Sună bine dar miroase prost!
Românul cu spirit critic ar zice că pute. Se pare însa că în țara noastră s-a răspândit o maladie olfactivă necunoscută (sau o fi una intelectuală!?) cu efecte devastatoare – nu mai simțim demult pericolul; responsabilii de soarta națiunii suferă cu precădere de aceasta boala.
La noi nu exista încă ceea ce se cheamă un stat social; suntem foarte departe de condițiile minime garantate in așa numitele state ale bunăstării; cu cea mai mica speranța de viața din Uniune si cu 7 din 8 regiuni la coada topului dezvoltării europene este greu de susținut ca Romania s-ar afla măcar in faza construcției „modelului social european”. Cu toate acestea, dărâmam sistematic si consecvent ceea ce nu exista; reformele educației, sănătății si pieței muncii sunt dovezi clare. In plus, auzim zilnic declarații tranșante si observam un acord tacit exprimat in mediul politic fata de „invențiile europene” recente; numele lor este pactul de competitivitate si mecanism de stabilizare in zona euro. Am pus „invenții europene” intre ghilimele pentru ca noile proiecte nu sunt deloc europene in esența lor; si nici invenții.
După un val scurt de îndoială – care pe romanii proaspăt convertiți la religia pieței libere nici nu i-a atins – Piețele (a se citi financiare) au început să dicteze din nou; ele doresc aceste masuri! Si guvernele de dreapta care le sunt purtătoare de cuvânt. Ca cetățenii nu le vor, nu mai contează; voința piețelor e lege… Uniunea Europeana era singurul lor de pe Terra care fusese parțial protejat de dictatura lor; acum ea este sub asediu; si statul social pe care il construise ca mijloc de protecție. Armele asediului nu sunt deloc noi; au fost preluate din arsenalul FMI; de altfel, a fost luat si FMI in întregime drept aliat in acest asalt.
Pentru generația adulta de astăzi, Europa a însemnat salarii bune, condiții civilizate de existenta pentru toate categoriile, garanții legale privind menținerea acestor condiții, mecanisme democratice de decizie; speranța de a ajunge „europeni” in acest sens, de a avea o tara „ca afara”, a întreținut valul de euro-optimism care a marcat Romania pana la aderare; „european” era o eticheta a visului nostru de a trai mai bine. Strălucirea aparenta a societatii de consum nu lipsea nici ea dintre ingrediente.
Astăzi nu ni se mai propune sa fim europeni. Ni se spune „Să fim competitivi”. Daca omul ar conta in toata acesta schimbare nu ar fi nicio problema; ne imaginam un om competitiv drept o persoana bine pregătita profesional, sănătoasa, capabila de decizii, activa social, sigura pe sine pentru ca are mijloace de protecție pe care sa se sprijine la necaz. Daca ar fi vorba de o tara competitiva, tot am înțelege de ce ne-o dorim. Nu ne-ar strica. Doar ca punctul nostru de vedere despre competitivitate si cel al marilor corporații care controlează piața diferă radical. In fapt, ele vor rate ale profitului ridicate, costuri scăzute și încorsetări legale minime; problemele legate de coeziunea economica si sociala, nu le interesează; dorința de profit este sora cu gândirea pe termen scurt.
Privind din partea opusă, înseamnă să avem slujbe precare, salarii mici, protecție socială redusa si protecție legală absenta. Producătorul mic autohton va suporta si el consecințele, prins intre cererea privata in scădere si cea publica limitata de politicile dure de austeritate impuse statelor; cu certitudine nu va deveni mai competitiv; mai curând va fi tot un învins intr-o competiție in care nu are șanse de succes.
Deocamdată, Uniunea Europeana este inca o democrație desi sunt si ceva tendinte contrare; statele membre si parlamentele ar putea sa se opună si sa tempereze masurile preconizate! Reprezentanții unor state însă, cu experiența la pocher si iubitori de competiție, dublează miza. Asta le poate înjumătăți populația dar este ultimul lucru care-i induioseaza; oricum, exista in lume sărăcie si mai mare; se poate importa, la nevoie…
Oricine poate vedea aceste evoluții; nu au niciun fel de masca; mulți, voit sau nu, le ignora; eu mai scriu inca despre ele ca sa nu spuneți ca am tăcut…
N. Raducanu
Articolul de astazi, avand drept tema principala cerintele pactului de competitivitate, ar merita comentariile insotite de cifre ale unor economisti. Eu nu pot sa spun decat ca ideile din el nu ar trebui sa lase indiferent pe nimeni. Intr-adevar nicaieri nu am mai intalnit in ultimul timp in presa romaneasca mentionarea, ca tel de viitor al tarii noastre, atingerea “modelului social european”. S-a facut un adevarat tapaj despre piedicile ce ni se pun in aderarea la acordul de la Schengen (despre care nimeni nu prea stie ce daune ne pot aduce, de vreme ce peste 2 milioane de romani sunt deja plecati in tarile Europei occidentale), dar ramane un mister in ce masura ne-am apropiat in ultimii 21 de ani de idealul de prosperitate european. Ni se spune acum ca motivele baterii pasului pe loc ar sta in slaba productivitate a muncitorului roman, ceeace face ca produsele romanesti sa nu fie competitive la cerintele pietei mondiale. Dar industria romaneasca e acum in cea mai mare parte in mainile unor mari firme straine. Ceeace ma face sa-mi reamintesc ca in bilantul pe 2010 al firmei Renault s-a recunoscut ca, la beneficiul considerabil obtinut, principala contributie l-a avut exceptionalul succes al vanzarii automobilelor fabricate in uzina de la Mioveni. Masinile produse aici au fost puse pe piata la un pret ultracompetitiv, datorita ponderii reduse a manoperii, adica a salariilor muncitorilor romani. Probabil insa ca tinerea sub presiune a salariatilor din intreprinderile straine ce functioneaza pe teritoriul Romaniei nu era suficienta, ci mai e nevoie si de un Cod al Muncii, care sa asigure din punct de vedere legal perpetuarea acestei situatii.
A aminti despre introducerea si la noi a “modelului social european” atunci cand el este supus atacurilor chiar in tarile lui de bastina (Germania, Franta, Suedia etc.), dar mai ales cand la putere in Romania este un guvern ce crede cu tarie in solutia iesirii din criza prin bunavointa bancilor si companiilor occidentale, este o naivitate. Cum se poate numi un guvern care taie pensiile, reduce asistenta sanitara, desmembreaza invatamentul si inaspreste conditiile de munca? Nimeni nu mai indrazneste sa puna in discutie caracterul sacrosanct al proprietatii individuale, in timp ce proprietatea publica este ciuntita treptat. Nimeni aproape nu mai semnaleaza ca libera circulatie a marfurilor, idee de baza a liberalismului, este un joc intotdeauna perdant pentru tari slabe ca Romania, ce s-a aruncat nepregatita intr-o arena in care marile companii internationale nu cunosc mila. S-au scris biblioteci intregi despre inechitatea capitalismului, despre contrastul tipator intre o patura subtire a posesorilor de avere si putere si stratul tot mai gros al celor ce nu au nici o speranta de a iesi din saracie. Dar in desbaterile televizate ale finilor intelectuali Liiceanu si Plesu tema obsesiva continua sa ramana lupta cu comunismul. In interbelic, o serie de intelectuali fusesera captivati de antisemitism, evreii fiind gasiti drept principalii vinovati de toate greutatile tarii. Realitatea s-a dovedit a fi alta. Acum, combaterea inversunata a bolsevismului postcomunist nu face decat sa mascheze stangaci adevaratele pericole ce apasa asupra Romaniei.
gabicretu
RN,
Multumesc de ajutor! Imi lipseste.
Pingback: O femeie emancipată, de stânga « Presa Locala
Bibliotecaru
Eu cred că politicienii de la vârful conducerii statului român ar trebui să înceapă prin a reînvăţa să fie oameni, cetăţeni, contribuabili, beneficiari ai serviciilor oferite de stat… adică persoane ca noi toţi. Privesc politicienii de marcă care vorbesc la televizor despre tot felul de lucruri care numai par a avea legătură cu ceea ce se întâmplă României şi din ceea ce spun se înţelege că dimensiunea politică nu mai are legătură cu realitatea de la firul ierbii. România politicianului este cea din rapoarte… El nu vorbeşte despre România mea, vorbeşte despre statistică şi buletine de ştiri.
Politicienii români sunt precum nişte condamnaţi la ocnă… Nu, nu că ar muncii din greu precum nişte ocnaşi, ci pentru că intră într-o lume restrânsă, extrem de restrânsă, închisă şi izolată, precum ocna, un loc din care nu mai ies să ia contact cu alţii oameni, în afară de „ocnaşii” colegi. Din mijloc „ocnei” ei cunosc realitatea de dinafară doar fiind povestită de cei care seara pleacă acasă şi mai văd un pic de lumina soarelui…
Planul politic este abstract şi nedeterminat, pentru că foarte des aud argumente de tipul, „DNA merge bine pentru că a fost lăudat de raportul european…”. Noi nu mai ştim ce este în ţara noastră, noroc că sunt alţii care ne informează… Păi dacă spun europenii că DNA merge bine, cine suntem noi să spunem că merge prost… doar ei l-au lăudat.
România este cunoscută de politicieni din rapoartele FMI, din raportul provenit din mecanismele de verificare şi control, rapoartele Institutului Naţional de Statistică…
Pe vremuri circula un banc printre internauţi…
Se spune că doi internauţi vorbeau pe mess.
– Băi, a început să ningă
– Ei na… Dă-mi un link.
Cam aşa sunt şi politicienii, au pierdut obiceiul să se uite pe fereastră să vadă cum este vremea, solicită raportul meteo.
Şi mai era un banc…
Soţul citeşte din ziare.
– Auzi? Cică la 3 minute o maşină calcă un pieton…
Soţia:
– Aoleu săracul, la fiecare 3 minute? Trebuie să fie lovit rău de tot.
Românii nu dau niciodată cu virgulă, sunt oameni întregi şi nu oameni din statistici. Poate că statistica spune că salariile nu scad, pensiile nu scad, inflaţia nu creşte… dar în viaţa noastră, de zi cu zi, aceste lucruri se întâmplă, la toţi o dată, la fiecare pe rând, după cum se nimereşte, chiar dacă mediile spun altceva.
De aceea spun, politicieni ar trebui să reînveţe să trăiască ca oameni printre oameni.
Bibliotecaru
Şi acum despre competivitate…
Competivitatea, ca şi productivitatea, sunt nişte mici gogoşele care vor să explice, aberant după părerea mea, de ce „ei”, occidentalii bogaţi”, sunt „occidentalii bogaţi”, iar noi suntem „balcanici săraci”.
Românii nu au nici o problemă să fie competitivi sau să aibă o productivitate crescută atunci când funcţionează într-un sistem occidental. Nu are cum să fie asta problema. Problema acestor parametrii derivă din faptul că societatea noastră nu funcţionează.
Dacă vă aduceţi aminte, prin anii ’90 se tot vorbea despre know-how, despre faptul că România nu are tehnologii. Îmi amintesc ce sărbătoare a fost că achiziţionând elicoptere PUMA (prima achiziţie importantă) achiziţionam şi o tehnologie superioară care va duce economia României pe înalte culmi de…
Nu avem competivitate şi productivitate pentru că nu producem nimic. Toată industria a fost distrusă. Toată agricultura a fost distrusă. Tot comerţul cu capital românesc a fost distrus… Nu mai avem nimic… Cu ce să fim competitivi, pe ce să avem productivitate? Haideţi să vedem problema în clar, că altfel statisticile ne doboară. În momentul în care vom începe să producem, avem şi o şansă de a fi competitivi şi productivi, cât timp nu produce nimic, şansa nu există.
ggiggi
„Deocamdată, Uniunea Europeana este inca o democrație”
Cassandra. Da’ de stanga.
Niciodata n-am sa inteleg cum o persoana, cu sanatate mintala, isi poata imagina ca fiinta humana va renunta la dreptul de „a avea” !?
Negar latura cea mai naturala a omului nu poate avea decat o motivatie maladiva.
Dna. Gabi, nu obosesti sa blestemi proprietatea privata desi te bucuri la maximum de ea. Fa’tele astea ti le permiti pentru ca ai bani. Si nu vin din salariul de om al muncii.
Asa ca …. dulce balaceala in apa calduta a imaginarei dreptati sociale.
Solo eres una mas, como los demas. Politicos.
mitica
Care este situatia cu P.E.S. in Rominia ? Oare nu am putea vorbi si de ei ceva? oare nu am putea invata de la ei ceva?
Chitu C
Stimata doamna Gabriela,
Eu de multi ani urmaresc scrierile dvs si consider, ca aveti ce spune, in special ce trebuie sa stie omul de rand, cetateanul simplu. Va rog, sa participati la dezbateri la posturi Tv. Cereti partidului in care activati, eu cred ca in PSD, sa va delege. Numai asa o valoare intelectuala ca dvs. poate fi cunoscuta de publicul larg, sa va inteleaga mai multi oameni.
gabicretu
Mulțumesc celor care și-au exprimat încrederea în mine. Mă onorează.
Le mulțumesc și pentru că mai au iluzii. Asta mă ține pe picioare…
georgevalah
Exista eplicarie pentru toate…
Pentru ca sunt doua optiuni in a caracteriza ceea ce se intampla in Romania:
– tradare de tara, abuz in forma agravanta, deturnare de fonduri, delapidare, etc, etc.. SAU
– „incompetenta”, „prostie”,”neatentie”, etc…
A doua optiune „nu se cerceteaza si nu se pedepseste”. Buna gaselnita, iar cei saraci in duh, chiar simpatizeaza…
http://georgevalah.wordpress.com/2011/03/07/cum-sa-prostesti-o-natiune/
Bobi Bobaru
scrisoare deschisa
Un român care şi-a luat lumea în cap îi răspunde unui politician fanfaron
Scrisoare deschisă către un senator şi către toată lumea
1 decembrie. Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea.
Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit să mă felicite cu ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”. Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilităţile…
1 decembrie.
Dragi români de pretutindeni,
Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească. Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale.
Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M. Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”
Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia „Zilei Naţionale a României”. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a privi spre viitor cu optimismul, curajul şi încrederea cu care au făcut-o şi strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste.
Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei.
La Mulţi Ani România!
La Mulţi Ani români de pretutindeni!
Birou Senatorial Viorel BadeaSenator Pentru romanii din Europa si Asia
Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE
Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni
Tel/Fax: 0213101911http://www.badeaviorel.ro/….
Dragă Domnule Senator Viorel Badea,
Sînt și eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu știam, „Zilei românilor de pretutindeni”. Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă privește pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresați. Nu am adus nici o „contribuție” comunității care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românești”, nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orășel scoțian.
Alta ar fi fost însă situația dacă mi-ați fi scris, dvs. sau unul dintre numeroșii dvs. colegi din Parlament, acum șase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iași.
Aș fi putut să vă răspund că sînt cercetător științific la Universitatea Al. I. Cuza și că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima ediție critică a celei mai vechi Biblii românești (știați că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o ediție critică?). M-aș fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performanță sub drapelul țării, cum spuneți, și m-aș fi lăudat că am dus și eu puțin din „graiul țării” mele pe la Paris și Geneva, sau că mi-am petrecut șapte ani printre vechile manuscrise românești, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu mi-ați scris, nici eu nu v-am răspuns. Așa merg lucrurile, cum s-ar spune.
Dar de ce îmi scrieți tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, și ne-am alăturat și noi „românilor de pretutindeni” care își caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în țară?
Ca să îmi arătați că vă pasă?
Dacă vă pasă atît de mult de „valorile și tradițiile românești”, de ce nu mi-ați scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în țară? De ce nu m-ați întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu și colegele mele, tineri doctori în filologie și slujbași ai culturii române pentru care suspinați acum? V-aș fi rugat atunci, dacă știam că vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceți ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-aș fi chemat la Iași să vedeți cum trăiește de pe o zi pe alta un antrenor de performanță, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, și cum niște copii devotați se antrenează să devină campioni pe podelele roase și pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-aș fi dus prin oraș și v-aș fi arătat Filarmonica ieșeană, care de zece ani stă să se prăbușească sub schele, și Teatrul Național, mutat într-un cub de carton. Și la urma urmei, dacă tot invocați acum cuvintele lui Sadoveanu și îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-aș fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mințit, furat și umilit în țara mea.
Și că am obosit să devin „vrednic” printre șmecheri, canalii politice și „băieți deștepți”.
Dar, repet, nici dvs. nu m-ați întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Și atunci, de ce m-ați găsit tocmai acum?Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiți pe emigranții români cu ocazia unei așa-zise „zile a românilor de pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor și a României din care găștile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine și pe alte milioane de compatrioți, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinții și prietenii și să ne căutăm pe aiurea pîinea și dreptatea. Ce sărbătoare vedeți în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în țară de dorul lor. Și, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.
Iertați-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiți dvs. de „valorile românești”. Ocupați-vă de ele în țară, acolo unde „cultura și valorile românești” sînt lăsate în paragină. Și v-aș mai ruga ceva. Sînteți totuși un reprezentant al clasei politice românești. Aveți decența de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului”.
În Franța am cunoscut un om care și-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoși. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiți eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în curînd, îl veți putea vedea și auzi într-un documentar tv despre Revoluție, apropo, nu-i așa, de cei care „fac cinste țării natale”).
La sfîrșit, aș vrea să vă asigur că nu mi-e rușine că sînt român. Așa mi-am învățat și fetele, să nu le fie rușine să spună de unde vin. Singurele momente în care mi-e rușine că-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-aș cere să păstraţi măcar distanța tăcerii?
Ioan-Florin Florescu
Ce mai e de comentat???