O scrisoare închisă pe care o deschid pentru voi
Am primit ieri o scrisoare din alt colț de lume. Cu permisiunea autorului – recentul nostru prieten Caracuda – o public aici. Am eliminat doar câteva paragrafe; cu mare dificultate pentru că totul avea un sens, era un întreg. Nu trag concluzii. Mă simt doar bucuroasă că am mai descoperit un semen. Oare câți trebuie să fim pentru a umaniza lumea noastră moneyteistă, cum zice Peter!?
(…)
Te rog sa ma crezi ca Romania se vede cu totul altfel de aici de departe. Luptele dintre diferite personaje politice, chiar de ris!
Eu cind m-am intors prima data in 2005, dupa 15 ani am fost pur si simplu socat. Toata lumea imi spunea ca nu s-a schimbat nimic, si eu cind am ajuns acolo era o alta tara. Si era schimbata in bine, adica avea tot ceea ce stiam eu ca-i lipseste. Benzinaria de la Mizil, una Petrom de la intrarea dinspre Ploiesti, m-a dat gata din primul ceas cind am ajuns in Romania. Cafea, servetele, apa, chelnarite politicoase, si culmea se gasea benzina la benzinarie fara coada. WC m-a dat peste cap complet, puteai sa ajungi la un scaun curat fara sa calci in cacat si vezi sa vezi exact ce ai patit numai cind iesai iar la lumina! Dar bine inteles nu mai stia nimeni cum a fost inainte. Daca vezi schimbarea zi de zi, n-o mai vezi, la fel ca atunci cind te uiti tu in oglinda, de abia intr-o poza iti dai seama.
Pina si limba mi se parea schimbata, intelegeam ce se vorbeste, dar un accent ciudat si unele cuvinte complet noi, pe care nu le auzisem niciodata.
Poporul roman e unul normal, nu e mai putin dotat decit altele si bineinteles nici mai dotat. Cei din tara, si dintre emigranti o gramada, au o caracteristica, le place sa se plinga, sa se lamenteze…
rapita… moft… spunea Nae a lui Caragiale.
(…)
Trebuie sa-ti spun ca am emigrat din cauza FSN-ului si a lui Iliescu, dar acum nu-mi pare rau ca am plecat atunci, poate as fi ramas ca alte cunostinte ale mele inchistat in prostii. Atunci cvind am plecat nu vedeam decit rosu si nu stiam decit, ca oile lui Orwell, patru picioare bun, doua picioare rau… Nu puteam sa vad nici o nuanta. Chiar si o societate de tip suedez pe care a propus-o odata Iliescu mi se parea o prostie atunci, desi acum mi se pare perfecta pentru Romania.
Dar sa ne intoarcem la oile noastre. Ce vreau sa-ti spun e ca, Viata e in alta parte, nu unde credem noi. Cînd am venit în America, în 1990, am fost surprins că nu am vazut oamenii mai fericiţi decît în România. Cam aceeaşi cantitate de bucurii pe cap de locuitor! Apoi am început, treptat, să-mi dau seama că bucuriile mari care aduc feicire omului, familia, dragostea şi prietenia, nu au nici o legătură cu sistemul politic şi economic. Nici o tiranie din lume nu a putut să elimine aceste bucurii. Nici o democraţie din lume nu a reuşit să ni le dea. Nu depind de ele. Dacă îţi vine rîndul sa te îndragosteşti, de exemplu, cel mai puţin important lucru este sistemul politic care guvernează societatea. Dacă e Ceauşescu sau Băsescu la putere, ţi-e indiferent, iar dacă se găsesc ouă cu nemiluita sau numai din cînd în cînd, şi poţi să le procuri numai după ce stai la coadă, este o chestiune absolut nesemnificativă.
Sînt românii mai fericiţi acum decît pe vremea lui Ceauşescu? Nu par mai fericiţi! Au acum tot ceea ce işi doreau pe vremea aceea. Magazinele alimentare, şi celelalte, sînt pline cu de toate. Au libertatea cuvîntului, libertatea presei, libertatea religioasă. Pot să se asocieze pe ori ce criteriu, pot să se roage la orice divinitate.Programe la televizor de dimineaţa pînă dimineaţa, apar toate filmele noi în acelaşi timp ca la New York sau Paris. Se tipăresc toate cărţile care se scriu sau s-au scris vreodată. Se transmite orice muzică. Pot să plece în ori ce ţară de pe glob, pot să rămînă acolo, pot să se întoarcă. Sînt în Uniunea Europeană, în NATO…
Progresul material, progresul politic, progresul social, chiar si progresul spiritual, cînd ajungi la el, abia atunci realizezi că nu înseamnă mare lucru. Ce înseamnă libertatea cuvîntului, dacă nu te ascultă cine vrei tu? Ce înseamnă, chiar garantarea dreptului la viaţă, cînd nimeni nu-ţi poate garanta că poţi trăi viaţa pe care o visezi tu?
Nici civilizaţia şi nici progresul nu sînt forme perfecte de existenţă. Ar trebui să fim mai puţin mîndri de ceea ce am creat şi să încercăm să învăţăm şi de la societăţile pe care le considerăm primitive. Ele mai au ceva din ceea ce noi am pierdut şi după care tînjim tot timpul, chiar dacă conştient, nu ne dăm seama.
Omul nu s-a născut o dată cu practicarea agriculturii, nu s-a născut ca făuritor de civilizaţie sau constructor de imperii. Milioane de ani strămoşii noştri au fost vagabonzi, îşi căutau hrana din loc în loc, nu erau legaţi de glie, erau liberi. Indurau de cele mai multe ori lipsuri, nu aveau un adăpost sigur, dar nimeni nu-i punea la munci inutile, pentru a acumula “bunuri” inutile. In sufletul nostru mai persistă o nostalgie dupa acele vremuri. Acel timp e Paradisul Pierdut. Cei 10 mii de ani de cînd a început civilizaţia, mai bine zis domesticirea omului, nu au fost suficienţi pentru a extirpa din sufletele noastre dorinţa de a trăi liberi în natură.
Nu pledez pentru întoarcerea la vremurile acelea, nu se mai poate, dar ar trebui, cît mai avem timp, să înţelegem că dacă continuăm să distrugem minunata natură a Planetei noastre, vom sfirşi prin a ne sufoca singuri. De la ţigani, cîţi mai există, de la triburile “primitive”, cîte mai există, am avea de învăţat cum să ne mulţumim să trăim cu mai puţin.
Am fost in toamna trecuta in Peru, acolo da saracie, dar saracie – saracie, cei mai saraci din Romania ar fi considerati bogati acolo. Sa vezi Lima, Cusco, imprejurimile…
In schimb dansau toata noaptea si ziua faceau greva, si nu erau mai nefericiti decit americanii sau romanii.
De cind sint in America am invatat o smecherie (trick), daca vezi ca se face reclama la ceva la televizor sau in ziare poti fi sigur ca nu ai nevoie de acel ceva. Asa e si in Romania acum, trebuie sa le spuneti in fiecare zi oamenilor, pina la urma vor intelege. Societate de consum pe spinarea lor.
In viitor, nu stiu exact cind, eu vad in Romania o presedinta care sa-i pese de oamenii necajiti. Cineva puternic, o forta a naturii. YES YOU CAN! Credea cineva in Romania sau chiar aici ca se poate?
Din 2 aprilie am iesit la pensie la cerere, „normal” se iese la 66 de ani. Am o mica gradinita si ma distrez grozav, pun zarzavaturi si vreau sa fac un sistem de irigatii.
Cu multa stima,
Caracuda
Bianca
@ E o timpenie majora articolul. Si asta-i tot comentariul.
gabicretu
@Bianca,
Cum te cunoaștem puțin, dă-ne o șansă! Respiră adânc, mai citește odată și comentează, totuși. Poate înțelegem supărările tale și te înveselim!
caracuda
Draga Gabriela,
Am fost sigur ca vei intelege,
Acum am venit de la New York, am fost la una din fetele mele unde am sarbatorit Pastele. Am plecat vineri si m-am intors acum, si intre timp nu am vrut sa citesc corspondenta electronica. De abia acum am vazut ca mi-ai scris. O mica paranteza:
(aici greco catolicii sarbatoresc Pastele impreuna cu Catolicii. Eu sint greco-catolic, sotia ortodoxa, fetele mele ceva intre, ginerele unul catolic,de origine probabil irlandez celalalt protestant, nu stiu exact ce fel, de origine francez-englez-olandez, etc) iar nepotul de trei ani ?, nu l-am botezat inca, astept sa decida el.
In orice caz nu ne intereseaza pe nici unul din noi FILIOQUE.)
Slujba de la miezul noptii a fost minunata.
Nu uita, YES YOU CAN, si pina la urma sint sigur ca vom reusi.
Cel mai bun ziarist, poet si scriitor din Romania este LUCIAN AVRAMESCU, nu-l cunosc sa nu credeti ca-i fac reclama, dar citesc de trei sau patru ani articolele lui din Jurnalul National. In fiecare saptamina astept cu nerabdare articolele lui de marti. Trebuie cooptat, voi stiti cum. Feminist de calitate, dar bine inteles ca nu se bate cu caramida in piept.
Singurul lucru care conteaza.
Lucian Avramescu.
femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas…
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano…
femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei
fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii
o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux
femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti
femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor.
CHRISTOS A INVIAT,
Cu multa stima Caracuda.
doinaş
Bianca, gresesti!
Problema e ca fericirea, ca si nefericirea, multumirea ca si reversul ei, SE CULTIVA. Ca pacea, razboiul si pastarnacul. Totul se cultiva. Daca vei cauta pe digibook, vei gasi un medalion Ayn Rand, o filozoafa americana, intemeietoarea unei scoli liberale de filozofie care promoveaza egoismul etic. In doua vorbe, neaga obligativitatea altruismului, sustinand ca nu trebuie sa dai nimanui nimic pentru ca ceilalti cred ca asa se cuvine, ci doar pentru ca tu vrei sa faci acest lucru.
Ei, acolo este o poveste cutremuratoare despre o comunitate construita in jurul unei (foarte) mari intreprinderi private. La moartea intreprinzatorului, copiii au incercat sa puna in practica in acea comunitate-comunismul. Cum au evoluat lucrurile…citeste tu.
Oricum, cert este ca, la noi, lumea se plange pentru ca asteapta sa-i rezolve altii problemele. Incearca sa obtina acceptarea sociala, si cea mai simpla cale este sa provoace mila. E mult mai usor sa coalizezi niste oameni sa te consoleze, sa scoata ceva din buzunar sau din camara, decat sa-i coalizezi intr-o ofensiva de durata pentru un scop major, cel mai adesea cu sanse mici de reusita.
Salut, doamna/domnule Caracuda!
Eu nu uit ce-a fost, pentru ca mi-a fost foarte greu. M-am simtit de atatea ori umilita ca om de lipsa unor bunuri elementare, de cele 6 grade din camera unde dormeam cu fiul meu de 6 luni…si altele.
Dar pentru ca sunt o optimista, am supravietuit, si afara e soare, o sa va povestesc cum a rabufnit mama pentru prima data (de fata cu mine) impotriva comunismului.
Eram la mare prin 87-88 si cafeaua era un mare lux. Cunoscusem doua frantuzoaice care stateau la Europa, si am descoperit ca acolo, la bar, era cafea naturala,nu nechezol, asa ca ne duceam dimineata acolo sa ne rasfatam. Si intr-o dimineata, brusc, n-au mai vrut sa ne dea cafea decat cu coniac (coniacul turnat in cafea, nici macar separat)
N-am reusit nicicum sa convingem barmana sa ne dea cafea pur si simplu, si am decis sa asteptam in hol tipele sa coboare la micul dejun si sa le rugam sa ne comande ele cafeaua. Fiul meu care avea pe atunci doi ani, a vazut un negru, s-a uitat ce s-a uitat la el, apoi, inainte sa pot interveni, s-a apropiat de el, si-a umezit degetele pe limba si a incercat sa-l stearga (de negreala!) pe fata. Bineinteles ca m-am scuzat si am schimbat cateva vorbe, si i-am spus si ce faceam in hol. Tipul ne-a comandat cafelele…si s-a dus in drumul lui.
Ne-am baut cafeaua victorioase, dar cam cu noduri… si mama povestea mai tarziu: „In viata mea nu m-am simtit mai umilita! Cum vine asta? In tara mea, cu bani in buzunar si cu partidul meu la putere(era membra de partid), sa nu pot bea o cafea decat daca mi-o comanda un strain?!”
Asa ca, eu vad schimbarile si, in buna parte, imi plac. Sunt muuulte chestii care nu-mi plac, dar, cel putin, pot sa-mi comand o cafea oriunde, si daca nu-s membra de partid.
Bibliotecaru
Mie domnul Caracuda nu-mi spune nimic din ce nu ştiam deja. Are o părere moderată de o analiza observaţiei directe… chiar dacă nimic nu este greşit din punctul de vedere generalist, nici nu mă pune pe gânduri ceva din ceea ec este spus acolo.
Sincer nu aş fi intervenit dacă nu ar fi spus că Lucian Avramescu este „cel mai bun ziarist, poet si scriitor din Romania”. Am o părere bună despre domnu Lucian Avramescu şi, de cele mai multe ori, îmi este foarte simpatic, am citit şi (poate) zece poezii selecţionate pe diferite site-uri… dar a-l numi „cel mai” este deja prea mult. Cunosc tineri imberbi care au o valoarea superioară domniei sale, ce să mai vorbesc despre Mircea Dinescu sau Adrian Păunescu sau Emil Brumaru sau mulţi alţii de care nu a auzit multă lume pentru că nu apar la televizor la emisiunea doamnei Almăşan şi nici în altă parte.
Acum când nu mai sunt, George Băjenaru
Acum, când nu mai sunt,
puteţi spune despre mine orice:
că am cântat ca o privighetoare,
că am strigat ca un înger neauzit
de Dumnezeu,
că am fost lacom,
trişeur,
clevetitor,
avar
sau risipitor,
că am privit numai cu un singur ochi
de pe malul acelui râu
nămolos,
în care nemernicii
se luptau disperaţi
cu valurile
învolburate,
că am fost un prinţ generos,
într-o ţară plină de cerşetori,
că am închis uşile unui templu, împunse de coarne satanice,
că am fost diavolul vrăjitor
din paradisul cuvintelor
cu care am topit bijuterii din tinichele.
Acum puteţi spune ce vreţi, numai să vă aduceţi bine aminte
de ochii, de glasul meu şi
de veşmintele mele
ţesute cu fire din
iarba singurătăţii
bătută de vânturi
pe care le-am iubit
şi de vânturi
pe care nu le-am iubit,
acum, numai acum, puteţi spune
cine am fost şi pentru cine,
în acei ani îngropaţi sub zăpezi
înnegrite
de funinginea crematoarelor
unde au ars cândva înţelepţii,
cu gurile larg deschise;
puteţi vorbi despre lăcomia mea
de a fi înghiţit orizontul şi norii
în căutarea unei noi galaxii
de unde doream să vă aduc, prin cuvânt,
fericirea.
Aş mai cita o poezie dintr-un autor pe nedrept uitat… (dacă tot este ziua poeziilor)
Ion Vinea – Voluptas
Printre Tanagre false si flori de fir persane
când dormi, pe mari de ambru si umbre, în alcov,
spre trupul tau alunec, înot, ca spre-un ostrov
cu golfuri calduroase si lenese liane.
Naufragiat, de-a pururi setos de noi secrete,
descopar alte unghiuri si-un alt parfum când plimb
pe formele-ti inerte miscarile-mi încete
si-adulmec ora-n tine, patrunsa de un nimb,
iar pipaitul, arta ciudata si subtila,
pe matele alee scazând serpuitor,
calauzeste gura spre floarea imobila
ce scapara-ntre bucle stigmatul de fosfor.
Aş vrea să urez succes domnului Caracuda, ceea ce am spus eu nu este o critică ci un îndemn la reflecţie, la profunzime.
PS.
Sărăcia este o problemă de raportare, nu are o valoare intrinsecă.
PS2
Am fost mult mai „aspru” decât intenţionam, dar nu vreau să rescriu totul… rog cititorul să îndulcească el cam cu 30%-50%.
Bianca
Doina, tu gresesti! Scrisoarea d-lui Caracuda este plina de locuri comune, truisme, si indeminuri la nu stiu ce cumpatari pentru „a salva planeta Pamint”. Ce sa zic… Din cite stiu eu America nu a semnat nu stiu ce tratate privind poluarea – mi-e lene sa caut, dar domnia-sa stie mai bine despre ce e vorba -, asta ca sa ating din prima punctul in care m-am bosumflat eu complet si am citit restul cu un ochi critic. Pe de alta parte, sa descoperi la 60 de ani ce bucurie e familia… sigur ca imi pare bine ca a descoperit treaba asta, dar… aaaaaa, la 30, de pilda, de ce nu s-a prins? Iubirea nu tine cont de regimul politic. Oau, pe bune?
Plus chestiile cu „domesticirea omului acum 10.000 de ani”, plus „dorinta de a trai liberi in natura”. By all means, dar chiar il rog pe domnul Caracuda sa ne prezinte planul dumnealui de a trai liber in natura. Din cite mi-am dat seama nu indemnul catre cumpatare l-a minat spre America. Omul e facut sa caute, sa isi puna intrebari, sa faca alegeri.
Domnule Caracuda, nu mi-o luati in nume de rau, asa sint eu, mai „aprinsa”. Sint convinsa ca vreti lucruri bune, dar nu ma convinge modul in care incercati sa ma convingeti pe mine. Sanatate!
doinaş
Poate ai dreptate, Bianca, dar omul isi face raiul sau iadul pe pamant (sau cel putin o parte din ele) singur.
Omul si-a gasit, nu conteaza la ce varsta, micul lui rai.
Si eu imi construiesc cu determinare micile mele bucurii.
Doua tipe de varste si situatii familiale comparabile (componenta familiei, nivel salarial si rate) au sotii printre noii someri.
Una nu mai are nici o vlaga, se plange tot timpul, s-a imbolnavit, a slabit, nu se mai vopseste, nu mai participa la micile iesiri de grup (care insumeaza cheltuieli de cam 10 lei pe luna). A refuzat sa vina si la 8 Martie, desi rezolvasem cu tipul de la restaurant 3 meniuri in plus-pentru 3 colegi cu salarii foarte mici si care nu erau sindicalisti-si unul era bolnav. Explicatia ei: nu e momentul sa ma distrez cand sotul meu si-a pierdut slujba.
Cealalta spune ca viata merge inainte, se bucura ca are job macar unul din familie. Isi sprijina sotul, il impinge de la spate sa-si pastreze viata sociala. Au venit la Gala de folk si s-au multumit cu cate-o bere, dar au venit. S-au apucat sa invete impreuna engleza fara profesor.
Doua femei, doua cupluri, sase vieti…. Ambele exemple sunt locuri comune. Asta le face nerelevante? Eu cred ca dimpotriva…
Da mai povestim…
Bibliotecaru
Am şi eu o propunere împotriva poluării:
„De mâine nimeni nu mai circulă cu automobilul!”
Este o măsură simplă care face bine naturii mult mai repede decât plantarea copacilor care devin activi abia peste 10 ani.
Dar asta nu se va întâmpla niciodată dacă nu va interveni pur şi simplu terminarea petrolului, pentru că sunt interese materiale colosale. Atunci? Putem vorbi despre plantări de copaci ca ecologişti şi, la locul de parcare a micului copăcel pe pământul patriei sosim cu un automobil care eliberează în atmosferă carbonul pe care copacul îl va strânge în întreaga sa viaţă.
Bianca
@Doina
Chestia cu nu se mai vopseste m-a dat gata :-)), am ris vreo cinci minute. Las’ sa nu se mai vopseasca, poate vrea sa traiasca libera in natura.
Exemplele tale m-au induiosat, insa m-a alarmat determinarea ta de a categorisi raiul si iadul. Inteleg ca nevopsita traieste in iad, iar vopsita in rai. Eu zic ca ambele sint ipostaze ale feminitatii la fel de relevante. „Doua femei, doua cupluri, sase vieti”. Aaaaaaa, care sase, bre? Eu recunosc cu minuta pe inimioara ca am uitat tabla inmultirii, da’ la adunare sint foarte buna. A, sase vieti cu tot cu tine si al tau, din doua cupluri :-)). Da’ hai ca mai povestim noi, vorba ta.
Bianca
@Bibliotecaru
Ce n-as da eu sa se intimple asa ceva… Din pacate, nu vad cum as putea repezi la un spital de urgenta o gravida cu complicatii cu bicicleta, sau cu calul si caruta.
Impartial
@Bibliotecaru
Imi dai voie sa intaresc propunerea ta ? De miine, timpe de o saptamina, sa nu mai zboare nici un avion militar (care oricum poleaza mai mult decit 100 autoturisme), nu mai porneste motorul nici un portavion (ai idee cit combustibil arde intr-un minut ?) si nu se mai trage nici o racheta (stii cam ce combustibil utilizeaza si cam ce gaze degaja)…pentru apararea democratiilor si non, pentru acea saptamina cred ca ajung tancurile (chiar, de ce la tancuri nu se impun motoare EURO sau catalizate ?), tunurile si toate celelalte arme.
Nu voiam sa te contrez, ci doar sa subliniez ca, desi pe tema poluarii se bate moneda pe populatie, guvernele poleaza la fel de mult, iar eu sunt dispus sa nu mai folosesc masina atunci cind guvernele nu vor mai folosi portavioanele…(cum poti sa lupti contra terorismului cu portavionul ?)
Bibliotecaru
@ Bianca
Pot exista autoturisme care funcţionează electric şi energia electrică poate fi obţinută nepoluant (din punct de vedere al calităţii aerului). Eu oricum nu vorbeam de autovehicule în general, ci doar de automobile, maşinile personale.
Bibliotecaru
@ Impartial
Avioanele şi rachetele nu numai că funcţionează cu un consum mare de combustibil, dar, ele sunt şi o sursă de „găuri” în stratul de ozon. După cum ştiţi ozonul este mai dens în partea superioară a atmosferei (prin stratosferă) adică între 10.000 metri şi 50.000 metri, zona pe unde zboară avioanele şi rachetele.
Desigur că şi guvernele poluează, ba chiar guvernele poluează mai abitir. Dar până nu oprim poluarea adevărată, cea care nu poate fi înlocuită de plantarea de pomişori, adică arderea combustibilului fosil, restul sunt discuţii cu sclipici pentru realitate. Nimeni nu spune că plantarea de copăcei este un lucru rău, măcar de ar fi 90% din suprafaţa posibilă ocupată de copăcei… Dar chiar dacă fiecare metru pătrat de sol ar avea pădure, practic s-ar rezolva poluarea făcută de arderea lemnelor şi plantelor, poluarea ultimului secol de consum de energie fosilă va fi tot în atmosferă pentru că nimic nu va lua carbonul din aer să-l bage la loc în zăcământ.
Problema este că vorbitul acesta a început să devină un slogan precum mărirea pensiilor în campania electorală. Când oamenii nu vor mai putea respira şi vor române doar un milion de oameni sau o sută de mii, sau zece mii, o mie, poluarea va înceta de la sine şi natura se va regenera singură în următorul milion de ani. Astăzi este bine să fii verde, să spui că eşti verde, să militezi pentru viaţa în verde, să te filmeze Realitatea TV la plantat de pomuleţi şi domnul Tatulici să-ţi ia interviu cu nasul curgând de la răceală. Acest ecologism este declarativ. Cât timp oamenii se leagă cu lanţuri de copaci pentru ca firma de construcţii să nu mănânce tot ce poate legal betona, nu există ecologism real pentru că societatea nu reglementează nici măcar minimul de ecologism.
Părerea mea.
Pentru_adevar
Cate vorbe in vant, cata aparenta traire! ADEVARUL e ca noi toti romanii suntem niste poeti „adevarati”, maestri ai vorbelor goale, ai falsei modestii, ai mediocrului, ai aceleasi scene de teatru interminabile… E mult prea greu sa luam exemplu de la adevartii lideri si adevaratele valori. Asta ar presupune sa iesim din standardele mediocre si plictisitoare, sa ne folosim mintea cu adevarat. Iar asa ceva este de neconceput in aproape tot ce este romanesc?!