Am repetat această temă veche în interviul pe care l-am acordat portalului profesioniștilor în politică –  Machiavelli.ro.

Îl puteți citi aici – unde aveți și poză și titlu – sau mai jos. Am copiat și poza!

”Avem ultima șansă de a întoarce politica cu fața la oameni. Dacă nu reușim, oamenii vor întoarce total spatele politicii”

Declară Gabriela Creţu, candidatul USL pentru funcţia de Senator în colegiul 2 Bârlad, în interviul acordat portalului Machiavelli. Domnia sa vorbeşte despre experienţa celor trei mandate anterioare la Camera Deputaţilor şi în Parlamentul European, despre locurile şi persoanele cunoscute în actuala campanie electorală şi despre necesitatea reclădirii încrederii că în România încă se poate încă face ceva pentru oameni şi pentru viitor.

– Aveţi la activ un mandat de deputat în Parlamentul României şi unul de europarlamentar. Care dintre cele două experienţe vi s-a părut mai interesantă?

– Activitatea mea parlamentară autentică a fost cea din Parlamentul European; cel de-acasă mi-a servit doar ca termen de comparaţie; negativ, cel mai adesea. Aveam zece luni ”vechime” în Camera Deputaţilor când am fost desemnată membru observator. Mi-am păstrat mandatul naţional, care îmi conferea legitimatatea necesară, dar am muncit mai mult în plan european. Odată cu aderarea, am devenit membru cu drept de vot şi am fost realeasă la primele alegeri europene, în toamna lui 2007; o performanţă oarecum surprinzătoare – trei mandate în cinci ani… Dar am muncit cât pentru trei mandate de cinci ani fiecare; aveam elanul oricărui început. Obiectivul pe care mi-l propusesem în 2004 s-a îndeplinit la Bruxelles – un parlament profesionist, o femeie respectată în politică.
Efectul a fost pozitiv. Am căpătat încredere, am stabilit relaţii umane şi prietenii, m-am implicat în multe, am învăţat şi mai multe, am profitat de un sistem organizat pentru a pune bazele a ceea ce credeam că va trebui construit. Acasă, din păcate, politica pornea pe o pantă descendentă; democraţia, pe care o speram mai puternică, se fragiliza. În loc de convergenţa dorită spre atingerea obiectivelor noastre de dezvoltare, începea un război fratricid; victime au fost cetăţenii ţării, nu doar pentru că li s-au aplicat măsuri dure de austeritate, ci pentru că li s-a ucis speranţa şi încrederea. O victimă minoră a unei vieţi politice tensionate, extinsă şi în partide, am ajuns eu însămi. Împotriva aşteptărilor celor care urmăreau activitatea parlamentară pe criterii europene, în 2009, am fost apreciată pe cele dâmboviţene…
Doar că nimeni nu alege politica. Politica te alege ea pe tine. Am fost exclusă de pe lista de parlamentare, dar din viaţa politică, niciodată. Lupt cu încăpăţânare pentru a contrazice ideea că legenda Meşterului Manole este un blestem: construim, investim în oameni, doar pentru a avea ce dărâma sau huli…

– Ce v-a impulsionat să candidaţi pentru un nou mandat în Parlamentul naţional?

– Decizia de a reveni în parlamentul naţional nu se datorează extraordinarei mele experienţe de parlamentar european, pe care aş fi vrut să o continui şi pe care foarte mulţi se aşteptau să o reiau în 2014. Întoarcerea la politica noastră a fost cauzată de groaznica experienţă de după – ca reprezentant parlamentar pe lângă instituţiile europene. Poziţia este una pe jumătate funcţionărească, pe jumătate diplomatică; nu este şi politică, de decizie. Adică făceam pe intermediarul, pe poştaşul, cum îmi place să glumesc, între Senat şi instituţiile europene sau asiguram coordonarea poziţiilor în domeniul afacerilor europene cu celelalte 39 de camere parlamentare din statele membre.
Adesea am fost în situaţia de a nu purta nicio scrisoare; instituţia nu avea nicio poziţie, întrucât implicarea în afacerile europene era foarte scăzută sau absentă; asta se întâmpla într-o ţară membră a Uniunii Europene, o ţară în care mult peste jumătate din legislaţia naţională o reprezintă regulamentele şi directivele iniţiate la Bruxelles. Ceva progrese s-au făcut în ultimii doi ani la Senat; de la nicio ”luare de cuvânt” în dialogul cu Comisia Europeană, am ajuns în top zece al camerelor vorbăreţe. Problema esenţială nu era, cum ar crede mulţi, dezinteresul; ceea ce lipsea cronic era competenţa în domeniu şi informaţiile. Am fi putut, chiar şi aşa, să facem mai mult dacă parlamentarii ar şti să-şi folosească şi asculte consilierii; nu a fost cazul decât rareori. Raţiunea principală care a stat la baza deciziei de a candida pentru un loc în Senat a fost sentimentul datoriei. Am fost beneficiara unei experienţe pe care foarte puţini români au putut-o acumula datorită votului şi încrederii lor; am o datorie pentru asta. Și a mai fost credinţa, pe care puţini o mai mărturisesc, că în ţara noastră se poate încă face ceva pentru oameni şi pentru viitor. Reconstruirea acesteia va fi provocarea principală a perioadei următoare şi mă angajez să port această bătălie!

„România rurală are drumuri mai bune ca altădată şi locuitori mai trişti”

– Cum caracterizaţi primele zile ale campaniei electorale pentru alegerile din 9 decembrie?

Mărturisesc că sunt incapabilă să fac o analiză; nu am urmărit campania generală. Dar pot face o relatare: plec dimineaţa devreme şi mă întorc noaptea foarte târziu. Dintr-o obişnuinţă a anilor din urmă, port cu mine tableta. În maşină, îmi mai arunc ochii pe ştiri şi citesc, selectiv, mesajele; în rest, sunt într-o altă lume – România reală.
Merg din poartă în poartă; door to door, nu se potriveşte, pentru că nu intrăm decât rar în curţile oamenilor. Sunt 108 sate în colegiul rural şi ne-am propus să le parcurgem pe toate. Pluralul folosit o include pe partenera de colegiu rural, Ana Birchall.
Zilele de târg sunt o adevărată şansă; găseşti oamenii la un loc. Uneori găseşti şi adversarii veniţi după acelaşi ”chilipir”; al meu, nu prea vorbeşte coerent româneşte şi tocmai a pierdut alegerile din satul unde a fost primar patru ani. În trecut, a colectat fier vechi şi afirmă că m-ar fi votat pe mine; ambele lucruri sunt respectabile; nu am înţeles de ce a renunţat la ele. Reluând tonul serios, aş fi dorit un adversar cu care să pot discuta despre politicile de aplicat mâine în România.

– Cât de mult reuşiţi să intraţi în contact direct cu cei cărora le cereţi votul?

– Întâlnesc oameni, mulţi oameni, oameni dezamăgiţi de politicieni, de politică, de viaţă. Încerc să reconstruim punţi şi încredere. Cred că reuşesc, puţin câte puţin. Problemele sunt mai numeroase decât oamenii. România rurală are drumuri mai bune ca altădată şi locuitori mai trişti. Copiii sunt mulţi şi frumoşi; copii talentaţi; copii care au nevoie de un viitor. Colinele Tutovei sunt splendide în toamnă, doar că trebuie făcut ceva ca oamenii să le locuiască cu mai multă bucurie şi să nu mai fie nevoiţi să plece unde văd cu ochii. În unele locuri alternează o casă locuită de un bătrân cu una pustie; stăpânii sunt departe…
În municipiu, sunt împreună cu alt partener tânăr şi energic pe colegiul de deputaţi, Adrian Solomon: adunări, radio, televiziune, bal, carnaval, nu, interviuri, spectacole, lansări de cărte, lansări de candidaţi, dezbateri, întâlniri, conferinţe, foame câteodată, exces altădată, epuizare, muzică pe toate gusturile, pixuri, calendare, brelocuri, brichete de aprins focul, nerecomandate de aprins ţigara, afişe, bannere, vorbe…
Un obiectiv comun ne uneşte – să întoarcem politica cu faţa la oameni. Este un fel de ultimă şansă, dacă nu reuşim, oamenii vor întoarce total spatele politicii. Acesta este cel mai mare pericol, pentru cetăţeni, nu pentru politicieni. Alţii vor decide pentru ei şi nu în interesul lor…

„Un factor major care împiedică exprimarea femeilor în politică astăzi îl reprezintă şedinţele”

– Sunteţi unul dintre cei mai activi şi perseverenţi bloggeri din politica românească. Este această experienţă doar un mod de a vă comunica public ideile sau o nouă faţă a modului modern de a face politică în România?

– Din păcate, la noi, spaţiile de dezbatere politică şi ideologică autentice, reale, au cam dispărut. În aceste condiţii, interesaţii s-au mutat în spaţiul virtual; cum titra cineva odată, politica se dă pe blog. Blogul este o formă de participare politică, fără îndoială. Asta mă bucură, pentru că văd în ea un (re)început al participării politice în general. Participarea măsoară calitatea unei democraţii; din păcate, ea este extrem de redusă în democraţia românească. Asta explică şi multe dintre eşecurile ei. Deocamdată, mai ales “profesioniştii” politicii în sens larg (politicieni, analişti) provoacă dezbateri pe bloggurile lor şi servesc jurnaliştilor drept sursă de inspiraţie sau comentarii fără sfârşit.
Aşteptăm întăriri dinspre societatea civilă neprofesionalizată. Femeile cred că ar putea să-şi impună, în sfârşit, teme pe agenda publică dacă şi-ar construi reţele de sprijin şi comunicare între ele; bloggurile şi forumurile sunt foarte utile pentru că permit programul mult mai flexibil de care femeile au nevoie. Un factor major care împiedică exprimarea femeilor în politică astăzi îl reprezintă şedinţele – lungi, dese, repetitive, în care unii vorbesc şi altii doar ascultă. Cei ce vorbesc sunt de regulă aceiaşi, iar cei ce ascultă sunt din ce în ce mai puţini…

– Postările şi poziţionările online pot aduce voturi sau succesul politic?

– Comunitatea bloggerilor este prea mică pentru o societate aşa de mare; este şi izolată, în ciuda accesului deschis teoretic oricui; oricui vrea sa aibă acces. Ca să faci politică în spaţiul virtual, trebuie să faci mai întâi politică… Trebuie o reîntoarcere spre politică a cetaţenilor, mai ales a celor tineri. Trebuie revalorizată politica drept activitate respectabilă…
Avem nevoie apoi de o alfabetizare informatică a tuturor şi de “împroprietărirea” cetăţenilor cu calculatoare şi legatură la internet. După multe alte revoluţii, revoluţia informatică ar putea produce o schimbare socială majoră. Revoluţia industrială în secolul al nouăsprezecelea a dus la votul universal. Revoluţia informatică poate duce la participarea universală, ar putea sa ne apropie de societatea democratică în sensul autentic al cuvântului, în care fiecare să poată spune ceea ce are de spus şi să fie auzit. Depinde doar de noi! Depinde doar de noi, de asemenea, să facem uz de singura zi în care toţi cetăţenii – şi cel mai umil social şi cel mai puternic – sunt perfect egali: ziua votului.

Cine este Gabriela Creţu

Gabriela Creţu candidează din partea USL pentru funcţia de Senator în colegiul 2 Bârlad. Are 48 de ani şi este reprezentanta Senatului României pe lângă instituţiile europene începând din septembrie 2009. Este membru al Organizaţiei PSD Vaslui din momentul apariţiei partidului şi a mai avut un mandat de europarlamentar, în perioada 1 ianuarie 2007 – 13 iulie 2009 şi unul de deputat în Parlamentul României între anii 2004 şi 2007.