Stângii i-a venit timpul!

Dragele mele colege,

Dragii mei colegi, de orice rang,

Suntem, încă, în perioada glorioasă. După ceva efort și așteptare, am obținut o majoritate  numai bună pentru a  schimba politicile aplicate de Traian Băsescu românilor – tăieri, reduceri, desființări, învrăjbire, nesiguranță, dispreț, statut de colonie, drumul străinătății; cu furtul și risipa, la pachet.

Am câștigat alegerile; am câștigat în alianță cu un partid de dreapta, pentru că nu am avut curajul să le câștigăm singuri. Acum, toți se întreabă cum o să se refacă Dreapta dar nimeni nu întreabă ce vrea să facă Stânga. E normal, într-un fel; partidele nu se reformează la putere, că nu au motiv, nici timp. Asta se întâmplă  în opoziție, adică întotdeauna când este prea târziu.

Totuși, pericolele apar la putere pentru că e dificil  să o câștigi dar mult mai greu este să o exerciți; într-o alianță stânga-dreapta pe timp de criză, lucrurile chiar se complică. Stânga este guvernată de principii  iar dreapta, de interese, o știm cu toții. Or, orbi să fim să nu vedem; există riscul să uităm de principii și să ne subminăm propriile interese, ca partid.

Există compromisuri necesare, pe care se construiește, așa cum a fost gândit la început USL-ul.  Există însă și compromisuri care compromit iar unele compromit definitiv! Din păcate, în politică, e ușor; regulile sunt cunoscute; e destul să vorbim fără să credem ce spunem, să vorbim fără să știm ce spunem, să spunem lucruri pe care nu le facem și facem lucruri pe care nu le spunem.

Dacă o persoană se compromite, e regretabil dar se rezolvă… Dar dacă compromitem partidul, atunci avem o problemă, România are o problemă. Alt partid, mai la stânga, nu există; dacă oamenii își pierd încrederea în noi, lăsăm loc unor aberații de tipul PPDD-ului; sau disperării.

Acest partid, chiar și în vremurile opoziției, a rămas cel mai puternic din două motive. Oamenii ne-au perceput ca fiind mai aproape de ei, de nevoile lor, pe de o parte,  și ne-au crezut deștepți/competenți, pe de alta. Orice îndoieli care se nasc sub aceste două aspecte reprezintă deja un pericol.

Măsurile luate de guvernele PDL nu au fost doar din prostia lui Boc sau cinismul lui Băsescu. Au fost măsurile de austeritate pe care cei de dreapta din Europa le-au susținut după regula cunoscută  – crizele și războaiele sunt provocate de cei bogați  și plătite cu sângele și sudoarea celor săraci. Adică,  instituțiile financiare falimentau, statele le salvau  iar cetățenii plăteau factura. Măsurile au stors tot ce s-a putut din buzunarele, din energia și speranțele omului de rând. Au scos  criza din bănci și au mutat-o în societăți întregi; ca a noastră și ca altele, la care ne-am dezobișnuit să ne uităm, de parcă am fi singuri pe lume. Chiar văd, uneori, cum credeți că politica comunală e total ruptă de cea națională și internațională deși legătura lor o simțiți pe propria piele; sau în propriul buget…

Măsurile dreptei trebuie schimbate, nu continuate sau, mai rău, accentuate. O susțin toți social democrații în Europa și nu doar ei, pentru că trăim într-un mare paradox. Economiștii adevărați, de obicei strânși la pungă, spun că austeritatea va dărâma și ce a mai rămas viu în economie; politicienii, mereu suspectați că ar vrea să crească deficitele din motive electorale, au fost convinși să facă invers.

E distrugătoare  o politică autistă, ruptă de realitatea oamenilor care încă trăiesc într-o țară și a întreprinderilor mici și mijlocii care se zbat să supraviețuiască. Guvernului nu-i este permis – cum susține ideologia  dreptei – să se spele pe mâini, ca Pilat și să se retragă.

O țară nu e un teritoriu numai bun de ocupat de corporații; e o societate de oameni față de care statul are o responsabilitate, mai ales acum, când este singurul destul de puternic ca să negocieze fără predare necondiționată. Să fim atenți la asta și la reorganizările pe care le facem! Ori suntem social democrați și credem că dreptul la viață e mai presus decât dreptul la piață, ori uităm și cedăm în fața gândirii unice pentru care oamenii nu contează nici măcar când votează, că pot fi cumpărați sau exportați afară, ca o marfă.

De ce vă spun aceste lucruri în loc să vă spun o minunată poveste din ultima noastră campanie și să vă umplu sufletul de speranță!? Motive sunt o mulțime; aveți prea multă experiență ca să vi le mai amintesc. Vă spun unul. Am întâlnit în lunile din urmă pe mulți dintre cei pe care victoria noastră i-a adus în diverse funcții, la niveluri unde coexistă  cu rămășițe prea numeroase ale PDL-ului; erau plini de bune intenții dar aveau o singură știință – piața va rezolva totul – și foarte puțină credință; e o dovadă, din păcate, că nu-i numim pe militanții noștri; iar ne plac niște așa ziși pragmatici pe care îi aducem nu se știe de unde.

Permiteți-mi să fiu și eu pragmatică; o pragmatică de stânga. Pentru a nu lăsa partidul să se dizolve doctrinar  în timp ce guvernează țară iar alții se întăresc, vă propun să acceptăm o modificare de statut prin care curentele de opinie  să fie recunoscute oficial și să aibă spațiu de dezbatere în partid. Este preferabil un partid al diversității, model foarte potrivit pentru stânga, decât unul al gândirii ideologice absente pentru că s-a predat uneia  căreia, apropo, i-a trecut timpul dar nu am aflat pentru că pe aici ajung mai târziu veștile.

Cei mai liberali dintre noi ar putea să nu mai fie considerați trădători ai doctrinei social democrate, ci reprezentanți ai curentului social-liberal. Puținii oameni de stânga s-ar putea manifesta ca voci ale partidului, nu ca fosile din epoci revolute sau să fie luați la ochi ca disidenți.  Nu e vorba de a accepta moțiuni concurente ci curente de opinie  care să se completeze, corecteze și în care oamenii diferiți să se regăsească. Trebuie să oferim cetățenilor măcar mulțumirea de a vedea că există unii care gândesc și vorbesc pentru ei. Forma amendamentului o negociem, ca să treacă. Mie mi se spune de vreo cinsprezece ani pe puțin, când am câte o idee, că e minunată dar că e prea devreme; astăzi cred că Stângii i-a venit timpul și, spunea adevărat cineva,  nimic nu e mai puternic decât unei idei căreia i-a venit timpul…

(intervenție în dezbaterile de la Conferința Județeană Vaslui a PSD – 7 aprilie 2013)