Proletarul lucrează şi în schimbul doi
Exista un monopol cultural al speculaţiei asupra cercetării, cel pe care îl ilustrează foarte relevant Mircea Flonta in volum, punându-i fata in fata pe Blaga si H. H. Stahl. Este de ordinul evidenţei că, dacă există o glorie culturală, ea nu aparţine la noi savanţilor, indiferent de talia cercetărilor pe care le-au întreprins. Sistemul speculativ elaborat de Blaga se bucură de o recunoaştere incomparabil mai mare decât cercetările de teren ale marilor noştri sociologi; dacă este vorba şi de o cunoaştere, reprezintă o altă problemă… Am putea specula aici că există şi o diferenţă în cultura noastră între admiraţia neţărmurită acordată inteligenţei (indiferent de uzul ei) şi condescendenţa cu care este privită munca; cum nu dispun de date care să probeze ipoteza, o încredinţez cercetătorilor.
Cercetarea cauzelor culturale, sociale, politice, instituţionale, ideologice sau de orice alta natura care au dus la instaurarea si conservarea acestui monopol reprezintă subiecte foarte legitime, de interes şi care ar determina înţelegerea prezentului si schimbarea viitorului, inclusiv a raporturilor de putere în plan cultural. Problema este ca cercetarea lipseşte; monopolul cultural al elitelor nu este analizat şi demistificat folosindu-se mijloacele diverselor discipline ştiinţifice pe care autorii le-ar stăpâni; el este denunţat şi/sau invidiat. Ideea integratoare şi majoritatea eseurilor aparţin aceluiaşi discurs speculativ şi generalist care este supus criticii.
Nu voi repeta greşeala autorilor ridicând problema specializării pe care ar trebui sa o aibă cel care discută problema legitimităţii celor care ar trebui să se exprime public; cum am precizat, nu persoana care vorbeşte si legitimitatea acesteia sunt de discutat ci modificările aduse în câmpul cunoaşterii socio-politice şi nevoia socială căreia îi răspund.
Or, ipoteza de la care se pleacă nu intră în categoria adevărurilor ştiinţifice, de orice fel; este pur speculativă. Se presupune că deţinătorii actuali ai monopolului cultural nu ar dispune de o specializare dar ar dispune de o anume cultură de tip generalist desemnată cu termenul „enciclopedism”; acesta ar fi raţiunea pentru care sunt admiraţi si ocupă locul dominant cultural. Ipoteza nu are la bază nici un studiu, aparţinând vreunui domeniu de cunoaştere recunoscut. Ştim, în general, că unii vând cărţi; nu ştim câte, nu ştim dacă cei care le cumpără le citesc şi pentru ce anume o fac; nu ştim pentru ce sunt, în fapt, idolii apreciaţi; nu avem nici măcar garanţia că această glorie de care s-ar bucura este reală şi, dacă este, de unde vine; este ea rezultat al lipsei de criterii şi idolatriei care ar caracteriza publicul sau lipsei de alternativă culturală!? Nici măcar vreun sondaj de opinie pe tema ierarhiei valorilor în societatea românească nu ne este oferit…
Partea a doua a ipotezei este mai mult uimitoare decât speculativă. Autonumindu-se „clasa de mijloc”, autorii se declară lipsiţi de „enciclopedism” dar reprezentanţi ai celor care au o specializare. Aşa cum nu ştiam pe ce bază elitelor li s-a atribuit enciclopedismul, nu ştim nici de ce burghezilor li s-a luat calitatea (cu excepţia faptului, deductibil, că este presupusă ca fiind un defect). Eseurile publicate nu trădează vreo disciplină anume pe care autorii ar practica-o şi ale cărei rezultate sunt folosite drept armă în luptă; mă refer la o disciplină ştiinţifică anume, nu la diversele domenii „generaliste” în care unii sau alţii pot excela (sau nu). Ideea „ filozofului – expert” este aşa o struţo-cămilă epistemologică încât o trec cu vederea…
Recurg la metoda pe care o încriminez (analiza persoanelor, nu a cunoaşterii) şi realizez comparaţie sumară a biografiei intelectuale şi operei autorilor pentru a explica măcar sentimentul diferenţei de care se lasă purtaţi. Descopăr ceea ce ştiam deja – pe câţiva dintre autori îi cunosc, mi-au fost colegi de facultate, profesori, amici; pe alţii i-am citit; toţi aparţin aceluiaşi mediu intelectual ca şi cei încriminaţi – formarea este în filozofie, litere, istorie, ştiinţe politice, jurnalism; uneori, chiar şi aceluiaşi mediu social sau instituţional; nu am făcut nicio evaluare a mediului politic pentru că nu dispuneam de date iar speculaţiile ar simplifica nemeritat lucrurile; Băsescu nu are nicio treabă în această discuţie; şi, în general, problemele de principiu nu trebuie amestecate cu cele fără…
Nu este nimic rău cu studiile sau activitatea; problema pe care o analizăm, reamintesc, este relevanţa criteriului propus şi dacă avem de a face cu o alternativă autentică la modul de gândire considerat dominant. Or, studiile şi activitatea părţilor adverse sunt comparabile (nu fac analiză de valoare, doar de domenii de exprimare); tipul de discurs preferat şi de argumentare, asemănătoare.
Momentan, îmi trece prin minte o explicaţie epistemică ciudată care ar lămuri lucrurile. În fapt, problema nu a fost corect formulată – nu despre intelectualul public este vorba; nu poziţia sa este cea invidiată, nici cunoaşterea sa căutată.
Legitimitatea unui punct de vedere depinde de ceva exterior persoanei care-l exprimă (de adevărul lui, de orizontul de aşteptare socială căruia vine să-i răspundă). Există însă un caz în care are sens să vorbim şi de legitimitatea persoanelor – atunci când se fac judecăţi de ordin moral. Or, spaţiul nostru public este invadat de persoane care nu fac analize sociale, nu pun diagnostice ale situaţiei pe baza expertizei lor, nu propun soluţii; fac doar judecăţi de valoare şi nu ne gândim la valoarea estetică. Să fie doar o bătălie pentru cine este moralistul şef!? Pentru cine va trage mâine de urechi naţia română pentru că nu este pe măsura elitelor sau la înălțimea claselor mediane? Este doar o speculaţie; nu mi-o asum…. (va continua)
goe
Ca orice monopol, monopolul cultural este o frana in calea progresului. Ati sesizat foarte bine pericolul ideologic ce izvoraste din ideea centrala a cartii, asa ca va inteleg frustrarea. Stanga feudala romaneasca are nevoie de prostime si de monopol (nu doar cultural) ca de aer. Un cetatean educat nu mai poate fi cumparat cu 1 kg de zahar si 1L de ulei in fata sectiei de votare. Daca tara asta mai poate fi salvata, atunci salvarea va veni de la clasa medie, in nici un caz de la „elite”. Oricum, adevaratele elite nu sufla in vuvuzela de partid. Toate societatile avansate din ziua de azi pot fi caracterizate ca avand o clasa medie solida si educata. Toate tarile inapoiate au „elite” si muritori de foame. Aceasta este o speculatie doar pentru cine refuza sa-si dea jos ochelarii de cal.
gabicretu
@In epistemologie, se considera ca identificarea si formularea corecta a problemei este conditia esentiala pentru gasirea unei solutii.
Din acest motiv, reformulez problema; cum a ajuns prostia si violenta de limbaj sa domine spatiul ideilor!?
Aceasta dominatie este infinit mai periculoasa decat a oricarei elite care doarme la umbra propriei ei maretii inchipuite…
doinas
Cum definesti spatiul ideilor?
Media?
Cine vorbeste acolo?
Bibliotecaru
Cum sunt cam obosit şi nu prea văd în faţa ochilor (motiv pentru care nu am scris de la bun-început) şi, în consecinţă, nu am citit chiar totul-totul, am reţinut câte ceva despre enciclopedism şi elite.
Monopolul cultural al elitelor nu se construieşte prin mii de oameni cu o cultură complexă, renascentistă. Elitele în monopolul cultural (care, apropo, nu înseamnă numai artă, ci şi ştiinţă) sunt definite de vârfuri şi nu de paliere. De exemplu îl înscrie care referinţă pe Euler în ecuaţiile lui Euler, pe Bernoulli în ecuaţia lui Bernoulli, pe Laplace/ Poisson în ecuaţia lui Laplace/ Poisson… pe Monet în curentul impresionist…
Cultura îşi auto-defineşte monopolul, aşa se construieşte… fie pe plan mondial, prin gruparea ideilor şi curentelor, fie pe plan local, dar întotdeauna ca autorităţi ale domeniului subcultural (subcultural în sens cultură delimitată pe baza unor criterii şi nu în sens peiorativ).
Pentru a redefini un domeniu cultural, trebuie să modifici monopolul domeniului prin impunerea altei elite care este atât de puternică încât uzurpă, măcar în parte, vechea elită de referinţă. În acel moment, noua elită devine parte a monopolului elitei şi, la rândul său, o referinţă.
Bibliotecaru
Elitele, ca referinţă a domeniului cultural, sunt total opuse enciclopedismului, pentru că tocmai la acest lucru folosesc, la despărţirea enciclopedismului în părţi, în sertăraşe… Sigur, Euler poate fi găsit în matematică, fizică, artă (enciclopedismul lui nu se aplică calităţii de elită a culturii)… cu toate acestea referinţa la el este strictă pe un vârf ce defineşte un domeniu sau subdomeniu.
gabicretu
@Doinas,
Spatiul ideilor nu se confunda nici intr-un caz cu media. Sau nu ar trebui. Locurile in care sunt puse in circulatie ideile sunt in primul rand universitatile si toate acele institutii si activitati care le inconjoara – institute, reviste, conferinte, seminarii, etc. Participa si media dar ca ceea ce este – mijloc de comunicare.
Tare ma tem ca intrebarea arata si o alta confuzie in care ar putea cadea altii – confuzia intre persoanele publice si intelectualul public.
In context insa, spatiul ideilor era delimitat la acest blog care suferise, a cata oara, o invazie…
gabicretu
@Biblio,
Elitele de care este vorba reprezinta un concept socio-politic. Nu are legatura, semantic vorbind, cu alte concepte precum savant, creator, inventator, artist, om de stiinta sau erudit.
Elitismul este o conceptie care vizeaza relatiile dintre categoriile sociale, nu adevarul, frumosul, etc.Uite asa sunt manipulati cetatenii de buna credinta… Face si Peter parte din categorie; nu a elitelor, a manipulaţilor…
Peter Gluck
@Gabi scuze dar nu am inteles din ce fac sau nu parte…Intrucat creierul meu are 2 emisfere stangi sunt greu de manipulat prin sentimente. Existenta elitelor e o realitate, calitatea lor umana de cele mai multe ori e deficitara. Dar lumea are o structura de Extremistan (vezi cartea lui Taleb Lebada Neagra)
gabicretu
@Peter,
Eu traiesc spiritual intr-o democratie; nu ştiu ce este „elita”.
Repet ceea ce am spus. Cred ca este vorba de o confuzie lingvistica. Elita este un concept socio-politic pe care nu-l recunosc; nici fata de societatile astfel structurate nu am vreun grad de simpatie.Faptul ca folosesc termenul de proletar in opozitie cu, este absolut ironic; nu inseamna recunoasterea acestui ghiveci conceptual pe care il numesc unii elita. Imi pare rau.
Dar se vede ca, in deosebit de variata si serioasa ta cultura nu a intrat si unul numit Nietzsche. Ai fi inteles ca elitele si rationalismul pe care il iubesti au legatura ca nuca si peretele.
Bibliotecaru
@ gabicretu
Păi nu m-aţi înţeles, eu nu vorbeam despre savanţi aici, eu vorbeam despre referinţa la un domeniu.
De exemplu, dacă luăm istoria unui partid politic, să zicem PNŢ-CD, că este ceva mai vechi. Domnul Alexandru Mocioni sau domnul Ilie Măcelariu sunt lideri ai PNR-ului, domnul Ilie Măcelariu cred că a dat şi numele unui liceu… Ei nu fac parte din elitele care impun un „monopolul cultural”, deşi fac parte din istoria definitorie a PNŢ şi reprezintă un subiect de interes pentru istorie. Iuliu Maniu însă reprezintă o elită în politica ţărănistă, la fel şi Corneliu Coposu (care, fiind în istoria recentă a României, reprezintă o extindere a monopolului)… Referirea la ei defineşte dimensiunea politică ţărănistă. Ei, alături de alţi câţiva, definesc şi astăzi dimensiunea ţărănistă, sunt deci elita care monopolizează domeniul politic naţional-ţărănist.
Manipularea cetăţenilor nu este neapărat un lucru eminamente rău. Răutatea apare în momentul în care manipularea este anti-socială, sau are obiective anti-sociale.
Profesorii manipulează, prin calificative sau note, elevii de care se ocupă. Uneori elevii iau note mari pentru că au copiat, sau pentru că au dus „dreptul” cui trebuie, şi atunci şi ei manipulează opinia publică şi legătura dintre expertiza lor şi rezultatele academice. Părinţii îşi manipulează copilul mic ca să mănânce deşi nu doreşte, copii îşi manipulează părinţii pentru a „ieşi cu prietenii”… Binele şi răul manipulării reprezintă un produs secundar care derivă din moralitate.
Elitele nu manipulează masele, ele doar determină domeniile culturii. Elitele nu sunt neapărat formate din omul savant, creator, inventator, artist, om de ştiinţă sau erudit. Domnul Gigi Becali este o elită a speculatorilor imobiliari, domnul Căşuneanu este o elită a asfaltorilor, dar ei nu sunt deloc arhetipul cetăţeanului savant, creator, inventator, artist, om de ştiinţă sau erudit.
gabicretu
@Biblio si toti ceilalti,
Aveti in vedere ca sunt in perioada in care mi-am amintit ca am invatat si eu ceva la viata mea la un nivel superior – epistemologie; sunt sensibila la tot ceea ce este ambiguitate, incoerenta, confuzie, etc.
Nu putem vorbi de cunoastere si comunicare daca nu folosim termenii in sensul lor propriu; de exemplu, apropierea dintre educatie si manipulare este absolut inacceptabila.
Exemplele pe care le dai sunt insa extrem de utile pentru a ilustra ceea ce spuneam mai sus despre elite – un concept-ghiveci.
Il prefer in oala (ghiveciul), nu in teoriile sociale.
Bibliotecaru
MANIPULA vb. tr. 1. a mânui, a manevra. 2. a antrena, prin mijloace de influenţare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acţiuni al căror scop aparţine unei voinţe străine de interesele lor; a influenţa opinia publică prin mass-media sau prin alte metode persuasive
Sincer nu m-am prins ce are manipularea cu epistemologia, dar ce am spus are perfect sens. Cel puţin pentru mine. Reafirm ce am spus. Manipularea nu este bună sau rea decât în măsura în care este morală sau imorală.
Bibliotecaru
@ gabicretu
Recunosc că am fost uimit de…
„Aveti in vedere ca sunt in perioada in care mi-am amintit ca am invatat si eu ceva la viata mea la un nivel superior – epistemologie”.
Dacă aţi învăţat, aţi învăţat ceva făcut de cineva care face parte din „elită” pe domeniul respectiv, epistemologie. Faptul că acum vă exprimaţi prin prisma a ceea ce aţi învăţat şi nu aduceţi un aport strict personal, nu înseamnă că sunteţi manipulată de elite?
gabicretu
@Biblio,
Doamne iarta-ma! Uite asa devin mistica.
Epistemologia cere rigoare; adica sa ne definim termenii cu care operam.Din acest motiv am inceput exercitiul despre Idolii forului; ca exemplu de cum putem introduce o alta maniera de a argumenta.
Altfel, facem poezii, nu elaboram cunoastere.
Asta era tot.
Voiam sa-mi rog toti prietenii sa fie mai rigurosi in folosirea termenilor dat fiind ca ei pot avea un inteles diferit atunci cand sunt folositi in limbajul cotidian (v. o persoana de elita) si in limbajul specializat caruia ii apartin (v. elitism)
Bibliotecaru
@ gabicretu
Recunosc că nu ştiu ce anume înseamnă în limbajul cotidian elitism pentru că nu am sesizat acest cuvânt „în popor”. Mai mult, eu nu aduceam în discuţie elitismul ca sistem social, ci doar prezenţa elitelor în societate ca raport al referinţei. „Populismul” este des folosit în sens peiorativ, asta da. Şi eu îl folosesc în sens peiorativ deşi nu este înţelesul primar, dar „elitism” nu cred că este intrat în vorbirea cotidiană.
Dar dacă consideraţi necesar, să dezvoltăm succint înţelesul acestui cuvânt în cele trei ipostaze ale sale. Dacă mai identificaţi sensuri, vă rog să mi le spuneţi.
1. Sensul de organizare socială. Elitele conduc societatea.
În acest caz, prin elitism se înţelege sistemul social prin care un grup de oameni, denumiţi elite datorită intelectului, experienţei sau altor particularităţi care îi disting de toţi ceilalţi, conduc societatea atribuindu-şi rolul de lideri. Acest termen are drept opus, anti-elitismul, populismul, pluralismul chiar…
2. Sensul de clasă socială. Elitele formează o clasă socială specială. Atunci când societatea se consideră stratificată social, elitele se situează pe un strat superior, au responsabilităţi şi privilegii şi se aşteaptă de la ei beneficiul umanităţii. Clasa respectivă s-ar putea numi elita socială.
3. Sensul peiorativ. Elitismul cu nasul pe sus. Reprezintă situaţia în care o persoană sau un grup de persoane îşi arogă statutul de elită pentru a implica în situaţia dată o poziţie superioară sau pentru a obţine anumite avantaje necuvenite în pofida celorlalţi.
Dacă mai consideraţi necesar să definim şi alţi termeni…
Bibliotecaru
Revenind la ceea ce discutam, elitismul este definit prin termenul elită, elita însă nu are o legătură directă cu elitismul, se constituie prin el însuşi.
Şi am să răspund, succint, şi la întrebarea „cum a ajuns prostia si violenta de limbaj sa domine spatiul ideilor!?”
Prin fraudă. Spaţiul ideilor ar trebui ocupat de minţile creative, de ideologi sau inovatori. Astăzi spaţiul ideilor este inundat de „şmecheraşi” care dau bine din coate şi calcă pe cadavre ca să urce în locuri care nu le aparţin de drept.
La televizor este o reclamă cu o doamnă ţărancă care gustă iaurt… prea acru, prea dulce, prea tare, prea moale… numai al ei este prea bun.
La fel şi cu ideologii şi inovatorii, prea bătrâni, prea tineri, prea comunişti, n-au mâncat salam cu soia… s-au nimerit „numai buni” cei pe care îi avem astăzi, dar care nu se pricep nici la ideologie şi nici nu au o gândire de tip inovator.
Peter Gluck
@Gabi- scuze pentru intarziere- inteleg ca spiritual traiesti intr-o democratie- te admir si invidiez pentru asta. Elitele in schimb apartin realitatii de care mai trebuie sa tinem cont din cand in cand. Sa nu crezi ca eu iubesc cumva elitele dar ele sunt aici, sunt indestructibile
in principiu…Nu am nimic personal impotriva lui Fritz Nietzsche dar filozoful meu preferat e Duhanov a carui opera se rezuma la doua propozitii: „Ce e, e! Ce nu e, nu e!” Prea pragmatic, recunosc…
Pai necazul e ca elitele-e. In numele prieteniei noastre si a tolerantei fata de parerile diferite, te rog sa spui cum vezi tu practic o democratie fara elite, o societate fara privilegiati.
Bibliotecaru
Ştiu şi eu o chestie filosofică de acest tip…
Cine are, noroc are, cine n-are, chiar că n-are…
(CA$$A LOCO)
Peter Gluck
@Biblio- asta pe care o spui este o varianta a lui Matei 13:12-
12. „Caci celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, si ce are i se va lua si ce are”. Fundamentala!
Dar ideea marelui Duhanov e revolutionara, „ce e real e real si ce e ireal nu e real”. O idee rarissima care va avea dificultati majore in procesul de memeficare- prea e exotica si incredibila. Contrazice o practica multimilenara si contravine ideologiilor la moda- de oricand.
gabicretu
@Peter,
Nu inteleg eu ceva cu Duhanov al tau!? Asta este principiul identitatii formulat acum vreo 2500 de ani de nenea Parmenide…
Peter Gluck
@Gabi- e vorba deci de un caz extrem de plagiat anticipativ- Parmenide stia in mod sigur ca ce va spune Duhanov- intr-o tara vecina- dar asta nu l-a impiedicat sa exprime ideea intr-o forma mai obscura si cam mistica.
Mi s-au intamplat si mie cazuri similare, intelectualii (sau ganditorii)
mai ales cei vechi nu respecta intotdeauna copyrightul etc. Regretabil.
O sa incerce sa-l conving pe Mitia (sunt prieten cu Duhanov) sa-l ierte pe Parmenide.