. Ma refeream la oamenii foarte diversi cu care intru in contact si la care tin, asta era tot. Eu, sa ma marit cu un preot ortodox??? Coana preoteasa??? Hahaha, cred ca ii demonstram ca iadul e aici, vorba Bibliotecarului.
Gabs: Nu te-ai lamurit inca? Protectia sistemului nu inseamna nimic fata de prejudecatile care fac din femeie un bun exploatabil. Scade natalitatea? Super bine. Femeile nu mai sint vindute pe altarul idiotului de mascul care isi imagineaza ca are control asupra universului pe seama chinurilor altora.
Ieri am fost intr-un loc inimaginabil: femei cu zece copii de hranit, traind pe cimp, in niste cocioabe facute din pari, prin care sufla vintul, o comunitate de cinci sute de suflete atinse de TBC. Preotul din sat mi-a spus ca singura solutie este exterminarea, drept pentru care era sa il iau la bataie. Noroc ca numai gura era de el, pentru ca, in fond, el amaritul, are grija cit de cit de ei. Ma simt neputincioasa, pentru ca vreau sa fac ceva. Nu se poate sa vina iarna si ei sa stea asa, pur si simplu nu imi intra in cap. Idei, ceva? Oficialii locali se poarta ca pe tarlaua lu’ ma-sa, toata lumea spune ca e vina lor. Vina, nevina, nici un om nu poate trai asa.
Ajutor! Trebuie sa fac ceva pentru oamenii astia.
viviana
😆 Ciao, Bianca
gabicretu
Despre ce e vorba!? De oamenii cu TBC vorbesc; trimite-mi datele. Autoritatile trebuie sa actioneze; tot trebuie sa intreb ce au facut cu cei 54 milioane de dolari de la Fondul Global destinati programului antituberculoza…
iceflame
Salut Bianca!Pai de unde sa stiu eu cu cine esti maritata sau nu omuletule?Pai nu ai scris tu negru pe alb asa?Ori am priceput eu aiurea?Am mers pe cuvantul tau si nimic mai mult.Verificari nu am cum sa fac pentru ca ochii mei sunt mai mult verzi decat albastri…Dar stii ceva?Ce e rau in a fi coana preoteasa?Eu am cunoscut un preot in Salonta,un om cu vreo 7 copii,cineva care ziua a cununat o pereche de insuratei,iar noaptea s-a infatisat la nunta lor…Era parintele pus la patru ace,cu parul strans intr-o coada la spate,si dansa asa frumos cu coana lui preoteasa(care e profesoara),de era mai mare dragul sa ii privesti.Tineri(inca),frumosi si in pas cu moda erau amandoi ca pareau a fi parasutati acolo dintr-o alta lume,o lume fara dogme si bariere idioate.O lume unde credinta este cu adevarat libera si unde ideea de bine primeaza.Mi-a ramas intiparita in minte imaginea acelei perechi valsand.Nu va mai spun ca avea parintele o voce(l-am auzit cantand in biserica) ca iti venea sa il aplauzi la sfarsit.Si stiti ce e interesant in toata povestea asta?Sfintia-sa e preot ortodox(greu de crezut nu-i asa?).Cred ca daca toata popimea de pe la noi ar fi la fel cu omul acela,altfel ar arata Romania astazi…Care e morala acestei istorioae Bianca?E aceea ca,daca l-ai cunoaste pe popa din Salonta si daca el nu ar fi fost insurat,pariez pe cat vrei ca nu ai fi ezitat o clipa sa devii coana preoteasa…(Sper ca nu te-ai suparat,si bine ai revenit printre noi)
iceflame
Nimic nou sub soarele Romaniei in tranzitie!Acum vreo zece ani am relatat in ziarul la care lucram povestea unor oameni din Negresti-Vaslui,sot,sotie si cinci copii,care traiau intr-un bordei(bordei e o groapa in pamant,o groapa cu un acoperis de paie,situat un pic mai sus de nivelul solului(acoperisul),cu o soba si niste paturi din lut inauntru).Cum traiau oamenii aceia?Ca pe timpul lui Horea Closca si Crisan.Ce s-a intamplat cu ei?Dupa aparitia articolului in ziar,un om i-a ajutat;era directorul unei fabrici de mobila.Acesta l-a angajat pe capul familiei la unitatea pe care o conducea,si culmea,omul s-a tinut de treaba…In anul urmator avea deja o casa,modesta,dar totusi…casa.Am fost placut impresionat de faptul ca acel barbat(fara scoala)a avut nevoie doar de o sansa.Cum a prins-o in mana,nu a mai lasat-o.Poate cei despre care tocmai ne-ai povestit Bianca,au nevoie de un tratament asemanator(pe langa tratamentul medicamentos contra TBC-ului bineinteles!).Tine legatura cu Gabi si vezi poate-poate autoritatile locale isi vor schimba atitudinea,TBC-ul e o chestie serioasa!Oricum ar fi,tine-ne si pe noi la curent cu mersul lucrurilor.Presa locala,nu are nimic de spus???
Bibliotecaru
Îmi pare rău dacă am lăsat impresia că vorbesc despre Apocalipsa din Biblie. 🙂 Era pur şi simplu o modalitate de a restrânge la un cuvânt, un înţeles, o frază întreagă. Este un cuvânt consacrat: apocalipsă. Nu sunt dintre cei care pun înainte de sfârşitul lumii indemnul „Pocăiţi-vă!”. Nu cred deloc în credinţa religioasă smulsă în momente grele sau înaintea morţii. Mai mult, consider că a crede sau nu în Evanghelii este pur şi simplu alegerea fiecărui creştin. Cei care nu sunt creştini, nici nu au de ce să creadă. Poate că mă deranjează puţin atunci când văd pe cineva ducând la bun sfârşit un ritual religios ortodox, cum ar fi să-ţi mişti mâna în semnul crucii, să faci o colivă, o pomană, să spui bogdaproste atunci când o primeşti (pe ea, pomana) sau „Doamne ajută!” când urmează un eveniment important, în condiţiile în care nu crezi în Iisus Hristos sau Apostoli săi. Dar nici aici nu sunt foarte surescitat; aş spune mai precis că „nu văd rostul” şi nu „că sunt împotrivă”. Nici nu ţin să conving pe nimeni de faptul că am eu dreptate, nici nu aduc argumente sau dovezi irefutabile. Ofer o informaţie. Cine vrea ascultă, cine nu trece mai departe. Asta e tot. Pentru mine astrele îşi păstrează indesctructibil drumul lor pe cer. Dacă însă ceea ce spun eu va găsi un loc prielnic, sămânţa va încolţi şi va duce, în cele din urmă, nu la credinţă, nu la revelaţie, nu la calea spre adevăr, ci la o structurare raţională a probabilităţilor. Părerea mea este că împletiurea modelul de gândire senzorială cu cel metafizic este un pas uriaş în conceptului desemnării omului perfect.
Bibliotecaru
@Bianca
🙂
Şi eu care credeam că spun tocmai invers, că ceea ce este pur uman este tocmai lipsit de animalic, adică de sex, mâncare şi… o secundă că am uitat, a da… supravieţuire. Acum depinde de fiecare pe cine sau ce anume ia drept model uman.
Întrebările mele nu sunt retorice, chiar aştept un răspuns la ele. Se pare însă că nu sunt luat în serios. În ţara asta trebuie să fi un personaj puternic mediatizat ca să te ia cineva în serios. Dacă m-ar fi chemat Patapievici, poate că cele scrise de mine ar fi fost citite mai serios decât „pe diagonală”. Asta e, sunt un om mic şi trebuie să mă mulţumesc cu acest statut din partea oamenilor mari. Nu mă deranjează foarte mult.
„Ceva de dulce”, vă rog, nu vă reţineţi din cauza mea. Sunt un simplu cetăţean, nu pot face nici un rău, nu pot răspunde în nici un fel.
Bibliotecaru
@ Bianca
Bine aţi revenit!
Cathy
Bibliotecarule, lumea e alcatuita din oameni mici. Ca tine, si ca mine. Ai terminat cumva Facultatea de Filosofie? Daca da, inseamna ca ai ramas cu e mai bun din ea. Daca nu, tot respectul meu pentru opiniile pe care le expui, si in care chiar crezi, dupa cum se vede… De astfel de oameni are nevoie Romania, si politica din Romania. Chiar vorbeam cu o prietena draga astazi, si ne intrebam: ce ar fi daca am mai avea si oameni destepti (instruiti, culti) in politica?
Despre Patapievici, nu-mi spune nimic, pentru ca ies prin tavan. Acesti pseudo-intelectuali plini de dispret fata de poporul asta din care si ei fac parte nu pot fi admirati (sau ascultati) decat de alti frustrati, ca ei. Si ar fi bine sa nu fie multi, dar se pare ca sunt. Pacat.
Ma chinuie totusi o intrebare: ce e cu omul perfect? De unde ai scos-o pe asta? De fapt, ca sa nu gresesc, ce intelegi prin „om perfect”? Astept intai raspunsul, dar anticipez ceva din reactia pe care o voi avea: mie imi plac oamenii imperfecti. Perfectiunea, certitudinea, sunt concepte care ma nelinistesc, atunci cand le asociez cu omul… E ceva suspect in ele…
Bibliotecaru
@ Cathy
Sunt un om absolut banal. Cum spunea domnul Gigi Becali, eu sunt filozof, fac filozofie. :)) Dan Pavel este profesor, el a invăţat filozofie.
Ce am mai râs când am auzit asta. Dar este o idee corectă, pe care am gândit-o de când eram foarte tânar. Lumea nu mai percepe această diferenţa între filozof şi profesorul de filozofie care acumulează cunoaşterea gândită de alte persoane fără a realiza ceva nou, cel mult o reciclare, un compediu. Pe vremea când am făcut eu o facultate, Filosofia nu era decât Marxistă, nu era o soluţie pentru mine, nu pentru că s-ar studia Marx şi Lenin ci pentru că nu aveam acces real la ceilalţi filozofi. Riscam o indoctrinare de care am fugit întreaga viaţă. Când s-a schimbat ceva real, deja eram prin anul 4, mult prea târziu. Sunt un inginer banal care a uitat absolut tot ce a invăţat. Am o diplomă de licenţă pe care se aşterne praful şi nu sunt deloc impresionat de ea. Nu sunt nici instruit, nici cult, nici destept… mă consider insă intelectual. Când spun intelectual am o înţelegere a termenului (în general cuvintele au altă valoare pentru mine decât prin dicţionare, dereglare poetică cred) pe care am auzit-o de la un om absolut deosebit şi nu cea din dicţionar. Eu fac o diferenţa clară între un om de cultură, adică acela care acumulează foarte multă informaţie şi un intelectual care este un om raţional, acela care face corelaţii între elemente. Un intelectual nu are nevoie de multe elemente pentru a construi o structură metafizică. Matematica începe de la câteva definiţii şi legi considerate evidente. Tot restul este construit prin conexiuni şi implicaţii. Mari filozofi ai matematicii încearcă tot timpul să mai extragă din adevărurile „definite”, fără a reuşi. La fel şi cu realitatea metafizică. Un intelectual nu are nevoie de multă realitate, de multă cultură. Eu sunt un astfel de „intelectual”, un „sferto-doct”, cum ar spune Cârcotaşii. În plus sunt foarte mulţi ani de când capacitatea mea intelectuală merge constant in jos. Mi-am permis să spun câteva cuvinte despre mine tocmai pentru că am dat buzna într-un grup deja format.
Cathy
Multumesc, bibliotecarule!
Dar cu „omul perfect” cum ramane? Sunt foarte curioasa…
Bibliotecaru
@ Cathy
Istoria construieşte din când în când modele. Le putem numi oricum am vrea, dar ele sunt modele, sunt ţinta spre care noi, banali muritori, aspirăm să ajungem până la sfârşitul vieţii. Modelul este destul de variat, Poate fi Budha, un brahman, un preot, Moehammad (محمد), Fidel Castro, orice om care este recunoscut de societate ca simbol.
Vechiul Testament a ales ca simbol principal pe Moise, dar si alte figuri emblematice, cum ar fi David sau Solomon.
Noul Testament aduce pentru creştin simbolul lui Iisus. Legile societăţii creştine trimit la modelul Iisus. Teoretic, ortodoxismul (cei care suntem în legile descrise de ortodoxie) îndeamnă pe membrii ei să adere la sistemul de valori care fac omul să ajungă parte a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, îndeamnă pe om să caute calea devenirii religioase. Hai să spun sfânt, deşi nu la asta mă refer exact. Deci societatea, valorile sociale, trimit, prin legile ei, omul la sfinţire. Cel puţin ideal. Ce cale îmi transmite mie Iisus? Să abandonez proprietatea, să renunţ la ea şi să am o singură preocupare, aceea a lui Dumnezeu. În acele vremuri era ceva mai simplu să faci asta, fie şi pentru că mergeai în pustie şi nu era propietatea cuiva acel teren. Acum, oriunde ţi-ai pune un cort, este propietatea cuiva. Deci ai nevoie de proprietate ca să poţi exista.
Desigur, nici societatea nu este foarte liniară în decizii. Pe de o parte există acele porunci sociale (din cele 10) care au tendinţă de sfinţire, dar nu se pune prea mare accent pe poruncile care construiesc o legătură cu Dumnezeu. Pe de o parte societatea te îndeamnă să fi bun, să nu faci rău, să-ţi cultivi omenia, pe de altă parte societatea îţi cere întâi de toate bani, impozite, implicare materială.
În acest moment, omenirea a ajuns iar într-o alunecare de identitate. Exercită ritualurile fără a respecta şi credinţa care a născut aceste ritualuri, se ţine post dar nu şi rugăciunea aferentă postului. Analizănd fiecare dintre consevenţele biblice, (fără consecvenţă nu ar fi rezistat) se ţin tocmai acele impuneri care nu sunt pomenite nici în Vechiul, nici în Noul Testament. Impunerile dogmatice sunt oarecum tratate drept desuete. În Biblie este o secvenţă în care Iisus răstoarnă tarabele celor care făceau din Templul Chivotului Sfânt un loc de comerţ, o piaţă. Gestul reprezintă desigur condamnarea celor ce se îndepărtează de la credinţă. Astăzi este nevoie de un nou model. Din păcate modelul cel mai la îndemână pe care cetăţeanul în regăseşte este cel al liderului. Se pune astfel pasiune în lideri de parcă ar fi viţei de aur.
Dacă nu va mai putea fi model Iisus, se va naşte un al Mesia. Iată cum, cel puţin aici, dacă nu şi în alte semne descrise de Apocalipsa după Ioan Teologul, sfârşitul lumii despre care vorbeam este vestit şi de credinţă. Pentru că un Mesia înseamnă şi un Anticrist. Dar, indiferent de credinţă, indiferent de sursă, este necesar un nou model care să exprime modelul suprem al omului.
Cathy
De ce sa nu fim fiecare modele pentru noi insine, si pentru ceilalti, implicit? De ce sa nu luam de la cei din jurul nostru ceva bun (oricat de mic) si sa ne „upgradam” (ma omoara Bianca!) la fiecare intalnire cu celalalt? „Inteleg ce vrei sa spui”, spun eu, asemeni taranului roman, care nu stie ce e aceea aperceptie transcendentala, dar „surprinde sensul”.
Imi place, mai mult, ceea ce spui, dar de ce sa raportam actiunile noastre la religiozitate, si sa le evaluam potrivit exemplelor din biblie? N-ar fi mai bine, mai degraba, sa ne raportam la umanitate si la morala? Imi vei spune ca morala o da tot biserica. Nu neaparat. Eu pot avea compasiune pentru ceilalti, si nu pot face ceva rau, necinstit, s.a.m.d., pentru ca am constiinta, si cucoana asta numita „Constiinta” nu ma lasa sa adorm seara…
Mesia, in varianta expusa de tine, ar fi, in opinia mea, acela care sa trezeasca constiinte. Biserica nu face altceva decat sa le adoarma. Eu nu cred in Mesia, dar sper in civilizare si cred in om si in constiinta de sine.
Intra ceea ce spun eu in contradictie cu ceea ce spui tu?
Bibliotecaru
@ Cathy
Dar cine a vorbit de modelul religios? Să nu uităm că religia a fixat modelul de conduită până acum, dar eu nu mă refer la un model religios ci la un model. Punct. Dacă eu m-aş raporta la mine, dacă eu aş fi propriul meu model, atunci aş fi perfect din start, exact aşa cum sunt. Dacă îmi adaug un „îndemn” gen „Să dau ce e mai bun din mine”, deja înseamnă o raportare, un antagonism bun/rău care este definit, desigur, de un alt model. Dacă am drept model pe prietenul meu, atunci el este „perfect”, trebuie considerat „perfect” şi comportă exact aceiaşi discuţie. Modelul trebuie să fie inatacabil. Orice lucru care pune sub semnul întrebării calitatea de a fi perfect duce la prăbuşirea modelului. De ce este scandalul acesta relativ la „soţia” lui Iisus. dacă Iisus ar fi avut copii, ce ar fi schimbat? Dacă Iisus ar fi fost chiar om şi nu fiu de Dumnezeu, ce ar fi schimbat? Calitatea sa a fost dată de ce a făcut nu de ce a fost. Cel puţin aceasta este părerea mea. Umanizarea lui desfiinţează însă caracateristica sa de model. De ce? Pentru că modelul uman trebuie să fie un suprauman la care un om normal poate tinde cel mult asimptotic, dar nu poate atinge starea de finalitate, de perfecţiune. Umanul trebuieşte ataşat noţiunii de limitare, de imperfecţiune. Dacă modelul este uman, atunci un om poate depăşi modelul. Modelul îşi încetează astfel calitatea sa prin punerea în discuţie. Pare agitată asemenea explicaţie, dar nu este deloc un labirint, este de fapt simplu: perfecţiunea nu poate fi atacată.
Cathy
Perfectiunea, ca si celelalte valori, sunt de acord cu tine, nu comporta grade. Dupa cum nici raul nu comporta grade. Doar suferinta are grade… Si saracia, si altele ca ele. Putem sa tindem spre perfectiune, privind in oglinda, si observand ce ne lipseste. Cred ca omul are o comoditate caracteristica, si care-l indeamna sa-si caute un model in cineva (Salvatorul, Mesia), insa nu face eforturi, odata identificat un astfel de model, sa se lucreze pe sine, sa tinda sa ajunga acolo. Ma tem ca distanta e prea mare, in cazul unui model suprauman, bibliotecarule. Cand vorbea despre lumea sa a ideilor perfecte, ma tem ca Platon nu viza omul de rand, saracii care inca mai traiesc, multi, in Romania, in conditii de Ev Mediu.
Eu cred in modele umane, reale, la care fiecare din noi sa se raporteze si sa spuna: „Uite, domnule, ca se poate!” Eu asa m-am format, aspirand spre astfel de modele, nu spre modele supraumane. Nu ma intelege gresit, nu am nimic cu Iisus, mai mult, chiar cred ca forta modelului lui vine tocmai din aceea ca a fost om, si oamenii l-au perceput ca fiind mai aproape decat zeii homerici…
Bibliotecaru
Dacă nu există modelul, privim în oglindă şi nu observăm nimic de schimbat. :))
Aici este capcana.
Deci… dacă eu mă uit în oglindă şi vreau să am pectorali lucraţi este că am văzut la cineva acei pectorali. Dacă mă uit în oglindă şi vreau să fiu mai deştept, atunci am văzut la cineva că este mai deştept ca mine. Dacă mă uit în oglindă şi vreau să fiu blond este pentru că am văzut pe altcineva blond. Atunci când vrei o schimbare de fapt vrei să fi ca altcineva, ca un model.
Interesantă apropierea discuţiei spre zei. Zeii nu erau un model. Întotdeauna erau puşi pe rele, pe gâlceavă. Model era Hercule, jumătate zeu, jumătate om.
În ziua de azi se promovează şi schimbarea răului în bine. Vezi serialul cu printesa războinică care a fost sângeroasă şi acum este „sabia dreptăţii”. Pentru Gigi Becali a fost model personajul imaginar din Războinicul Luminii. Râdeam de el când îl auzeam. După ce am citit cartea am înţeles de ce l-a impresionat. El alesese modelul care se plia cel mai bine cu el, luptătorul pentru dreptate.
gabicretu
De ce Un model!? De ce nu un milion de modele!? Nu putem noi insine sa facem o sinteza originala a trasaturilor admirate la altii (diferiti) si in loc de discipoli, mai mult sau mai putin talentati, sa devenim individualitati autentice!? Sau nu putem sa imprumutam de la mai multi!?
Cathy
Asa ziceam si eu…
gabicretu
Nu perfectiunea (ne) lipseste. Cel mai adesea lipseste tendinta, dorinta de a o atinge (ea ramanand asa cum si este – orizontul de nedepasit al visurilor noastre)
Bibliotecaru
@ Cathy, GABICRETU
Puteţi să faceţi un astfel de model? Un mic diamant care străluceşte din toate feţele sale o dată ce intră lumina în el.
🙂
Am să devin pentru o clipa un mic Ceauşic şi am să zbier bâtând în tastatura: DOVADAAAA!
🙂
Puteţi să definiţi în cel puţin 3 rânduri, cel mult nelimitat care este pentru domniilor voastre acel om perfect?
Înainte de a răspunde, vă supun atenţiei un fapt mărunt. Dacă acel om perfect al lui Cathy este diferit de omul perfect al lui gabicretu, atunci Cathy şi gabicretu vor avea probleme una cu alta trăind în aceiaşi societate. De ce? Pentru că au o definire diferită despre cum ar trebui să fie societatea. Păi un cetăţean român născut, copilărit şi majorat în cartierul Cotroceni sau Primăverii va avea un model de om cu vilă şi o brumă de cultură, deoarece aşa vede în jurul său. Cel copilărit mai în Colentina, Rahova, Ferentari, Pantelimon, va avea model un băiat de băiat din colţul blocului. Acest lucru se întamplă deja din cauza lipsei de model unic… nu simţiţi? Nu e aceasta explicaţia că pe Primăverii se aude din când în când Bach şi în Ferentari se aud destul de des manele?
Dragile mele doamne, consecinţa segregaţiei sociale are la bază tocmai lipsa modelului perfect. Nu vorbesc aici de venitul lunar ci de năzuinţa de a deveni om. Copil fiind, poţi năzui să ajungi ca Andrei Pleşu sau ca Adrian Copilul Minune. Automat vei gândi societatea ca o serie de oportunităţi de mici Pleşu sau Minune. Cum ar fi să trăim într-o Românie numai de Pleşu sau numai de Minune. Totuşi, ca urmare a modelului, cineva îşi doreşte România formată numai din Pleşu sau din Minune. Pentru că ei sunt modele. Până şi comuniştii aveau în vedere stabilirea unui model pe care îl numiseră „omul nou”, proiect care a eşuat lamentabil, desigur. Gândiţi-vă la modelele societăţii de azi, la cei care adună fani? Gândiţi-vă la acest lucru mai profund, cel puţin cale de 1 minut.
Desigur, aştept şi modelul pe care îl construiţi domniile voastre din milioane de feţe. Am să supun multiplicării acel model la măcar 16 milioane de locuitori pentru România, la câteva miliarde pentru omenire şi am să vad ce se obţine de aici. Deci?
Bibliotecaru
P.S. Din comentariul de mai sus am redus cam 3 pagini. Mai mult nu pot. Şi aşa cred că este vraişte de la tăieturile succesive. Îmi place să scriu, ce pot face 🙂 ?
Cathy
Bibliotecarule, nu mai sunt la curent cu noile teorii psihologice, dar pe vremea cand eu studiam psihologie in liceu (cu cea mai draga dintre profesoarele pe care le-am avut) am invatat ca, din complexul de factori ce formeaza caracterul unui om, mediul are o pondere de cel mult 30%. Nu cred in determinismul pe care tu il impingi atat de departe…
Ies, pentru moment, din sfera teoriilor, si intru in experienta, pentru a-ti da un exemplu trivial, pentru care, probabil, ma vei judeca, spunandu-mi, horatian, ca „una hirundo non facit ver”. Ma expun acestui risc, si-ti voi vorbi despre un foarte tanar prieten pe care l-am cunoscut in martie, cand acesta a castigat un concurs important in judetul lui. Cum eu ma ocupam cu organizarea acestui concurs, la centralizarea rezultatelor, am fost socata (da, recunosc…) sa vad ca tanarul provenea dintr-un centru de plasament. In lunile ce au urmat, l-am cunoscut mai bine: imi spunea ca a avut vreo 7 tati pe care i-a cunoscut, dintre care nu stia sa spuna care este cel natural. Ca lista tatilor s-a intrerupt cand i-a murit mama; el avea, la vremea aceea, vreo 8 anisori; ca a fost lasat in grija bunicilor intr-un sat izolat pe malul Prutului; ca a fugit de la bunici, pentru ca il puneau la treaba; ca a locuit, o vreme, dupa ce a fugit de la bunici, in metrou in Bucuresti; ca a fost recuperat si dus intr-un centru de plasament in care modelele erau Adi-minune, hotii si combinatorii; si ca singur a inteles ca are de ales intre doua cai in viata: cea oferita de modelele respective, si calea studiului, pentru a deveni OM; ca a ales, si s-a apucat de invatat, recuperand tot ceea ce pierduse, si ajungand sa-si depaseasca colegii normali. Acum tanarul este student la Facultatea de Constructii, si spera sa ajunga inginer.
E un exemplu, bibliotecarule, dar eu, ca logician, iti pot spune ca daca exista un singur exemplu care infirma regula, atunci se poate.
Diamantul multifatetat despre care vorbesti exista in fiecare dintre noi; trebuie doar sa facem efortul de a-l descoperi (trezirea constiintei…)
Bibliotecaru
@ Cathy
Poate că nu se face primăvară cu o rândunică, dar cu patru rândunici, două mari şi două mici? 🙂
Ador lucrurile aparente… pentru câ îmi oferă un model de studiat. Exemplul nu are nimic trivial în el şi nu văd ce demonstrează el. Există regula că din centrul de plasament ajungi un anumit „ceva” şi din liceul Jean Monet ajungi „altceva”? Eu nu asta am spus. Eu vorbeam de acţiunea socială nu de prezenţa socială. Nimeni nu ajunge un om citit dacă nu atinge niciodată nimic scris. Nu ştiu cum să mă exprim mai clar.
OK. Am găsit. Hai să dau un exemplu care va dărâma „in complexul de factori ce formeaza caracterul unui om, mediul are o pondere de cel mult 30%”. Ce exemplu mai bun aş da decât să lipsesc un om de la naştere de mediul social. Am să dau eu un exemplu terifiant. Am citit acum zece ani, sau poate ceva mai mulţi ani, oricum după revoluţie, un experiment făcut de un grup de cercetători. Ei doreau să aprofundeze exact ce profesoara ta estima la 30 de procente, influenţa mediului asupra comportamentului uman. Şi ce au făcut? Au izolat un nou născut într-o zonă închisă, un fel de cuşcă mai mare de grădină zoologică, un terarium sau cum se numeşte, astfel încât acesta să nu aibă contact cu nici o altă vietate. S-a aflat de experiment când copilul era deja spre 16 ani. Care a fost rezultatul? Acel copil era un animal pur. Nu mergea biped ci se deplasa destul de asemănător cu o primată, nu scotea sunete articulate, nu avea o raţiune, o reflecţie a realităţii, nu avea înţelegere abstractă… pe scurt, un banal animal. Pe lângă acest experiment au fost şi câteva cazuri de copii pierduţi în pădure, un fel de Cărţile junglei cu copii foarte mici. S-a observat la acei oameni, ajunşi între timp la maturitate, că au copiat multe lucruri de la animalele cu care s-au identificat, fără a avea acele caracteristici umane.
Ce vreau să spun cu asta? Dacă creşti o găină fără să vadă alte găini, ea va cotcodăcii, va fi exact ca o găină. Un om este însă o fiinţă socială, este definit de societate. Tot ceea ce ştie îi este oferit de societate. Ce spuneam eu. Produsul social este aidoma societăţii în care trăieşte.
Dacă acel băiat pe care îl dai de exemplu a evoluat într-un mediu ostil, nu a făcut-o însă fără a avea suport social. Cineva i-a oferit posibilitatea de a ajunge aşa, un tânăr model.
Bianca
@Gabi draga, scuze ca raspund atat de tarziu, dar poate reusesti sa ma ajuti. Intra pe http://www.covasnamedia.ro si ai „Cautare” in dreapta paginii. Scrie acolo „Hetea” si o sa te duca la materialul meu, „In zona Valcele bantuie bacilul tuberculozei”. Presa locala c’est moi ca sa zic asa, numai ca e locala si foarte, superlocala. E si o poza acolo, numai ca realitatea e crancena, in viata mea n-am vazut asa ceva. M-as apuca sa fac un proiect, ceva – in locul celor care ar trebui sa il faca – pentru obtinerea unor fonduri comunitare, dar nu am nici o sansa in conditiile in care nu reusesc sa implic autoritatile; care autoritati sunt superzbarlite de ce ne bagam noi nasul in treburile lor. Directoarea ASP m-a luat la trei pazeste ca de unde stiu eu ca sunt bolnavi de TBC si i-am spus ca am raze Roentgen in ochi si, cand am chef, le dau switch on. Ai patru bolnavi in conditiile in care dorm zece varati unul intr-altul, ca altfel nu rezista la frigul ala, mananca pe apucate, sunt mizerabili pana la Dumnezeu si inapoi si tu declansezi o ancheta epidemiologica intr-o alta localitate si te miri ca numai doi sunt bolnavi. Directoarea de aici e o tipa foarte faina, face si ea ce poate, dar tot nu ma pot opri sa nu fiu indignata. O comunitate de 200/250 de suflete doarme, practic, pe pamantul gol si acea localitate are si un nume si e trecuta pe harta, se numeste HETEA. Aia nu e comunitate, ala e un loc care face sa para Auschwitz-ul hotel de cinci stele.
Cathy
Bibliotecarule, eu nu neg faptul ca suntem, cu totii, constructe sociale, ca nu degeaba vorbea nenea Aristotel despre „zoon politikon”. Vorbesc despre influenta mediului in formarea caracterului, mai explicit, despre influenta modelelor din mediul restrans asupra tinerilor. Si tinerii din Rahova, sau din alte locuri, au, pe langa modelele pe care le semnalai tu, si alte modele, profesorii fiind doar un exemplu. Un alt exemplu: este de ajuns sa deschida televizorul (si sa vada ce trebuie, nu intoxicarea), doamna din metrou care miroase frumos, si nu casca fara sa puna mana la gura, tipul imbracat in costum si nu in training; modele gasim oriunde, trebuie doar sa deschidem ochii. La asta ma refeream. Tanarul din povestirea mea a gasit in jurul lui si altfel de modele, diferite de manelisti si combinatori, pe care a considerat ca este bine sa le urmeze. In contact cu modele de genul acelora pe care le-am mentionat mai sus, ne „slefuim” incet, incet, si devenim mai buni.
Bibliotecaru
@ Cathy
Asta spuneam şi eu… 🙂 Că nu putem fi mai buni fără un model mai bun decât noi. Ca individ ne putem alege un model, oricare ar fi acesta. Dar… ca societate nu putem să ne alegem fiecare un model pentru că am vrea fiecare ceva de la societate Şi atunci am fi o societate-haos. Actual, modelul nostru social are de mii de ani aceleaşi cerinţe bazate pe decalog, sau pe o parte din decalog. Altfel ar fi ok să ne dăm în cap pe strada, să furăm, să preacurvim… 🙂
Nu spun că nu se întâmplă, dar nu e OK, nu se încadrează în model. Cel care încalcă legile nescrise are conştiinţa că face ceva rău.
Tânărul tău… tu îl apreciezi „de bine” pentru că modelul tău social este asemănător modelului lui. Nu cred însă că va fi apreciat de băiatul de cartier din colţul blocului. De ce? pentru că acesta are un alt model social. Despre asta vorbesc eu, este nevoie de un model comun, un model ideal, un model care să reprezinte suma aspiraţiilor sociale. Acest model trebuie să reprezinte criteriul de evaluare pentru toţi şi exponentul social perfect. Dacă nu există un model, atunci nu vei putea niciodată să explici unui copil de ce nu e bine să-şi bage degetul în nas în condiţiile în care modelul lui social face asta. Ce argumente ai? De ce este modelul tău mai bun decât modelul lui. Încă o dată, doar perfecţiunea te fereşte de posibilitatea de a spune „mai bun”. Dacă ai însă modelul colectiv perfect, poţi spune imediat, nu băga degetul în nas pentru că modelul colectiv nu face asta. Priveşte modelul social şi încearcă să convieţuieşti aidoma lui. Orice încălcare de la modelul perfect este un păcat mai mic sau mai mare.
Dacă mă pui să continui, orice aş spune de fapt ar fi o temă reluată. Aşa că te rog, nu te face că nu înţelegi.
gabicretu
@ Bibliotecaru
Bune premise, ciudata concluzie (am urmarit tot dialogul). Platonism curat, coane bibliotecarule…
Combinat cu putintel Kant. Numai ca maestrul asta din urma a inventat un cuvant demult uitat pe la noi – d-a-t-o-r-i-e. Altfel, care-i motivul sa urmez modelul (perfect sau nu) cand mi se arata!?
Problema nu e ca nu exista modele; problema e ca nu le cautam, ca am cam renuntat a tinde spre ceva.
Si nici anularea diversitatii printr-un model unic nu suna prea ispititor. Uite, noi doi suntem foarte diferiti; dar nu ar fi pacat sa nu fim astfel (ci doar niste copii palide ale aceleasi perfectiuni)?! Sau si perfectiunea este plurala!?
Cathy
Bibliotecarule, eu nu ma fac ca nu inteleg. Avem doar viziuni diferite asupra problemei. Ceea ce este perfect normal, ca altfel ar fi de rau (ma gandesc la pluralitatea si diversitatea opiniilor). Eu inteleg perfect teoria ta, si argumentele pe care le aduci in favoarea ei. Le si accept, pana la un anumit punct, dupa cum ai vazut. Doar ca nu le pot da adeziunea. Cred ca tu vorbesti de repere care ar trebui sa ne ghideze actiunile, si in cazul acesta ai dreptate: ca e frica, datorie, morala, perfectiune, trebuie sa stim de ceva si sa aspiram spre ceva. Eu zic ca pozitiile noastre chiar s-ar putea sa fie complementare, cu mici retusuri de fiecare parte!
Bibliotecaru
@ Cathy, GABICRETU
Desigur, perfecţiuni pot fi mai multe, o spune şi dex-ul. De ce? pentru că fiecare atribut are propria sa perfecţiune. Omul trebuie să aibă şi el o perfecţiune.
Rămân la aceiaşi rugăminte-cerere. Cum este descris de domniile voastre acel model obţinut din mai mulţi oameni, din miloane de oameni? Eu tot aştept răspunsul. Care este definiţia reală pe care o daţi unui cuvânt, OM, un abstract fără nici un înţeles în afara reprezentării acordate de minea umană.
🙂 Poate că mă iubesc platonic cu kant în vorba mea… nu sunt atât de citit ca să dau astfel de citate.
Astept însă răspunsul… Cathy, GABICRETU, ce este omul?
Cathy
Omul este un proiect, bibliotecarule…
Bibliotecaru
🙁
Mă aşteptam la mai mult.
Omul a devenit imperfect atunci când a început să caute cunoaşterea. Acesta este păcatul care l-a alungat din rai.