• In General
  • pe

Spre subdezvoltare putem merge și fără Acordul Schengen

Se vede că ne doare; a produs rumoare și cutremurare în toate mediile interesate anunțul că intrarea României în Acordul Schengen se amână; două state europene cu influență au spus deschis și în scris că nu este încă cazul. Motivele invocate sunt recunoscute ca adevărate de autoritățile române; adevărate dar fără legătură cu subiectul, ni se precizează. Tot spectrul politic este dezolat, enervat sau indignat, după culoare și temperament.

Nu este foarte clar însă care este rațiunea pentru care ne doare; de ce atâta frustrare, resentiment sau sentiment, de discriminare sau umilire, pentru un act care nu schimbă multe lucruri în mod concret!? Cu excepția mizei simbolice, alte avantaje importante legate de aderarea la Schengen sunt dificil de imaginat. O întrebare nu poate fi evitată – dacă am fi câștigat atât de puțin în cazul intrării, de ce simțim că pierdem atât de mult rămânând pe dinafară încă o vreme!?

Un singur răspuns cu sens îmi vine în minte. Trăim de multă vreme într-o societate care nu este capabilă să-și stabilească țeluri mari și de drum lung; după aderarea la NATO și UE, am rămas și fără orizont extern; orizontul intern a fost întotdeauna neclar în ultimii douăzeci de ani. Problema noastră nu este doar că mergem ca racul sau batem pasul pe loc; problema este că nu știm încotro ne îndreptăm, care este gara de destinație. În aceste condiții, obiectivele mici devin surogate pentru obiectivele autentice total absente, mijloacele mărunte devin scopuri în sine. Nu mai este de mirare că suferim mult pierzând puțin; puținul acesta era tot ceea ce sperasem că vom câștiga…

Dacă noi nu știm unde vrem să mergem, alții s-ar putea să fi știut bine unde vor să ajungă dacă vin în România – au proiectat un Sud al Nordului la îndemână, probabil; denumirea nu contează. Contează că în loc să ne fi elaborat explicit propriul model de dezvoltare pe termen lung, am preluat implicit, în discurs și în practică, un model economic bazat pe forță de muncă prost plătită, exporturi și ”atragerea de capital străin”; puțini îl chestionează deși toți ar trebui să știe că acesta nu poate fi numit model de dezvoltare; este doar calea garantată spre subdezvoltare.

Forţa de muncă prost plătită se deteriorează în timp; se hrăneşte prost, nu investește în (re)calificare, se îmbolnăveşte mult şi des, nu este motivată; sărăcia se transformă în mizerie și se transmite din generație în generație. Cei mobili și adaptabili pleacă să muncească și să finanțeze sistemele de asigurări sociale din alte țări; productivitatea muncii scade; spre uimirea multora, cei care părăsesc România nu sunt cei fără loc de muncă și calificare; mai curând, anii din urmă ne-au dovedit că este invers… Veniturile mici fac imposibilă dezvoltarea unei pieţe interne suficient de puternică pentru a rezista variaţiei conjuncturale a cererii externe. Cererea internă redusă are, de obicei, și dezavantajul că este concentrată la extreme – bunuri foarte ieftine, pe de o parte, bunuri de lux, pe de alta; în condițiile date, ambele categorii de bunuri provin din import.

Economia bazată pe pieţe de desfacere străine suportă efectele unor factori necontrolabili din interior – apariţia unor crize, concurenţa producătorilor din alte ţări, substituiri în sistemul de gusturi şi preferinţe; lipsa cererii interne și această dependență subminează producătorul autohton care nu are nici el plan pe termen lung.

Capitalul străin, ca şi cel român, este mobil; chiar dacă vine, el poate și pleca, de pe o zi pe alta; investiţia financiară nu are avantajele investițiilor directe. Volumul acestora este foarte scăzut și, oricum, în ultimele decenii delocalizarea nu se mai face în termeni clasici (producţia în ansamblu); aceasta avea încă efecte pozitive asupra formării resurselor umane și nivelului tehnologic; astăzi se delocalizează aspectele repetitive şi mari consumatoare de muncă; muncă puțin calificată și lipsită de sens…

În curând, cu un nou Cod al Muncii care s-ar numi mai bine Codul Capitalului, piața muncii va fi lipsită și de reglementare. Schimbarea este naturală; așa este în lumea subdezvoltată. Drumul într-acolo este liber căci nu există controale la frontiere, cu sau fără apartenența la Schengen…

2 comentarii la “Spre subdezvoltare putem merge și fără Acordul Schengen”

  • N. Raducanu

    Da, si mie mi se pare ca aprecierea drept prematura, de doua tari importante ale UE, a aplicarii acordului de la Schengen pentru Romania si Bulgaria, nu poate deranja practic decat pe cei ce deja isi faceau bagajele pentru Italia sau Spania si nu voiau sa mai treaca pe la consulatul respectiv pentru a lua viza pe pasaport. Dar nu lipsa acestui acord i-a impidicat pe cei aproape 3 milioane de romani sa munceasca si pana acum pe santierele si in fabricile din Italia, Spania, Marea Britanie sau Elvetia, sau sa cerseasca pe strazile Parisului sau Berlinului. Autoritatile romanesti par indignate de regimul ce li se aplica conationalilor lor, socotind-o drept o bariera suplimentara pentru fluxul de forta de munca ieftina pusa la dispozitie generos de Romania tarilor industriale. In logica consecventa a liberalizarii pietelor, asemenea obstacole ar trebui sa dispara, astfel incat, la limita, majoritatea fortei de munca romanesti sa lucreze in vest, revenind la caminele lor din tara doar cateva, zile in vacante. Cunosc numeroase cazuri in Germania de femei romance ce ajuta niste nemtoaice batrane la cumparaturi, le dau de mancare, ies cu ele la plimbare, le spala etc., contra masa, casa si 500-600 euro lunar. Totul se face “la negru”, iar cea mai mare parte din suma primita e trimisa in tara sotului somer si fiicelor inca la scoala. Dar aceasta fragmentare a familiei este anormala si cu profunde consecinte sociale in timp.
    In aceste conditii, ar fi fost demult necesar un plan de desvoltare de durata al economiei, care sa imbine initiativa privata cu cea a statului. Dar daca statul va sta pasiv in fata actiunii de “brain-drain” si de achizitionare de companiile straine a celor mai bune bucati ale industriei romanesti, atunci asta va duce inevitabil la stagnare si in cele din urma la subdesvoltare cronica, din care nu te mai poti desprinde. Intr-un admirabil articol despre sclavie al filozofului maghiar G.M.Tamas, dupa ce acesta reaminteste ca timp de milenii a existat supunerea fara cracnire a sclavului fata de stapanul sau, scrie ca “In regimul actual, rolul constrangerii fizice directe si al dependentei personale e mai restrans, dar puterea e mult mai cuprinzatoare prin caracterul ei impersonal (…) Abstractia capitalului e cea care guverneaza, nu burghezia. Simptomele sclaviei sunt afirmate de catre media si de aparatele ideologice asociate statului. Cu toti simtim ca nu suntem complet liberi (…). O revolta efectiva ar fi neobisnuit de dificila, caci instrumentele revoltei au fost indepartate cu blandete din mainile supusilor”.
    Care sunt mijloacele de riposta ale sefului statului la “ofensa” adusa Romaniei prin refuzul aplicarii acordului? Practic – nici unul. Caci o eventuala aplicare a acelorasi restrictii la intrarea in Romania a cetatenilor francezi sau germani, ar spulbera eforturile de atragere a investorilor, masura cu care se lauda de 6 ani regimul. Iar o alta masura radicala, a iesirii din UE, este de neconceput, caci ar fi insotita de restituirea sumelor primite de la Bruxelles. Suntem iobagi pe pamantul seniorului, care nu accepta plimbarea pe mosie a supusilor sai, dupa cum li se nazare.

  • Pingback: polimedia.us/fain/

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *