Pentru cei ce se asteapta…
Romanii se considera printre cei mai nefericiţi oameni din lume (locul 136); indicele de dezvoltare umana, mai obiectiv, ne plasează cu şaptezecizeci si sase de locuri mai sus (locul 60). Diferenţa este foarte mare. Suspectam irelevanta măsurătorilor.
După revărsarea de frustrare, fariseism si ura gratuita pe care am întâlnit-o zilele trecute in spaţiul virtual, şi nu numai, cred altceva. Rautatea este incompatibila cu fericirea; ne meritam locul codas… Trebuie sa fie profund nefericiti cei care au organizat „o ambuscada” unei femei pentru indrazneala de a gandi ca politica este si pentru ea; alta explicatie nu am gasit, daca se poate da o explicatie.
Am vazut ca forumurile sunt pline de frustraţi de toate tipurile. Ca şi blogurile au intrat in acest joc, ne întristează pe multi. Faptul că ziare „serioase” si chiar politicieni nu pierd ocazia, pe mine mă înfurie. Cred, totuşi, ca e o datorie sa denunţăm aberaţiile şi abuzul atunci cand le vedem. Sa-i trezim, scuturandu-i cat putem, pe cei ce dorm somnul raţiunii…
Am vorbit atunci când o fetita abuzata sexual începând de la 9 ani de mai mulţi onorabili membri ai comunităţii care puteau sa-i fie bunici era tratată in media, la doisprezece, drept „curva satului care i-a molipsit cu sifilis” pe consăteni…
Am scris, si regret ca nu am protestat suficient, despre cazul tinerei căsătorite si anonime, căreia i s-a încălcat un drept elementar fara nici o ratiune. Imagini intime cu ea şi soţul ei au fost sustrase si au circulat pe internet. In Constitutie se prevede ca statul ocroteste si garanteaza dreptul la intimitate. În loc de autosesizarea procuraturii, victima a fost acuzată că este nedemnă de profesia pe care şi-o făcea remarcabil de bine. A fost determinata sa demisioneze. Motivul?! Îndrăznise să facă… sex; să aibă fantezii. Acasa, cu sotul ei…
Am sancţionat chiar şi gluma proastă a unui blogger la adresa Mihaelei Rădulescu. Acum chiar ca mi se pare doar o glumă proastă in comparaţie cu ce am văzut că se poate spune si face la noi.
Am reamintit aceste lucruri ca să nu mi se pună in discuţie autoritatea morală de a vorbi si de data asta. Deocamdata sunt prea furioasa pentru ca sa fiu si ferma si neechivoca in exprimare. Nu va indoiti insa. Nu voi tacea.
n. raducanu
Sunt un om batran, deci de „scoala veche“, traiesc relativ demult in occident, deci nu intotdeauna sunt la curent cu mutatiile in spiritul societatii romanesti din ultimii 18 ani. Dar nu pot sa nu constat in vizitele pe care le fac in Romania o degradare constanta nu numai a limbajului, ce s-a vulgarizat mult, ci mai ales a relatiilor intre oameni.
Domneste parca o stare de indoiala si nesiguranta a fiecaruia, atat in privinta locului de munca, cat si a capacitatii de a rezista la noile cerinte ale economiei. Multi sunt fascinati de mirajul obtinerii cu relativa usurinta a unor castiguri mari, fie din privatizari, fie din speculatii la bursa, fie deschizand mici intreprinderi comerciale sau de transporturi, pe care apoi sa la vanda in castig. Economia de piata a patruns in toate colturile societatii, calitatea oamenilor cantarindu-se dupa sumele castigate. Relatiile intre oameni au capatat caracter comercial, prieteniile s-au dus sau sunt cultivate doar din interes. Se judeca parintii cu copiii pentru case si terenuri, pentru mosteniri, pentru drepturi cuvenite asupra unor bunuri de peste 60-70 ani vechime. Se cer imprumuturi ce nu se mai restituie, se iau credite pentru cumpararea de automobile si obiecte de consum nu de prima necesitate, ce sunt insa apoi greu de rambursat. Desigur ca aceste fenomene se constata si in vest, dar ele sunt mai calme, nu cu intensitatea si febrilitatea de aici, a unei curse de imbogatire cu orice pret, chiar calcand peste cadavre.
Aceasta societate romaneasca de piata ce incearca sa copieze raporturile de trai occidentale, i-a constrans pe multi sa plece la munca in strainatate de unde se vor intoarce in tara tot mai rar si tot mai putini. Acasa, clasa muncitoare nu se simte reprezentata de sindicate sau de vreun partid. Lumea citeste putin si calitatea literaturii si a culturii in general dupa revolutie este slaba. Sufera sentimentul patriotic, considerat de multi ca depasit intr-o era a mercenariatului pentru razboaie pe latitudini indepartate de tara. Iar increderea in virtutile sistemului democratic, singurul acceptabil cu toate lacunele lui, este subminata de numeroase articole din presa ce il asigura pe cetatean ca tara nu are si nu poate avea decat niste conducatori incompetenti si corupti, preocupati numai de micul lor gheseft indata ce obtin un loc la franele puterii.
Traim intr-o perioada de cotitura, cand uriasa criza financiara din St. Unite, cu repercursiuni in intregul sistem financiar mondial, va constrange la luarea de masuri drastice cu efecte si in buzunarul cetateanului. Neoliberalismul, cu increderea nelimitata in forta de reglare a pietii de catre „mana invizibila“, a primit o lovitura grea prin interventia statului in probleme din care era pana acum exclus. Cerintele solidaritatii sociale se vor impune din nou, si nu e exclus ca statul sa intervina si sa renationalizeze unele firme si companii prost gospodarite, ce se gasesc in pragul falimentului. Oamenii de afaceri ce esueaza nu trebuie insa de regula salvati de stat, caci daca nimeni nu ii controleaza cand isi iau profitul, trebuie sa-si asume si pierderile cand dau gres. Trebuie dusa lupta impotriva polarizarii sociale, pentru o cat mai mare egalitate in societate, fara ca asta sa insemne reducerea libertatii. Trebuie militat pentru societate relativ democratica, care exclude rasismul, marginalizarea minoritatilor, discriminarea femeilor etc. In fine „trebuie participat la alegeri, ca mecanism esential de protejare a nevoilor imediate ale populatiei in fata goanei dupa profituri. Alegerile sunt totdeauna o chestiune de optiune pentru raul cel mai mic dintre multe alte rele, iar identificarea raului cel mai mic se realizeaza de la caz la caz si de la un moment la altul“, scrie profesorul american Immanuel Wallerstein. In orice caz ma bucura ca d-na Gabriela Cretu promite celor ce sa asteptau ca dansa sa taca, ca vor fi dezamagiti…
Darius
Eu pe langa ca „ma astept” sunt chiar si foarte curios. 🙂
Cathy
Eu sunt trista pentru ca ultimele evenimente nu fac decat sa intareasca prejudecatile despre pozitia femeii in societatea si politica romaneasca. M-am intrebat destul de serios daca nu cumva „dezvaluirile” au fost facute chiar cu acest scop. Apoi m-am gandit mai bine: cel care a facut dezvaluirile nu putea fi atat de destept. Oricum faptul ramane la fel de grav si efectul la fel de dureros. Pe langa efectul pe termen scurt (intarirea unei prejudecati) exista si unul pe termen lung: descurajarea femeilor de a face politica. Sper din tot sufletul ca doamnele ce intentioneaza sa candideze pentru orice functii in politica romaneasca sa nu se lase influentate de astfel de evenimente, chiar daca traim in societatea in care traim… Respect dorinta Dnei Cretu de a nu discuta explicit despre problema. Reactia mea explicita, daca intereseaza pe cineva, o gasiti pe blogul lui Darius.
doinaş
Care-i blogul lui Darius?
Darius
@Doinaş
Vai ce m-am suparat acuma. 🙁
Darius
@Cathy
Nu cred ca efectul pe termen lung va fi cel enuntat de tine. Daca presupusa protagonista a acestui film ar fi fost un politician adevarat, poate, dar doamna Birchall, cu tot respectul , nu cred ca intra in aceasta categorie.
doinas
A, despre asta vorbiti?
E o porcarie, si daca se „cunoaste” doar numele protagonistei si nu si al beneficiarului, e, ca de obicei, o abordare urata, regula nescrisa fiind aceea de a aplica unitati de masura diferite in functie de sexul persoanei implicate. Asta dincolo de marlania sub-Becaliana de a filma si a da publicitatii imagini din viata privata a unor persoane.
Bibliotecaru
Câteodată simt nevoia nefericirii, alteori mă simt vinovat pentru un moment de fericire. Lumea spune că sunt cam bătrân pentru generaţia EMO. Eu mă simt ca şi cum aş fi inventat această generaţie din timpurile când generaţia era psihedelică.