Nu ne mai sperie politia politica?!
Am crezut ca politia politica a devenit in anii de dupa (contra)revolutie crima prin excelenta. Am vazut cum dosarul de urmarit al securitatii a facut din unii victime inocente iar acuzatia de colaborator al politiei politice i-a transformat peste noapte pe cei mai iubiti in cei mai urati (vezi cazul Monei Musca).Presedintele Romaniei ameninta ca cel care s-a intalnit cu mari oameni de afaceri (moguli) pentru a discuta o anume problema economica nu va mai putea fi prim ministru. Lasa sa se inteleaga faptul ca ar detine informatii despre aceasta intalnire. Nu precizeaza cine este persoana si nu ne da detalii despre ce eventuala subminare a statului ar urma acestei intalniri…Nu cunosc in Romania, in ultimul timp, pozitii critice mai dure decat ale mele la adresa capitalismului si capitalistilor; saracii miliardari nu sunt, cu certitudine, printre cei carora le apar interesele.Cu toate acestea, ma intreb daca este interzis sa stai de vorba cu ei si in baza carui articol din Constitutie. Daca nu e interzis, atunci de ce e vinovat cel care participa la discutii cu acestia? Daca a existat o supraveghere „specifica”, in baza carui mandat s-a facut? Daca nu a existat un asemenea mandat, asta nu este POLITIE POLITICA?! Daca da, de ce nu se sperie nimeni? Am devenit deja imuni?!Cazul recent al incalcarii dreptului la viata privata si utilizarii ca element de santaj a acestor informatii nu a sensibilizat prea multa lume. Tac si toti cei care au luptat pentru ca politia politica sa fie prima dintre crimele vechiului regim. Trebuie sa intelegem ca exista securisti buni si securisti rai iar cei buni pot utiliza, fara probleme, supravegherea si santajul!?Tare mi-e frica de altceva. A inceput campania electorala si totul este vazut ca un joc. Un joc fara reguli. Cu faptul ca arbitrul da prima lovitura ne-am obisnuit atat de mult incat am si uitat ca incalcarea legii se cheama faradelege. Chiar si in cazul lui Traian Basescu.
Despre nimic
Pai nu a zis nimeni ca e interzis sa stai de vorba cu moguli. Doar ca Basescu daca vrea nu il va pune pe respectivul prim-ministru. E dreptul lui sa aleaga prim-ministrul din cate stiu si daca el nu vrea sa-l puna pe cel care se intalneste cu moguli e dreptul lui sa o faca. Iar ca presedinte e normal sa detina astfel de informatii … informatia inseamna putere (si invers: puterea iti da acces la informatie). Astfel de „politie politica” se practica in toata lumea politica occidentala, doar ca poate nu asa de pe fata cum o face Basescu. Am o banuiala ca ai sarit ca arsa pentru ca era vorba de Geoana iar mogulul era Voiculescu. Oricum sprijinul „Antenelor” pentru PSD e evident de cand exista antenele … fara Gadea si omul cu laptopul, Basescu (si PDL) avea acum cel putin 10% in plus. Nu zic ca era mai bine, dar modul in care Antenele il ataca doar pe el e jenant … obiectivitatea Antenelor e foarte apropiata de zero. Sigur ca nu prea exista presa obiectiva in Romania, dar macar unii se straduie sa salveze aparentele. Desi m-au dezamagit in nenumarate randuri in ultimii 4 ani, m-am hotarat sa votez tot PNL mai ales pentru ultima isprava a lui Tariceanu, cea de a nu fi de acord cu majorarea cu 50% a salariilor pt profesori (numai un inconstient poate sa ceara asa ceva, chiar daca ar merita salariile respective). Nu credeam ca Basescu va fi (chiar) asa de populist si sa fie deacord cu asemenea inconstienta, se vede ca n-are nici o treaba cu economia. Parlamentarii mi-au aratat de mult ca nu se pricep si ca singurul lor scop e sa fie votati din nou, binele tarii fiind ceva irelevant pentru ei (ca sa nu generalizez, pentru marea lor majoritate).
gabicretu
@Despre nimic,
Despre ce regim politic vorbim noi!?
Dreptul de care vorbesti apartine doar cetatenilor, care isi exprima prin vot sustinerea fata de unul sau altul dintre partidele politice, si parlamentului, care da votul de incredere unui guvern. Rolul Presedintelui este „ritualic” – desemneaza. Si pe vremea monarhiilor de drept divin capul bisericii ungea domnul, regele, etc. dar nu-l ungea pe cel pe care-l voia el ci pe cel care era legitim.
Presa nu este nicaieri si nu are obligatia sa fie obiectiva; ea exprima si formeaza opinii. Sper ca nu trebuie sa avem toti aceleasi opinii. Ca nu trebuie sa fie mincinoasa, asta e altceva…
Basescu este populist ca definitie; nu putea fi altfel fara sa se tradeze pe el insusi. In plus, nimeni nu o spune, este in campanie electorala (lucru interzis de Constitutie) iar Cornea – seful unuia dintre marile sindicate ale profesorilor – este candidat PDL. Nu are treaba cu economia dar are treaba cu politica.
Cat despre binele tarii, trebuie sa-ti spun un lucru pe care se vede ca il ignori. Fiecare il defineste diferit. Tu crezi ca salvarea celor bogati este spre binele tarii – ca esti liberal. Eu cred ca tara e formata mai ales din ceilalti si, drept urmare, masurile care-i privesc reprezinta un bine pentru tara.
In privinta salariilor profesorilor, rezerva mea vine dintr-un principiu pe care il repet: AVEM NEVOIE DE UN SISTEM UNIFICAT DE SALARIZARE care sa stabileasca ierarhia corecta a profesiilor, in functie de criterii de valoare a muncii. Trebuie eliminate toate discriminarile care au aparut din cauza diverselor presiuni care fac astazi ca un politist sa aiba salariul mai mare ca un cercetator stiintific…
Cat despre politia politica, inteleg ca e buna. Inteleg si ca securistii cei vechi nu erau vinovati. Erau vinovati romanii, ca acceptau. Asta, din pacate, are mare parte de adevar…
doinaş
despre criza
http://www.zeitgeistmovie.com/
gabicretu
@Doinas,
Thanks a lot! L-a vazut copilul, mi-a povestit dar nu am avut timp sa-l vad. Acum o fac!
@Peter,
L-ai vazut?!
Despre nimic
Gabi, stii foarte bine ca premierul nu e ales de populatie (desi poate ar trebui). Iar constitutia e destul de neclara mai ales in cazurile in care nimeni nu castiga alegerile cu majoritate (ceea ce se pare ca se va intampla). Si eu cred ca Basescu va specula scaparile din constitutie si va face ce vrea el 🙂 Nu il vad punandu-l pe Geoana premier niciodata (decat daca face ceva troc cu PSD pentru alte functii), la fel cum nu l-ar mai pune pe Tariceanu niciodata. Faptul ca Basescu e in campanie electorala e perfect „normal” … face ce au facut si inaintasii lui (Iliescu 🙂 ) Oricum e stupid sa ceri unui presedinte care a fost ales acolo ca reprezentant al unui partid ca apoi sa uite de acel partid. La chestia asta constitutia e cam ipocrita … asa ceva nu este posibil realist vorbind.
Eu nu zic ca cei bogati trebuie salvati, dar cei bogati creaza locurile de munca iar daca ei dau faliment nici „saracii” nu vor mai avea de lucru. Ti-am spus, din partea mea profesorii, doctorii, cercetatorii, toti merita salarii mult mai mari, insa in conditiile unei inflatii anuale de 7-8% sa ceri mariri de salarii cu 50% dupa ce in acel an deja au avut loc mariri de 10-15% e o aberatie. Asa ceva nu se intampla nicaieri intr-o tara normala (am inteles ca ungurii au facut asa ceva si acum au ajuns la mana banilor FMI, inflatia a luat-o razna iar somajul e in continua crestere). Oricum si la noi vor fi falimente, incetinire a cresterii economice, inflatie, somaj. Iar in momentul in care deja vezi semnele degradarii mediului economic sa zici ca sunt bani pentru a da 50% la toti bugetarii e un gest de o inconstienta incredibila. De fapt deja suferim din cauza asta, Standard&Poor’s ne-a redus ratingul de tara si asta se va vedea in investitiile din anii urmatori. Banii de la romanii din Spania si Italia se vor diminua considerabil (bani care au sustinut cresterea economica), mai ales ca Spania e in recesiune. Diminuarea creditelor va scadea serios consumul, domeniul imobiliar va avea probleme serioase, deci si fabricile care produc materiale de constructii. Muncitorii din domeniu vor soma, iar in plus se vor intoarce si cei din Spania/Italia si vor fi si mai multi someri (de fapt aceia nu vor si nici macar someri pentru ca nu au muncit in Romania). Firmele care fac export vor avea si ele probleme mari. Cam asta se va intampla in 2009, iar sindicatele noastre vor mariri de salarii cu 50%. Ce sa mai zic … e normal ca omul simplu nu intelege toate aceste lucruri, dar trebuie sa gandesti in perspectiva. Altfel, toti cerem de maine cu 50% in plus … insa eu ca privat daca fac asta probabil ca raman fara clienti. Profesorul isi permite sa ceara, mai ales inainte de alegeri pentru ca banii vin de la stat (deci tot de la noi) iar statul (guvernul) poate fi „santajat” inainte de alegeri.
gabicretu
@Despre nimic,
1. Sunt de acord cu ipocrizia (poate) prevederii constitutionale care cere neutralitatea dar aceasta este prevederea; si daca nu si-ar depasi cu mult alte atributii nici nu s-ar observa ca se implica prea mult in campania PDL…
2. Sa fie clar pentru toti, ca iar ne ametim: si banii privatilor vin tot de la noi, ca cei care platesc bunurile si serviciile pe care intreprinderile le vand nu sunt martienii…
3. Nu am inteles de ce societatea ar trebui sa furnizeze „privatilor” forta de munca gata calificata si inalt calificata, sa le construiasca sosele, porturi si aeroporturi, etc., sa le asigure securitatea proprietatilor, fara ca ei sa plateasca pentru asta. Impozitele nu sunt vreun dar pe care bogatul il face saracului, ma ierti. Structura cheltuielilor publice este clar orientata spre cel care are si mult mai putin spre cel care nu are…
4. Invatamantul nu este sector neproductiv; nici sanatatea sau celelalte „bugetare”; este doar de interes general si, drept urmare, nu poate fi lasat la bunul plac al doamnei piata.
5. Banii nu produc nimic, mon cher. O stim de la Midas. Faciliteaza schimbul. Valoarea o produce munca. In aceste conditii, cei care muncesc produc profitul pentru cel ce-l incaseaza; el le este dator, nu viceversa…
6. Am precizat mai sus ce cred despre salarii.
Despre nimic
Banii mei din taxe merg spre buget fara ca eu sa pot controla acest lucru … sunt obligat sa dau acei bani si nu stiu cine sau cum se foloseste de banii mei si nici nu pot controla cati altii fura din acei bani. In schimb clientul meu (ca prestator de servicii privat) care ma plateste, face asta pentru ca el a ales sa foloseasca serviciile mele si stie exact pentru ce plateste. Din pacate banii mei din taxe pe care sunt obligat sa ii dau se duc catre Bechtel (probabil ca si campaniile electorale din SUA sunt finantate din banii nostrii de taxe), catre directorii care fura bani din regiile de stat, catre regii asfaltului si alti smecheri. O mica parte ajung si la invatamant sau sanatate, dar si acolo sunt cheltuiti mare parte aiurea. Iar vina pentru asta e in principal al politicienilor (sa nu uitam ca si directorii de scoala si spitale sunt pusi acolo pe criterii politice din motive care mie imi scapa)
„Banii nu produc nimic”? Da-mi bani suficient de multi si cumpar oricata munca si la orice calitate doresc. Sigur ca valoarea e munca, dar fara bani nu exista munca iar fara munca nu exista bani (hmmm, desi se pot face bani si fara munca). Relatia e de interdependenta. Cei care muncesc produc profitul, dar daca nu ar produce profitul respectiv nu ar avea ce munci si ar muri de foame. Pur si simplu nu pot exista una fara cealalta (in zilele noastre, pentru ca pe vremuri se putea)